1. Auzind această invitaţie, dansatoarele se înclină cu respect, după care cea dintâi dintre ele spune: „O, prieteni minunaţi, sunteţi prea buni faţă de noi! Dintre toate artele, cea pe care o practicăm noi este cea mai puţin demnă de consideraţie din partea unor spirite de talia voastră. De aceea, nu putem înţelege cum puteţi fi atât de buni cu noi, sărmane fete păcătoase! Dacă ne-am afla încă pe pământ, un astfel de comportament din partea unor oameni sinceri şi buni ne-ar crea o mare obligaţie. În această lume nu suntem însă decât nişte spirite sărmane, care nu au nimic de oferit şi care nu dispun decât de ceea ce au primit din preaplinul bunătăţii voastre fără măsură. De aceea, nu va putem oferi nimic în schimbul acestei bunătăţi nelimitate, cu excepţia iubirii şi respectului din inimile noastre. Dacă totuşi ne primiţi la masă cu voi în aceste condiţii, nu putem decât să ne alăturăm vouă cu cea mai mare bucurie posibilă. Dacă însă iubirea noastră insuficient de pură nu vă este pe plac, îngăduiţi-ne să plecăm şi să ne ducem crucea, plătind pentru păcatele noastre pământeşti!”

2. Jellinek: „Dragele mele, vă implor, nu fiţi mai catolice decât Papa! Cum ar putea respinge Dumnezeu iubirea, considerând-o o crimă? Ce fel de oameni ne consideraţi, ca să respingem iubirea voastră? Haideţi, veniţi alături de noi şi sorbiţi o cupă din acest veritabil vin al vieţii! Nu vă sfiiţi, căci noi nu ne dorim nimic altceva decât iubirea voastră, pe care sunteţi atât de dispuse să ne-o împărtăşiţi. Cu această ocazie, sper că v-aţi lămurit ce anume aşteptăm din partea voastră: exclusiv iubirea cea mai pură şi prietenia voastră!”

3. Auzind cuvintele lui Jellinek, fetele ni se alătură cu cea mai mare bucurie, spunând la unison: „Suntem servitoarele voastre. Voinţa voastră pură şi nobilă va fi de acum înainte singura poruncă de care vom asculta. Dorim totuşi să vă cerem o favoare cu totul specială: pe vremea când ne aflam încă în lumea exterioară nu am avut ocazia să aflăm prea multe lucruri despre Fiinţa Divină supremă; de aceea, am ajuns în această lume complet oarbe, cel puţin în această privinţă, care ar trebui să reprezinte principala prioritate a cunoaşterii şi credinţei umane.

4. Pe pământ am fost romano-catolice şi am participat la toate ritualurile pe care ni le-a cerut biserica. Din păcate, toate posturile, confesiunile şi împărtăşaniile noastre nu ne-au ajutat să ne apropiem de Dumnezeu nici măcar cu un singur milimetru. Am murit apoi de-a lungul unui interval de 10-15 ani şi ne-am reîntâlnit aici, ca din întâmplare. Cert este că ne aflăm exact în aceeaşi stare de ignoranţă în care ne aflam atunci când am pătruns în această lume. Nu L-am cunoscut pe Dumnezeu cât timp am trăit pe pământ şi nu îl cunoaştem nici acum. Şi totuşi, suntem de părere că numai un Dumnezeu excesiv de bun, de înţelept şi de atotputernic ne-ar fi putut dărui această existenţă!

5. Nu dorim să dăm dovadă de o lipsă de respect, dar apelăm la voi ca la nişte prieteni foarte buni şi vă rugăm să ne oferiţi câteva explicaţii pentru a ne face o părere mai justă despre Dumnezeu. Dacă veţi face acest lucru, ne veţi dărui multă fericire.

6. Pe când trăiam în lumea exterioară, Divinitatea ne era întotdeauna prezentată în aşa fel încât să nu ne putem face nici o idee despre adevăratul Dumnezeu. De pildă, ni s-a spus că El este alcătuit din trei persoane, fiecare fiind un Dumnezeu în Sine, de unde nu poate rezulta decât că există trei zei supremi! Şi totuşi, aceşti trei zei se pare că nu sunt propriu-zis zei, ci alcătuiesc împreună unul şi acelaşi Dumnezeu! Pe de altă parte, fiecare din cele trei zeităţi are propria sa funcţie bine stabilită. De pildă, Dumnezeu Fiul nu poate face decât ceea ce aşteaptă de la El Dumnezeu Tatăl! În sfârşit, ni s-a spus că Tatăl şi Fiul sunt unul şi acelaşi! Cât despre Duhul Sfânt, nici nu mai ştii ce să crezi: este El mai presus decât Tatăl şi Fiul la un loc, sau mai prejos de aceştia? După toate aparenţele, se pare că El derivă din amândoi şi este simbolizat sub forma unui porumbel! - Ce să mai vorbim de miliardele de prescuri consacrate, despre care ni s-a spus că toate sunt una cu Dumnezeu! Ce părere îţi mai poţi face în aceste condiţii despre natura adevăratului Dumnezeu?* De aceea, vă rugăm, nu respingeţi rugămintea noastră, căci avem nevoie de aceste explicaţii, pe care ni le dorim mult mai mult decât acest vin!”

