Tainele Universului și ale Spiritului sunt dezvăluite doar celui care le caută în mod sincer, cu o inimă curată ! FAZA CURENTA A LUNII
Username:   Password:  Auto Login    
 RegisterRegister 
It is currently 26.2.2021, 16:11
All times are UTC + 3 Hours
Fi binevenit calatorule !
View Post  Topic: "De la iad la rai (Robert Blum) - volumul 1 - Dicteu Divin prin Jakob Lorber" 
Author Message
Fire
Initiator
Initiator


PostPosted: 8.10.2010, 20:12    Post subject: Capitolul 32 - „Iubește-Mă pe Mine (Iisus), căci întreaga plenitudine a Divinității sălășuiește în Mine” Reply with quote

Capitolul 32
„Iubește-Mă pe Mine (Iisus), căci întreaga plenitudine a Divinității sălășuiește în Mine” Robert se îndoiește de această afirmație,
dar este dispus să o accepte prin cultivarea credinței sale.

1. Eu: „Dragul Meu prieten și frate! Strugurii nu trebuie culeși din vie înainte de a fi pe deplin copți, căci sucul lor vital ar da naștere unui vin acru, lipsit de spirit. Chiar dacă ar avea vreun pic de aromă, aceasta ar fi extrem de neplăcută.

2. Așa cum ești la ora actuală, tu poți fi asemănat cu un strugure necopt. Altfel spus, revelația pe care dorești să ți-o fac este mai presus de puterea ta de înțelegere. Vei realiza cât de curând de ce! Când te vei mai maturiza, propriul tău spirit îți va spune ceea ce dorești să afli acum de la Mine fără nici un pic de întârziere.

3. Până una alta, mai există un aspect important pe care trebuie să îl clarificăm. Dacă și acesta îți va deveni clar, atunci te vei maturiza mult mai rapid decât îți imaginezi la ora actuală. Dacă nu vei fi însă de acord cu faptul că el corespunde întru totul ordinii divine, atunci îți va lua ceva mai mult timp ca să te maturizezi.

4. Așa cum știi deja, la fel cum strugurii se coc la căldura soarelui, spiritele umane nu se pot maturiza decât prin cultivarea iubirii de Dumnezeu. Dacă nu îl poți iubi încă pe Dumnezeu, dar totuși dorești să știi unde se află Acesta și care este înfățișarea Lui, atunci iubește-Mă pe Mine cu toată sinceritatea și puterea, căci nu cred că te mai îndoiești de natura Mea. În acest fel, te vei apropia din ce în ce mai mult de maturitatea care îți este necesară, căci iubirea față de aproape este aproape similară cu iubirea față de Dumnezeu. Cel puțin într-o privință nu cred că mai ai vreo îndoială, și anume că Eu sunt cea mai apropiată ființă de tine la ora actuală...

5. De aceea, fă acest lucru, și te asigur că te vei apropia în acest fel foarte mult de Divinitate. Până atunci, să trecem însă la aspectul pe care spuneam că trebuie să îl lămurim.

6. Dragă prietene, de vreme ce cunoști atât de bine Epistolele lui Pavel, spune-Mi: ce crezi că a dorit să spună acesta atunci când a afirmat că «În Hristos sălășluiește întreaga plenitudine a esenței lui Dumnezeu»? Crezi că el dorea să spună că Divinitatea sălășluiește în întregime în Hristos, respectiv în Mine, sau doar făcea o aluzie la calitatea spirituală divină a doctrinei Mele, dată fiind și tendința celor din vechime de a diviniza tot ce ieșea din comun? Spune-Mi ce gândești, căci sunt întru totul dispus să te ascult”.

7. Robert îmi răspunde: „într-adevăr, dragul meu prieten, întrebarea Ta nu este lipsită de subtilitate! La urma urmei, cine ar putea să bănuiască la ce se referea exact bunul de Pavel? Mi se pare destul de riscant să afirm cu precizie la ce se referea acest învățător al păgânilor. Întotdeauna mi s-a părut extrem de arogant din partea diferiților critici să afirme că au înțeles perfect ce a dorit să spună cutare sau cutare autor de geniu! Personal, aș prefera să păstrez o anumită smerenie în această privință, lăsându-i pe alții să-și dea cu părerea. Dacă sunt de acord cu părerea lor, atunci îi aprob; dacă nu sunt de acord, atunci îi ascult pe alții, acționând astfel într-un acord deplin cu Pavel, care spunea: «Examinați totul, dar nu rețineți decât ceea ce este bun»! Eu nu pot considera însă că ceva este bun decât în măsura în care corespunde întru totul cu convingerile mele cele mai intime. Dacă Pavel s-a referit la prima semnificație din cele amintite de Tine, înseamnă cu siguranță că nu s-a referit la cea de-a doua, și invers! Acesta este singurul adevăr matematic și logic pe care îl recunosc deocamdată.

