1. Unii filosofi moderni Mă consideră doar un alt filosof şi susţin că orice om are dreptul - în acord cu doctrina creştină - să absolve păcatele, de vreme ce şi Eu, care am stat la baza acestor învăţături, le-am iertat păcatele unor oameni care nu greşiseră cu nimic faţă de Mine.

2. Răspunsul Meu adresat acestor filosofi este similar cu cel pe care l-am dat evreilor care M-au pus în faţa femeii adultere: „Să arunce primul cu piatra cel lipsit de păcate, iar fapta sa va fi răsplătită în toate cerurile!”

3. Atât timp cât am fost întrupat, Eu am putut ierta păcatele oamenilor, căci Eu Însumi eram fără de păcat. A fi fără de păcat înseamnă a trăi pe nivelul suprem de umilinţă şi iubire. Oricine trăieşte pe acest nivel integrează în fiinţa lui legile lui Dumnezeu. Pentru ca puterea lui Dumnezeu să sălăşluiască plenar în fiinţa lui, toate dorinţele pe care le-a avut vreodată, chiar şi cele din copilărie, trebuie eliminate din trupul său. Abia atunci poate spune el unei alte persoane: „Păcatele îţi sunt iertate!”, iar ele chiar îi vor fi iertate. Nici chiar în acest caz nu se poate spune că omul respectiv este cel care iartă păcatele, ci doar puterea divină care sălăşluieşte în el. Aceasta este singura forţă din univers care poate reconcilia inimile celor care au păcătuit unii împotriva altora, devenind astfel duşmani. Numai ea poate aduce inimile lor până la incandescenţă, aprinzându-le cu focul iubirii pure.

4. Iubirea divină distruge întreaga mânie, orgoliul şi invidia. Este evident că un om nu ar putea avea niciodată o asemenea putere, ea fiind apanajul exclusiv al divinităţii. De aceea, orice om se poate ruga astfel lui Dumnezeu: „Doamne, iartă-mi mie păcatele pe care le-am comis împotriva fraţilor mei, inclusiv împotriva celor care nu mai sunt în viaţă şi de la care nu îmi mai pot cere iertare personal. Numai puterea Ta, Doamne, poate face acest lucru cu putinţă”.

5. Atunci când oamenii nu se mai pot ierta reciproc, fie pentru că se află la o distanţă prea mare unii de alţii, fie din cauza morţii unuia dintre ei, numai puterea lui Dumnezeu le mai poate absolvi păcatele.

6. Personal, nu am nimic împotrivă dacă un om i se adresează confidenţial unui prieten, povestindu-i greşelile şi slăbiciunile sale, pentru a primi alinare. Iată cum ar trebui să sune în acest caz sfatul unui prieten adevărat: „Dacă doreşti ca păcatele să îţi fie iertate, ar trebui să te întorci către Domnul cu intenţia foarte serioasă de a nu mai comite niciodată asemenea păcate. În plus, ar trebui să îţi ispăşeşti păcatele comise împotriva fraţilor tăi printr-o căinţă sinceră şi prin comiterea unor fapte bune”. Un asemenea confesor îmi va fi de-a pururi drag.

7. Evident, pentru acest lucru nu este nevoie de un preot, mai ales dacă acesta este convins că el deţine puterea exclusivă şi autoritatea de a absolvi păcatele, de a-l judeca pe păcătos şi de a i se adresa ca reprezentant direct al lui Dumnezeu în confesional. Aceşti oameni sunt nişte manipulatori ai răului şi nişte ucigaşi de suflete, căci ei împart arbitrar dreptatea în faţa Porţilor Cerului.

8. Tot din această categorie fac parte şi falşii profeţi, care propovăduiesc cu cea mai mare seriozitate, spunându-le oamenilor simpli: „Mergeţi în pelerinaj la icoana cutare şi nu uitaţi să îi aduceţi cât mai multe ofrande. Icoana vă va absolvi de păcate şi o mare graţie divină se va revărsa asupra voastră”.

9. Dar Eu vă spun: aceşti falşi profeţi îşi vor primi răsplata justă. Ei nu ştiu (şi nu doresc să afle) că Dumnezeu nu trebuie adorat decât întru spirit şi adevăr. Toţi cei care predică în acest fel, împingându-i pe oameni către idolatrie, sunt anticreştini şi falşi profeţi, căci ei ucid spiritul oamenilor pe care îi învaţă astfel. De aceea, nu ar trebui să vizitaţi niciodată asemenea locuri, în care pervertirea minţii este foarte contagioasă.

10. Să nu credeţi că cineva îşi poate găsi mântuirea în aceste locuri, căci Eu sunt singurul Mântuitor, iar Eu sunt Duşmanul Etern al idolatriei de orice fel. De ce aş conferi Eu puteri miraculoase unei picturi pe lemn? Puteţi fi convinşi că dacă aş conferi asemenea puteri cuiva, acesta ar fi un om cu inima curată şi dreaptă, nu un obiect neanimat.

11. Iconolatria creştină este o formă de idolatrie, mult mai abominabilă în ochii Mei decât cea a păgânilor din Antichitate, căci aceia nu îl cunoşteau pe adevăratul Dumnezeu. Ei erau împinşi către un asemenea comportament de nevoia lor interioară de a se apropia de forţele superioare. În schimb, oamenii din ziua de astăzi îl cunosc pe Dumnezeu şi ştiu că El este singurul Domn, dar continuă să adore picturi pe lemn. Ei pot fi comparaţi pe bună dreptate cu marele duşman al lui Dumnezeu, (Antichristul, sau Lucifer) care îl cunoaşte şi el pe Dumnezeu, dar în loc să-L iubească şi să-L adore, înşişi urăşte şi i se împotriveşte.

12. Cei ignoranţi vor fi iertaţi, căci ei nu ştiu ce fac. Cei care văd, întrucât dispun de lumină, dar refuză să vadă, stingându-şi în mod deliberat lumina, nu vor fi însă iertaţi.