1. Faustus s-a întors apoi către cei unsprezece farisei şi le-a spus: “Aşadar, unde este distrugerea cu care mă ameninţaţi? Ce aveţi de spus, servitori care sunteţi „unşii Domnului”? Într-adevăr, trebuie să fie oribil pentru servitorii unşi ai Domnului să trebuiască să apară în faţa Tribunalului ca nişte simple canalii. Dar aşteptaţi, va fi mult mai rău! Până acum nu a fost decât prologul!

2. Într-adevăr, nu trebuie să mulţumiţi decât unei singure persoane pentru că nu v-am dezbrăcat pentru a vă biciui, blestemându-vă în numele împăratului. Şi această persoană este alături de mine; este Iisus din Nazaret, pe care l-aţi blestemat încă de mult timp şi pe care îl hăituiţi dintr-un loc în altul pentru că şi-a asumat dreapta libertate de a vă demasca în faţa poporului. 3. Priviţi în voi înşivă şi spuneţi dacă Satana, luat singur, ar putea fi mai rău decât voi!

4. Voi îi învăţaţi pe oameni să creadă într-un Dumnezeu în care voi înşivă nu aţi crezut niciodată, căci dacă aţi fi crezut în Dumnezeul despre care Moise v-a învăţat şi în care părinţii voştri au crezut şi au sperat, nu v-aţi mai bate joc atât de mult de Dumnezeu Cel Atotputernic şi nu aţi mai face atât de multe lucruri scandaloase.

5. Voi cereţi pentru voi, care vă autointitulaţi 'unşi ai Domnului”, onoruri care nu i se cuvin decât lui Dumnezeu şi reduceţi din punct de vedere spiritual poporul la starea de moarte, cerându-i sacrificii exorbitante şi închizându-i calea care conduce la împărăţia vieţii şi a luminii.

6. Mărturisiţi, există duşmani mai răi ai lui Dumnezeu, ai împăratului şi ai bietei umanităţi decât voi?

7. Oh, răbdare imensă şi de neînţeles a lui Dumnezeu! Dacă aş fi avut doar o singură scânteie din puterea lui Dumnezeu care a creat cerul şi elementele, nu ar mai rămâne nici un singur foc pe care să nu-l fac să cadă pe capetele voastre.

8. Doamne, de ce pe vremea lui Avraam ai pedepsit atât de sever oraşele Sodoma şi Gomora, ai cărei locuitori erau nişte îngeri în comparaţie cu aceste canalii, al căror număr în întreaga Iudee este astăzi mai mare decât al celor două oraşe de atunci?

9. Voi vă spuneţi copiii lui Dumnezeu! Şi pretindeţi că Dumnezeu este Tatăl vostru; într-adevăr, nu ştiu ce să cred despre un Dumnezeu care a creat asemenea fii ca voi! Pentru noi, romanii, după mitul lui Pluton, nu este nici o îndoială că Satana sau Belzebut este tatăl vostru!

10. Voi sunteţi sămânţa cea rea pe care Tatăl vostru o amestecă mereu printre seminţele divine şi care sufocă plantele divine şi voi vă spuneţi 'unşii Domnului'!

11. Dacă nu aţi fi fost atât de satanici, v-aş fi condamnat mai puţin sever, graţie prezenţei Celui care este aici! Dar sunteţi prea răi şi prea satanici. Nu vreau să-mi mânjesc numele; vă voi trimite la Judicio criminis atri (Tribunalul cauzelor negre) la Sidon, unde Judex honoris îşi va spăla mâinile de şapte ori.

12. La aceste cuvinte, cei unsprezece au început să tremure şi au implorat să fie graţiaţi, promiţând că se vor schimba, că vor deveni mai buni şi că îi vor răsplăti de o sută de ori mai mult pe toţi cei pe care i-au nedreptăţit.

13. Faustus a spus: “La ce mai foloseşte aceasta? Grota este în mâinile noastre, de unde veţi mai lua alt aur şi alte comori? Mai aveţi cumva şi alte grote pline de perle, de aur şi de argint?”

