Tainele Universului și ale Spiritului sunt dezvăluite doar celui care le caută în mod sincer, cu o inimă curată ! FAZA CURENTA A LUNII
Username:   Password:  Auto Login    
 RegisterRegister 
It is currently 29.3.2024, 04:48
All times are UTC + 3 Hours
Fi binevenit calatorule !
View Post  Topic: "Casa (Gospodaria) Domnului (Volumul 1) - Dicteu Divin prin Jakob Lorber" 
Author Message
1%
Milenar
Milenar


PostPosted: 28.9.2010, 10:37    Post subject: Capitolul 80 - REGULA DE AUR A ȘCOLII PROFEȚILOR Reply with quote

Capitolul 80
REGULA DE AUR A ȘCOLII PROFEȚILOR


1. Auzind cuvintele consolatoare ale lui Enoh, Adam s-a bucurat în inima sa, și-a înfrânat slăbiciunea în creștere și i-a îngăduit lui Enoh să îl sprijine.

2. Astfel, călătorii au continuat să parcurgă drumul în mare viteză, în pofida efortului din ce în ce mai mare. Timp de aproape o jumătate de oră nimeni nu a vorbit, toți implorându-Mă în inimile lor cu fervoare să îl întăresc și să îl susțin pe Adam. Mai presus decât toți, Enoh era convins – în credința sa de nezdruncinat, izvorâtă din iubirea lui pentru Mine – că Eu nu îi voi dezamăgi speranța fermă, în grația și compasiunea Mea.

3. Deși și ceilalți realizau că nimic nu era imposibil pentru Mine, ei aveau încă îndoieli în ceea ce privește voința Mea, căci ei nu învățaseră încă în inimile lor marea artă născută din iubirea pură și de nezdruncinat de a se supune în fața voinței Mele eterne, supreme și inexprimabile, artă în care iubitul Meu Enoh devenise deja un veritabil maestru. Ca urmare, el era întotdeauna convins de succesul absolut al rugăciunilor sale, adresate Mie și izvorâte din iubirea lui justă.

4. De aceea, el nu era niciodată trist și nu resimțea sentimentul de milă față de cei care aveau parte de întâmplări dezagreabile. Căci ochiul său rămânea ferm ancorat în inima Mea, astfel încât el percepea cu claritate îndrumarea secretă izvorâtă din iubirea Mea și maniera uluitoare în care aceasta știa întotdeauna să-i ghideze la modul ideal pe copiii Mei către realizarea vieții eterne. Inspirat în permanență de iubirea lui de nezdruncinat pentru Mine, el mergea chiar atât de departe încât putea anticipa cu cea mai mare siguranță, când, unde și de ce se vor petrece anumite evenimente, și care vor fi rezultatele acestora. Cu alte cuvinte, putem spune că el a fost primul profet de pe pământ și fondatorul inițial al așa-numitei Scoli a Profeților, care a existat până la sosirea Mea pe pământ în trup de om, și al cărei unic scop a fost acela de a le preda adepților iubirea de Dumnezeu încă de la naștere. Lumea le era descrisă acestora ca un fundament al iubirii Mele, ca o mare școală prin care trebuiau să treacă toți oamenii, supuși unei scurte separări de Mine, cu unica intenție de a-și dezvolta o aspirație cât mai intensă față de Mine, izvorâtă din impulsul generat de viața lor interioară. Ispitele exterioare ale lumii nu reprezintă altceva decât tentații necesare pentru ca oamenii să poată discerne singuri între bine și rău, la unison cu iubirea Mea. De îndată ce o ființă umană nu se mai bucură de lumea exterioară, ci își amplifică la infinit aspirația sa față de Mine, ochiul și urechea sa interioară sunt deschise, și deși ea continuă să rămână o vreme înlăuntrul trupului seducător, dar muritor, ea ajunge să-L audă, și uneori chiar să-L vadă pe Tatăl lor preasfânt.

5. Ființa ajunge astfel să fie invadată de spiritul Iubirii eterne. Ea va cunoaște viitorul, prezentul și trecutul, iar moartea trupului său o va umple de un extaz indescriptibil, căci numai atunci va realiza ea că aceasta nu este moartea adevărată, ci numai trezirea plenară față de viața eternă.

