Tainele Universului și ale Spiritului sunt dezvăluite doar celui care le caută în mod sincer, cu o inimă curată ! FAZA CURENTA A LUNII
Username:   Password:  Auto Login    
 RegisterRegister 
It is currently 18.4.2024, 04:50
All times are UTC + 3 Hours
Fi binevenit calatorule !
View Post  Topic: "Marea Evanghelie a lui Ioan - volumul 3 - Jakob Lorber" 
Author Message
Acustic
Milenar
Milenar


PostPosted: 28.9.2010, 19:18    Post subject: Capitolul 18 - Consemnarea cuvintelor Domnului Reply with quote

Capitolul 18
Consemnarea cuvintelor Domnului


1. Domnul: “Marcu, ia vezi tu ca acum, când aurora începe să dea culoare vârfurilor munților, să putem îmbuca și noi ceva; căci nu e bine să ne apropiem de cei cinci răufăcători cu stomacul gol! Sigur vom avea mult de furcă cu ei până se vor tămădui! Odată tămăduiți însă, trebuie să avem la îndemână sare, pâine și vin pentru întremarea lor; căci vor fi total lipsiți de putere după vindecare. Iar sarea, pâinea și vinul le vor reda forțele!”

2. Marcu a spus: “Doamne, totul va fi de îndată pregătit!” După care a poruncit femeii și copiilor săi să dea fuga la bucătărie pentru ca toate sa fie gata la timp. Și imediat, femeia împreună cu cei doi fii ai săi și cu cele patru fiice au dat fuga la bucătărie și s-au apucat de treabă. Câțiva dintre ucenicii Mei și-au oferit și ei ajutorul și i-au ajutat să curețe peștele, lucru la care ei, ca pescari, se pricepeau foarte bine.

3. Matei și Ioan însă s-au apucat să recitească însemnările făcute după cuvântarea Mea din noaptea aceea, dar și-au dat seama că din însemnările lor – de obicei foarte exacte - lipseau de data aceasta fragmente foarte mari.

4. Drept care Ioan M-a rugat să-l ajut să completeze golurile. Dar, la un semn al Meu, Rafael s-a oferit de îndată să facă acest lucru și într-o clipă a completat pasajele sărite. Iar când cei doi au parcurs încă o dată însemnările, au văzut că nu mai lipsește nimic și că totul este în perfectă ordine.

5. Iuda s-a uitat și el peste însemnări și a găsit că nimic nu se abate de la atât de multele învățături și cuvinte schimbate în noaptea aceea. Salvarea celor treizeci fusese consemnată pe larg, și ucenicii s-au bucurat foarte tare.

6. Cyrenius însă și-a exprimat dorința să aibă și el o copie a manuscrisului și a oferit o răsplată bună celui care era dispus sa i-o facă!

7. Îndată a apărut acolo Iuda Iscarioteanul și i-a oferit lui Cyrenius serviciile sale.

8. Eu însă l-am dojenit pe Iuda pentru o atât de mare calicie și i-am spus lui Cyrenius: “Uite-l acolo pe Rafael: dă-i numai ceva de scris și o să facă treaba mai repede ca altcineva!”

9. Cyrenius și-a chemai servitorii, a cerut să-i fie aduse mai multe suluri de pergament și i le-a dat pe acestea lui Rafael, iar acesta abia de a atins sulurile, că i le-a și înapoiat lui Cyrenius, spunându-i: “Dorința ta a fost îndeplinită; poți să compari acum sulurile cu cele ale celor doi ucenici, să vezi dacă lipsește ceva!”

10. Cyrenius a privit sulurile și le-a văzut pe de-a-ntregul acoperite cu scris. El s-a mirat firește, neputând concepe, cu toată înțelepciunea sa, o asemenea rapiditate.