8. Sper că înțelegi acum de ce doresc să evit răspunsul la întrebarea Ta, preferând să ascult părerea Ta! De aceea, fii atât de bun și lasă-Ți înțelepciunea să-mi lămurească și acest aspect!”

9. Eu: „Mă cam așteptam la acest răspuns, prietene. Trebuia să fie un răspuns inteligent și de bun simț, care corespunde intelectului tău. De altfel, răspunsul nu are nimic de-a face cu supranaturalul. Dacă ne raportăm la inteligența cea mai pură și mai spirituală, Pavel nu putea face referire decât la un singur lucru. Acest fapt derivă din însăși ordinea cuvintelor folosite de el, care nu lasă nici o îndoială asupra intenției pe care a dorit să o comunice el. Pe scurt, nu putem avea nici o îndoială asupra faptului că el s-a referit prin cuvintele sale la prima semnificație din cele două amintite de Mine. Până și inteligența lumească este de acord în această privință. Cât despre cea supranaturală, pe aceasta tu nu o cunoști, căci Hegel, Strauss, Rousseau și Voltaire nu au înțeles niciodată această enigmă. Cât despre tine, ca un mare admirator al acestor înțelepți ai lumii exterioare ce ai fost dintotdeauna, este limpede că nu poți cunoaște o altă cale decât au cunoscut ei, care au fost mai ignoranți decât erau romanii în ceea ce privește existența Americii, a Australiei și a Noii Zeelande.

10. Dacă în calitatea ta mult lăudată de german, ai fi studiat în locul acestor filozofi Biblia în limba germană, opera lui Swedenborg și a altor înțelepți germani, ai ști foarte bine cum trebuie interpretat acest citat din Pavel. Fiind însă un hegelian, tu te afli încă foarte departe de inteligența spirituală lăuntrică, și va mai trebui să treacă multă vreme până când te vei putea apropia de aceasta! Ascultă însă cu atenție cele spuse de Mine! Dacă vei accepta aceste cuvinte, vei putea spune că te-ai apropiat considerabil de țelul propus.

11. Ascultă, Pavel L-a considerat pe Hristos, deci pe Mine, drept Ființa Supremă, deși a fost cândva cel mai mare opozant al Meu. Spune-Mi acum, ce crezi despre credința și înțelepciunea lui Pavel?”

12. Robert: „Mult iubite prieten, și la această întrebare este greu să-Ți dau un răspuns adecvat, căci mai întâi de toate, ar trebui să dispun de o inteligență supranaturală care îmi lipsește cu desăvârșire. Fără alte dovezi suplimentare, este greu să crezi în ceva în care credea Pavel, deși trebuie să recunosc că a fost o ființă cât se poate de inteligentă. La fel ca toți ceilalți înțelepți din antichitate, Pavel știa foarte bine cât de precar este fundamentul teoriilor metafizice și teozofice. Pornind de la cunoașterea lor umană, acești înțelepți și-au dat seama cât de nefericită ar fi rasa umană dacă i s-ar explica în detaliu natura ei tranzitorie. De aceea, ei și-au propus să conducă din nou națiunile prin aforismele și prin discursurile lor, uneori chiar prin predicțiile oracolului din Delphi, către o oarecare credință mistică, care să le ofere oamenilor cel puțin speranța într-o viață viitoare. Cât despre faptul că nutreau ei înșiși o asemenea credință sau erau pe deplin convinși de ceea ce afirmau, în această privință trebuie să îmi exprim îndoiala, cel puțin până când voi avea acces la inteligența lăuntrică, sau eventual un contact direct cu spiritele care propovăduiau o astfel de învățătură.

13. În ceea ce mă privește, trebuie să-Ți spun că nu am nici cea mai mică obiecție să Te consider una cu Dumnezeu, cel puțin până când voi găsi o altă Divinitate! Dacă nu voi găsi nici un alt Dumnezeu de-a lungul întregii eternități, Tu vei rămâne singurul Dumnezeu și Domn pe care Îl voi accepta vreodată! Un lucru este sigur: dacă Dumnezeu s-ar manifesta printr-unul dintre noi doi, în mod cert Tu ai fi acela! Nu există nici cea mai mică îndoială că în mine nu poate fi găsită nici o urmă de Divinitate, cu toată înțelepciunea mea hegeliană! Totuși, nu mai trebuie să-mi ceri să-Ți explic de ce sunt dispus să cred din toată inima în Divinitatea Ta, căci nu Ți-aș putea răspunde niciodată la această întrebare.

