(26 aprilie 1872)

Prin această parabolă a nunţii fiului de împărat am dorit să le atrag atenţia fariseilor asupra consecinţelor maşinaţiunilor lor; căci ei credeau că nimeni nu-şi dă seama care sunt intenţiile lor. Scopul Meu era să îi ajut să se îndrepte, căci ei înţelegeau avertismentele de dincolo de parabole, în timp ce majoritatea oamenilor simpli nu erau capabili de acest lucru. Pe scurt, nu doream să le stric imaginea înaintea oamenilor de rând, atât timp cât mai erau capabili să se transforme în bine. Loviturile Mele mergeau de fiecare dată drept la ţintă, aşa că mânia lor a continuat să crească, până când le-a fost dat să îmi împlinească destinul, aşa cum era predestinat să fie, conform tuturor profeţiilor, şi cum le spusesem Eu însumi discipolilor Mei că va fi sfârşitul Meu.

În această parabolă am comparat împărăţia lui Dumnezeu sau a Tatălui ceresc cu un rege care şi-a trimis invitaţiile la nunta fiului său prietenilor şi cunoştinţelor sale, dar nu a primit decât refuzuri din toate părţile. Mânios, regele i-a ucis pe aceştia şi le-a ars proprietăţile.

Când şi-a trimis a doua oară slujitorii, el le-a spus să îi cheme pe toţi cei pe care îi vor găsi la răspântiile drumurilor şi prin pieţe, iar aceştia i-au adus pe toţi, buni şi răi deopotrivă, la masa stăpânului lor. Printre aceşti oaspeţi se afla şi unul care nu era îmbrăcat de nuntă. Neputând găsi nici o scuză pentru comportamentul său, acesta a fost aruncat în întunericul de afară, ca răsplată pentru indolenţa sa. Parabola se încheie cu aceste cuvinte, foarte semnificative: „Căci mulţi sunt chemaţi, dar puţini sunt aleşi!”

Pentru a înţelege mai bine semnificaţia spirituală a acestei parabole şi modul în care poate fi aplicată ea în timpurile moderne, trebuie să începem prin a examina toate circumstanţele menţionate în ea. Nu trebuie să uitaţi nici o clipă că orice cuvânt pe care l-am rostit în acele timpuri ascundea o semnificaţie spirituală infinit mai profundă decât bănuiau ascultătorii Mei de atunci, la fel ca şi cititorii de astăzi şi cei din generaţiile viitoare. Să începem aşadar cu forma acestei parabole, ca să vă faceţi o idee cât de profundă este semnificaţia ei spirituală dacă este examinată cu ochii iluminaţi ai sufletului.

Am comparat împărăţia lui Dumnezeu cu un rege care dorea să-i facă nuntă fiului său. Din perspectiva supremă, această nuntă se referă la viitoarea fuziune care urmează să se producă între planul material şi lumea spiritelor, care va avea drept urmare disoluţia materiei şi eliberarea spiritelor închise în ea, pentru a se putea uni cu lumina care le este proprie.

Prima imagine, cea a nunţii, simbolizează unificarea a două principii într-o singură fiinţă spirituală, chiar dacă este încă separată de două corpuri. Nunta reprezintă acel moment sublim în care principiile polar opuse se întâlnesc şi realizează o stare care nu ar fi posibilă la nivel individual.

La această unificare (celebrată pe pământ sub forma ceremoniilor nupţiale) au fost invitaţi o serie de oaspeţi, consideraţi vrednici să participe la ea. Parabola afirmă însă că aceştia au refuzat.

Această nuntă este simbolul întregii perioade care s-a scurs între crearea omului şi marele potop, împodobit în veşminte de nuntă, pământul i-a invitat pe toţi oamenii la marea unificare spirituală. Dorinţa lui a fost să invite la nuntă numai oamenii, fiinţele spirituale care încununează creaţia materială. Aceştia au preferat să se închine însă în continuare lumii fizice şi plăcerilor sale, ignorând chemarea spirituală. De aceea, ei au refuzat invitaţia la marele festin nupţial, adică provocarea de a evolua în sus, luând-o în direcţia opusă. În consecinţă, s-a produs marele potop, absolut necesar pentru ca marea unificare a materiei cu lumea spirituală să se mai poată produce. Potopul a distrus rasa umană existentă la ora aceea pe pământ, adică pe acei oameni pe care i-am creat, înzestrându-i cu o mare superioritate şi educându-i personal, prin toate mijloacele posibile.

