Tainele Universului și ale Spiritului sunt dezvăluite doar celui care le caută în mod sincer, cu o inimă curată ! FAZA CURENTA A LUNII
Username:   Password:  Auto Login    
 RegisterRegister 
It is currently 28.3.2024, 19:26
All times are UTC + 3 Hours
Fi binevenit calatorule !
View Post  Topic: "De la iad la rai (Robert Blum) - volumul 1 - Dicteu Divin prin Jakob Lorber" 
Author Message
Fire
Initiator
Initiator


PostPosted: 8.10.2010, 20:17    Post subject: Capitolul 34 - Viziunea lui Robert asupra credinței și asupra adevăratei adorări a lui Dumnezeu Reply with quote

Capitolul 34
Viziunea lui Robert asupra credinței și asupra adevăratei adorări a lui Dumnezeu

1. Robert: „Prietene, mă scoți din minți! Ascultă, dacă ceea ce cred eu nu are nimic de-a face cu credința, atunci poți să-mi smulgi și capul de pe umeri, și tot nu aș putea să-ți spun altceva în legătură cu adevărata credință.

2. Simpla gândire nu este totuna cu credința, iar simpla privire, ascultare și atingere încă și mai puțin! În afara reflecției și a percepției infailibile a simțurilor, omul nu mai dispune însă de nici un alt instrument al cunoașterii. Pe de altă parte, dacă reflecția, privitul, ascultarea și atingerea sunt numite credință, atunci ce mai înseamnă convingerea pozitivă?

3. În viziunea mea, convingerea înseamnă să consideri ceva ca fiind absolut adevărat, atât timp cât această realitate nu contrazice legea rațiunii pure, chiar dacă o dogmă nu poate fi demonstrată întotdeauna cu o precizie matematică. Dacă ea poate fi demonstrată însă în acest fel, atunci avem de-a face cu sfârșitul credinței, la fel cum speranța - fiica cea mare a credinței - încetează să mai existe după ce obiectul ei a fost îndeplinit!

4. De aceea, eu nu pot considera credința altceva decât acceptarea voluntară a unor dogme și date istorice, atât timp cât acestea nu contrazic rațiunea. Dacă această definiție nu Ți se pare corectă, atunci aș dori să aflu de la Tine ce înseamnă credința.

5. Îmi amintesc că le-ai vorbit de mai multe ori discipolilor Tăi despre puterea miraculoasă a credinței, spunându-le chiar că aceasta poate muta munții din loc - afirmație pe care nu cred că au înțeles-o mai mult decât mine. Chiar Te refereai la o asemenea credință ireală? În acest caz, trebuie să recunosc că în cazul meu nu se poate vorbi de o asemenea credință, căci aceasta nu poate muta din loc nici măcar un fir de nisip, necum un munte!

6. Ascultă-mă, dragul meu prieten! Dacă eu aș fi avut o asemenea credință pe pământ, atunci bunul de Windischgräz ar fi sfârșit-o destul de prost. Te asigur că pe acest om l-aș fi pus în mișcare într-o manieră care Te-ar fi uimit! Să muți munții din loc prin puterea credinței mi se pare un gând grandios. Din păcate, este doar un gând...

7. Cât despre dogma lui Pavel, care spunea că trebuie să cercetăm totul, dar să nu reținem decât ceea ce este bun, pot să-Ți spun că mi-am făcut din ea un moto personal. La fel, dorința de a deveni perfect, așa cum este și Tatăl nostru din ceruri (sau mai bine zis aspirația de a deveni la fel de perfect ca și El) - a fost dintotdeauna forța care mi-a motivat toate eforturile. Ce am obținut însă în acest fel? Actuala mea stare reprezintă cel mai bun răspuns la această întrebare.

8. Nici Tu nu pari să ai sub tălpi un soare, până una alta. Din câte se pare, credința Ta miraculoasă nu a pus în mișcare nici un munte de aur, la fel cum s-a întâmplat și în cazul meu! Dar cine știe ce se va mai întâmpla în continuare?