11. Cei treizeci de farisei și leviți s-au uitat de asemenea la suluri, iar cunoscutul vorbitor, pe numele său Hebram, a spus: “Da, toate cele pe care le-am văzut și le-am citit sunt, cuvânt cu cuvânt, aidoma cu ceea ce s-a spus și cum s-a spus aici. Despre felul în care a reușit însă îngerul să umple într-o clipă mai multe suluri de pergament cu scrisul acesta perfect citeț - asta nu mai este treaba noastră și nici nu vreau să mă mai gândesc la ea, căci știu prea bine dinainte că tot nu vom înțelege nimic. Căci noi, muritorii, vom înțelege pe de-a-ntregul nemurirea abia atunci când vom fi ajuns pe deplin nemuritori și, tot așa, abia atunci vom înțelege pe deplin și înfăptuirile spiritelor, când noi înșine vom fi ajuns, la rândul nostru, spirite pe deplin pure; atâta vreme însă cât ne aflam încă în învelișul nostru material, este sigur că nu vom reuși acest lucru.

12. De aceea, este mai bine să nici nu mai medităm la asemenea fenomene! Căci doar există destule lucruri și fenomene în natură pe care nici un muritor nu le va înțelege vreodată, îndată ce omul necugetat s-ar apuca să mediteze la asemenea lucruri, el ar lua-o razna în cel mai scurt timp. Pentru spiritele din ceruri lucrurile sunt fără îndoială foarte simple și, probabil, cu timpul vor deveni și pentru noi mai simple decât acum, dar de vom dori să ajungem încă de pe acum la deplina înțelegere, ni se vor zdruncina fără îndoială mințile. De aceea, eu privesc cu mare plăcere o minune înfăptuită, dar nu mă simt deloc îmboldit să încerc s-o înțeleg. Și chiar dacă am reuși să înțelegem cu adevărat câte ceva, tot nu am putea imita aceste lucruri. Iar de vreme ce nu putem face așa ceva, atunci o înțelegere doar pe jumătate nu ne va folosi la nimic!”

13. La care Cyrenius a spus: “Privind acestea doar la modul simplist, oarecum material, ai fără îndoială dreptate. Nici pe mine nu mă interesează imitarea; în schimb sunt foarte interesat, întrucât și în mine sălășluiește un spirit nemuritor, să privesc lucrurile spirituale puțin mai altfel decât cu ochii legați, și întreaga mea ființă tânjește acum să afle cât de cât din gura unui înțelept despre cum stau lucrurile cu viteza aceea extraordinară a scrisului îngeresc! De aceea am să caut să-l fac pe un asemenea înțelept să vorbească, fiindcă toate vorbele noastre sunt ca treieratul paielor goale. Și este sigur că nu va ieși nimic înțelept din ele, pe când spusele unui înțelept despre aceste fapte ne vor ului pe loc.'“

14. Atunci Hebram a spus, cu puțin năduf: “Asta fără îndoială, dar uluiala noastră se va reduce până la urmă la faptul că vom înțelege cuvintele înțeleptului despre faptele acestea la fel de puțin pe cât înțelegem și minunea în sine fără cuvintele rostite de gura unui înțelept! Căci, pentru a înțelege înțelepciunea, trebuie să fii tu însuți mai mult sau mai puțin înțelept. Cu mintea simplă a omului, oricât de sănătoasă ar fi ea, nu poți cuprinde înțelepciunea în profunzimile ei; îți poți face cel mult o idee, dar atât. «Cântarea Cântărilor» a lui Solomon, care a fost un înțelept, pare cu siguranța cea mai ușor de înțeles pentru mintea omenească dintre aceste lucrări. Atunci când o citești, ai impresia că o înțelegi; apoi însă dacă încerci să o cercetezi cu toată seriozitatea în minte, ajungi foarte curând la concluzia că de fapt n-ai înțeles nimic! Iată un mic exemplu menit să îmi întărească această convingere!”
_________________
La început a fost Cuvântul ! Cuvântul sau Sunetul Primordial !
 

Style:  
Search:
Fii binevenit călătorule ! Tainele Cerului și ale Universului îți sunt pregătite. Cere și ți se va da ! Bate și ți se va deschide ! Caută și vei găsi !