14. Prin excelență, credința nu are nevoie de dovezi, căci reprezintă ea însăși fie o stare de inerție intelectuală, fie una de obediență spirituală, ca să mă exprim astfel. Dacă un intelect mai activ solicită dovezi pe o temă dată, iar aceste dovezi îi sunt furnizate, nu mai putem vorbi de credință, ci doar de o convingere vizibilă.

15. În ceea ce mă privește, eu nu aș putea să-Ți aduc vreo dovadă în legătură cu Divinitatea Ta, așa că prefer doar să cred pur și simplu în faptul că Tu ești una cu Dumnezeu. Dacă în viitor acest lucru se va dovedi dincolo de orice îndoială, credința mea se va transforma cu siguranță!

16. Căci eu sunt un fel de Toma Necredinciosul, având nevoie de dovezi clare înainte de a accepta o realitate ca fiind definitivă.

17. Mi-ai recomandat mai devreme să citesc Biblia și pe teozoful Swedenborg; la ce mi-ar folosi însă acest lucru, dacă nu am la dispoziție cele două cărți? De aceea, mă voi limita deocamdată la credința cea mai simplă, ceea ce mă va transforma într-un spirit chiar mai prost decât sunt - dacă acest lucru Ți se pare posibil! Mă voi dărui așadar în întregime acestei credințe, și am bănuiala că voi fi cu mult mai fericit decât până acum.

18. Căci orice prost este infinit mai fericit decât spiritul iluminat, în timp ce cel din urmă face investigații cu sudoarea frunții, urmărind să se apropie de marea biserică pentru a-și propovădui adevărul altor mii de oameni, făcându-i fericiți, omul care își păstrează credința pură nu face decât să recite din inimă Pater Noster, după care se culcă netulburat, dormind un somn lin și liniștit, la fel ca o marmotă. Pe el nu îl preocupă sfârșitul, căci și-a plătit iertarea păcatelor la preot (de la care a primit o dispensă) și și-a asigurat astfel un bine cuvenit loc în Paradis, ferindu-se de iad și de purgatoriu! Credința lui oarbă îl face să creadă cu tărie în toate aceste lucruri, așa că moare cu credința deplină că va ajunge direct în rai. Asta numesc eu o prostie fericită, și mai doresc să adaug ceva:

19. Cel care își petrece întreaga viață cercetând și reflectând nu este decât un prost și un măgar, căci aceste activități nu amplifică fericirea nici în lumea fizică și nici în cea spirituală (cam nebuloasă, din câte constat). Dimpotrivă, ele îl fac cu atât mai nefericit cu cât setea sa de lumină și de adevăr a fost mai mare, căci singura concluzie la care ajunge este că Divinitatea nu a creat niciodată un izvor care să îi stingă această sete.

20. De aceea, doresc să părăsesc această cale, aruncându-mă fără rezerve în brațele moi ale celei mai stupide și oarbe credințe cu putință. Probabil că în acest fel voi reuși să cunosc în sfârșit adevărata fericire la care are dreptul ființa umană...

21. Să luăm de pildă cazul unui prelat. Cât de fericit este el... Nu se gândește la nimic, nu inventează nimic și nu trăiește decât pe baza credinței sale romano-catolice într-o ordine blândă, epicurian-stoică, bucurându-se de mesele sale atent selectate. Prietene, iată ce aș putea numi eu o existență cu adevărat fericită! Aceasta este viața la care conduce credința cea mai oarbă și mai stupidă cu putință!

22. De aceea, fără nici un alt gând suplimentar, intenționez să mă arunc în brațele credinței oarbe, în speranța că voi deveni astfel mai fericit... Bun, am stabilit așadar: cred în Divinitatea Ta! Spune-mi, am procedat corect? Te rog, vorbește, mult iubite prieten!”
_________________
Focul îți dă viață, focul îți întreține viața, dar tot focul te arde când îi stai în cale !
 

Style:  
Search:
Fii binevenit călătorule ! Tainele Cerului și ale Universului îți sunt pregătite. Cere și ți se va da ! Bate și ți se va deschide ! Caută și vei găsi !