7. Robert se serveşte cu o cupă din vinul divin, după care le spune dansatoarelor: „Dragele mele surori, pentru numele lui Dumnezeu, Domnul şi Creatorul infinităţii, luaţi o cupă din acest vin şi sorbiţi-o cu toată încrederea! Vă asigur că spiritul acestui vin nu seamănă deloc cu cel al vinului terestru, despre care Pavel spunea că poartă în sine spiritele lipsei de castitate şi ale poftelor desfrânate. Spiritul acestui vin reprezintă spiritul iubirii cele mai profunde şi mai pure faţă de Dumnezeu, fiind astfel echivalent cu o lumină curată şi sfântă. Cu ajutorul acestei lumini, veţi descoperi cât de curând - chiar în fiinţa voastră - răspunsul pe care doriţi să îl obţineţi de la noi.

8. Dorinţa voastră este cât se poate de curată, şi nici un înger nu i-ar putea găsi vreun defect. Nu căutaţi însă niciodată împlinirea ei în exterior, ci numai în interiorul inimii voastre, căci în acest fel veţi fi binecuvântate de-a pururi! Dacă aţi primi răspunsul dorit de la noi, aţi dispune astfel de o explicaţie venită din afară, care v-ar oferi un oarecare avantaj, dar numai din punct de vedere exterior, în timp ce în interior v-ar produce un mare rău, care nu va fi deloc uşor de vindecat.

9. O doctrină care este pur exterioară nu le poate fi de folos decât spiritelor preocupate exclusiv de lumea materială. Ea poate realiza într-adevăr o adevărată revoluţie în aceste spirite, silindu-le uneori cu forţa să accepte adevărurile sale, până când acestea ajung la spiritul lor interior. Aşa se petrec de pildă lucrurile cu spiritele naturii, sau chiar cu sufletul natural al omului, care nu este preocupat decât de recolta exterioară, în care îşi găseşte o mare plăcere. De cele mai multe ori această recoltă este afectată însă de un dezastru: în timp ce spiritul persoanei admiră plin de încântare recolta obţinută prin seminţele pe care le-a semănat în lumea exterioară, pierzând astfel contactul cu adevăratul său sediu interior, situat într-o micuţă încăpere a inimii, şi anticipând o recoltă extrem de bogată, spiritele malefice (reziduale) ale naturii din sufletul respectiv se grăbesc să se adune, unindu-şi forţele pentru a pătrunde în camera secretă a spiritului, cu scopul de a-i bloca acestuia întoarcerea (lucru pe care îl şi reuşesc de cele mai multe ori). Când adevăratul spirit îşi pierde sălaşul, el nu mai are de ales şi încearcă să îşi găsească un sălaş nou, trăind printre spiritele naturii (din interiorul sufletului), ca un fel de servitor al unui stăpân. Furat de toate posesiunile sale, incapabil să plătească o chirie pentru sediul care înainte îi aparţinea de drept, el este furat de noul proprietar de tot ce i-a mai rămas, ba ajunge chiar sclavul şi servitorul netrebnic al acestuia, care face cu el tot ceea ce doreşte! În consecinţă, spiritul se vede nevoit să se asocieze cu cele mai impure spirite ale naturii, scufundându-se în viciu, lucru care nu poate conduce decât la moartea spirituală a omului. Adevăratul stăpân din inima sa este acum Satan, care l-a transformat într-un sclav al celor mai infernale pasiuni şi dorinţe.

10. De aceea, nu mai căutaţi cu atâta aviditate cunoaşterea exterioară, care nu foloseşte la nimic dacă spiritul nu o primeşte cu cea mai mare smerenie posibilă, schimbându-şi imediat întreaga viaţă în acord cu ea - sarcină extrem de dificilă pentru orice spirit. Nu uitaţi că însuşi regele Solomon, cel mai înţelept dintre iudeii vremii sale, a căzut, în pofida înţelepciunii sale. Spiritul său lăuntric s-a simţit suficient de puternic pentru a-şi părăsi sediul vieţii din inima sa, aventurându-se printre spiritele naturii, cu scopul de a le controla prin înţelepciunea sa. El a făcut acest lucru înainte de a atinge o maturitate spirituală deplină (care trebuie să vină întotdeauna din interior, şi niciodată din exterior), drept care a devenit prizonierul spiritelor naturii din sufletul său, impure şi lipsite de castitate, care nu i-au mai permis să se întoarcă în casa sa, pe care au transformat-o într-un sediu al tuturor viciilor, obscenităţilor şi idolatriei! La rândul lui, Iuda şi-a trădat învăţătorul, pe Domnul şi Dumnezeul său, întrucât a ascultat doctrina mântuirii exclusiv cu urechile spiritelor sale exterioare, care îşi aveau sediul în intelectul său, căzând astfel pradă tuturor dorinţelor acestora. Din acest motiv, el a ratat adevărata viaţă a spiritului, care nu se poate trezi decât în sediul cel mai intim al acestuia, din interiorul inimii, şi i-a deschis larg porţile sufletului său lui Satan, care l-a luat imediat în posesiune. Consecinţele sunt binecunoscute, aşa că nu mai trebuie să le repet.

11. De aceea, beţi acest vin chiar acum, căci el va trezi în voi iubirea justă faţă de Dumnezeu, întărindu-vă spiritul şi făcându-l să crească. După ce va invada toate sectoarele fiinţei voastre (dominate de spiritele exterioare ale naturii), fără a-şi părăsi însă sediul primordial, veţi găsi în acest spirit tot ceea ce acum încercaţi să aflaţi dintr-o sursă exterioară. M-aţi înţeles?”
(* - Despre Sfânta Treime vezi „Cine este Dumnezeu, cine este Lucifer, ce este omul?”, n.r.)