1. Unii şi-ar putea pune întrebarea: „Oare poţi avea întotdeauna încredere în predicţiile referitoare la viitor ale unui om renăscut spiritual, sau trebuie să ai îndoieli?” Iată care este răspunsul Meu la această întrebare: „Dacă un om renăscut spiritual vă spune: ,Faceţi cutare!', faceţi ce vă spune. Dacă el vă spune: ,Se vor petrece cutare sau cutare evenimente!, fără să precizeze însă: ,dacă vor fi îndeplinite următoarele condiţii', atunci nu-l credeţi. Un om cu adevărat renăscut spiritual nu va uita niciodată să adauge acest ,dacă' condiţional, căci orice viitor nu se poate petrece decât în anumite circumstanţe. Altfel spus, predicţia unui eveniment viitor nu se poate petrece în orice condiţii. Dacă viitorul ar fi absolut previzibil, lumea s-ar afla sub o judecată extrem de severă şi libertatea nu ar putea exista. Un om cu adevărat renăscut spiritual ştie foarte bine acest lucru, şi nu va face niciodată profeţii absolut certe.

2. Eu însumi am fost cel mai mare profet care a trăit vreodată pe pământ, dar cine ar putea dovedi că, în afara învierii Mele, am prezis ceva cu o certitudine absolută? Eu am afirmat că voi muri şi că voi învia a treia zi, dar nu am precizat niciodată ora şi ziua când se vor petrece aceste evenimente. Am prezis de asemenea a doua Mea venire pe pământ, dar am precizat cu toată claritatea că în afară de Mine (şi de cei cărora le voi revela acest lucru), nimeni nu ştie ceasul la care voi veni! Aşadar, Mi-am revelat a doua venire, dar nu şi momentul exact al acesteia. Apropierea ei va putea fi totuşi recunoscută după semnele care o vor preceda, şi pe care le-am precizat”.

3. Chiar şi profeţii au prezis viitorul numai la modul condiţional, pentru ca oamenii să nu fie supuşi judecăţii, dar să poată totuşi acţiona, într-o deplină libertate interioară, pentru a scăpa de anumite evenimente teribile ce urmau să se declanşeze. Astfel, Ieremia a făcut anumite profeţii, după care a aşteptat ani de zile împlinirea lor, lamentându-se că aceasta nu mai vine. Ceea ce el a profeţit pentru a doua zi s-a împlinit, dar câţiva ani mai târziu. De pildă, profeţia lui referitoare la ţinerea în sclavie a poporului iudeu timp de şapte ani de către babilonieni s-a împlinit abia 23 de ani mai târziu, Iona a aşteptat în zadar căderea Ninevei, lucru pe care Mi l-a reproşat cu mânie până la sfârşitul vieţii.

4. Dacă oamenii ameninţaţi cu închisoarea îşi schimbă comportamentul, procedurile juridice nu mai sunt declanşate împotriva lor, chiar dacă nu toţi îşi schimbă cu adevărat comportamentul în bine. În mod similar, dacă între 100.000 de oameni există zece fiinţe virtuoase, de dragul lor le voi cruţa şi pe celelalte 99.990 de judecata teribilă. La fel, dacă găsesc 100 de oameni virtuoşi într-un milion de suflete, de dragul celor 100 îi voi cruţa şi pe ceilalţi de judecata cu care i-am ameninţat. Dacă numărul celor virtuoşi este chiar mai mare, voi desfiinţa complet tribunalul. Mai bine spus, în locul unui tribunal general, voi înfiinţa unul special, în care îi voi judeca numai pe cei mai încăpăţânaţi dintre ei. Dacă însă numărul celor buni se reduce dramatic, poporul respectiv va fi nevoit să suporte încercarea cu care l-am ameninţat, nu înainte de a primi câteva avertismente. Dacă nici acestea din urmă nu îi schimbă în bine pe oameni, pedeapsa nu va fi anulată.

5. Sper că aţi înţeles din cele spuse mai sus că în ceea ce priveşte profeţiile trebuie să manifestaţi o anume precauţie, pentru a discerne între cei chemaţi să facă profeţii şi cei care nu au această chemare. Oricum, nimeni nu va putea atinge renaşterea spirituală numai de dragul unei profeţii, ci doar dacă iubeşte viaţa eternă. Pe de altă parte, dacă revărs asupra unei fiinţe darul profeţiei, aceasta are datoria să nu schimbe nici măcar un singur cuvânt din cele revelate de Mine. În caz contrar, pedeapsa sa va fi pe măsură. După cum vedeţi, nu este deloc uşor să fii profet. Cine face profeţii de la el, asumându-şi judecata divină, aduce un mare deserviciu umanităţii.

6. El va fi nevoit să suporte aceeaşi pedeapsă ca şi cea pe care a profeţit-o fraţilor săi. Cine condamnă va fi condamnat; cine blestemă va fi blestemat. Cine ameninţă cu iadul va fi pedepsit chiar cu acesta. Cine ameninţă cu moartea îşi va găsi el însuşi moartea. Cine ameninţă cu sabia va fi executat de sabie. Iar cine ameninţă cu întunericul va orbi şi va trăi în beznă. Cine nu doreşte să fie condamnat ar trebui să nu condamne.