După catastrofă, puţinii descendenţi care au rămas în viaţă şi-au continuat evoluţia. Ei au fost din nou invitaţi, mai târziu, la marele festin al fuziunii. Speriaţi de judecata la care a fost supusă anterior rasa umană şi mânaţi de un impuls interior, aceşti oameni şi-au propus să îşi unifice fiinţa spirituală cu regiunile superioare ale lumii spiritelor.

Din păcate, acest impuls interior nu a fost suficient de puternic, fiind interpretat în diferite feluri de fiecare în parte. De aceea, la marele festin au fost invitaţi deopotrivă cei buni şi cei răi, după cum afirmă parabola.

Printre invitaţi se număra şi un om care nu purta veşmânt de nuntă, motiv pentru care a fost izgonit în întunericul de afară. Semnificaţia acestui simbol este următoarea: toţi cei care au simţit impulsul interior de a creşte spiritual sperau să îşi vadă dorinţele şi idealurile împlinite. Altfel spus, ei se aşteptau la un final fericit, fiind împodobiţi - metaforic vorbind - cu veşminte de nuntă. Cei mai buni dintre ei au început să îşi afişeze deschis iubirea şi dorinţa de a deveni mai buni şi mai puri. Inclusiv cei mai puţini buni dintre ei, ba chiar şi cei mai răi, s-au împodobit cu ce aveau mai bun prin casă, în speranţa să pară mai buni decât erau în realitate.

Un singur om, după cum afirmă parabola, nu şi-a dat nici cea mai mică osteneală în această direcţie. El s-a prezentat exact aşa cum era, dornic să ia parte la această fuziune, dar aşa cum vroia el, nu cum i s-a cerut. Acest om care M-a sfidat pe faţă nu a fost altul decât Lucifer sau Satan, spiritul expulzat cu multă vreme în urmă de Mine şi care a ajuns să reprezinte principiul răului personificat, adică polul opus al Sinelui Meu. De aceea, acest spirit care întruchipa răutatea absolută a fost aruncat în întunericul de afară, acolo unde nu există decât plânsul şi scrâşnirea dinţilor. Altfel spus, el trebuie să aştepte în întunericul propriului său suflet până când va decide să devină mai bun; abia atunci se va putea întoarce la nuntă. (Vezi: Cine-este-Dumnezeu-cine-este-Lucifer-ce-este-omul-Explicate-de-insusi-Dumnezeu-prin-Bertha-Dudde)

Simbolul satanic este reprezentat pe pământ de toţi acei oameni care ştiu perfect ce este bine şi nobil, dar preferă în mod deliberat să facă rău. Cât despre ceilalţi meseni invitaţi la nuntă, cei „buni" şi „răi" deopotrivă, aceştia se referă la oamenii care păcătuiesc pentru că sunt prea slabi, dar care nu şi-au pierdut nici o clipă dorinţa de a deveni mai buni. Spiritele cu adevărat rele şi incorigibile sunt cele care cunosc foarte bine deosebirea dintre bine şi rău, dar refuză să aplice binele, căci îl urăsc. Ori de câte ori le stă în puteri, ei îi influenţează inclusiv pe cei din jur să devină la fel ca ei. Acest ideal este de natură pur demoniacă, întrucât impulsul iubirii, implantat de Mine în toate sufletele, s-a transformat în cazul lor în ură.

Fariseii şi-au dat seama că metafora omului care s-a prezentat la nuntă fără vesminte potrivite se referea la ei, aşa că s-au mâniat foarte tare. Ei au înţeles că din cauza atitudinii lor, vor fi excluşi de la viitoarele desfătări din lumea spiritelor, până când vor decide singuri să o apuce pe calea cea bună, apropiindu-se din nou de Mine. Nu întâmplător, această parabolă se încheie cu cuvintele: „Mulţi sunt chemaţi, dar puţini sunt aleşi!”, care înseamnă că porţile care conduc la marea împărăţie a lui Dumnezeu le sunt deschise tuturor spiritelor din creaţia Mea, dar puţine vor fi cele care vor reuşi să pătrundă în sfera păcii eterne, a liniştii supreme şi a beatitudinii. Acest lucru nu este posibil decât în cazul acelor spirite care au eliminat din inimile lor tot ce este lumesc şi senzorial. Numai aceste spirite pot fi alese să participe la împărăţia Mea. Ochii lor spirituali nu vor putea suporta strălucirea orbitoare a luminii Mele celeste decât atunci când o rază similară va începe să strălucească în interiorul lor, reflectându-se apoi în marele cer spiritual.

