Tainele Universului și ale Spiritului sunt dezvăluite doar celui care le caută în mod sincer, cu o inimă curată ! FAZA CURENTA A LUNII
Username:   Password:  Auto Login    
 RegisterRegister 
It is currently 17.11.2018, 07:25
All times are UTC + 3 Hours
Fi binevenit calatorule !
View Post  Topic: "Undele cerebrale și stările de conștiință" 
Author Message
Hoper
Initiator
Initiator


PostPosted: 15.10.2010, 14:05    Post subject: SAMADHI TANC - Bazinul de inducere a unor stări de conștiință cosmică Reply with quote

SAMADHI TANC - Bazinul de inducere a unor stări de conștiință cosmică

fragmente din cartea Samadhi tanc de Michael Hutchison


„Ființele umane sunt născute cu un impuls de a experimenta diverse stări de conștiință, altele decât cea normală din starea de veghe; de la vârste fragede, copiii se joacă cu astfel de tehnici care modifică conștiința. Asemenea experiențe sunt normale” – Dr. Andrew Weil – Mintea naturală. Deși acest impuls universal de a intra în stări modificate de conștiință este o sursă de distracție și de mare plăcere pentru copii, acesta nu este deloc un joc copilăresc. Weil îl vede ca fiind o experiență evolutivă, reprezentând o „capacitate intrinsecă a sistemului nervos” și concluzionează: „Este important să învățăm să intrăm în mod deliberat și conștient în alte stări de conștiință, deoarece asemenea experiențe reprezintă porți deschise către folosirea sistemului nervos la capacitatea sa maximă, către folosirea potențialului uman latent, precum și către o funcționare mai bună a sistemului nervos în stările normale de conștiință”.

Această nevoie de a intra în stări modificate de conștiință nu este nici pe departe o dorință frivolă de a evada, ci este una dintre caracteristicile umane fundamentale, poate chiar acea caracteristică care a condus la dezvoltarea culturii și civilizației.

Probabil că cea mai satisfăcătoare și mai cunoscută metodă de modificare a  conștiinței – o metodă pe care oamenii au dezvoltat-o în urma a milioane de ani de testare și explorare – este aceea de a restricționa funcționarea unuia sau mai multor simțuri, adică trecerea lor într-o stare de deprivare senzorială. Plutirea în SAMADHI TANC se folosește de această deprivare senzorială pentru a aduce pe oricine realizează această experiență într-o stare de modificare ușoară, plăcută controlabilă și temporară a conștiinței. Printre ideile propuse aici este și aceea că modificarea conștiinței în cadrul acestei experiențe este benefică, sănătoasă, educativă și poate fi controlată, explorată și folosită, astfel încât să producă schimbări benefice de atitudine, schimbări fiziologice și de comportament care persistă și după ce persoana părăsește tancul.

Tancul de plutire este un instrument specific foarte valoros pentru îndepărtarea oricăror stimuli externi care ajung la simțurile noastre, poate cel mai bun mijloc de deprivare senzorială creat vreodată. Dar oamenii au folosit timp de milioane de ani instrumente și tehnici variate, pentru același scop. Următoarele sunt doar câteva dintre cele mai des întâlnite:

Pregătirea pentru vânătoare. În societățile primitive, precum aceea din care a evoluat și propria noastră civilizație, înainte să iasă la vânătoare, bărbații se pregăteau, abținându-se de la activități normale și „purificându-se” prin post, tăcere, baie, expunere la aburi și izolare, fie în vreun cort micuț, fie singuri în vreun loc departe de viața comunității. Ei credeau că această restricționare senzorială le îmbunătățește abilitățile vânătorești; testele recente au demonstrat că perioade scurte de deprivare senzorială măresc acuitatea mirosului, a gustului, a vederii și auzului, arătând astfel că strămoșii noștri vânători știau foarte bine ce fac.

Riturile de trecere. În orice societate premodernă, există o ceremonie importantă care marchează trecerea de la copilărie la acceptarea în societatea adultă. Aceste rituri de trecere deveneau și mai puternice datorită încluderii în procedurile de pregătire a unor metode de deprivare senzorială. Unii tineri erau ținuți în colibe întunecoase timp de zile sau săptămâni, sau erau obligați să postească. În multe culturi, băieții se așteptau să fie trimiși singuri în sălbăticie perioade lungi de timp, până aveau să își câștige o anumită maturitate spirituală. Oricare ar fi metoda de deprivare senzorială folosită, ea avea efect, determinându-i pe tineri să fie mai deschiși către noi experiențe, către înțelepciune, către noi responsabilități, făcându-i mult mai sensibili și mai conștienți, astfel că experiențele prin care urmau să treacă să fie percepute mai intens, să fie spontane și de neuitat.

