1. Şi iată, nici nu s-au scurs bine o sută de bătăi de inimă, că cei doi emisari sau şi întors cu mâncare şi băutură, însoţiţi de Jeha, care acum era tristă. Ei au intrat în coliba lui Adam cu respect şi i-au înmânat cu reverenţă cele aduse lui Seth, ca fiind cel mai vrednic, şi îngenunchind în faţa lui Adam şi a Evei, cărora le-au dăruit cu bucurie şi cea mai mare iubire filială cele cerute.

2. Văzând marea bunăvoinţă şi iubire a copiilor săi, Adam şi-a ridicat ochii la cer, înainte de a lua o îmbucătură, şi a spus: “O, Tu, supremule, bunule şi preasfântule Tată, cât de mare trebuie să fie iubirea Ta pentru noi, oameni sărmani şi neascultători, dacă chiar şi această minusculă scânteie din iubirea Ta nelimitată străluceşte în descendenţii mei şi copiii Tăi, reflectându-se asupra mea cu atâta putere şi glorie, eu, primul şi cel mai slab om de pe pământ! O, Tată, îţi invoc graţia: priveşte în jos din înălţimea Ta divină la fiul tău căzut şi slab, a cărui cădere a atras după sine căderea tuturor descendenţilor săi, şi binecuvântează în marea Ta bunătate darurile pline de iubire ale descendenţilor mei şi copiii Tăi dragi, pentru ca acestea să ne poată întări pe mine şi pe soţia mea iubită în faţa remuşcărilor constante care ne încearcă drept urmare a neascultării de care am dat dovadă faţă de Tine, mult iubitule şi preasfântule Tată! Binecuvântează-i de asemenea pe copiii Tăi dragi, şi fie ca prin graţia Ta, numele Tău sfânt să fie de-a pururi lăudat şi glorificat! Amin!”

3. După aceste cuvinte, Adam a luat mâncarea pe care a primit-o şi a savurat-o fericit împreună cu Eva, plin de recunoştinţă faţă de Mine şi nutrind cele mai frumoase gânduri pentru copiii săi. La rândul lor, copiii Mi-au mulţumit în sinea lor pentru marea graţie pe care am revărsat-o asupra lor, considerându-i demni să le poarte de grijă, plini de bucurie, părinţilor lor. Căci adevăr îţi spun, aceşti copii Mi-erau cu adevărat dragi, şi puţini asemeni lor au mai rămas astăzi pe pământul total depravat. Ei erau cu adevărat copii ai inimii Mele! Dacă ar exista mult mai mulţi copii asemeni lor, Eu nu ar mai trebui să Mă ascund de ei, aşa cum este – din păcate – cazul acum, pentru ca aceştia să nu piară complet în orbirea lor plină de încăpăţânare.

4. După ce Adam şi Eva şi-au satisfăcut foamea în prezenţa copiilor lor, Adam s-a ridicat şi Mi-a mulţumit din inimă, după care s-a întors către copiii săi şi le-a spus cu o voce blândă şi plină de bunătate: “Fie ca binecuvântarea lui Dumnezeu, precum şi binecuvântarea mea, să vă însoţească de-a pururi, pe voi şi pe toţi descendenţii voştri. Iar atâta vreme cât pământul va rămâne pământ, fie ca linia voastră genealogică, atât de binecuvântată astăzi, să continue până la sfârşitul timpului; şi fie ca această binecuvântare a mea, făcută în numele lui Dumnezeu, Părintele nostru preasfânt, să se reflecte plenar şi în toate asupra tuturor celor care se vor trage în linie directă din voi. Şi va veni ziua când această binecuvântare a mea către voi va deveni vizibilă precum răsăritul unui soare de iubire şi de graţie izvorâte din Tatăl nostru Ceresc şi răspândite asupra tuturor naţiunilor de pe pământ, care se vor închina atunci marii glorii a lui Dumnezeu, coborând asupra lor cu o iubire şi blândeţe supremă, ca Viaţă a oricărei vieţi. Amin! – Iar acum plecaţi, iubiţii mei copii, şi întăriţi-vă şi bucuraţi-vă de binecuvântarea lui Dumnezeu şi a mea! Amin!”

