1. Cârcotaşul continuă: „La vremea aceea viaţa mi se părea un paradis terestru, căci îmi îndeplinisem scopul pentru care am luptat atât de mult. În cel mai scurt timp însă, nori grei au început să se adune asupra acestui paradis iluzoriu.

2. Mult iubita mea Emma era tot mai chinuită de remuşcări pentru faptul că şi-a părăsit tatăl, devenind din ce în ce mai tristă cu fiecare zi care trecea, regretând pasul făcut şi blestemând clipa în care m-a cunoscut. I s-a făcut apoi dor de casă, slăbind din ce în ce mai mult şi făcându-mă să devin chiar îngrijorat în ceea ce priveşte starea ei de sănătate. Am încercat tot ce mi-a stat în puteri pentru a-i schimba starea sufletească, dar în zadar! În aceste condiţii, nu am avut de ales decât să părăsesc Anglia şi să mă întorc cu ea la Viena, ca un om particular de afaceri.

3. Ajunşi în capitala Austriei, am încercat mai întâi de toate să obţinem iertarea tatălui Emmei, dar am aflat că acesta trecuse în lumea celor drepţi, probabil mai mult de supărare decât datorită unei boli!

4. Pentru Emma, aceasta a fost ultima picătură. Rudele ei i-au reproşat amarnic moartea tatălui ei, acuzând-o direct de crimă şi spunându-i că, atunci când a murit, acesta şi-a întins disperat mâinile, strigând-o!! Toate aceste povesti au îmbolnăvit-o şi mai tare pe Emma, iar eu am ajuns să cheltuiesc o adevărată avere pe medici, în cele din urmă s-a făcut bine, dar a continuat să fie extrem de capricioasă, cerându-mi nu de puţine ori sacrificii pe care abia reuşeam să le acopăr financiar, dar pe care i le-am îndeplinit până la ultima, cu cea mai mare blândeţe şi înţelegere. După numai doi ani, au murit şi rudele ei, astfel încât soţia mea, devenită între timp mamă a două fete, a moştenit o avere considerabilă. O vreme, am sperat că Emma va deveni astfel mai fericită şi mai binevoitoare faţă de mine.

5. Abia după ce a semnat actele moştenirii am aflat însă cine era în realitate soţia mea şi cât de mult însemnam eu pentru ea! Aparenta ei instabilitate emoţională a dispărut ca prin farmec, fiind înlocuită de o goană nebună după plăceri şi lux orbitor. Practic, Emma mea nu îşi mai refuza nimic.

6. I-am spus cu timiditate că o astfel de viaţă nu este tocmai nobilă şi că m-a făcut mult mai nefericit decât o făcusem vreodată eu pe ea, că în Anglia aş fi ajuns până acum amiral, dacă nu aş fi renunţat la serviciul militar pentru a veni la Viena împreună cu ea, datorită iubirii pe care i-o purtam. I-am spus toate aceste lucruri cu lacrimi în ochi, dar unicul rezultat pe care am reuşit să-l obţin a fost să dezlănţui un adevărat iad. S-a repezit ca o furie în camera ei, mi-a semnat un cec în valoare de 200 de florini (guldeni) şi mi-a spus: «Iată, domnul şi soţul meu (născut în familia unor crescători de porci!), la atât s-au redus cheltuielile tale cu mine. Acum părăseşte te rog această reşedinţă şi caută-ţi pe alta! Nu ai decât să le iei şi pe cele două fete cu tine, căci nu sunt dispusă să cresc două puşlamale pe care, în orbirea mea, le-am conceput împreună cu un ţăran! Adio şi n-am cuvinte! Acum suntem chit!»

7. După care mi-a trântit uşa în faţă, lăsându-mă consternat, în timp ce micuţele mele copile plângeau şi mă strângeau în braţe. După circa două ore am încercat să intru din nou în camera ei, dar nu mi s-a permis. Valetul personal al Emmei mi-a spus că este dorinţa baronesei să părăsesc de îndată casa. I-am spus acestuia să o anunţe pe doamna că nu am nevoie de banii şi de casa ei, şi că voi continua să îmi trăiesc viaţa şi să îmi cresc fetele folosindu-mă de averea mea legal dobândită! 8. M-am grăbit aşadar să ajung în camera mea, chemându-mi personalul. Le-am poruncit servitorilor să îmi strângă imediat lucrurile, căci trebuie să părăsim în grabă casa. «Cine nu se va conforma, va fi dat imediat afară!» Servitorii mei au făcut feţe lungi şi au căscat ochii mari de uimire, dar mi-au îndeplinit imediat porunca.

