1. Simţindu-şi onoarea terfelită, vienezul nostru se îndreaptă către Robert, dornic să-l informeze ce fel de spirite nedemne îi pângăresc prin prezenţa lor sublima casă din împărăţia cerurilor. El îl întreabă dacă nu le-ar putea da afară din casă, trimiţându-le în altă parte...

2. Robert îi răspunde: „Stimatul meu prieten, lucrurile nu se petrec astfel în această lume! Vezi tu, când trăiam pe pământ am încercat să obţin drepturi egale pentru toţi oamenii. A fost imposibil să realizez acolo ceea ce mi-am dorit; din fericire, am această posibilitate aici, în această lume, şi consider acest lucru un dar sublim din partea Celui Preaînalt, Creatorul tuturor cerurilor şi lumilor. De aceea, dacă doreşti să obţii fericirea eternă în această lume guvernată de constituţia extrem de liberală a lui Dumnezeu, îţi recomand să nu-ţi supraestimezi niciodată propria valoare umană. Gândeşte-te că toţi cei de faţă au drept Creator şi Părinte pe acelaşi Dumnezeu. Dacă vei proceda astfel, vei ajunge să îi iubeşti sincer pe aceşti oameni, care îţi vor răspunde cu aceeaşi iubire. În această lume, fericirea depinde de un singur lucru: iubirea. În acest fel, nu vei mai fi nevoit să apelezi la judecata onoarei, căci toate acţiunile tale vor fi justificate de ceea ce simţi în inima ta şi vor fi confirmate de inimile fraţilor şi surorilor tale! În treacăt fie vorba, nu ar mai trebui să te preocupi de casa mea şi de cei care locuiesc în ea, căci am avut eu grijă de acest lucru! Sincer să fiu, trebuie să îţi mărturisesc că dacă ar fi să aleg între tine şi ea, aş prefera-o pe această femeie! La urma urmei, ea nu este altceva decât o vieneză cu gura spurcată, dar cu inima bună. În schimb, tu eşti un filozof al curţii la pensie, care aşteaptă să fie tratat cu «Excelenţa voastră»», fără să ţii cont că în această lume suntem cu toţii fraţi şi surori. Mai bine întreabă-te cine merită într-o mai mare măsură respectul meu în această lume: tu sau această vieneză, care cel puţin este sinceră?”

3. Vienezul se înclină până la pământ în faţa lui Robert şi îi spune pe un ton dramatic: „Dacă acesta este limbajul folosit în această casă şi tratamentul aplicat oamenilor de onoare, atunci te rog să îmi acorzi permisiunea să ies afară din ea; căci aici miroase a vulgaritate şi a hoit!”

4. Robert: „Dragă prietene, în această casă nu există nici o închisoare. Singurele cătuşe cu care te-aş putea reţine înăuntru sunt cele ale iubirii! Dacă nu doreşti să accepţi acest «lanţ», atunci eşti liber să pleci, la fel cum ai fost liber să intri... Doar nu te-a forţat nimeni să vii aici. Nu doresc să adaug decât că dacă vei dori vreodată să pătrunzi din nou în această casă a iubirii, îţi va fi extrem de dificil, căci la primul pas pe care îl vei face afară te vei rătăci şi nu-ţi vei mai găsi cu uşurinţă drumul înapoi. Acum ştii exact unde te afli, aşa că nu depinde decât de tine ce decizie doreşti să iei în ceea ce te priveşte”.

5. Vienezul dă înapoi, neştiind ce să facă. Femeia i se alătură însă, spunându-i: „Hai, capul sus! Nu mai fii atât de orgolios! Uite, am renunţat la sarcasmele mele... Singurul lucru care mă deranja era faptul că nu îl creditai pe bunul nostru Dumnezeu cu nici un pic de graţie şi de bunătate. Intenţiile mele au fost de fapt cât se poate de bune, dar tu te-ai repezit asupra mea cu furie, făcându-mă în fel şi chip, ba chiar dorindu-mi să fiu pedepsită. Din fericire, domnul Blum este ceva mai inteligent decât noi amândoi, aşa că nu ai reuşit să-l convingi, ba chiar te-ai făcut de râs! Haide, calcă-ţi pe orgoliu şi rămâi! Te asigur că totul se va termina cu bine. La urma urmei, cu toţii suntem oameni supuşi greşelii. Haide să dăm dovadă de puţină răbdare unii faţă de ceilalţi. Dacă ne era atât de uşor să fim ofensaţi pe vremea când trăiam pe pământ, cu atât mai uşor este acest lucru aici, în lumea spiritelor! De aceea, treci cu vederea şi alătură-te din nou grupului. Bătrânul Franz, care ţi-a lustruit toată viaţa papucii, va avea grijă să te bine-dispună din nou. Ei, ce zici, mai eşti supărat pe mine?”

6. Vienezul îi răspunde: „Nu, nu sunt supărat pe tine, căci acest lucru nu m-ar onora deloc. Prin comparaţie cu mine, tu nu însemni nimic! Nu intenţionez însă să mă alătur grupului vostru, căci vulgaritatea voastră îmi repugnă. Prefer să mă alătur grupului demnitarilor. Nu ai decât să te întorci singură!” Femeia: „Ai grijă să nu te dea şi ăştia afară din cercul lor select, ţap bătrân şi îngâmfat ce eşti! Cine te crezi, de fapt? Eu sunt o vieneză simplă, dar în nici un caz o diavoliţă. Dacă însă compania mea îţi repugnă atât de tare, nu ai decât să îţi găseşti o alta! De pildă, poţi încerca la grupul de colo, alcătuit din cele 24 de dansatoare! Hai, du-te şi încearcă-ţi norocul! Te vei convinge astfel cât de mare este adevărata ta valoare!”

7. După care femeia se întoarce la grupul ei, iar vienezul se scarpină în nas, pretinzând că nu a auzit nimic din cele spuse de guraliva noastră eroină.