5. Atunci, Seth s-a ridicat şi a spus: “O, dragă tată şi iubita mea mamă! Ţinând cont că voi aţi îndurat foamea, chiar dacă numai timp de o jumătate de zi, nu ar fi corect dacă nu am împărtăşi şi noi – în marea noastră iubire pentru voi – neplăcerea nemeritată pe care aţi îndurat-o şi pentru care suntem şi noi responsabili, căci ne-am întors la voi atât de târziu. De aceea, îngăduiţi-ne ca în marea noastră iubire pentru voi – şi prin voi, pentru Dumnezeu – să nu mâncăm nimic astăzi pentru a-L putea lăuda şi glorifica pe Dumnezeu într-o stare de mai mare puritate, datorită acestui post generator de fericire. O, tată, te implor să accepţi acest mărunt sacrificiu din partea noastră, şi îngăduie-i nepotului tău, Enoh, să vorbească în faţa ta şi a noastră despre iubirea pentru Dumnezeu, pentru ca şi gura lui să fie sfinţită de binecuvântarea ta, aşa cum Dumnezeu a sfinţit gura regretatului tău fiu, Abel. O, tată, te implor, acceptă ruga mea pioasă! Amin!” 6. Mişcat până la lacrimi, Adam a răspuns: “O, copiii mei, voi faceţi mai mult decât v-am cerut eu. Bunătatea voastră nu va putea fi limitată niciodată de nimeni şi de nimic. Faceţi aşadar cum doriţi, dar nu în onoarea mea, ci numai pentru gloria lui Dumnezeu; şi nu uitaţi niciodată de durerea tatălui vostru şi de slăbiciunea mamei voastre.

7. Iar tu, dragul meu Enoh, care te-ai născut din mult iubitul meu Abel şi ai fost binecuvântat de Dumnezeu să fii un predicator al iubirii, te binecuvântez pe tine şi pe toţi descendenţii tăi, şi fie ca din linia ta să se nască odată un mare predicator pentru toate naţiunile de pe pământ, care să proclame prin cuvântul vieţii eterne Împărăţia lui Dumnezeu în faţa tuturor oamenilor. Amin! – Şi acum, vorbeşte-ne cu limba ta binecuvântată! Amin!”

8. În faţa acestei încurajări plină de iubire, Enoh a devenit extrem de fericit şi de vesel. El Mi-a mulţumit mai întâi Mie în inima sa, apoi s-a prosternat în faţa lui Adam, i-a sărutat picioarele lui şi vesmântul Evei, şi l-a implorat pe progenitorul primordial să-şi aşeze mâinile sale părinteşti pe capul său pentru ca prin acest act de graţie sărmana sa limbă să devină demnă să rostească cuvintele de iubire în faţa urechilor care au auzit cândva cuvintele rostite chiar de gura Iubirii Eterne Însăşi, da, în faţa urechilor sfinţite care au auzit atât de des vocea lui Dumnezeu.

9. Îndeplinind rugămintea lui Enoh, Adam i-a spus: “Dragă Enoh! Ţi-ai formulat cererea frumos şi plăcut în faţa lui Dumnezeu şi a mea. Şi este aşa cum ai spus. Dar este totuşi un lucru pe care doresc să-l adaug, pe care tu nu puteai să-l gândeşti, şi încă şi mai puţin să-l rosteşti, şi anume: în faţa urechilor care au ascultat cândva în zadar vocea lui Dumnezeu, pe care nu au respectat-o.