9. În timp ce eram ocupat cu împachetarea, cineva a bătut la uşa mea. Cine credeţi că era? Bunul meu prieten, generalul-maior, care tocmai atunci venise la Viena cu nişte probleme pe care le avea de rezolvat! «Hei, ce faci aici? m-a întrebat el. Te muţi?» I-am povestit imediat totul, explicându-i că vina nu îmi aparţine deloc!

10. La început, generalul nu ştia dacă să râdă sau să plângă. Abia după o vreme şi-a adunat gândurile şi mi-a spus: «Bietul meu prieten, linişteşte-te! Dacă aceasta este adevărata faţă de soţiei tale, mai bine bucură-te că ai scăpat de ea în această manieră onestă! Păstrează însă cecul pe care ţi l-a dat, de dragul copilelor tale, căci nu este înţelept să renunţi la o sumă atât de mare numai de dragul orgoliului!»

11. Imediat după ce am primit acest sfat de bun simţ din partea generalului, valetul Emmei a năvălit în cameră şi mi-a spus: «Doamna doreşte să ştiţi că nu acceptă cu nici un chip să primească înapoi banii pe care vi i-a trimis! În schimb, dacă suma vi se pare insuficientă, este dispusă să o mărească!» Mi-am muşcat buzele de furie, incapabil să mai rostesc vreun cuvânt. În locul meu a luat cuvântul generalul, care i-a spus valetului: «Comunică-i doamnei că prin comparaţie cu sacrificiile pe care le-a făcut acest om pentru ea, suma de 200 de florini nu înseamnă mai mult decât o simplă pomană pentru un cerşetor. Nu aşa se plăteşte onoarea unui ofiţer de rangul acestui domn! De aceea, spune-i doamnei să bage adânc mâna în cufărul cu bani şi să-i aloce adevărata recompensă pe care o merită soţul ei (un om fără egal, aşa cum nu va mai întâlni vreodată altul), pentru faptul că i-a călcat în picioare onoarea aşa cum a făcut-o! Spune-i doamnei că eu, prinţul N.N., tatăl adoptiv al acestui om care a devenit fiul meu preaiubit, sunt cel care solicit acest lucru de la ea! Spune-i de asemenea să nu mai îndrăznească niciodată să se afişeze în lume purtând numele soţului ei! Mă înţelegi?» Valetul i-a răspuns: «Da, înălţimea Voastră!» «Atunci, dispari din ochii mei!», a tunat generalul. Valetul s-a înclinat până la pământ, după care a şters-o ca din puşcă.

12. După o vreme, uşa s-a deschis şi baroneasa şi-a făcut năvalnic apariţia, frângându-şi mâinile şi implorându-ne iertarea, mie şi generalului. Ne-a adus tot felul de argumente, vorbind de temperamentul ei aprins şi de faptul că s-a pripit, ca de obicei.

13. Generalul a lăsat-o să termine, după care i s-a adresat cu detaşare: «Doamnă, l-am cunoscut foarte bine pe bigotul tău părinte şi te cunosc foarte bine şi pe tine! Aşchia nu sare departe de trunchi, aşa că nu mă aştept ca tu să fii foarte diferită de tatăl tău. Deşi fostul tău soţ nu este fiul meu fizic, l-am rugat pe împărat să-mi acorde dreptul să îl adopt sub titlul de conte şi să-i las moştenire averea mea, lucru pe care maiestatea sa l-a acceptat, ştiind că nu am copii. Dacă aş muri mâine, ar deveni prinţ, mă înţelegi? Chiar dacă alţi membri ai nobilimii vor face presiuni asupra împăratului să nu accepte să îi acorde acest titlu nobiliar, el va rămâne oricum fiul meu şi unicul moştenitor al întinsei mele averi! Drept urmare, el nu are nevoie nici de casa, nici de averea ta! M-aţi înţeles, doamnă?” Baroneasa i-a răspuns: «O, înălţimea Voastră şi dragă tată-socrule! Sunt dispusă să îţi dăruiesc întreaga mea avere, cu condiţia să mă ierţi şi să nu mi-l răpeşti pe soţul meu mult iubit!»

