1. Deşi discursul lui Enoh a fost excelent, patriarhilor nu le era clar, astfel încât Adam şi-a întrebat copiii care îl înconjurau:

2. “Copii, voi aţi înţeles corect cuvintele lui Enoh?”

3. Seth i-a răspuns: “O, tată, dacă sămânţa a fost plantată abia acum, cum am putea noi să le înţelegem în întregime? Deşi noi am primit germenul cu tot cu coajă, iar solul a fost stropit cu apa vieţii, materia (învelişul) nu s-a descompus încă, pentru a elibera astfel viaţa din interiorul seminţei. Eu cred însă cu convingere că timpul Domnului îşi va îndeplini rolul său, transformându-ne inimile în vederea primirii noului Paradis. Amin!”

4. Adam l-a întrebat atunci pe Enos dacă el a înţeles. Acesta i-a răspuns: “O, tată, am văzut odată o grămadă formată din pietre grele, fără nici o formă, dar toate de aceeaşi culoare. În curând, din cer a început să cadă o ploaie fertilă, care a căzut pe pământ, inclusiv pe grămada de pietre, care, încălzite de soare, au început să scoată aburi, absorbind cu lăcomie fiecare picătură de apă, ca şi cum s-ar fi desfătat de această prospeţime; în curând nici nu mai eram capabil să le văd din cauza aburilor. A început apoi să bată un vânt puternic, care a îndepărtat imediat aburii de pe pietre, astfel încât am putut să le văd din nou. Dar cât de schimbate erau acum!

5. Culoarea lor uniformă s-a transformat în o mie de nuanţe, iar apa ploii le-a făcut complet transparente. Unele se dizolvaseră într-un fel de pulbere albă, ceea ce mi-a permis să văd cu claritate conţinutul din care erau făcute.

6. În mod similar, mi se pare că văd şi acum o grămadă de pietre în faţa mea şi în interiorul meu, pietre încălzite puternic de razele graţiei primite de sus, diferenţa dintre ele fiind încă mică. Cred însă cu convingere că atunci când va veni ploaia, însoţită de vânturi, aceste pietre se vor transforma la fel ca şi cele pe care le-am văzut cândva, unele devenind transparente, datorită înţelegerii lor depline, în timp ce altele se vor dizolva, la fel ca şi coaja seminţei, din care va ţâşni viaţa, în solul inimii mele, precum iarba cea grasă pe care am văzut-o crescând atunci din pulberea cea albă. Amin! “

7. Primind aceeaşi întrebare, Kenan a răspuns la rândul lui: “O, tată, am văzut recent, într-o zi caniculară şi umedă, cum regiunile aflate la mare distanţă încep să pălească din ce în ce mai mult, şi oricât mi-aş fi forţat ochii, ele au sfârşit prin a dispărea complet din orizontul vederii mele. Nici chiar lumina soarelui nu a putut împiedica această pierdere temporară a vederii orizontului, care părea să se apropie din ce în ce mai mult de mine. În acest fel, gradat, chiar şi vecinii mei cei mai apropiaţi au fost în curând înghiţiţi de această miasmă, iar eu, înspăimântat, m-am retras în colibă.

8. În timpul nopţii s-a dezlănţuit o furtună, cu fulgere orbitoare, tunete şi trăsnete. Rafalele de vânt se succedau unele altora, vuind în jurul colibei mele, iar din cer au început să cadă mase mari de ploaie, care au dat naştere unor torente violente, ce coborau rapid pe versanţii munţilor, tunând şi mugind, pentru a se prăbuşi apoi în crevase şi văi, formând râuri, ce au continuat să curgă către mare.

9. O, părinţii mei, întreaga mea casă părea să se scufunde într-un ocean de teamă, o teamă înfricoşătoare în faţa mâniei lui Dumnezeu.

10. M-am rugat. Gradat, furtuna s-a îndepărtat, iar către dimineaţă, totul a redevenit calm. Cu puţin înainte de răsăritul soarelui, am ieşit afară din colibă şi am privit orizontul, surprins şi recunoscător. Oh, era o dimineaţă minunată, iar ochii mei descopereau pentru prima oară lucruri uimitoare, aflate la o distanţă inimaginabilă anterior.

