1. Robert Blum nu prea ştie ce trebuie să înţeleagă din această lumină cenuşie. După ce îşi adună cât de cât gândurile, el începe din nou să reflecteze asupra fenomenului, de data aceasta ceva mai lucid:

2. „Se pare totuşi că se pregăteşte o furtună. Ceva mă nedumereşte totuşi: mă întreb cum se face că plutesc prin aer ca o pasăre, fără nici un fundament solid sub tălpi. Înainte credeam că aceasta este doar o senzaţie amăgitoare, dar acum, că am început să văd, constat că nu este nici o amăgire, ci însăşi realitatea.

3. Începe să-mi devină din ce în ce mai clar faptul că trupul meu fizic a murit, căci un corp greu nu s-ar putea menţine niciodată în aer, sau chiar în eter, o perioadă atât de lungă de timp. Şi totuşi, nu pot detecta nici un alt obiect în afară de mine însumi, nici deasupra, nici dedesubtul meu. Înseamnă că sunt foarte departe de orice corp ceresc. Hm! Acest lucru mă cam nedumereşte!

4. O, Hegel, Strauss şi Ronge; se pare că înţelepciunea voastră cam şchioapătă. Unde este sufletul universal de care vorbeaţi voi, cu care omul devine una după descompunerea corpului său fizic? Unde este Dumnezeul care se naşte în interiorul omului şi conştiinţa sa de sine? Eu am murit, dar m-am trezit aici, în cea mai mare singurătate imaginabilă şi complet neputincios. Nu văd nici o urmă de vreo Divinitate care s-ar naşte în mine, şi nici nu mă simt una cu vreun suflet universal.

5. O, înţelepţi ai acestei lumi! Cât de îngâmfaţi şi de orgolioşi sunteţi voi, fără ca măcar să bănuiţi acest lucru! Aşa cum m-aţi amăgit pe mine, la fel aţi amăgit pe mulţi alţii. Dar totul vă este iertat, căci şi voi sunteţi germani! Cu siguranţă, dacă aţi fi cunoscut adevărul real, nu l-aţi fi ascuns de semenii voştri. De vreme ce nu cunoaşteţi însă adevărul, dăruiţi ceea ce aveţi, şi restul vă va fi iertat.

6. Desigur, onestitatea voastră nu le este de nici un folos spiritelor ajunse în această lume, dar ea le este suficientă oamenilor pentru a menţine o oarecare ordine în lumea materială. Cât despre aşa-zisa viaţă de după moarte, se pare că aceasta nu prea ascultă de nici un fel de legi. Sincer, ce obligaţii am eu aici? Nici una! Plutesc pur şi simplu prin aer, fiind dus încolo şi încoace de cel mai mic vânticel! Chiar dacă aş dispune de înţelepciunea regelui Solomon şi de puterea lui Goliat, mă întreb la ce mi-ar folosi în această lume?

7. Chiar şi cele mai întunecate superstiţii catolice mi se par de preferat în această stare. Cel mai bine este să îţi părăseşti corpul fizic crezând orbeşte într-o viaţă de apoi, indiferent în ce ar consta aceasta. Această filozofie mi se pare superioară iubirii vieţii eterne şi dispreţului corpului fizic de care vorbea puritanismul rongean, care conduce la o teamă excesivă de moarte. Doamne! Prefer de o mie de ori să plutesc prin acest vid solitar decât să mai trec o dată prin experienţa fricii în faţa morţii!


8. De aceea, voi, învăţători ai lumii, predaţi-ie discipolilor voştri credinţa! În acest fel, atunci când vor muri vor fi mai fericiţi decât am fost eu, cu tot intelectul meu ascuţit, cu care m-am mândrit atât de tare. Abia acum încep să înţeleg de ce le-a insuflat marele Învăţător o credinţă atât de mare discipolilor Săi!”