1. Robert spune: „O, Prietene şi Frate binecuvântat! Interiorul casei mi se pare absolut sublim! Ar fi fost imposibil să-mi dau seama de afară cât de mare este strălucirea şi imensitatea spaţiului din interior. Şi cât de frumoasă este priveliştea de la aceste ferestre înalte! Cât de glorioasă este grădina, ca să nu mai vorbim de frumuseţea indescriptibilă a munţilor din zare! Şi cât de dulci sunt căsuţele ale căror coşuri fumegă pe dealurile din apropiere! Ah, această imagine depăşeşte orice imaginaţie umană legată de planul celest!

2. Vai de mine, ce mi-e dat însă să văd la prima fereastră? Ce este porcăria asta? Încă nu am mai văzut ceva atât de dezgustător! Priveşte, priveşte! Câţiva bărbaţi zgomotoşi tocmai dezbracă nişte femei uşoare, altminteri la fel de vesele ca şi ei! Ah, lucrurile au mers prea departe! Va trebui să-i dau afară din grădină pe aceşti nesimţiţi!”

3. Eu îi răspund: „Iată, aceasta este o primă scenă care îţi dovedeşte ce pot face «amicii tăi vienezi»! Ei au fost de acord cu tot ce le-ai spus cât timp te-ai aflat în afara casei, dar de îndată ce ne-am mutat în interior, au preferat să rămână afară şi să îşi facă de cap, bucurându-se de distracţia lor favorită. Priveşte în jur şi observă câţi vienezi ne-au urmat în interiorul casei. Nu-ţi va lua mult timp să constaţi că suntem absolut singuri! Acele domnişoare înseamnă mult mai mult pentru ei decât noi şi instrucţiunile noastre, şi lucrurile nu se vor schimba multă vreme de acum înainte!

4. Dacă ai ieşi din casă şi le-ai ţine o predică, ar fi din nou numai ochi şi urechi. Adevăr îţi spun: cu greu poţi găsi păcătoşi mai greu de convertit pe calea cea dreaptă decât hedoniştii căzuţi în patima pasiunilor trupeşti, căci ei acceptă fără probleme tot ce le spui în exterior, dar numai atât timp cât aceste instrucţiuni nu interferează cu pasiunile lor desfrânate interioare. Dacă vei încerca însă să îi faci să îşi înfrâneze pasiunile, te vei minuna de câtă brutalitate şi încăpăţânare pot da dovadă. De aceea, deocamdată îi vom lăsa să ajungă singuri la punctul de saturaţie, satisfăcându-şi plăcerile sordide, şi abia apoi vom ieşi şi îi vom întreba de ce nu ne-au urmat în casă. Te asigur că nu vei înceta să te minunezi de pretextele pe care le vor inventa.

5. Până una alta, voi face să li se alăture câteva domnişoare absolut apetisante. Abia atunci vei vedea până unde pot împinge obscenitatea! De aceea, fii atent!”

6. În acest moment, mulţimii li se alătură 12 tinere dintre cele mai planturoase. Din mulţime se aud strigăte de triumf, şi toată partea masculină se aruncă asupra lor precum tigrii.

7. Văzând această imagine a supremei nesimţiri, Robert aproape că se sufocă de furie, pregătindu-se să iasă afară şi să facă ordine, tunând şi fulgerând. Îl împiedic să facă însă acest lucru, aşa că rămâne la fereastră, scrâşnind din dinţi.

8. După ce priveşte o vreme obscenităţile la care se dedau prietenii săi vienezi, ieşindu-şi din minţi de furie, Robert îmi spune: „O, Doamne, nu mai pot să suport. Mi-a trecut chiar şi starea de furie. Trebuie să recunosc că ai avut dreptate - aceste brute nu pot fi îmblânzite, aşa că îmi dau seama că m-am înfuriat degeaba.

9. Ştiu foarte bine că dacă ai dori acest lucru, Tu ai putea schimba într-o singură clipă situaţia, în măsura în care înţelepciunea Ta ar considera necesar. Şi totuşi, dând dovadă de o răbdare, o iubire şi o blândeţe infinite, Tu priveşti cu seninătate acest spectacol mizerabil, fără să manifeşti vreun semn de iritare. Luând exemplu de la Tine, îmi propun ca pe viitor să nu mă mai las condus de mânie nici dacă aş avea de-a face cu o mie de asemenea desfrânaţi!