14. Cei doisprezece au spus: “Stăpâne, mai avem alta, lângă Horazin, unde se află comori vechi din perioada cuceririi Babilonului; comorile Templului şi ale altor sinagogi au fost ascunse acolo. Până la noi nimeni nu le cunoştea, dar acum 17 ani, când eram la o vânătoare de fazani şi la o recoltare de miere, la treizeci de stade de graniţă, pe un munte de pe teritoriul grecesc, am găsit în pădure un fagure de ceară plin cu miere care curgea pur şi simplu pe un perete stâncos, de la o înălţime de cel puţin trei înălţimi de om. Mai sus de acest perete era o deschizătură prin care ar fi putut trece un băieţel de doisprezece ani, iar deasupra acestei deschizături era un al doilea perete stâncos înalt de cel puţin şaptezeci de înălţimi de om, astfel încât era imposibil de ajuns la acel fagure de miere fără o scară.

15. Această scară a fost fabricată repede şi a fost aprins un foc de paie şi de ierburi uscate pentru a alunga albinele, după care, cu preţul câtorva înţepături de albine, operaţia a reuşit. Am recoltat mai multe sute de livre din mierea cea mai pură şi tot atâta ceară, căci erau mai mulţi faguri de ceară, fiecare având mii de celule!

16. În timp ce eram ocupaţi să recoltăm toată ceara din acea grotă, am căzut pur şi simplu peste nişte obiecte de cult din metal; privindu-le mai de aproape, am descoperit că erau din aur şi argint veritabil. Am pătruns mai adânc în grotă şi am văzut că ea devenea din ce în ce mai mare, fiind plină de comori nenumărate şi inestimabile; am lăsat tot ce era în grotă şi am închis intrarea cu pietre, lăsând acolo un gardian, care şi astăzi le păzeşte în secret. Dacă ne vei graţia şi dacă, în numele împăratului, vei suspenda teribila condamnare, îţi vom da toate aceste comori”.

17. Faustus a spus: 'Voi face un consiliu în acest sens, dar spuneţi-mi încă o dată cum aţi ştiut despre grota din munţii lui Kisjonah? Şi pe aceea aţi găsit-o plină cu comori, când mergeaţi să culegeţi miere? Iar dacă aţi umplut-o voi înşivă, de unde aţi luat comorile pe care le-aţi ascuns acolo?”

18. Cei unsprezece farisei au spus într-un glas: “Această grotă înseamnă cincisprezece ani de comerţ şi trudă. După o lege nouă a Templului, noi nu avem dreptul să păstrăm pentru noi decât o mică sumă necesară pentru întreţinere; tot ceea ce este în plus trebuie vărsat la Templu şi dacă vreunul dintre noi îşi păstrează mai mult decât are dreptul, Templul poate să-l pedepsească. Pentru a evita această pedeapsă şi pentru a nu fi surprinşi, noi aveam această grotă, pe muntele lui Kisjonah, unde ne păstram surplusurile, utile în caz de nevoie”.

19. Faustus: “Drumul pe care l-aţi construit duce până la grotă?”

20. Cei doisprezece farisei au spus: “Nu, Stăpâne, drumul se opreşte acolo unde se îndeseşte pădurea. Doar noi cunoaştem poteca ce duce la grotă”.

21. Faustus: “Bine, mâine ne veţi conduce acolo; pentru această noapte este de ajuns. Pentru moment, cunoaştem suficient”.

22. Cei unsprezece s-au aruncat la picioarele lui Faustus pentru a-i implora graţia. Faustus le-a spus: “Aceasta nu mai depinde de mine, ci de altcineva, dacă El vă va ierta, atunci şi eu vă voi ierta la rândul meu; acum să ieşim din sala Tribunalului şi să mergem să ne odihnim”.

23. Lidia ne aştepta la uşa casei, pe Mine şi pe soţul ei. Ea ne-a salutat şi şi-a exprimat regretul pentru cele două ore cât durase această dură confruntare.

24. Faustus şi-a salutat soţia şi i-a spus: “Da, dulce Lidia, a fost o confruntare dură, dar graţie ajutorului divinului prieten Iisus, care merită El singur întreaga onoare şi glorie, am găsit soluţia dorită. Dar să lăsăm asta, mai avem încă multe de făcut”.

25. Cu excepţia gărzilor, au plecat apoi cu toţii să se odihnească.