6. Alături de alte câteva elemente esențiale, acest principiu născut din iubirea Mea a reprezentat esența Școlii Profeților, al cărei fondator inițial a fost – la dorința Mea – Enoh.

7. Regula de aur respectată de el – prin voința Mea – avea să devină de-a pururi baza și fundamentul interior al tuturor școlilor viitoare ale profeților. Ea suna astfel:

8. Nu vei putea crede cu adevărat că există un Dumnezeu până când nu L-ai iubit deja cu toată tăria și intensitatea unei inimi pure, de copil. Cel care afirmă: „Eu cred în Dumnezeu!., dar nu Îl poate iubi, este un mincinos și nu dispune de viață interioară. Căci Dumnezeu este însăși viața eternă; iubirea Lui este această viață. Cum ar putea înțelege cineva viața altfel decât trăind-o? Și întrucât iubirea este singura formă de viață, izvorând în eternitate din și întru Dumnezeu, dar și în inima omului – prin grația lui Dumnezeu, cum ar putea omul să afirme că el crede în Dumnezeu atunci când îl contestă de o mie de ori prin lipsa sa de iubire, care nu reprezintă în realitate o viață adevărată, ci cel mult o anumită agilitate a naturii sale trupești, creată tot de Dumnezeu, cu scopul de a primi adevărata viață născută din iubirea de Dumnezeu.

9. Un corp agil nu reprezintă încă un om, fiind creat numai ca înveliș exterior al sufletului viu dinlăuntrul său. Dacă acest suflet întrupat nu absoarbe viața iubirii izvorâtă din Dumnezeu, el este mort în pofida agilității sale și a utilității simțurilor sale.

10. Aceasta a fost regula de aur. Faptul că în decursul timpului, din ea s-au mai născut și alte reguli, este un lucru natural, la fel de natural ca și faptul că din întâia iubire, pe care oamenii au transformat-o gradat în credință, au rezultat cele zece porunci și Școala Profeților, din care aveau să se nască din nou în cele din urmă iubirea pură pentru Mine, și implicit pentru aproapele vostru.

11. Din această regulă a rezultat renunțarea strictă la lume până în momentul primirii spiritului viu al iubirii; din momentul instaurării acestor reguli pe pământ, viața pe această planetă s-a schimbat, fiind bazată pe libertatea interioară, așa cum au demonstrat viețile și activitățile profeților.

12. Aceasta este istoria școlilor profeților, fondate – așa cum am menționat deja – de către Enoh. Acesta, însoțit de Adam și de restul grupului, a ajuns în sfârșit în regiunea copiilor de la apus.

13. Imaginați-vă cât de uimiți au fost cu toții atunci când Adam, care fusese inițial atât de slăbit, și-a recâștigat gradat întreaga putere, alături de Enoh.

14. Adam nu-și mai încăpea în piele de bucurie, și Mi-a mulțumit cu lacrimi de bucurie pentru această întărire subită. El le-a adresat lui Enoh și celorlalți următoarele cuvinte:

15. “O, Enoh, o, copiii mei, cât de glorios este Dumnezeu în grația Lui infinită! Cât de bun, plin de iubire și de compasiune! El, Cel care nu cunoaște suferința și imperfecțiunea, El, Cel sfânt, infinit, etern, supremul Dumnezeu atotputernic, poate crea din perfecțiunea sa infinită, în mod miraculos, ființe imperfecte; nu se pune problema că El nu le-ar fi putut crea perfecte – departe de mine un asemenea gând –, ci numai pentru a revărsa asupra lor, în înțelepciunea Lui infinită, din profunzimea iubirii și grației Sale intrinseci, iubirea Lui părintească, din eternitate în eternitate, pentru a ne demonstra astfel că El este unicul și adevăratul Părinte al tuturor oamenilor și spiritelor.

16. O, Enoh, o, copiii mei, abia acum înțeleg acest adevăr în toată plenitudinea lui! Dacă nu aș fi fost slab, cum aș fi putut fi capabil să percep această binecuvântare indescriptibilă?

