Tainele Universului și ale Spiritului sunt dezvăluite doar celui care le caută în mod sincer, cu o inimă curată ! FAZA CURENTA A LUNII
Username:   Password:  Auto Login    
 RegisterRegister 
It is currently 26.2.2021, 16:08
All times are UTC + 3 Hours
Fi binevenit calatorule !
View Post  Topic: "De la iad la rai (Robert Blum) - volumul 1 - Dicteu Divin prin Jakob Lorber" 
Author Message
Fire
Initiator
Initiator


PostPosted: 8.10.2010, 19:47    Post subject: Capitolul 29 - Semnificația textului din Scriptură: „Depărtați-vă de Mine, blestemaților!” Reply with quote

Capitolul 29
Semnificația textului din Scriptură: „Depărtați-vă de Mine, blestemaților!”
Orice spirit malefic se blestemă singur. Păcatul împotriva Sfântului Duh.

1. Eu: „Lăudându-te cu intelectul tău ascuțit, tu te-ai grăbit să îmi citezi o frază din Evanghelie care ți s-a părut teribilă atunci când ai citit-o pentru prima oară, deși dacă ai fi analizat-o din punct de vedere gramatical, ți-ai fi putut da seama cu cea mai mare ușurință că Dumnezeu nu poate și nu dorește să pronunțe o sentință definitivă împotriva așa-zișilor păcătoși, condamnându-i pentru totdeauna pe aceștia cu omnipotența Sa.

2. Într-adevăr, în Scriptură se spune: «Depărtați-vă de Mine, blestemaților!» Ce rezultă din analiza precisă a acestui text? Că cei care trebuie să asculte această poruncă sunt deja blestemați, în caz contrar, porunca ar fi trebuit să sune altfel: «Ați păcătuit întotdeauna împotriva Mea; de aceea, Eu, Dumnezeul vostru, vă condamn de-a pururi la chinurile iadului!»

3. De vreme însă ce cei astfel condamnați de Divinitate sunt deja blestemați, rezultă pe de o parte că Dumnezeu nu reprezintă în acest caz un judecător, ci doar un păstor nevoit să le indice cu severitate oilor pe care le are în grijă și care s-au separat din proprie inițiativă de El că mai există și o altă cale. Dacă nu ar urma-o nici pe aceasta, ele ar sfârși direct în brațele omnipotenței divine, lucru care ar însemna cu adevărat sfârșitul lor ultim!

4. În al doilea rând, merită să te întrebi: «Cine i-a blestemat pe aceștia?» Cu siguranță, nu Dumnezeu! Căci dacă Dumnezeu ar blestema pe cineva, El nu ar mai face dovada iubirii și a înțelepciunii Sale, care reprezintă însăși esența Sa primordială. Dacă Divinitatea ar porni un război împotriva propriei Sale creații, Ea s-ar lupta practic cu Sine Însăși, ceea ce ar însemna propria Sa distrugere, în loc să se întărească din eternitate în eternitate prin perfecționarea continuă a operei Sale, respectiv a copiilor Săi!

5. De vreme ce Dumnezeu nu se poate manifesta ca un judecător cu ajutorul omnipotenței Sale, ci doar ca un păstor plin de iubire și de înțelepciune, este limpede că blestemul a căzut asupra acestor spirite dintr-o cu totul altă direcție. Cine le-a blestemat în acest caz? Răspunsul la această întrebare este foarte ușor de dat, cu condiția ca cel care îl dă să fie suficient de interiorizat pentru a înțelege pe de o parte că orice ființă dispune de o voință complet liberă, născută din iubirea și înțelepciunea lui Dumnezeu, iar pe de altă parte că pentru a o izola de omnipotența Sa (cu scopul ca ea să devină o ființă cu adevărat liberă), Dumnezeu este nevoit să o trimită într-o lume exterioară supusă judecății, într-un trup limitat. Altfel spus, o astfel de ființă liberă nu poate fi blestemată (judecată) decât de ea însăși, prin separarea ei completă de Dumnezeu.

6. Divinitatea care nu dorește să își priveze creatura de libertatea pe care i-a acordat-o nu mai poate face în acest caz altceva decât să îi reveleze calea pe care ar trebui să meargă pentru a restabili puntea de legătură cu iubirea și cu înțelepciunea lui Dumnezeu, în afara acestei punți de legătură nu se poate vorbi de vreo libertate absolută, și deci nici de o viață spirituală eternă, căci în afara acestei conexiuni nu mai există decât omnipotența lui Dumnezeu. Iubirea și înțelepciunea lui Dumnezeu sunt singurele premise care pot asigura fundamentele și persistența vieții create. Orice formă de viață izolată de sursa sa primordială trebuie din necesitate să piară, căci nu poate fi capabilă să opună rezistență puterii absolute a lui Dumnezeu.

7. De aceea, stă scris că: «Dumnezeu rezidă în interiorul luminii eterne și inaccesibile!» Altfel spus: «Omnipotența lui Dumnezeu, respectiv puterea infinită a Divinității, este și trebuie să rămână de-a pururi inaccesibilă naturii ființelor create, pentru ca acestea să poată continua să existe». Căci orice conflict cu omnipotența lui Dumnezeu nu poate însemna altceva decât moartea ființei create. O ființă complet separată de iubirea lui Dumnezeu care s-ar confrunta cu această putere infinită a Divinității ar fi în mod necesar înghițită de aceasta, nemaiputându-se despărți vreodată de ea, la fel cum nu s-ar mai putea despărți un fir de praf îngropat sub munții Himalaya de povara munților de deasupra sa!”
_________________
Focul îți dă viață, focul îți întreține viața, dar tot focul te arde când îi stai în cale !
 

Style:  
Search:
Fii binevenit călătorule ! Tainele Cerului și ale Universului îți sunt pregătite. Cere și ți se va da ! Bate și ți se va deschide ! Caută și vei găsi !