1 . Urmând sfatul lui Jellinek, eroina vieneză Mă priveşte o vreme, după care Mi se adresează: „Iartă-mă, stimatul meu domn, dacă te deranjez cu o întrebare. Vezi dumneata, domnul Jellinek m-a sfătuit să fac acest lucru, spunându-mi că eşti un spirit atotputernic, dispus oricând să ajute pe cineva aflat la nevoie. De aceea, fii atât de bun şi ajută-ne pe noi, această mulţime vieneză, dacă îţi stă în puteri! Priveşte, stimatul meu domn! Noi suntem oameni simpli şi proşti, cărora le lipseşte totul, aşa că am avea mare nevoie de un ajutor divin. Vezi dumneata, cât timp am trăit în lumea exterioară, noi am crescut ca nişte fiare sălbatice, fără nici un fel de educaţie, aşa că nu este de mirare că am ajuns în această lume păstrându-ne aceeaşi statut. Peste toate, mai suntem şi bolnavi. Certurile noastre sunt la fel de stupide ca un război religios care durează 30 de ani! De aceea, fii atât de bun şi fă din noi nişte spirite mai bune şi mai inteligente decât suntem acum, iar comportamentul nostru se va schimba considerabil în bine!”

2. Eu: „Desigur, vă pot ajuta, şi voi începe chiar cu tine! Dar mai întâi de toate trebuie să îmi mărturiseşti cu toată sinceritatea ce anume nu este în regulă cu tine. Dacă te doare undeva, trebuie să-Mi spui unde şi cum se face că ai contractat boala respectivă. Dacă ţi se pare că eşti proastă, trebuie să-Mi mărturiseşti cu toată sinceritatea ce anume te face să crezi acest lucru. În acest fel, voi şti ce pot face pentru tine, la fel ca şi pentru ceilalţi colegi ai tăi din acest grup. Haide, gândeşte-te conştient la starea în care vă aflaţi şi la suferinţele pe care le trăiţi, după care spune-Mi cum crezi că aţi ajuns în această stare! Cât despre Mine, voi face tot ce va fi necesar pentru a vă ajuta să vă simţiţi mai bine!”

3. Vieneza: „O, Doamne! La grea încercare mă supui! Ar dura o eternitate să îţi povestesc tot ce este de povestit! Crede-mă, am luat odată parte la o astfel de confesiune, dar nu-ţi poţi imagina ce întrebări mi-a putut pune confesorul meu de atunci! Chiar şi cel mai depravat dintre oameni ar fi roşit până în vârful unghiilor dacă l-ar fi auzit! De altfel, dacă ţi-aş povesti acum tot ce am făcut în viaţa mea, cred că te-ai cutremura... Oricum, nu m-ar deranja acest lucru, dacă nu ar fi atât de mulţi oameni prezenţi, dar de faţă cu aceştia nu pot face nimic, căci aş muri de ruşine. Ce-ar fi să încercăm altfel? încearcă să ghiceşti care sunt nevoile mele. Haide, ar fi de-a dreptul amuzant!! Fii atât de bun şi încearcă-ţi norocul cu mine - poate voi scăpa în acest fel fără a mă simţi atât de stânjenită!”

4. Eu: „Bine, draga Mea, dar cum se face că nu ţi-a fost la fel de ruşine atunci când ai comis respectivele păcate? Din câte îmi dau seama, nici atunci nu ţi-a lipsit compania altor oameni... Mi se pare chiar că nu de puţine ori ţi-ai petrecut noaptea în compania a cel puţin 12 tineri, complet dezbrăcată, spunând lucruri sordide şi lăsându-te atinsă de ei în feluri pe care nu doresc să le evoc - şi asta fără să-ţi fie deloc ruşine! Cum se face că ai devenit subit atât de sfioasă? Îmi amintesc de pildă de o altă ocazie, când ai băut câteva pahare în plus şi când ai avut un comportament atât de indecent încât chiar şi cei mai depravaţi dintre cei care au asistat la scena respectivă au rămas şocaţi! Au mai fost şi alte întâmplări de acest fel, destul de multe, în care te-ai dat în spectacol fără nici o ruşine, astfel încât nu cred că onoarea ta ar fi foarte terfelită dacă Mi-ai mărturisi deschis, de faţă cu toată această mulţime, ce anume te tulbură şi cum crezi că ai ajuns în această stare de degradare prin propriile tale greşeli”.

5. Şocată, eroina noastră îmi răspunde: „Vai, mi-ai spus-o! Văd că te pricepi de minune să le întinzi capcane oamenilor! Ai putea terfeli onoarea oamenilor cât să le ajungă pentru o viaţă întreagă! Dacă nu mi s-ar părea că eşti extrem de bine intenţionat, nu ţi-ar veni să crezi ce ar fi acum la gura mea! Îţi citesc însă în priviri că intenţiile tale sunt cât se poate de onorabile, aşa că nu ţi-o voi lua în nume de rău! Ca să fiu sinceră până la capăt, nu mă simt chiar atât de stânjenită în faţa celorlalţi. Ruşinea mă cuprinde doar în faţa ta. În ceea ce le priveşte pe aceste pramatii vieneze, nu m-ar deranja deloc să spun tot adevărul în faţa lor. Dacă îmi vei îngădui însă să descriu mai voalat lucrurile, cred că aş putea să-mi mărturisesc câteva păcate”.

