Tainele Universului și ale Spiritului sunt dezvăluite doar celui care le caută în mod sincer, cu o inimă curată ! FAZA CURENTA A LUNII
Username:   Password:  Auto Login    
 RegisterRegister 
It is currently 28.3.2020, 23:48
All times are UTC + 3 Hours
Fi binevenit calatorule !
View Post  Topic: "Casa (Gospodaria) Domnului (Volumul 1) - Dicteu Divin prin Jakob Lorber" 
Author Message
1%
Milenar
Milenar


PostPosted: 25.9.2010, 01:18    Post subject: Capitolul 55 - CONFESIUNEA LUI KENAN Reply with quote

Capitolul 55
CONFESIUNEA LUI KENAN


1. Auzind această explicație, Adam și ceilalți patriarhi au rămas uluiți de capacitatea lui Enoh de a rosti cuvinte atât de înțelepte, căci ei îl știau ca pe un tânăr nepretențios, și nimeni nu se aștepta ca el să fie atât de profund. Adam însuși a rămas tăcut.

2. Atunci, Kenan a început să vorbească: “O, părinte Adam, până acum am fost considerat un clarvăzător și am fost nevoit să-ți interpretez în fiecare zi de dinaintea Sabatului viziunile mele și ale tale, precum și observațiile mele legate de stelele de pe firmament, astfel încât tu să le poți binecuvânta și transmite apoi copiilor tăi.

3. Dar acum Domnul a dezlegat cu propriile Sale mâini limba lui Enoh! De aceea, limba mea nu va mai îndrăzni de acum înainte să vorbească în fața ta și a celorlalți patriarhi, căci acum această sarcină poate fi preluată de Enoh cel plin de iubire și înțelepciune. Deși cândva noi i-am spălat corpul mititel cu roua dimineții, astăzi avem nevoie să fim spălați la rândul nostru cu roua dimineții spiritului său, ce curge din abundență de pe limba sa binecuvântată.

4. O, Enoh, spală-mă cu grația ta primită de sus, căci mărturisesc și recunosc că cel care nu se spală cu această apă va pieri, iar viața sa se va vesteji precum iarba peste care nu a căzut de mult roua.

5. Domnul nu a dat acest dar în întregime decât unuia, pentru ca ceilalți să se poată împărtăși cu el ori de câte ori doresc să îl folosească. Viața ne-a fost dată tuturor, dar nu și nemurirea, pe care numai unul singur o poartă înlăuntrul lui pentru toți. Și oricine dorește să o preia de la el va deveni la rândul lui nemuritor ca și el; dar viața celui care îl ignoră va fi luată de moarte în momentul în care marele Dumnezeu își va înfige coasa Sa în iarba uscată.

6. Dacă ne punem mâna pe inimă, noi percepem bătăile sale – la fel ca și Enoh –, dar dacă o vom întreba: „De ce bați tu, inimă neobosită?‟, ea ne va oferi numai răspunsul confuz și trist: „Eu bat constant la poarta de bronz a morții eterne și aștept cu cea mai mare teamă ca ea să se deschidă și să mă înghită pentru totdeauna!‟

7. Dar dacă întrebăm inima vie a lui Enoh: „De ce bați tu, inimă plină de iubire și pioșenie?‟, aceasta ne va răspunde cu cea mai mare claritate: „Ascultați, frații mei, eu bat constant la poarta strălucitoare a vieții și am cea mai deplină și mai dulce certitudine că aceasta se va deschide în curând pentru ca eu să fiu primită în abundența nelimitată a vieții născută din Dumnezeu, din care chiar acum o picătură minusculă mă animă și mă susține!‟

8. O, părinți, frați și copii, viziunile mele mi-au confirmat adeseori că acest lucru este adevărat; dar nu trebuie să credem că fiecare este învățat de propria sa iubire față de viață. Noi nu o putem împărtăși reciproc, căci nu o avem, și trebuie să o luăm de la acela care o are. Enoh a primit-o din ceruri și dorește să o împărtășească împreună cu noi, fiindu-i îngăduit acest lucru, astfel încât nu mai depinde decât de noi dacă dorim să o facem.

9. O, Enoh, lasă limba ta plină de viață să lucreze din greu pentru ca noi toți să putem fi spălați din cap până-n picioare în roua vieții ce curge din abundență, născută din dimineața eternă a spiritului lui Dumnezeu și revărsată asupra noastră prin intermediul limbii tale binecuvântate. De aceea, părinte Adam, lasă-l de acum înainte pe Enoh să acționeze în locul meu, interpretând pentru noi semnele vieții citite pe firmamentul înstelat și pe pământ. Amin!”

10. După ce Kenan și-a încheiat discursul său just, Adam s-a ridicat și a spus: “Kenan, tu mi-ai anticipat voința. Să-l lăsăm așadar pe Enoh să facă pe scurt ceea ce așteptați cu toții, iar eu cel mai mult dintre voi!”

11. Atunci, Enoh s-a ridicat cu respect și a spus: “Ascultați, părinți ai mei! Stelele își urmează cursul și strălucesc când mai tare, când mai încet. Vântul bate când într-o direcție, când într-alta, grăbindu-se să ajungă la mare distanță. El gonește pe cer norișori mici sau mase mari de nori, care ne trimit roua și ploaia, datorită cărora cresc iarba și copacii; dar noi nu știm de ce se petrec toate acestea, căci mințile noastre nu le pot pricepe. Iar când sosește timpul recoltei, noi spunem: „Domnul și-a ghidat elementele cu înțelepciune, căci recolta e bună!‟, după care nu ne mai pasă dacă vânturile au îndepărtat norii.

12. Ascultați, aceasta este cea mai bună interpretare, căci tot ceea ce face Domnul este bine făcut. Cât despre noi, este mai bine să lăsăm totul în mâinile Domnului, fără să mai încercăm să ne explicăm căile Sale, ci mai bine să ne căutăm pe noi înșine și viața din interiorul nostru.

13. Iată, aceasta este cea mai bună interpretare, cea care păstrează întregul mister. Dar vom mai vorbi despre asta pe drum! Amin!”
_________________
Totul cu si alaturi de Dumnezeu !
 

Style:  
Search:
Fii binevenit călătorule ! Tainele Cerului și ale Universului îți sunt pregătite. Cere și ți se va da ! Bate și ți se va deschide ! Caută și vei găsi !