Retragerea spirituală. În orice cultură, unele tipuri de deprivare senzorială au fost considerate esențiale în antrenamentul conducătorilor spirituali. Șamanii, vracii, călugării, preoții, guru-șii, fachirii, yoghinii, preotesele, mediumii, misticii și alți căutători spirituali trebuiau să treacă des prin perioade de tăcere totală, de post, de retragere în chilii, peșteri sau încăperi întunecate, retrageri în vârf de munte sau în deșerturi sau pe insule, unde izolarea putea fi combinată cu semnale senzoriale limitate sau monotone. La fel ca și pustnicii din deșert sau „izolații”, așa și ermiții, călugării și aspiranții la starea de iluminare au apelat întotdeauna la izolarea senzorială, oricare ar fi fost ea: în deșert, mănăstire sau peșteră; sau se apela la echivalentul mental al unei asemenea izolări, obținută prin meditație restrictivă, prin concentrare și tehnici de rugăciune – parte importană a tuturor stărilor mistice, transcendentale sau a revelațiilor.

Posted image may have been reduced in size. Click image to view fullscreen.Practicile spirituale. Restricționări similare ale atenției au fost înregistrate minuțios de alchimiștii medievali, în experiențele repetate la infinit de măcinare și distilare a diverșilor compuși chimici. Știm acum că truda alchimiștilor de a transforma materia obișnuită în aur, descoperirea pietrei filozofale, este o descriere simbolică a intenției lor de a transforma conștiința obișnuită, prin diverse metode de deprivare senzorială, într-o conștiință înaltă, elevată, pură, spiritualizată, simbolizată prin aur.

Izolarea creativă. Numeroase experiențe profund estetice, momente de iluminare creatoare sau revelații au apărut în circumstanțe în care acțiunea stimulilor senzoriali a fost limitată într-un fel sau altul. Cu toții am auzit povești despre artiști sau oameni de știință care au avut intuiții creatoare sau revelații în retragerile lor la mansardă, în timp ce priveau fix în foc, sau în timp ce se plimbau pe plajă, cu toată atenția absorbită în interior. De fapt, unul dintre elementele esențiale ale oricărui gând creativ este concentrarea obținută printr-o formă oarecare de limitare a stimulării senzoriale.

Izolarea involuntară. Există multe relatări fascinante despre oameni care au experimentat izolarea senzorială involuntară, adesea pe perioade lungi – exploratori polari pierduți luni de zile printre ghețuri, navigatori solitari, supraviețuitori singuratici în urma scufundărilor de nave sau accidentelor de avion, prizonieri ținuți în pușcării, exploratori în deșert. Aproape toți au vorbit despre un anume fel de transformare iluminatorie obținută datorită privării senzoriale.

Izolarea pe canapea. Una dintre cele mai mari valori ale psihoterapiei tradiționale derivă din efectul de deprivare senzorială: pacientul se așează într-o poziție relaxată (cu psihoterapeutul stând în spatele lui, de obicei tăcut); astfel, există foarte puțini stimuli vizuali sau auditivi care să-l distragă de la acea stare liber-asociativă, aproape de transă.

Renunțarea la tot. Locuitorii marilor orașe consideră că este foarte important să ai un loc, undeva la malul mării sau o cabană în munți. Poate unii strâmbă din nas, dar aceste refugii sunt privite ca necesități stringente. Supraîncărcarea senzorială a vieții la oraș cere perioade de izolare, iar studiile clinice asupra stresului au concluzionat că retragerile temporare în locurile liniștite, în tăcere și solitudine, la munte, în pădure, pe malul oceanului sau la țară, sunt esențiale pentru menținerea sănătății fizice și mentale.

Această listă a diferitelor forme de izolare senzorială pe care omenirea a considerat-o folositoare, esențială, sau măcar plăcută, relaxantă, poate fi extinsă, incluzând și somnul, jocurile, reveria, visul cu ochii deschiși, absorbirea în citit sau ascultarea muzicii, exerciții repetitive cum ar fi alergarea, și așa mai departe. Dar ar trebui să fie deja clar că folosirea izolării senzoriale are o istorie lungă și respectabilă și că nu trebuie privită ca o evadare. Restricționarea senzorială este o cale eficientă de a ne orienta către realitate, de a ne mări sensibilitatea către conștientizarea lumii așa cum este ea.

