Tainele Universului și ale Spiritului sunt dezvăluite doar celui care le caută în mod sincer, cu o inimă curată ! FAZA CURENTA A LUNII
Username:   Password:  Auto Login    
 RegisterRegister 
It is currently 18.4.2024, 03:34
All times are UTC + 3 Hours
Fi binevenit calatorule !
View Post  Topic: "Marea Evanghelie a lui Ioan - volumul 1 - Jakob Lorber" 
Author Message
Acustic
Milenar
Milenar


PostPosted: 28.9.2010, 15:50    Post subject: Capitolul 232 Reply with quote

Capitolul 232

Eliberarea copiilor furați Pregătirile pentru proces.


1. Țipetele și plânsetele copiilor care fuseseră smulși cu violență din brațele părinților lor puteau fi auzite de departe. Kisjonah, Baram, Jonael, Jairuth și îngerul s-au grăbit să ajungă la copii. Judecătorul a poruncit imediat ca cei doisprezece farisei să fie legați fedeleș și închiși.

2. În sfârșit, a sosit și cortegiul copiilor. Îngerul le-a desfăcut legăturile care îi țineau prizonieri, așezați câte doi-trei pe un măgar. Erau mult mai numeroși decât spuseseră călăuzele celor doisprezece farisei. Toți acești copii tremurau de frică și de spaimă, crezând că îi așteaptă ceva groaznic; dar îngerul le-a vorbit cu multă blândețe și le-a spus că nu li se va petrece nimic rău, că nu li se va face decât bine și că a doua zi se vor afla în brațele părinților lor, care probabil că erau disperați. Copiii s-au mai liniștit.

3. Câțiva dintre ei au continuat totuși să plângă, din cauza loviturilor primite. Corpurile lor fragile aveau răni sângerânde; cei care plângeau fuseseră bătuți pentru a înceta cu strigătele care ar fi putut să trădeze caravana. Cei mai mulți dintre ei erau goi, ei fiind dezbrăcați de haine pentru a nu putea fi recunoscuți în timpul drumului. Trebuia deci să li se procure rapid niște haine.

4. Kisjonah a oferit imediat o mare cantitate de pânză fină de in pentru a li se confecționa niște haine, pe care mai multe slujnice au început să le coasă în grabă. A doua zi, toți erau îmbrăcați. Dar mai întâi, toți acești copii au fost conduși la hanul cel mare.

5. Au sosit apoi turmele de animale, împreună cu toate celelalte produse, care au fost înregistrate pe loc. Slujitorii fariseilor au fost, de asemenea, închiși.

6. După ce tot acest balamuc s-a terminat și fiecare gardian a fost așezat la postul său, Kisjonah și însoțitorii lui au mers să se odihnească, dar numai pentru scurt timp, căci ziua nu a întârziat să apară și mai aveau încă multe treburi de rezolvat.

7. Până la trezire a fost liniște. Dar după trezire, îndată ce toți au fost în picioare, Kisjonah a venit primul la Mine pentru a-mi povesti ce se petrecuse în timpul nopții și pentru a-Mi cere sfatul, în dorința evidentă de a acționa în conformitate cu voința lui Dumnezeu.

8. Eu i-am ieșit însă în întâmpinare și i-am povestit chiar Eu ce s-a petrecut în timpul nopții, sfătuindu-l ce era cel mai bine să facă pentru început.

9. “Frate, trimite imediat un mesager acreditat pe lângă Tribunalul Imperial, la comandantul Cornelius din Capernaum, pentru a-i cere să ne trimită un comisar care să-i interogheze pe cei doisprezece păcătoși, care să le hotărască pedeapsa și să-i facă să mărturisească numele celor pe care i-au nedreptățit, pentru ca acești oameni să-și recupereze cât mai repede bunurile confiscate și mai ales copiii. Nu trebuie în nici un caz să faceți vreo aluzie la Mine!

10. Cei doisprezece farisei vor da mult de furcă marelui Tribunal. Jaful lor nu este suficient pentru a fi considerat un cap de acuzare; la fel, nici faptul că au înșelat vama, deoarece au un pașaport pentru toate țările și cum ei sunt din regiune, nu li se poate cere să plătească vama. Ei au urmat acest drum lăturalnic pentru a evita mânia mulțimii, cu care au mai avut de-a face.

11. Nu rămâne decât un singur punct de litigiu valabil pentru tribunal și anume, violarea proprietății; ei au pătruns pe teritoriul pădurilor lui Kisjonah și întreaga captură realizată în această noapte memorabilă nu va ajunge pentru a plăti amenda.

12. Este deci necesar să aduci de urgență experți însoțiți de o persoană de la tribunal pentru a estima pagubele cauzate pădurilor tale, căci totul trebuie să fie pregătit în cazul în care tribunalul se va deplasa aici pentru o judecată excepțională; fără această expertiză, tribunalul va da el însuși dispoziții pentru a cerceta cazul mult și bine, iar bunurile nu vor fi restituite proprietarilor decât abia peste un an! Dar dacă totul este gata, tribunalul va putea trece foarte repede de la judecată la executare”.

13. După ce a aflat toate aceste lucruri, Kisjonah i-a căutat imediat pe angajații săi și le-a ordonat tot ceea ce Eu I-am sfătuit să facă.

14. Un mic velier (vas cu pânze) a pornit imediat pe mare, purtat de un vânt prielnic, în direcția Capernaum, de unde a sosit un procuror roman, însoțit de experți. El a pornit împreună cu opt experți pe muntele din stânga văii și l-a trimis pe comisar însoțit de alți opt experți pe muntele din dreapta văii.

15. Pe la ora patru după-amiaza, tribunalul i-a reunit pe acești comisari, iar doi scribi au notat rezultatele celor două anchete, pentru a stabili lista pagubelor.
_________________
La început a fost Cuvântul ! Cuvântul sau Sunetul Primordial !
 

Style:  
Search:
Fii binevenit călătorule ! Tainele Cerului și ale Universului îți sunt pregătite. Cere și ți se va da ! Bate și ți se va deschide ! Caută și vei găsi !