Tainele Universului și ale Spiritului sunt dezvăluite doar celui care le caută în mod sincer, cu o inimă curată ! FAZA CURENTA A LUNII
Username:   Password:  Auto Login    
 RegisterRegister 
It is currently 28.3.2024, 20:17
All times are UTC + 3 Hours
Fi binevenit calatorule !
View Post  Topic: "De la iad la rai (Robert Blum) - volumul 1 - Dicteu Divin prin Jakob Lorber" 
Author Message
Fire
Initiator
Initiator


PostPosted: 8.10.2010, 20:22    Post subject: Capitolul 36 - Iritarea lui Robert atunci când i se reamintesc slăbiciunile sale lumești Reply with quote

Capitolul 36
Iritarea lui Robert atunci când i se reamintesc slăbiciunile sale lumești.
Dorința lui de a schimba subiectul.

1. Robert îmi răspunde: „Prietene pe care îl prețuiesc mai presus de orice! Constat că devii oarecum frivol și puțin cam prea ofensiv! Recunosc cu ușurință acest atribut, căci le este caracteristic tuturor maeștrilor, fie ei mai mari sau mai mici. Cu toții se dovedesc din când în când foarte severi, insinuând astfel că ei aparțin unei alte specii de animale, pline de răbdare și de bunătate! Aceste animale nu tânjesc niciodată după sânge, ci doar după fân și iarbă. Mă tem însă că această hrană nu contribuie prea mult la dezvoltarea creierului. De aceea, aceste animale se află în poziția ingrată de a nu dispune de o cantitate prea mare de materie cenușie care se află în exces în capul unora precum Socrate.

2. Văd că nu te sfiești deloc să-mi explici de ce există acest vid în jurul și înlăuntrul meu, la fel ca și vidul cerebral al acelor animale care nu se hrănesc decât cu fân și cu iarbă (fie ele și eterice, în lumea în care ne aflăm). Nu m-ar mira dacă în scurt timp mi-ai spune chiar că sunt un măgar, fără nici un alt preambul. Dacă într-adevăr nu găsești în mine nici un material pentru a mă reconstrui, întrucât în capul meu nu se află mai multă substanță decât în cel al unui măgar, cel puțin spune-mi-o pe față, și te asigur că nu Ți-o voi lua în nume de rău. Căci nimeni nu poate face din rahat bici, iar dacă nu există nici un material din care să poți construi ceva, asta este...

3. Am înțeles foarte bine că acea credință pe care mi-ai descris-o anterior nu a existat niciodată în ființa mea, dar mă întreb în ce măsură pot fi învinovățit eu de vreme ce natura adevăratei credințe nu mi-a fost explicată niciodată de nimeni. Dacă s-ar fi găsit cineva care să mă sfătuiască așa cum ai făcut-o Tu, atunci cu siguranță nu aș fi devenit un hegelian, iar acum aș fi putut sta în fața Ta la fel ca Pavel.

4. Nu numai că acesta nu a fost cazul meu, dar din câte cunosc, nici unui om de pe pământ nu-i poate trece prin cap de la sine că el poate gândi inclusiv cu inima sa (ba cine știe dacă nu cumva și cu genunchii sau cu călcâiele!). În aceste condiții, am fost nevoit să îmi extrag gândurile din acel loc pe care Mama-natură l-a conceput special pentru ele. Pe vremea când mă mai aflam încă pe pământ, gândeam în acest fel: fiecare membru și parte componentă a omului are propriul său destin și propria sa funcție practică; astfel, picioarele nu pot înlocui mâinile, spatele nu poate înlocui partea din față a corpului, stomacul nu poate înlocui capul, ochii nu pot face ceea ce fac urechile, iar inima nu poate lua niciodată locul gurii. De aceea, m-am limitat să gândesc exclusiv cu capul, lăsându-mi inima să își vadă de funcția sa biologică. Mă întreb cine mă poate condamna în aceste condiții pentru faptul că am ajuns în această lume complet golit de orice conținut?

5. Dacă îmi ceri să fac dovada unei cunoașteri pe care nu am primit-o niciodată cât timp m-am aflat în lumea exterioară, înseamnă că ești de o mie de ori mai prost decât mine, în pofida înțelepciunii pe care mi-ai demonstrat-o până acum, așa că nu-mi vei mai putea fi de vreun real folos în viitor!