S-a descoperit că stările modificate de conștiință au niște caracteristici generale comune, printre care schimbarea modului de a gândi, schimbări în percepția timpului, schimbări în perceperea imaginii corpului, perceperea inefabilului, sentimentul de reîntinerire, hipersugestibilitate, schimbări în exprimarea emoțională, eliberare temporară de sub controlul ego-ului. Așa cum vom vedea mai departe, acestea sunt și caracteristicile de bază ale experiențelor în tancul de plutire.

În SAMADHI TANC

Posted image may have been reduced in size. Click image to view fullscreen.Când oprim sau restricționăm stimulii din mediul înconjurător, devenim mult mai conștienți de acele lucruri care încă ne sunt accesibile. În acest caz, după ce am stins lumina, am înlăturat orice sunet, orice senzație tactilă, gravitația, alți oameni și orice mișcare, ceea ce ne-a rămas este ființa noastră: realitatea fizică a mușchilor noștri, a organelor interne, a creierului, precum și realitatea non-fizică a gândurilor noastre, a emoțiilor, a intuiților, imaginilor mentale. Conștientizarea acestor realități este de o subtilitate și de o intensitate care nu este posibilă atunci când simțurile noastre sunt orientate către exterior, răspunzând evenimentelor externe.

Această conștientizare intensă nu este vreo stare din alte lumi sau una care nu poate fi descrisă și este de prea puțin folos în „lumea reală”. Oamenii de știință din mai multe domenii au adunat dovezi copleșitoare care atestă că, prin conștientizarea acută a proceselor lor interne, oamenii pot să-și exerseze controlul conștient asupra acestora. De exemplu, experimentele au arătat că doar prin focalizarea atenției către interior, într-un anume mod, o persoană își poate întări sistemul imunitar, își poate reduce presiunea sângelui, își poate încetini bătăile inimii, își poate elibera sau inhiba producerea de hormoni, poate înlătura durerea, poate determina anumite părți ale corpului să crească sau să se reducă, poate să modifice activitatea inimii, a mușchilor, a creierului și a minții.

Descoperirea că oamenii își pot controla propriile corpuri prin intensificarea semnalelor subtile interne a fost valorificată de cercetători, care au folosit tehnici de biofeedback, aceasta fiind cu siguranță una dintre cele mai uluitoare dezvoltări științifice din ultimii 30 de ani. Folosind tehnicile de deprivare senzorială, yoghinii, călugării și fachirii au realizat acele „miracole” ale autocontrolului timp de mii de ani, în pofida faptului că oamenii de știință occidentali declarau că astfel de fenomene nu pot avea loc. Să ne gândim doar la hindușii care merg pe cărbuni încinși, la tibetanii care, prin tehnici meditative își ridică temperatura corpului, astfel încât pot să stea în zăpadă și să își usuce cearșafuri ude și înghețate aruncate pe ei, la yoghinii care au fost băgați în pământ în cutii timp de mai multe zile. „Secretul” acestora, precum și a altor forme de autoreglare aproape miraculoasă este, de fapt, o conștientizare mărită a proceselor interne. Acest secret foarte folositor a fost atestat și de cei suferinzi care au învățat să devină conștienți de procesele lor interne și să vizualizeze eradicarea bolii din trupurile lor, reușind să se vindece complet.

Ce se petrece în SAMADHI TANC este un paradox: prin restricționarea senzorială, ne mărim conștientizarea senzorială; devenind orbi, învățăm să vedem într-un mod nou și foarte eficient; prin renunțare, prin abandon, câștigăm un control mai mare și putere asupra noastră înșine și, în ultimă instanță, asupra lumii exterioare.