9. Dacă sunt dispus să cred cu toată bunăvoința că Tu ești Fiul lui Dumnezeu cel viu, sau chiar Ființa Supremă însăși (în măsura în care mi-ai cere să cred așa ceva), fac acest lucru pentru simplul motiv că rațiunea mea nu descoperă nici o imposibilitate logică în această afirmație. Mi-ai explicat ceva mai devreme într-o manieră cât se poate de clară natura Divinității, care nu dispare în nici un fel dacă Aceasta își asumă o formă vizibilă în ochii creaturilor Sale. Nu este însă mai puțin adevărat că dacă aș primi dovezi ferme care să-mi certifice ceea ce acum doar cred, atunci credința mea ar înceta, fiind înlocuită de o certitudine.

10. Desigur, ai putea spune: «Iată, toți credincioșii Mei se închină până la pământ atunci când îmi rostesc numele, adorându-Mă în acest fel. Dacă afirmi că ești convins că Eu sunt Divinitatea însăși, de ce nu procedezi și tu la fel ca ceilalți credincioși ai Mei?»

11. Ei bine, eu consider că această reverență față de Divinitate este doar un semn de slăbiciune mentală, o lipsă de rațiune dublată de o anumită doză de fanatism.

12. Dacă ai fi Divinitatea adevărată, ar trebui să fii de acord cu mine, căci în caz contrar ai fi o Divinitate ambițioasă și orgolioasă, imagine mai degrabă ridicolă decât demnă de a fi admirată! Eu știu însă foarte bine că astfel de gânduri de mărire nu Te-au tulburat niciodată, indiferent dacă ești cu adevărat una cu Dumnezeu sau nu. Tocmai de aceea nu m-am grăbit până acum să mă prosternez la picioarele Tale, fiind absolut convins că o asemenea slăbiciune a rațiunii mele nu ar face altceva decât să Te ofenseze.

13. De aceea, nu voi proceda în acest fel, deși sunt absolut convins că Tu ești într-adevăr Divinitatea, căci nu pot crede că un Dumnezeu care reprezintă înțelepciunea supremă ar putea fi dependent de un asemenea comportament. Această desfătare sordidă mi s-ar părea stupidă chiar dacă cineva s-ar închina la picioarele mele, cu atât mai mult cu cât eu nu sunt decât un gânditor mediocru.

14. După părerea mea, singura adorație cu adevărat pe placul lui Dumnezeu constă în respectarea poruncilor divine, respectiv a ordinii eterne a lui Dumnezeu, fără de care nici o creatură nu ar putea supraviețui. Tot ce nu ține direct de această ordine aparține păgânismului cel mai orb cu putință!

15. Am admirat întotdeauna faptul că ai respins cu vehemență adorarea din vârful buzelor pe care Ți-o adresau acei evrei nerușinați. Cred însă că nici «rugăciunea fără încetare» de care vorbea Pavel nu este cu ceva mai rezonabilă, în cazul în care el făcea referire la o simplă repetare rituală a unor cuvinte, lucru care m-ar mira din partea lui Pavel, care a fost - trebuie să recunosc - un om cât se poate de înțelept.

16. În concluzie, eu cred că Tu ești una cu Dumnezeu, sau cel puțin Fiul adevărat al lui Dumnezeu, așa cum Te-ai recomandat Tu însuți în fața celor care respectau poruncile lui Dumnezeu, iubindu-L mai presus de orice. În aceste condiții, sunt absolut hotărât să fac tot ce îmi vei cere, căci mă închin în fața înțelepciunii Tale. Dacă îmi vei cere însă să mă aplec până la pământ și să fac rugăciuni din vârful buzelor, numărând mătănii, Te asigur de pe acum că nu voi face așa ceva, considerând din start o asemenea atitudine ca pe o ofensă la adresa numelui Tău drag, și nicidecum ca pe o onorare a lui! Spune-mi, ești satisfăcut de răspunsul meu?”
_________________
Focul îți dă viață, focul îți întreține viața, dar tot focul te arde când îi stai în cale !
 

Style:  
Search:
Fii binevenit călătorule ! Tainele Cerului și ale Universului îți sunt pregătite. Cere și ți se va da ! Bate și ți se va deschide ! Caută și vei găsi !