Tainele Universului și ale Spiritului sunt dezvăluite doar celui care le caută în mod sincer, cu o inimă curată ! FAZA CURENTA A LUNII
Username:   Password:  Auto Login    
 RegisterRegister 
It is currently 18.4.2024, 06:09
All times are UTC + 3 Hours
Fi binevenit calatorule !
View Post  Topic: "Marea Evanghelie a lui Ioan - volumul 1 - Jakob Lorber" 
Author Message
Acustic
Milenar
Milenar


PostPosted: 28.9.2010, 16:21    Post subject: Capitolul 241 Reply with quote

Capitolul 241

Dieta copiilor. Influențele spiritelor rele asupra copiilor. Cauzele maladiilor infantile.


1. S-ar putea pune întrebarea, în aceste timpuri actuale, când învățătura Mea a fost retransmisă din nou umanității printr-un servitor pe care Eu l-am ales, la aproape două mii de ani de când, ca Dumnezeu întrupat, am trăit și am propovăduit pe acest pământ:

2. Cum se face că nu am adresat nici măcar un singur cuvânt acestor copii furați, dintre care mai mult de jumătate urmau să fie vânduți, în maxim zece zile, ca sclavi în porturile din Tyr, Sidon, Antiohia, Cezareea și chiar Alexandria, mai ales că Eu îi primeam foarte bucuros să vină la Mine pe asemenea micuți, pentru a-i strânge la piept și a-i binecuvânta în fața tuturor.

3. Iată ce trebuie spus ca răspuns la această întrebare: Cea mai mare parte dintre acești copii aveau mai mult de nouă ani și printre ei erau și fete și băieți de 14-15 ani, astfel încât noi nu am fi putut să intrăm în dormitoarele acestor tineri pe jumătate dezbrăcați fără a isca un adevărat scandal. De altfel, nu erau numai copii inocenți, ca aceia pe care îi întâlneam din când în când; majoritatea erau complet corupți, cu trupul și cu sufletul, căci pederastia și deflorarea nu erau în nici o altă parte mai degradante și mai răspândite decât la frontierele dintre greci și evrei. Și, pentru acești copii corupți, oribila aventură pe care am permis să o trăiască nu a fost o lecție în zadar. Ea pedepsea sever degradarea lor, pe de o parte, iar pe de altă parte, ea îi avertiza să nu mai satisfacă senzualitatea grecilor libidinoși și îi îndemna să trăiască cu teamă de Dumnezeu, dacă nu voiau să fie din nou pedepsiți, mult mai sever, în cazul în care repetau păcatul lor. Iată ce urmărea Faustus să-i facă să înțeleagă pe copii și pe părinții lor, prin cuvinte energice și insistente de mustrare.

4. Se înțelege atunci că, din cauza sfințeniei divine a lui Dumnezeu însuși, Eu nu puteam și nu trebuia să mă apropii personal de acești păcătoși care aveau trupul impur din cauză că se mențineau într-o asemenea stare, cu toate că Eu sunt plin de iubirea divină absolută pentru fiecare ființă umană. Dar, în asemenea cazuri, intervenea mereu principiul “Noii me tangere” (Nu mă atinge!)

5. Căci este o mare diferență între un copil pur și un copil impur. Pe primul îl pot ghida direct, fără ocolișuri, dar pe al doilea îl pot ghida numai indirect, pe căi care sunt în mod necesar acoperite cu spini, așa cum a fost evident cazul în situația aceasta.

6. Nu trebuie să vă mirați că acești copii, care nu comiseseră aparent nici un păcat, au fost tratați de Mine mai sever în ceea ce privește trupurile lor decât vechii păcătoși îndărătnici, ale căror păcate erau la fel de numeroase ca firele de nisip din mare.

7. Căci adevăr vă spun: cine vrea să dea unui arbore o anumită direcție, trebuie să înceapă să-i imprime arborelui curbura încă de când este tânăr. Când a ajuns arbore bătrân, oricât am încerca să-l modificăm, doar cu mijloace excepționale vom mai putea reuși să-i dăm o altă direcție decât cea pe care o urmează în mod natural.

8. De aceea Eu, care sunt Stăpânul, sunt mai sever față de copii și chiar față de cei foarte mici, decât față de un adult, căci spiritele rele sunt mult mai active în preajma copiilor; ele ajută sufletul să-și construiască propriul trup, pentru ca acesta să le ofere o locuință comodă și oricând disponibilă.

9. Ce face atunci Domnul, căruia nimic nu-i este necunoscut?

10. Iată: El îl trimite pe îngerul Său și face să se sfărâme opera insidioasă și perfidă a spiritelor rele, pe care le alungă, blestemându-le. Aceste spirite rele ies atunci din corp, provocând simptomele maladiilor infantile.

11. Observați diversele boli ale copiilor și ale sugarilor. Adevăr vă spun, ele nu sunt decât o formă de eliminare a materialului malefic și străin utilizat de spiritele rele pentru a-i construi sufletului un corp care să le stea la dispoziție oricând.

12. Dacă excesele de orice fel nu ar fi foarte sever și energic stopate la copii, ar rezulta o mulțime atât de mare de posedați, de surdo-muți, de cretini și de schilozi de tot felul, că ar fi dificil de găsit pe pământ o singură ființă sănătoasă!

13. Se poate atunci pune întrebarea: cum de înțelepciunea supremă a lui Dumnezeu poate îngădui ca spiritele rele să pătrundă astfel în corpurile tinere ale acestor suflete?

14. Vă răspund: Iată ce întreabă omul orb, care nu știe că întregul pământ, da, toată creația, chiar și învelișul material cel mai exterior al tuturor elementelor sale, nu este decât un conglomerat de spirite supuse judecății și fixate în trup pentru un timp determinat.
_________________
La început a fost Cuvântul ! Cuvântul sau Sunetul Primordial !
 

Style:  
Search:
Fii binevenit călătorule ! Tainele Cerului și ale Universului îți sunt pregătite. Cere și ți se va da ! Bate și ți se va deschide ! Caută și vei găsi !