6. La fel de stupid mi se pare să mă condamni pentru micile mele plăceri pământești, ofrande pe altarul lui Venus, altminteri destul de rare și de nevinovate, ba chiar să mi le prezinți ca fiind cauza pentru care mă aflu acum în fața Ta atât de golit de orice conținut. Dacă aceste plăceri, care fac parte integrantă din natura umană așa cum face parte germenul din sămânță, reprezintă un păcat în fața Ta, mă întreb de ce ai mai înzestrat ființa umană cu această necesitate?

7. Nu spune proverbul că leul nu poate prinde muște, căci nu stă în natura lui? Dacă ești într-adevăr un mare înțelept, ba chiar Divinitatea însăși, așa cum mi-ai dat de înțeles de mai multe ori în decursul discuției noastre, mi se pare de neacceptat faptul că poți fi atât de trivial în legătură cu niște plăceri minore, cărora, pe vremea când eram pe pământ, nu le-am acordat niciodată o importanță prea mare.

8. Din punct de vedere fizic, omul este un animal. De aceea, el are necesități animale, pe care încearcă să și le satisfacă, fiind mânat în această direcție chiar de mâna de fier a naturii. Dacă el simte în interior o nevoie irezistibilă, pe care imaginația sa spirituală nu o poate controla în nici un fel, atunci este de datoria imperativă a spiritului să satisfacă cerințele cărnii, tocmai pentru a se putea deplasa apoi mai liber în sfera sa spirituală.

9. De vreme ce spiritul simte nevoia să satisfacă cerințele imperative ale trupului, de pildă să îl golească pe acesta de excremente și de urină, să bea și să mănânce, pentru a-i furniza energia de care are nevoie, sau să îi satisfacă nepotolitele dorințe sexuale, cu scopul de a se bucura apoi de câteva binemeritate ore de liniște, - spune-mi, de ce crezi că aceste lucruri trebuie considerate un păcat, mai ales în această lume, în care sperăm cu toții să nu mai fim tulburați vreodată de astfel de impulsuri naturale, dacă nu pentru alt motiv, cel puțin pentru faptul că nu mai dispunem de trup?

10. De aceea, îți propun să discutăm despre alte lucruri, uitând de vechile cerințe ale naturii umane. De pildă, haide să vorbim despre cerul înstelat! În acest fel mă voi simți mai întărit decât dacă îmi vei reaminti continuu de slăbiciunile fostei mele naturi!

11. Ascultă, Prietene și Dumnezeu mult iubit, ba chiar orice dorești să fii în prezența mea: eu unul nu mă plâng deloc de actuala mea condiție. Nu mi-e nici foame, nici sete, nu mă doare nimic, iar compania Ta îmi va fi de ajuns pentru eternitate. De aceea, dacă am schimba locul dezbaterii noastre, nu cred că vreunul din noi ar avea ceva de pierdut. Căci în această lume totul pare oarecum aerian, ca și cum nimic nu ar avea cu adevărat substanță! Exceptând acești munți de dimensiuni mici, pe care stăm de o bună bucată de vreme, nu pare să mai existe altceva. Dacă am putea găsi o pajiște sau măcar o simplă colibă rurală în care să ne instalăm, ne-am putea continua la infinit interesanta dezbatere, cu o dispoziție mult mai bună!

12. M-ar interesa în mod cu totul special să îmi spui câteva cuvinte despre sori și despre celelalte corpuri cerești! Să terminăm însă cu aceste subiecte dezgustătoare, care aparțin - slavă cerului! - unui trecut demult apus și care mă irită până peste poate, făcându-mă în cele din urmă să renunț să mai discut ceva cu Tine! Dacă ești de părere că am putea găsi un astfel de locșor, atunci Te implor, lasă-Ți înțelepciunea să intre în acțiune!”
_________________
Focul îți dă viață, focul îți întreține viața, dar tot focul te arde când îi stai în cale !
 

Style:  
Search:
Fii binevenit călătorule ! Tainele Cerului și ale Universului îți sunt pregătite. Cere și ți se va da ! Bate și ți se va deschide ! Caută și vei găsi !