Capitolul 77
PLECAREA PATRIARHILOR CĂTRE COPIII DIN REGIUNEA DE LA APUS
(22 martie 1841)

1. S-au aşezat atunci cu toţii în ordinea indicată de Adam, după care au plecat către copiii ce trăiau în regiunea de la apus.

2. Simultan, Mi-au oferit cu toţii inima şi Mi s-au rugat în tăcere, deopotrivă cei care plecau şi cei care rămâneau în urma lor.

3. În plus, copiii din regiunea de miazăzi s-au închinat în faţa părinţilor lor din linia principală, cărora le-au mulţumit pentru veştile bune, după care Mi-au lăudat Numele şi Mi-au glorificat cu mare ardoare iubirea, bucurându-se de graţia pe care am revărsat-o asupra lor.

4. Şi iată, acestea au fost circumstanţele fericite în care primii oameni de pe pământ s-au despărţit de copiii lor.

5. Drumul dinspre miazăzi către apus era splendid, desigur, numai dintr-unpunct uman de vedere. Era un drum care s-ar putea numi “romantic” în cel mai înalt grad.

6. Având în vedere marea sa raritate, în zilele noastre el nemaiputând fi întâlnit nicăieri, am să vi-l descriu. Aşadar, fiţi atenţi şi imaginaţi-vi-l în inimile voastre.

7. Iată cum arăta regiunea prin care trecea drumul ce conducea către regiunea de la apus: imaginaţi-vă şapte conuri stâncoase, de culoare gri-albăstrui, înălţându-se de-a lungul unei linii, fiecare dintre ele având o înălţime de 7.000 de picioare (cca 2.200 metri) şi cu un diametru la bază de 1/7 dintr-o milă (cca 250 metri). Vizualizaţi aceste conuri unindu-se la bază precum zimţii unui fierăstrău.

8. La fel ca şi cele şapte conuri aliniate unul lângă celălalt, în spatele fiecăruia dintre ei existau alte zece conuri, ale căror dimensiuni descreşteau gradat, colorate în cele mai variate nuanţe. Din vârful fiecărui con ţâşnea un izvor de apă pură. În faţa lor, la o distanţă de aproximativ 100 de stânjeni şi la o înălţime de 100 de picioare faţă de baza conurilor, un drum drept conducea de-a lungul unui şir muntos pe a cărui coastă nordică creşteau cei mai frumoşi palmieri şi cedri imaginabili, plopi şi alţi arbori, în timp ce pe coasta sa sudică – exceptând grupul de conuri stâncoase despre care am vorbit mai sus, cu cotiturile lor precum nişte cascade – nu exista nimic decât piatră goală, rareori marcată de insuliţe mici de muşchi şi iarbă.

9. Pe scurt, aşa ar arăta descrierea drumului dinspre miazăzi spre apus. Imaginaţi-vă acum efectul indescriptibil produs de razele soarelui atunci când se reflectau în nenumăratele izvoare, la care se adăuga opalescenţa în mii de culori a liniilor conurilor mai mici din spate, care puteau fi întrezărite prin golurile ce despărţeau conurile mari. Această scurtă descriere v-a oferit o imagine destul de clară a drumului ce conducea către apus.

10. Această regiune era şi ea una dintre regiunile favorite ale lui Adam. Lui îi plăcea să se plimbe pe aici – în special în zilele însorite, din cauza vânturilor reci. În plus, în zilele de demult, această privelişte îi trezea inevitabil un entuziasm plin de exaltare. Ori de câte ori se întorcea din acest loc, el obişnuia să le vorbească copiilor săi în cuvinte pline de ardoare despre iubirea, graţia, înţelepciunea, compasiunea, sfinţenia, măreţia şi atotputerea Mea. Din acest motiv, el numea acest drum “Contemplarea celor şapte puteri izvorâte în eternitate din marele Dumnezeu Iehova”.

11. Când patriarhii au ajuns în dreptul conului din mijloc, Adam i-a rugat să se oprească puţin, pentru a se bucura de magnifica privelişte.

12. Ascultându-l, copiii s-au aşezat la sol, bucurându-se de impresia tăcută, dar atât de puternică, a naturii lipsite de viaţă, asupra sufletelor lor.

13. După o scurtă pauză, în timpul căreia şi-au amintit cu toţii de Mine, Adam s-a întors către Asmahael şi l-a întrebat: “Spune-ne, Asmahael, cum îţi place acest peisaj şi ce impresie Ţi-a făcut el?”

14. Asmahael s-a întors cu respect către Adam şi i-a răspuns: “O, părinţi ai părinţilor pământului! Tu îl întrebi pe cel slab, deşi ceea ce se află în faţa noastră este prea mult chiar şi pentru cel puternic. Totuşi, îţi voi răspunde că atunci când privesc la izvoarele care curg din acele înălţimi şi la coloanele stâncoase de culoare albăstruie, a căror formă a fost dată de mâna creatoare şi atotputernică a eternului Dumnezeu, îmi spun în inima mea: „Pentru cei mari, măreţia nu este atât de măreaţă, iar pentru cei insignifianţi, măreţia este inutilă! Ce legătură poate avea un ţânţar cu aceşti munţii? La ce i-ar folosi unei muşte degetele de la mâinile noastre?

15. Iar atunci când contemplu această scenă sublimă, o, părinţi ai părinţilor pământului, devin conştient că pentru cel mare nu sunt utile decât lucrurile mari; în timp ce musca va fi satisfăcută cu o pereche de aripi luminoase, cu ajutorul cărora să poată bâzâi.

16. O, părinţi, copii măreţi şi atotputernici ai Celui Preaînalt! Acest peisaj sublim şi magnific a fost creat de mâna atotputernică a lui Dumnezeu pentru voi. Voi îl puteţi folosi, îl puteţi înţelege şi lăuda. Pentru mine, munţii sunt construiţi pe spatele unei muşte.

17. O, părinţi ai părinţilor pământului, atâta am avut să vă spun. Dar vă implor, dacă este posibil, învăţaţi-mă să înţeleg întru spirit măreţia lucrurilor! Amin!”

18. Acest exemplu de umilinţă l-a făcut pe Adam extrem de fericit, astfel încât, întorcându-se către ceilalţi copii ai săi, el le-a spus:

19. “O, dragi copii, Ascultaţi-mă! Asmahael îmi apare ca un câmp care a rămas nedesţelenit multă vreme, motiv pentru care nu a adus fructe. Dar după ce sămânţa cea bună a fost aruncată în brazda sa, câmpul va aduce în curând de o sută de ori mai multe fructe.

20. Aşa se pare că stau lucrurile cu Asmahael. De-abia a stat împreună cu noi o zi, dar adevăr vă spun – cu excepţia noastră – i-ar face de ruşine pe toţi ceilalţi copii din ţinuturile înalte.

21. Ascultaţi, dragii mei copii! Dacă şi ceilalţi copii din ţinuturile de jos s-ar putea apropia măcar de departe de această fertilitate de care dă dovadă Asmahael, ar fi un mare păcat să nu îi ajutăm şi pe ei.

22. De aceea, chiar astăzi vom discuta acest lucru în coliba mea, sub directa îndrumare a lui Dumnezeu, pentru a vedea ce se poate face în această privinţă.

23. Fie ca Domnul să ne ferească să luăm hotărâri arbitrare şi incorecte! Amin!”