1. Max Olaf ia din nou cuvântul: „Dragul meu prieten, povestea căsniciei tale începe să devină extrem de neplăcută! De aceea, îţi propun să ne oprim aici, cu atât mai mult cu cât îmi este cât se poate de familiară, dat fiind că eu însumi am fost în lumea exterioară acel colonel, iar mai târziu general, care a făcut din tine dintr-un om simplu şi lipsit de educaţie o personalitate a nobilimii vieneze (chiar dacă în această lume a spiritelor mi se spune Max Olaf)! Cât despre acest prieten, aici de faţă, care a încercat mai devreme să ne convingă că transformarea acelei creaturi feminine dintr-o femeie de nimic într-un adevărat înger al cerului a fost un simplu vis, ei bine, el a fost pe pământ baronul şi tatăl acelei fete care a devenit soţia ta împotriva voinţei lui. Doreşti cumva să ştii şi cine este soţia ta în această lume a spiritelor, femeia cu care te-ai luptat pe pământ timp de mai bine de 20 de ani? Ei bine, priveşte-o pe acea creatură hidoasă, pe jumătate dezbrăcată şi slabă ca paiul, care se uită la tine cu ochi temători din spatele baronului! Ce zici de acest final surprinzător al poveştii vieţii tale? Eşti mulţumit de felul cum s-au terminat lucrurile?”

2. Vienezul cârcotaş: „Doamne, ce şoc! Ei bine, trebuie să recunosc că lucrurile evoluează cu totul neaşteptat! După toate aparenţele, se pare că drama vieţii mele va continua în această lume, unde urmează actul doi! Ce zici, bunul meu prieten!?”

3. Max Olaf: „Dragă prietene, sunt din ce în ce mai convins că va trebui să apelăm şi noi la acel Domn al casei, dacă dorim să avem parte de o continuare mai fericită a acestei drame individuale! Trebuie să îţi mărturisesc că în timp ce îţi ascultam în tăcere povestirea, nu mi-a scăpat faptul că în încăperea în care ne aflăm s-au produs anumite transformări care m-au impresionat la culme. De pildă, înfăţişarea femeii cu care te-ai certat mai înainte s-a schimbat din nou, devenind de-a dreptul angelică. Cu cât iubirea ei faţă de acel om interesant pare să devină din ce în ce mai mare, cu atât mai frumoasă şi mai înţeleaptă devine ea! Mai mult decât atât, se pare că nu este deloc singură în fericirea ei. Constat că foarte multe persoane care până recent stăteau la fel de nefericite ca şi noi s-au apropiat şi s-au ataşat de acel om, schimbându-şi instantaneu înfăţişarea, hainele şi sentimentele!

4. Prietene, privind aceste lucruri dintr-o perspectivă lumească, nu le pot numit altfel decât miracole!

5. Priveşte de pildă scena de colo, pe care se află cele 24 de dansatoare; acestea arată deja de-a dreptul celeste! Iar dincolo, aşezaţi la masa aceea pe care se află pâine şi vin, se află democratul Robert Blum, Messenhauser, pe care îl cunoaştem cu toţii, doctorul Becher şi editorul Jellinek! Priveşte ce demnitate sfântă emană din privirile lor şi cât de profund a devenit limbajul lor! Cât de distins şi de nobil este comportamentul lor!

6. Dar mai presus de orice, cel care reprezintă centrul atenţiei tuturor este acel om minunat, care îi face practic curte femeii transformate, căci văd că nu discută decât despre iubire cu ea. Toată lumea se uită la el, şi orice şi-ar dori, toţi apelează imediat exclusiv la el. La rândul lui, el nu pare să le refuze nimic, iar voinţa lui se realizează instantaneu, ca şi cum ar avea puteri supranaturale. Deşi comportamentul lui este cât se poate de simplu şi de nepretenţios, nu pot să contest că are o graţie înnăscută şi celestă. Privindu-l atât de mult timp, trebuie să vă mărturisesc că am devenit eu însumi extrem de ataşat de el, iubindu-l cu aceeaşi iubire cu care îţi iubeşti cel mai bun prieten!

7. Dorinţa mea cea mai arzătoare a devenit aceea de a alerga la ei şi de a-l mângâia la fel cum procedează un comandant de armată cu steagul duşmanului pe care a reuşit să îl cucerească şi care atestă victoria sa deplină! Spune-mi, prietene, nu simţi o dorinţă asemănătoare? Dar voi, baronule care interpretezi visele şi fiica ta, Kunigunde-Emma?”