6. Eu: „Foarte bine. Ceea ce contează este să nu-Mi ascunzi nimic. Mă înţelegi?”

7. După ce îşi drege puţin glasul, emoţionată, eroina noastră îşi începe confesiunea: „Ei bine, dacă nu se poate altfel, atunci ascultă-mă cu inima deschisă şi cu bunăvoinţă! Pe când aveam 14 ani, mi-am pierdut virginitatea. Dacă nu mă înşeală memoria, cel care mi-a făcut acest serviciu a fost un anume Tony Pratenhuber. Ca să fiu sinceră, băiatul era foarte frumuşel, şi întrucât îmi făcea curte, mi-am zis în sinea mea: «Oricum, nu o să rămâi fecioară de-a pururi! Mai devreme sau mai târziu tot va trebui să o faci, aşa că de ce nu ai face-o cu el?» Şi uite-aşa, l-am lăsat să mă defloreze. Ne-a plăcut amândurora, aşa că am repetat experienţa cât am putut de des. Măcar de-aş fi rămas însărcinată, cu siguranţă nu m-aş fi pervertit într-un asemenea hal... Din păcate, mi-a fost imposibil să concep un copil, caz în care Tony m-ar fi luat cu siguranţă de soţie. Convins că sunt stearpă, acesta m-a părăsit însă şi şi-a luat o altă nevastă! M-am gândit atunci, disperată: «Nu contează dacă iubesc sau nu! Oricum voi ajunge în iad!» Aşa că am început să trăiesc cât se poate de libertin, împingând de multe ori lucrurile până dincolo de limitele admise! Nu mi-am cunoscut niciodată tatăl, iar mama mea, Dumnezeu să o binecuvânteze, nu era cu nimic mai bună ca mine! Ducând acest mod de viaţă, nu este de mirare că am contactat tot felul de boli venerice, infectându-i la rândul meu pe alţii. Din fericire, a existat un homeopat care m-a ajutat de fiecare dată să mă vindec, dar şi acestuia trebuia să-i plătesc într-un fel sau altul, şi îţi poţi imagina că nu ne rugam împreună...

8. Mai târziu, când situaţia s-a înrăutăţit în Viena, medicul respectiv s-a implicat în revoluţie, ajutându-i pe rebeli. Fiind eu însămi o fată incisivă, n-am putut sta deoparte, aşa că mi-am găsit în scurt timp sfârşitul. Şi uite-aşa, am ajuns în această lume a spiritelor, suferind pentru că am fost prea lipsită de prejudecăţi pe pământ! Cam asta e povestea mea şi cred că am spus cam tot ce era de spus. Acum ştii cine sunt, de ce boală sufăr şi cum am ajuns să mă îmbolnăvesc. De aceea, te implor, în numele lui Iisus Hristos, să mă ajuţi dacă poţi!”

9. Eu: „Bine, sunt satisfăcut de sinceritatea ta, aşa că voi vedea cum te pot ajuta. Doresc să-ţi spun însă, la fel de sincer, că numai inima ta bună şi lipsa de educaţie de care ai avut parte (pentru care nu te poate învinovăţi nimeni) te-au salvat de iad! Dacă inima ta ar fi fost doar puţin mai răutăcioasă sau dacă educaţia de care ai avut parte ar fi fost cu ceva mai bună, te-ai fi trezit direct în iad, nu în această lume, şi ai fi suferit acolo de cele mai cumplite chinuri! Căci stă scris: «Prostituatele şi adulterii nu vor intra în Împărăţia lui Dumnezeu!» Din motivele explicate mai sus nu voi fi însă foarte sever cu tine, încercând să te ajut aşa cum pot! Mai întâi de toate doresc însă să ştiu ce crezi despre Mântuitorul Iisus?”

10. Eroina vieneză: „O, pe El îl iubesc mai presus de orice! Să nu uităm că El a fost cel care a salvat-o pe femeia adulteră, pe Maria Magdalena, pe care nu a condamnat-o, în pofida vieţii ei păcătoase. La fel a procedat şi cu samaritenii! De aceea, înclin să cred că dacă m-ar vedea şi dacă l-aş ruga fierbinte, nu m-ar anihila nici pe mine...”.

11. Eu: „Bine, draga Mea, în acest caz voi vorbi în secret cu El, căci trebuie să-ţi mărturisesc că nu se află prea departe de acest loc. Cine ştie, poate te va ierta şi pe tine, aşa cum a procedat cu Maria Magdalena... Aşteaptă-Mă aici, în linişte!”