Aceasta este interpretarea spirituală corectă a parabolei, care nu s-a schimbat cu nimic până astăzi.

Încă din acele vremuri, Eu Mi-am trimis slujitorii să-i invite pe toţi oamenii la marele festin din casa Mea, dar puţini au acceptat invitaţia. Secolele au continuat apoi să treacă, pierzându-se în abisul istoriei, iar Eu nu am încetat să-i invit pe oameni la marea fuziune. O parte din invitaţi au apărut, aşteptându-se să primească însă de la Mine ceea ce le ceream Eu însumi lor. De aceea, ei şi-au întors spatele împărăţiei spirituale, preferând drumul cel lung celui mai scurt, dar mai greu.

Chiar şi astăzi continui să îmi trimit mesagerii în lume, pentru a explica voinţa Mea şi a le transmite oamenilor care este adevăratul scop al existenţei lor pe pământ. Ei le spun acestora că, indiferent cât de mare este rezistenţa pe care o opun, mai devreme sau mai târziu vor fi siliţi să facă ceea ce aştept Eu de la ei. Mulţi dintre ei îşi astupă urechile în faţa vocii iubirii şi păcii; aceştia vor fi pierduţi multă vreme. Sunt nevoit să privesc cu tristeţe cum majoritatea oamenilor îmi întorc spatele, urmând cu bună ştiinţă calea cea rea, deşi ştiu ce ar trebui să facă.

Prima oară când Mi-a fost refuzată invitaţia, am fost nevoit să trec umanitatea rătăcită printr-un potop, pentru a o mântui. Cât de curând voi fi silit să trimit o catastrofă similară pe pământ, căci am datoria să-i salvez pe cei buni şi să reorientez umanitatea pe calea cea bună. De data aceasta însă, potopul nu va mai fi provocat de apa materială, ci de apa spirituală a adevărului Meu. Data trecută, au existat oameni care au încercat să se salveze de potopul material. La fel şi acum, când lumina Mea va inunda pământul, spiritele mai bune se vor trezi şi o vor răspândi mai departe, silindu-i pe cei ignoranţi să se ascundă de strălucirea ei insuportabilă în întunericul exterior al propriilor lor slăbiciuni.

Ceea ce le-am spus cândva fariseilor sub forma unei metafore se va împlini de această dată într-o manieră spirituală. Vor exista şi acum oameni care se vor mânia din cauza acestei lumini extrem de puternice, căci ea va scoate la iveală ceea ce au ascuns multă vreme în întuneric. Oricât de mare ar fi rezistenţa opusă de Satan, lumina trebuie să prevaleze însă pe pământ, căci împărăţia Mea este o împărăţie a luminii! Destinul spiritelor pe care le-am creat, printre care se numără şi oamenii, este fie de a se scufunda în întunericul etern al sufletelor lor, echivalent cu materia cea mai densă, pentru un lung proces de purificare, fie de a o apuca pe calea cea scurtă a cunoaşterii, cu preţul unor mari sacrificii şi încercări. Acesta este destinul tuturor fiinţelor create de Mine, inclusiv al oamenilor.

Cu toţii sunt invitaţi la marele festin, dar vai celor care se vor prezenta în împărăţia luminii fără un veşmânt de nuntă! Ei vor păţi ceea ce a păţit oaspetele din parabola noastră: vor fi izgoniţi în întunericul de afară, până când zorii zilei vor începe să răsară inclusiv în inimile lor. La fel ca acum 2000 de ani, când prin prezenţa Mea vizibilă Mi-am propus să iluminez prin cuvintele Mele chiar şi cele mai întunecate colţuri ale inimii umane, la a doua Mea venire pe pământ, care este foarte apropiată, Mă aştept să găsesc în inimile voastre această lumină, sau cel puţin o receptivitate cât de mică faţă de ea, pentru a putea celebra împreună marele festin al unificării. Eu, Regele şi Tatăl vostru, voi pregăti atunci festinul de nuntă pentru fiul Meu, adică pentru spiritele Mele, şi ne vom bucura împreună de marea fuziune, într-o singură inimă şi într-o singură minte, căci acesta este scopul pentru care v-am pregătit, dându-vă Eu însumi exemplul suprem de iubire şi de umilinţă. Amin.