1. Oamenii se plâng de foarte multe lucruri. Unii se plâng de timpurile grele şi de veşnicele scumpiri. Alţii îi înjură pe guvernanţi, convinşi că totul este din vina lor. Unii îi condamnă pe preoţi, iar alţii pe cei care trăiesc în lux. Pe scurt, toată lumea dă vina pe alţii pentru relele acestei lumi. Nimeni nu se întreabă însă dacă nu cumva a contribuit personal la agravarea situaţiei, dacă atitudinea sa este cu ceva mai bună decât a celor din jur. Văd de multe ori părinţi care se plâng de luxul în care trăiesc alţii în timp ce abia i-au cumpărat fiicei lor o rochie scumpă. Ce mai poţi spune unor asemenea oameni, care văd paiul din ochiul altuia, fără să vadă bârna din ochiul lor? Nu poţi să le răspunzi decât un singur lucru: dacă îţi displace atât de mult luxul, de ce cedezi ispitei de a-i cumpăra fiicei tale rochii scumpe, numai din orgoliu? În loc să te plângi, începe prin a-ţi îmbrăca mai simplu copiii. În acest fel, poate că şi alţii îţi vor urma exemplul, iar ei vor fi urmaţi la rândul lor de alţii. În acest fel, treptat, articolele de lux vor dispărea complet din magazine, căci nu le va mai cumpăra nimeni. Cum poţi să ceri ca alţii să devină mai buni dacă nu poţi deveni tu însuţi mai bun?

2. Mulţi negustori se plâng de taxele şi impozitele pe care le plătesc, dar nu-şi dau seama că ei înşişi au inventat această plagă guvernamentală, taxându-şi de multe ori clienţii pentru a obţine profituri uriaşe. Dacă cineva îşi exploatează fără ruşine semenii, cum le poate cere el guvernanţilor să facă ceea ce nu face el însuşi? De altfel, vă avertizez: voi aranjaţi întotdeauna lucrurile astfel încât să vă maximizaţi plăcerea personală, iar Eu aranjez întotdeauna guvernele pe care le meritaţi (şi care respectă exact modelul impus de voi). Guvernul nu face altceva, la scară mare, decât ceea ce faceţi voi la scară mică. Cine le impune fraţilor lor cele mai mari taxe dacă nu comercianţii? Sper să înţelegeţi din aceste cuvinte că singurii responsabili pentru problemele oamenilor sunt ei înşişi. De aceea, toate motivele acestor plângeri vor rămâne până când cei care le cauzează se vor schimba.

3. La fel, proprietarii de case din marile oraşe se plâng de impozitele pe locuinţe şi terenuri, dar dacă un chiriaş întârzie cu plata chiriei, ei îl dau pe loc în judecată, după care îi pun poprire pe bunuri şi în final îl evacuează. Aşa se explică de ce cresc continuu impozitele pe case şi pe terenuri, şi ele vor continua să crească atât timp cât va fi necesar, adică până când inimile proprietarilor se vor înmuia şi ei vor învăţa să le dea inclusiv săracilor câte o cameră în casa lor, fără să le perceapă nici un fel de plată.

4. Toate aceste pedepse sunt absolut necesare, şi vă asigur că ele vor deveni din ce în ce mai drastice. De altfel, dacă nu sunteţi mulţumiţi cu solul liniştit al acestui Pământ, pe care cresc atâtea fructe, nu aveţi decât să plecaţi pe mare, pentru a învăţa care este diferenţa între linişte şi furtună. Dacă valurile mării agitate nu vă înghit cu totul, ba chiar vă place acolo, puteţi rămâne pe mare. Dar Eu vă spun: Pământul cel solid este mult mai liniştit, căci el nu poate fi schimbat cu una cu două, la fel cum cuvintele lui Dumnezeu rostite din vechime nu pot fi inovate, rămânând la fel de actuale şi astăzi. Graţia lui Dumnezeu se găseşte pretutindeni pe Pământ, pentru toţi cei care o caută. Cât despre cei care nu sunt interesaţi de graţia Mea, ci doar de schimbări şi inovaţii, motivaţi în principal de dorinţa de a fi mai presus ca alţii în poziţie socială sau în proprietăţi, ei nu au decât să se închine Diavolului, căci în cer nu se va găsi nimeni care să verse măcar o lacrimă pentru ei.

5. Să vorbim acum de plângerile referitoare la preoţi. Nici acestea nu ajung deloc la urechea Mea, căci Eu am aranjat astfel lucrurile încât oricine doreşte, să poată avea acces liber la Cuvântul Meu.

6. După cum vedeţi, pentru Mine nimic nu are valoare, cu excepţia unei inimi pure, pline de iubire, şi a credinţei în Mine. Cine nu este satisfăcut cu acest lucru şi pentru care cuvântul unui predicator este mai important decât cuvintele rostite de Mine nu are decât să rămână în orbirea sa, pe care o merită cu vârf şi îndesat. Cât despre cei pentru care un lăcaş de cult luxos, construit cu bani mulţi, este mai important decât o inimă pură (singurul templu real al Duhului Sfânt), aceştia nu au decât să se ducă şi să se roage acolo.

7. Cum ar putea toate catedralele din lume să slujească slavei Mele? Cât timp am stat pe pământ, Eu nu am căutat gloria deşartă, ci doar credinţa şi iubirea. Transformarea Mea - singurul Dumnezeu etern, adevărat şi viu - într-un idol reprezintă pentru Mine o atrocitate, căci Eu nu doresc să fiu adorat decât întru spiritul şi adevărul care sălăşluiesc în inima curată a oamenilor.

8. Adevărata adoraţie constă în recunoaşterea Mea ca Dumnezeu şi Părinte, în iubirea Mea mai presus de orice şi în respectarea poruncii de a vă iubi semenii. O catedrală nu poate contribui cu nimic la slăvirea Numelui Meu, căci ea nu arată cine sunt Eu, ci doar de ce sunt capabili oamenii, în aroganţa şi nesăbuinţa lor.

9. Cel care îmi admiră cu adevărat puterea şi măreţia ar trebui să meargă în Natură şi să privească soarele, luna şi stelele. Acolo veţi găsi suficiente argumente pentru a recunoaşte omnipotenţa lui Dumnezeu. În locul statuilor şi picturilor din catedrale, veţi găsi oameni reali, vii, şi alte creaturi fascinante. În locul ornamentelor, puteţi admira pădurile seculare şi pajiştile magnifice, care vorbesc de la sine despre măreţia, slava şi înţelepciunea Creatorului etern. Această contemplare poate înălţa uşor inima omului până la adevărata slavă a lui Dumnezeu. Deşi înţelepciunea este întotdeauna victorioasă asupra prostiei, nu trebuie să credeţi însă că oamenii proşti vor dispărea; acest gen de oameni vor continua să existe atât timp cât va exista iadul. Mulţi se întreabă de ce permit Eu atâtea atrocităţi şi de ce nu distrug străvechea idolatrie cu fulgerele şi trăsnetele cerului. De vreme ce am procedat astfel în timpurile de demult, de ce nu mai repet acest lucru şi astăzi? Dar Eu vă spun: lăsaţi grâul să crească, şi va veni timpul recoltei. Cine cunoaşte eternitatea nu se simte niciodată presat de timp. Numai proştii se simt încolţiţi de timp; cei înţelepţi ştiu să aştepte, la fel cum ştiu la ce porţi să bată.