1. Robert continuă: „Regiunea luminoasă se apropie din ce în ce mai rapid. Muntele pe care se află Marele Învăţător al celei mai sublime morale este destul de înalt; ar putea avea vreo sută de metri, iar unul din versanţii săi este cât se poate de abrupt şi de stâncos. Cât despre deluşoarele din jur, acestea ar putea fi confundate cu uşurinţă cu nişte dune de nisip. Cea mai înaltă dintre ele abia dacă atinge zece metri. Întreaga zonă este foarte bine luminată, ceea ce mi se pare destul de ciudat. Dealurile par fosforescente, dar nu reuşesc să văd câmpiile care stau la baza lor. Singurul lucru vizibil este o ceaţă cenuşiu-verzuie, datorită căreia nu-mi dau seama cât de departe se întinde această regiune dincolo de zona deluroasă.

2. Bănuiesc că aşa trebuie să arate orice corp ceresc nou format, de vreme ce îşi începe existenţa ca o cometă instabilă ce se învârteşte în jurul soarelui. Este cert că aceste deluşoare sunt conectate între ele la bază, dar mă întreb cum... Probabil că unicul locuitor al planetei, Marele învăţător al moralei, va putea să-mi răspundă la aceste întrebări. Cred că m-am apropiat suficient de mult de El ca să mă audă dacă îl voi striga. Dacă voi reuşi să intru în contact cu El, acest lucru îmi va face o plăcere maximă, şi poate că şi Lui... De altfel, chiar dacă nu mă va auzi din prima, asta nu înseamnă că nu voi putea repeta ori de câte ori voi dori acest strigăt!”

3. După acest raţionament, Robert şi-a dus mâinile la gură, făcându-şi din palme un căuş ca să îşi amplifice cât mai mult vocea, după care a tras puternic aer în plămâni şi a strigat cu toată puterea:

4. „Iisuse, Mare învăţător al naţiunilor de pe pământ! Dacă Tu eşti într-adevăr cel care cred eu că eşti şi dacă îmi auzi vocea, vino la mine, împreună cu micuţul pământ pe care l-ai format în jurul Tău! Adevăr îţi spun, în mine vei găsi cel mai mare admirator al Tău! Îţi preţuiesc la culme înţelepciunea atât de profundă, dublată de o blândeţe atât de mare, care Te-au ridicat cu mult deasupra tuturor persecutorilor Tăi şi celor care ţi-au succedat pe pământ, iar acest lucru cu atât mai mult cu cât soarta Ta a semănat destul de mult cu a mea. De fapt, au fost aproape identice! În sfârşit, Te iubesc mai presus de orice, căci Tu ai fost cel care mi-a adus prima rază de lumină în acest întuneric intolerabil, lucru pentru care nu îţi voi putea mulţumi niciodată îndeajuns.

5. Dacă Tu eşti într-adevăr Iisus, cel pe care îl iubesc mai presus de orice, atunci vino la mine! Haide, vino, ca să ne alinăm unul altuia singurătatea. În ceea ce mă priveşte, ştiu dinainte că înţelepciunea Ta fabuloasă îmi va aduce o mare alinare. Haide, vino, iubitul meu Prieten şi Tovarăş de suferinţă!

6. Maestru al iubirii, care ai decretat ca unică lege iubirea! Dacă această iubire nu Te-a părăsit, aşa cum nu m-a părăsit nici iubirea mea, atunci întâmpină-mă cu iubirea pe care ai propovăduit-o întotdeauna. Iar eu îţi voi răspunde cu aceeaşi iubire, acum şi de-a pururi!”

7. După această declaraţie plină de forţă, micuţa lume alcătuită din dealuri s-a deplasat rapid către dreapta, iar eroul nostru a putut pune piciorul pe ea, astfel încât, pentru prima dată de la violenta lui execuţie, el s-a trezit din nou pe un sol ferm, mai precis pe muntele cel înalt, chiar la dreapta lui Iisus.