10. Singurul lucru pe care nu pot să-l înţeleg este următorul: cum este posibil ca nişte oameni altminteri rafinaţi să cadă pradă unui viciu atât de murdar? Eu însumi am fost o persoană cu sângele aprins şi nu m-am sfiit din când în când să-i dau trupului meu tributul cuvenit. Din fericire, nu am depăşit niciodată pragul viciului, căci întotdeauna m-am ruşinat de comportamentul meu, spunându-mi: «Robert, ce eşti tu acum? Ar trebui să fii un om virtuos în toate, dar văd că nu eşti decât un animal! Ruşine să-ţi fie, Robert, măgarule! Nu eşti un bărbat adevărat, ci un sclav al farmecelor feminine. Cum poţi fi atât de slab? Mi-e scârbă de tine! Doar animalele nu îşi pot controla instinctele, căci nu dispun de conştiinţa necesară, motiv pentru care se tăvălesc prin băltoacă la fel ca şi porcii!»

11. Cam aşa îmi vorbeam ori de câte ori cădeam pradă slăbiciunilor mele (nu foarte des, de altfel), mai ales atunci când, la diferite ocazii oficiale, ciocneam cam multe pahare. Aceste slăbiciuni nu s-au transformat însă niciodată într-un viciu, în cazul meu!

12. În schimb, aceste animale nu par să-şi controleze în nici un fel pornirile instinctuale! Dar ce mă uimeşte cel mai tare sunt libidinoşii mai vârstnici! Priveşte-i pe cei trei de colo, ţapi bătrâni care îşi fac de cap cu o demoazelă sub acel curmal! Mă întreb cum de nu îi trăsneşte cerul! Oare chiar nimic nu-i poate opri pe aceşti diavoli?”

13. Îi răspund: „Ai puţintică răbdare! Am de gând să le mai trimit câteva tinere, încă şi mai voluptoase decât cele de dinainte, dar totuşi ceva mai reţinute şi mai caste. Vei vedea de ce sunt în stare prietenii tăi în legătură cu acestea”.

14. Robert: „O, Doamne, nu trebuie să fii deloc omniscient ca să-ţi dai seama ce se va întâmpla. Aceşti desfrânaţi se vor dezlănţui mai rău decât până acum! Nici măcar nu am de gând să privesc acest spectacol sinistru. Spune-mi însă, Dumnezeule unic asupra cerurilor şi pământurilor, cum se vor sfârşi toate acestea? Oare nu vor obosi niciodată aceşti potlogari? Oare se vor transforma în nişte animale, în loc de spirite?”

15. Eu: „Linişteşte-te şi în curând îţi vei primi răspunsul. Deocamdată, rămâi un spectator tăcut, la fel ca şi Mine. Când voi permite ochilor tăi să se deschidă încă şi mai mult, vei înţelege cum trebuie procedat în astfel de cazuri pentru a converti aceste animale în oameni. Orice acţiune care nu derivă din iubire este automat supusă judecăţii iadului, care rezidă chiar în adâncurile sufletului respectiv. Să nu mai vorbim însă, căci demoazelele sunt pe punctul de a ajunge la eroii noştri!”

16. Robert priveşte o vreme pe fereastră, după care spune: „Doamne iartă-mă, trebuie să recunosc că aceste circa 20 de tinere nu arată deloc rău, din punct de vedere lumesc! Pe viaţa mea, primele trei din fruntea plutonului sunt îmbrăcate ca nişte balerine pariziene! Mă întreb ce dans le pregătesc acestor animale vieneze...

17. După părerea mea, apariţia a două duzini de urşi dansatori ar fi fost mult mai adecvată decât a acestor balerine drăguţe; înclin să cred că efectul de trezire al acestora asupra abrutizaţilor mei prieteni ar fi mult mai rapid decât cel provocat de curbele apetisante ale acestor balerine cu pieptul plin!

18. Dar ceea re mă minunează cel mai tare este controlul pe care şi-l impun aceşti vienezi în faţa marilor frumuseţi feminine, spre deosebire de reacţia lor anterioară, când le-au atacat ca nişte fiare însetate de sânge pe bietele femei! Poate că aceste regine ale frumuseţii i-au impresionat peste măsură, de vreme ce nu îndrăznesc deloc să se apropie de ele”.