11. În mod similar, eu cred cu tărie că după noaptea furtunoasă a inimii mele va urma o dimineaţă calmă, de o puritate indescriptibilă, născută din iubirea pentru Dumnezeu, Tatăl nostru preasfânt şi plin de iubire. Amin!”

12. A urmat apoi Mahalaleel, căruia Adam i-a pus întrebarea dacă şi cum a înţeles el cuvintele lui Enoh.

13. Acesta a răspuns laconic: “O, părinţii mei, nu cu mult timp în urmă, într-o dimineaţă, m-am decis să privesc soarele pentru a vedea dacă pot descoperi ceva pe suprafaţa lui, aşa cum se poate face în cazul lunii pline. Este evident că mi-am primit cât de curând pedeapsa pentru această nebunie, căci atunci când ochii mei nu au mai putut suporta strălucirea intensă şi arzătoare a luminii, şi mi-am întors privirea de la soare, am observat cu mare anxietate că nu mai puteam vedea nimic. Mă simţeam pierdut, căci nu mai puteam vedea pământul şi pe mine însumi, deşi continuam să pot simţi.

14. Am rămas în această stare întreaga zi, iar seara nu am putut observa decât cu mare greutate cum noaptea cădea gradat deasupra pământului.

15. Copiii mei m-au condus atunci în interiorul colibei, unde m-am rugat atotputernicului şi bunului Părinte pentru a-mi reda vederea pe care mi-am pierdut-o ca urmare a propriei mele nebunii. După ce am adormit, roua nopţii mi-a răcorit pleoapele, iar vântul ce adia deasupra ochilor mei arşi mi i-a vindecat şi mi-a redat privirea. Noaptea a trecut şi – Numele Tatălui fie veşnic lăudat – a urmat o nouă dimineaţă, liniştită, strălucitoare, pură şi răcoroasă. Am constatat chiar că vederea mea era acum mai bună; putea vedea mai bine, dar nu alte nebunii, ci pajiştea minunată a pământului, acoperită cu flori, precum şi miracolul vieţii care răsare din chiar mijlocul putreziciunii, în forme minunate şi nenumărate.

16. Astfel, şi eu sunt convins că deşi acum ochiul meu spiritual este orbit de strălucirea imensă a graţiei divine a lui Dumnezeu, odihna nocturnă a inimii şi roua răcoroasă a iubirii, susţinută de suflul întăritor al iubirii coborâtă din înălţimea Tatălui preasfânt şi preabun, vor permite – în dimineaţa grandioasă a spiritului – miracolul vieţii care se va naşte pe câmpurile din inima mea, din putreziciunea gândurilor şi sentimentelor mele negative. Amin!”

17. A urmat rândul lui Jared, care a răspuns după cum urmează: “O, părinţii mei, ce aş putea să vă spun? La început, Enoh a părut că se îndepărtează de mine, precum soarele care se ascunde în spatele munţilor; dar el răsare apoi din nou deasupra profunzimilor pământului şi îşi răspândeşte cu putere razele sale în spaţiul infinit, scăldând întregul pământ – acum orbit – în lumina sa atotputernică. El trezeşte astfel întreaga viaţă la o activitate fericită, înflorind în mii de forme minunate, născute parcă din chiar nimicnicia nopţii.

18. Astfel, şi eu cred cu convingere că Enoh s-a înălţat la o înălţime inimaginabilă deasupra mea, precum un soare, iar acum întreaga mea fiinţă este orbită de lumina lui incredibil de intensă. Totuşi, sper ca lumina sacră să acţioneze precum cea solară, astfel încât noaptea mea actuală să devină o binecuvântare pentru mine. Căci dacă lumina soarelui extrage viaţa germenului viu din putreziciunea cojii, ghidând-o apoi şi ajutând-o să crească într-o formă minunată, nu mă îndoiesc că şi eu – care nu reprezint mai puţin decât plantă – voi fi ghidat şi îngrijit de Domnul, în calmul liniştit al propriei mele smerenii. O, părinţii mei, sunt absolut sigur de aceasta! Fie ca voia Domnului să se facă de-a pururi, în ceea ce ne priveşte pe noi toţi! Amin!”