17. Tatăl preasfânt m-a lăsat să devin slab și epuizat numai pentru a deveni astfel mai receptiv la iubirea Lui uluitoare. O, cât de bun este El, cât de bun trebuie să fie față de cei care nu L-au ofensat niciodată, de vreme ce îmi arată mie o asemenea grație și compasiune, deși eu sunt cel mai mare păcătos în fața Lui!

18. O, bucurați-vă, popor sărman; căci voi sunteți sărmani numai pentru a putea primi cu atât mai mult! Bucurați-vă voi, cei slabi, căci voi sunteți slabi numai pentru a putea primi mai multă putere! Bucurați-vă voi, cei care sunteți triști, căci voi sunteți triști numai pentru a putea primi cu atât mai multă bucurie! Bucurați-vă voi, cei care sunteți flămânzi și însetați, căci voi sunteți flămânzi și însetați numai pentru a vă putea satisface într-o mai mare măsură foamea și setea! Bucurați-vă chiar și voi, spirite oarbe! Iată, Domnul a creat noaptea numai pentru ca voi să simțiți nevoia zilei. Dacă Domnul nu ar fi creat noaptea înaintea zilei, cine ar mai fi aspirat către lumina celei din urmă? O, moarte, dacă nu ai fi fost însăși moartea, chiar și tu te-ai fi bucurat, căci nici tu nu te-ai născut din ordinea eternă numai de dragul tău! Cine știe dacă nu cumva Domnul nu te-a adus la existență numai pentru ca într-o bună zi viața eternă să sălășluiască în tine?

19. Adevăr, adevăr vă spun, tot ceea ce dăruiește Domnul, El oferă ca un Părinte, din preaplinul iubirii sale nesfârșite; dar acela de la care Domnul va lua ceva ar trebui să fie cel mai fericit, căci el va primi înapoi de o mie de ori, chiar din mâna Tatălui etern.

20. O, Enoh, o, copiii mei! Eu, părintele vostru Adam, sunt acum într-o stare beatifică deoarece Domnul mi-a permis să experimentez o grație atât de imensă, mai mare chiar decât întreaga mea viață!

21. Tu, dragul meu Enoh, vei fi de-a pururi binecuvântat! Sămânța ta nu se va putea stinge până la sfârșitul tuturor timpurilor, iar numele tău le va fi atunci oamenilor atât de aproape, ca și cum ai fi printre ei. Ultimii oratori trimiși de Domnul vor lăuda iubirea ta pentru Tatăl în fața copiilor lor și îți vor urma exemplul.

22. Niciodată până acum nu ne-ai arătat că ești atașat de Tatăl preasfânt într-o măsură atât de mare, iar puterea pe care am primit-o eu s-a manifestat chiar în virtutea acestui atașament atât de puternic al tău față de Tatăl.

23. Iar Ție, mărețul meu Tată, Domn și Dumnezeu, îți aduc acum cu devoțiune și recunoștință mulțumirile mele. Lăudat fie Numele Tău, căci numai Tu ești cel mai în măsură să primească iubirea și recunoștința noastră de la noi!

24. Copii, haideți să lăudăm cu toții Numele Domnului, căci El este bun și de-a pururi plin de iubire, de grație și de compasiune!

25. Enoh, ascultă, acest sentiment indescriptibil de recunoștință față de Dumnezeu îmi paralizează limba, astfel încât nici nu mai pot să vorbesc. Și întrucât am ajuns deja la copiii de la apus, tu și Asmahael urmează să îi informați că îi așteptăm cu toții aici, pentru a veni la noi și pentru a primi binecuvântarea în vederea Sabatului sacru de mâine. Ei vor afla tot ceea ce este necesar atunci când vor veni aici”.
_________________
Totul cu si alaturi de Dumnezeu !
 

Style:  
Search:
Fii binevenit călătorule ! Tainele Cerului și ale Universului îți sunt pregătite. Cere și ți se va da ! Bate și ți se va deschide ! Caută și vei găsi !