7. Dacă cineva vă spune că are puterea de a judeca, dată de Mine, este un mincinos pentru eternitate. Numai Eu le-am putut acorda Apostolilor şi discipolilor Mei puterea supremă de a-şi iubi semenii, din iubire pentru Mine. Acesta este spiritul Meu în inima celor renăscuţi spiritual, dar şi în inimile celor care cred în Mine, care Mă iubesc şi care îşi iubesc semenii, de dragul Meu. Spiritul Meu în fiinţa umană este puterea acestei iubiri; de aceea, este de datoria voastră să vă iertaţi duşmanii din toată inima. De câte ori un om îşi iartă duşmanul întru spirit, acest păcătos este iertat în toate cerurile. Dacă duşmanul este foarte rău, iar iertarea voastră nu aduce rezultatele scontate, ar trebui să spuneţi: „Fie ca Domnul să te recompenseze după faptele tale”. În acest fel, respingeţi păcatul, dar nu pe păcătos.

8. Înseamnă această putere o judecată? Nu, căci puterea se naşte din iubirea supremă faţă de aproape, care este tot una cu iubirea Mea divină. Ea nu este însă în nici un caz o judecată! Am avut Eu însumi această alternativă, şi de aceea nu doresc să oblig pe nimeni să o practice. Le-am dăruit oamenilor puterea supremă a iubirii dintr-un singur motiv: ca să le fie mai uşor să se simtă ca fraţii, în Numele Meu. Cine ar putea confunda darul acestei puteri cu o judecată?

9. Atunci când am afirmat: „Primiţi Duhul Sfânt”, Eu am vrut să spun: „Primiţi puterea supremă a iubirii Mele divine. Ceea ce veţi desface pe pământ va rămâne astfel, şi nu va mai fi nevoie de sacrificii şi de mari preoţi. Ceea ce veţi lega în inima voastră şi ceea ce veţi lega pe pământ, va rămâne legat şi în cer”. Prin „a desface” şi „a lega” nu trebuie să înţelegeţi „a ierta” şi „a pedepsi”, căci desfacerea este o eliberare, iar legarea o acceptare din proprie iniţiativă.

10. Spre exemplu, dacă un om îi este îndatorat altuia, creditorul îl poate ierta de datorie. La fel, dacă un păgân se converteşte la creştinism, creştinii din congregaţia locală trebuie să-l accepte imediat în grupul şi în inima lor, cu toată puterea iubirii divine. Orice creştin care crede în Mine, care Mă iubeşte şi care acceptă să fie botezat în Numele Meu are acest drept.

11. Cine ar putea crede că aceasta este o judecată? Oriunde există o judecată, aceasta se opune ordinii Mele. Iar cei care se supun unor tribunale religioase greşesc crezând că păcatele le sunt absolvite astfel. Cum ar putea o terţă persoană să anuleze o datorie pe care cineva o are faţă de altcineva?

12. Atunci când, sub influenţa spiritului Meu, Iacov a recomandat confesiunea reciprocă a păcatelor, acest lucru nu avea nici o legătură cu ceea ce practică astăzi preoţii sub numele de confesiune, referindu-se mai degrabă la o recunoaştere confidenţială a propriilor slăbiciuni şi greşeli în faţa unui prieten şi a unui frate, pentru a primi de la acesta putere şi alinare întru spirit şi adevăr. Vă asigur că nu este nevoie de un preot sau de o consacrare de tip exorcist pentru acest lucru. Apostolatul nu este altceva decât o îndrumare frăţească, nicidecum o funcţie păgână, care presupune îmbrăcarea unor haine din aur, argint şi pietre preţioase, sau mai ştiu Eu ce puteri de a condamna sau de a absolvi păcatele.

13. În Biblie nu se pomeneşte nimic de vreo confesiune. Apostolilor, dar şi celorlalţi, li s-a cerut doar să fie buni gospodari. Dacă un om slab regretă că a păcătuit, fizic sau spiritual, împotriva unui frate care a murit şi faţă de care nu-şi mai poate cere iertare, el poate apela la o terţă parte pentru a fi ajutat şi a-şi mai reduce astfel din povara morală. Oricine acceptă să dea acest ajutor îi aduce fratelui său un real serviciu, dând dovadă de compasiune creştină, mai ales dacă îl orientează pe cel care a păcătuit către Mine. În ceea ce priveşte celelalte situaţii, niciodată o terţă persoană nu ar trebui să intervină între doi fraţi care au ceva de împărţit, sub pretextul că le absolvă păcatele. De altfel, dacă se limitează să-i condamne, fără să încerce să-i ajute cu adevărat, toate păcatele lor vor cădea asupra lui. Acesta este unicul adevăr în ceea ce priveşte absolvirea la ordin a păcatelor.