14. Generalul: «Aha, fetiţo! Acum că ai aflat că acest «crescător de porci», după cum îi spuneai până nu demult, urmează să devină moştenitorul meu, ai început din nou să simţi pentru el o iubire fără seamăn! Nu cred că îţi va mai merge a doua oară! De aceea, întoarce-te în camera ta, căci am lucruri importante de discutat cu fiul meu». Emma a continuat însă să îi implore iertarea, cu o ardoare şi mai mare, jurând pe tot ce avea mai scump pe lume că ar fi preferat de o mie de ori să fie ea însăşi o crescătoare de porci pentru tot restul vieţii decât să mă părăsească fie şi numai pentru un singur minut! «Bine, i-a răspuns generalul, vom vedea imediat care este adevărul! Mă simt îndrituit să îţi testez sinceritatea, şi vom vedea cum vei trece acest test!» «Fă orice doreşti cu mine, înălţimea Ta, dar nu voi accepta să mă despart de soţul meu mult iubit decât dacă voi muri!» Generalul: «Bine, vom vedea cât de curând, draga mea baroneasă! Ţi-am dat deja testul de care îţi vorbeam, şi nu l-ai trecut! Acum îmi iubeşti fiul, dar numai pentru că a devenit moştenitorul meu. Ei bine, acesta a fost testul: ţi-am spus această minciună ca să văd cum vei reacţiona, şi imediat te-ai îndrăgostit 'spontan' de el. Mare naivitate! Ţi-am spus că va deveni moştenitorul meu numai pentru a-ţi face dovada lipsei tale de nobleţe: când nu ai mai văzut în el un simplu crescător de porci, ci un prinţ, ai devenit subit foarte smerită! Ce ai zice însă dacă ţi-aş spune că totul a fost o minciună, special concepută pentru a-ţi testa iubirea faţă de soţul tău, şi că acesta (deşi îmi este într-adevăr la fel de drag ca un fiu, fiind un om minunat) nu este totuşi decât un fiu de ţăran?»

15. Auzind această veste proastă, Emma s-a schimbat imediat la faţă, ţipând: «Cum!? Aşa se vorbeşte cu fiica baronului N.N.? Aşa deci! Soţul meu nu este un prinţ, ci un simplu ţăran, devenit recent un gentleman englez! O, ce ruşine sunt nevoită să suport! Eu, o baroneasă cu o familie veche de generaţii, să fiu tratată ca o simplă muritoare de rând! Hei, valetule!» Valetul: «Ce doreşte doamna?» Emma: «Grăbeşte-te în camera mea şi adu-mi documentele de pe masa mea, ca să pot 'repara' onoarea acestui ţărănoi ofensat!» Generalul: «Acest lucru nu va mai fi necesar, doamnă! Ştiam că te vei descurca chiar mai prost la cel de-al doilea test decât la primul. Eşti cine eşti, şi aşa vei rămâne toată viaţa. Sper că înţelegi ce vreau să spun! Cât despre acest fiu al meu, el este un om cu adevărat nobil, în pofida originii lui simple! De aceea, dispari din ochii noştri!»

16. Auzind aceste cuvinte, Emma se întoarce din nou la 180 de grade, spunând: «Înălţimea Ta, spui că mi-ai încercat astfel sentimentele, dar nu ţii cont de faptul că aş fi putut juca teatru, pentru a mă convinge la rândul meu de iubirea reală a acestui bărbat. Căci trebuie să îţi mărturisesc că domnul şi stăpânul meu s-a purtat în ultimul an şi jumătate cu o răceală inexplicabilă faţă de mine, care m-a făcut să mă simt complet nefericită. I-am făcut numeroase aluzii în acest sens, spunându-i că nu mai par să însemn pentru el ceea ce însemnam odată! Dar domnul conte aici de faţă a ştiut de fiecare dată să găsească o mie de pretexte, care mai de care mai rizibil. Se pare aşadar că undeva exista o problemă!

17. Acum sunt bogată, aşa că dispun de mijloacele necesare pentru a testa inima soţului meu. De aceea, am dat tot felul de petreceri şi de baluri, lăsându-mă curtată de bunăvoie de alţi cavaleri şi încercând astfel să detectez o urmă cât de mică de gelozie din partea lui. Dar eforturile mele s-au dovedit în zadar! Mi s-a părut chiar că îi face plăcere să vadă alţi bărbaţi făcându-mi curte în locul lui! Mult timp, m-am simţit umilită, dar răceala dintre noi a continuat să crească, iar soţul meu a uitat cu desăvârşire calea către dormitorul nostru comun. De aceea, m-am decis să îl supun astăzi acestui test suprem, pentru a vedea ce se ascunde cu adevărat în inima lui!

18. Nici acest test nu s-a dovedit însă un succes. De aceea, văzând că am pierdut pentru totdeauna iubirea lui, sunt dispusă să accept această situaţie, în numele lui Dumnezeu!

19. Acesta este adevărul deplin, înălţimea Ta. Atât timp cât eram o dezmoştenită a sorţii, m-a iubit cu o ardoare greu de înţeles, dar de îndată ce am dovedit unica moştenitoare a unei mari averi, între noi s-a terminat totul. Nu numai că a renunţat să mă mai mângâie, dar a început chiar să pară enervat de această nouă situaţie, spunându-mi adeseori în faţă: 'Banii tăi sunt un blestem pentru această casă!' De aceea, o las pe înălţimea Ta să judece singur în ce măsură sunt o păcătoasă atât de mare pe cât pare să creadă, împreună cu fiul său adoptiv!»