10. Ascultă, dragul meu Enoh, eu sunt îndreptăţit, aşa cum este de altfel fiecare dintre voi, să îmi mărturisesc deschis greşelile, şi astfel, să mă smeresc în faţa lui Dumnezeu şi în faţa pământului. Dar vai celui care va defăima numele fratelui său şi îi va răpi onoarea pe care Dumnezeu i-a acordat-o. Această onoare este proprietatea fiecăruia, fiind primită direct de la Dumnezeu, şi nimeni nu are dreptul să atace această proprietate sfântă cu limba sa sau cu mâna sa. Pe de altă parte, oricine are dreptul să se smerească în faţa lui Dumnezeu şi a pământului, adică în faţa fraţilor săi adulţi, dar nu şi în faţa minorilor, pentru ca aceştia să nu devină mândri sau să fie ofensaţi în vreun fel sau altul.

11. Fie ca aceasta să fie o mare lecţie pentru voi toţi şi o mare desfătare pentru mine, ascultând cuvintele lui Dumnezeu din gura binecuvântată a lui Enoh. Căci nu este acelaşi lucru atunci când un frate îi vorbeşte altuia despre pământ, lună, soare şi toate stelele – acestea fiind lucruri lumeşti, create de dragul meu şi al vostru – şi atunci când un frate îi vorbeşte altuia cu cuvintele lui Dumnezeu despre lucrurile care îi aparţin lui Dumnezeu. Nimeni nu poate şi nu trebuie să asculte asemenea lucruri dacă nu s-a smerit mai întâi în faţa sfintei judecăţi a lui Dumnezeu.

12. Dacă cineva crede că fratele său a vorbit de la el şi nu de la Dumnezeu, deşi limba sa a fost binecuvântată, acela şi-ar atrage judecata divină asupra sa datorită orgoliului său care l-ar face să creadă că şi el este la fel de bun şi că Dumnezeu vorbeşte prin gura oricui, aşa cum se întâmplă cu Enoh. Dar eu, tatăl vostru fizic şi procreator al sufletului vostru în numele lui Dumnezeu, vă spun că lucrurile nu stau aşa. Priviţi florile pământului. Oare nu are fiecare o formă, o culoare, un miros şi o destinaţie diferite de ale celorlalte? Dar cel mai nobil dintre toate este numai trandafirul, cu parfumul său glorios şi cu roua sa care poate întări orice ochi slab dacă inima s-a întărit mai întâi cu parfumul său. Dacă priviţi cu atenţie nenumăratele stele de pe firmament veţi observa că nu există două la fel, care să aibă aceeaşi strălucire. Dar între toate stelele există numai una pe care o puteţi numi steaua lui Abel şi care străluceşte precum o picătură de rouă în soarele dimineţii. Pentru Dumnezeu nu există nici o diferenţă dacă priveşte la un fir de praf sau la o stea, ori dacă îşi revarsă graţia asupra unui Ţânţar sau asupra unui mamut, căci cel care posedă mult poate dărui lucrurilor mari şi celor mici o iubire egală. El îi dăruieşte mai mult celui care are nevoie de mai mult, şi mai puţin celui care are nevoie de mai puţin. Darurile sale sunt nenumărate şi variate, fiecare putând să primească altceva decât aproapele său. Enoh a primit iubirea, o limbă binecuvântată şi o inimă iluminată. El ne va dărui la rândul lui ceea ce a primit. Şi întrucât el se împărtăşeşte din iubirea lui Dumnezeu, el o va împărtăşi la rândul lui cu noi, la fel cum trandafirul împărtăşeşte cu toată lumea parfumul său şi nimeni nu se îndoieşte că el l-a primit de la Dumnezeu, căci este un dar minunat care ne desfată din plin simţurile noastre. Cine s-ar putea îndoi de darul lui Enoh când limba lui tremură de atâta iubire de Dumnezeu?

13. Aşadar, vorbeşte, dragul meu Enoh, şi întăreşte-ne pe noi, părinţii tăi, cu minunata abundenţă a graţiei lui Dumnezeu care s-a revărsat asupra ta! Amin!”