8. Vienezul cârcotaş: „În ceea ce mă priveşte, trebuie să recunosc că încep să simt exact la fel ca tine. Nu ştiu însă dacă putem spune acelaşi lucru şi în privinţa fostului meu socru şi a Emmei. Poate ea ar putea să simtă ceva, căci în ultimele zile de viaţă a dat dovadă de o oarecare religiozitate. În ceea ce îl priveşte pe domnul baron aici de faţă, nu îmi dau seama ce gândeşte şi cum simte acesta. Un lucru este cert, şi anume că în această lume a spiritelor nu va ajunge prea departe dacă şi-a păstrat convingerile anterioare referitoare la superioritatea descendenţei sale nobile!”

9. Baronul: „Dragul meu ginere care mi-ai furat unica fiică! Te sfătuiesc să îţi faci mai întâi curăţenie în propria ogradă! Dacă mi-aş propune să le revelez celor de faţă tot ce ai făcut şi ce ai spus pe pământ, te asigur că nu ţi-ar fi uşor! Ţi-am iertat însă atitudinea ta din acele vremuri, aşa că acum suntem chit. Dacă totuşi mai păstrezi un oarecare avantaj asupra mea în această lume ce seamănă teribil de bine cu cea onirică, atunci ai decenţa şi fă dovada bunătăţii tale, pe care nu mi-ai arătat-o deloc în timpul vieţii pe pământ, când mi-ai răpit unica fiică, luându-mi astfel unicul motiv pentru care mai trăiam. Căci acolo Emma era întreaga mea viaţă, iar tu mi-ai furat-o! Te-am iertat deja pentru acest lucru, aşa că nu mai pune întrebări prosteşti legate de sentimentele noastre! Mai bine ne-ai ajuta pe mine şi pe sărmana mea fiică, în măsura în care acest lucru îţi stă în vreun fel în puteri!”

10. Max Olaf: „Ai vorbit foarte bine, prietene, şi ai perfectă dreptate. Ginerele tău este gata să vă ajute, căci bunăvoinţa nu i-a lipsit niciodată. Singurul lucru care ne lipseşte în această lume este capacitatea de a face acest lucru. Sper însă ca Dumnezeu să îl ajute măcar pe unul dintre noi, pentru ca acesta să îi ajute la rândul lui pe ceilalţi!”

11. Baronul: „Îţi mulţumesc din inimă pentru aceste cuvinte! Adevărul este că eu şi cu Emma avem o nevoie disperată să fim ajutaţi. Timp de 20 de ani, care mi s-au părut cât 2000, am rătăcit prin această lume într-un pustiu desăvârşit. Până astăzi, nu am simţit nici cea mai mică alinare, nici cel mai mic ajutor, nici măcar o luminiţă cât de mică! Tu eşti prima fiinţă care şi-a propus să mă ajute de când mă aflu aici, în acest vis care seamănă mai degrabă cu un fel de coşmar. O, prietene, sper să duci la bun sfârşit ceea ce ai început, iar răsplata pe care o vei primi va fi însăşi viaţa şi inima mea!”

12. Max Olaf: „Dragi prieteni, şi tu, draga mea Emma! Urmaţi-mă cu credinţă către acel om minunat, care tocmai conversează cu doctorul Jellinek. Odată ajunşi în faţa lui, mă voi închina şi îi voi solicita ajutorul în numele meu, dar şi al vostru! Dacă îl voi convinge să ne ajute, atunci nu am nici cea mai mică îndoială că acest ajutor va veni şi va fi cât se poate de consistent! Va trebui însă să ne controlăm la sânge comportamentul în faţa lui, după câte am observat studiindu-i pe ceilalţi. Căci oricât de bun ar fi, înţelepciunea lui este pe măsură, iar gândurile noastre îi sunt cunoscute înainte chiar ca noi să fi avut timpul necesar să cumpănim mai profund asupra lor. De aceea, trebuie să fim cât se poate de sinceri, fără prefăcătorii şi ipocrizie, căci privirii sale ascuţite nu îi scapă nimic! Veniţi aşadar cu mine, şi poate ne vom găsi salvarea alături de el!”

13. Cârcotaşul: „Frate, ce-ar fi să te duci mai întâi tu la el şi să-i vorbeşti în numele nostru, al tuturor? Ca să fiu sincer, mi-e puţin frică de el, nu ştiu nici eu de ce!”

14. Baronul şi Emma rostesc aceeaşi rugăminte, aşa că generalul Max Olaf le răspunde: „Dragi prieteni, voi face tot ce-mi va sta în puteri ca să vă ajut! De aceea, fruntea sus, căci intuiesc că mă voi întoarce la voi cu un răspuns pozitiv!”