Plutirea în imponderabilitate

Postura noastră verticală este unică și adesea amuzantă, dar ne oferă, fie că alergăm, mergem, stăm pe loc sau ne așezăm, o arie limitată de contact între corpul nostru și pământ, producând corpului mai mult stres decât a fost el conceput să suporte. Când mergem sau alergăm, de exemplu, toată presiunea gravitațională a corpului, fiind îndreptată asupra pământului, este focalizată, la fiecare pas, într-un singur loc, creând o presiune de sute de kilograme pe centimetru pătrat. Chiar și statul în picioare cu coloana dreaptă produce o presiune gravitațională ce se exercită asupra tălpilor picioarelor și asupra coloanei. Această focalizare dată de poziția noastră verticală, a unor greutăți foarte mari asupra unor porțiuni foarte mici ale corpului conduce la stresuri și la probleme structurale în unele puncte slabe: genunchii și încheieturile coapselor, șalele, gâtul, abdomenul. Inima trebuie să muncească din greu pentru a împinge sângele din partea inferioară în partea superioară a corpului, luptând contra gravitației. Trupul nostru caută să compenseze forța gravitației prin adoptarea unor poziții rigide, care au ca rezultat apariția unor tensiuni musculare cronice în anumite puncte. Odată cu tensiunea, apare durerea – de șale, de gât, de cap – și o gamă largă de probleme legate de tensiune, cum ar fi respirația superficială, presiunea sanguină, bolile cardiovasculare, ulcerele, astmul.

Gravitația este probabil cauza principală a problemelor de sănătate. Gravitația ne atacă chiar și la nivel celular și mulți biologi și gerontologi consideră că efectele distructive ale gravitației joacă un rol important în pierderea capacitații celulelor de a se reproduce; astfel, gravitația poate fi văzută ca o cauză directă a îmbătrânirii și morții.

Posted image may have been reduced in size. Click image to view fullscreen.Cunoaștem cu toții toate aceste aspecte ale gravitației. Suntem mai puțin conștienți însă de cât de insidios acționeată gravitația asupra minților noastre. Cum în fiecare zi ne mișcăm, o mare parte din creier este ocupată în mod constant cu calcularea și evaluarea gravitației, ținând seama de forțele de inerție și de accelerație, și cu deciderea direcției în care să se miște anumite părți ale corpului nostru pentru a ne menține poziția verticală.

Dacă tensiunea legată de gravitație ne reduce sensibiliatea și conștientizarea, atunci începe să fie evident de ce este benefică reducerea acestei tensiuni. Plutirea în tanc produce acest efect: datorită soluției saturate de apă cu săruri Epsom, corpul uman este perfect suspendat, plutind la suprafața apei. Picioarele, brațele, mâinile, coloana vertebrală, capul, sunt susținute independent, adică nu există vreo tensiune care să lege componentele una de alta. Plutirea nu elimină gravitația, desigur, dar ea reușește să micșoreze cantitatea de stimuli la o valoare minim posibilă.

Prin micșorarea tensiunii musculare gravitaționale, devenim capabili să percepem sau să detectăm senzații mult mai fine, adică să intensificăm abilitatea noastră de a percepe. Dar mai sunt și ale beneficii. Deoarece acum aparatul nostru locomotor nu mai este solicitat în mod constant împotriva gravitației și fiecare mușchi se poate relaxa mult mai mult decât s-ar fi putut relaxa vreodată  în condiții normale de viață, putem deveni acum conștienți de noduri și de puncte fierbinți de tensiune musculară și de solicitare osoasă. Nemaifiind camuflate de fundalul normal de tensiune musculară, aceste noduri pot fi localizate cu precizie, diminuate și chiar eliminate, rezultând o stare euforică de eliberare de tensiunea pe care psihiatrul Wilhelm Reich a numit-o „armura corporală”. Eliberarea de gravitație permite și sângelui să circule mai liber și mai complet, ajungând și în porțiuni ale corpului care s-ar putea să fie bolnave din cauza constricțiilor cardiovasculare, permițând astfel inimii să acționeze mai eficient cu mai puțin efort.  

Unul dintre efectele obișnuite ale experienței de plutire este sentimentul de întoarcere acasă, într-un loc familiar. Unii au explicat aceasta ca pe o experiență de reîntoarcere în uter. Euforia care se poate simți în tanc este impregnată în genele noastre, este ceva ce am știut dintotdeauna, după care am tânjit întotdeauna: eliberarea de gravitație, evadarea din corp și contopirea cu esența noastră ultimă care este divină.

(va urma)

yogaesoteric
mai 2008
_________________
Posted image may have been reduced in size. Click image to view fullscreen.
 

Style:  
Search:
Fii binevenit călătorule ! Tainele Cerului și ale Universului îți sunt pregătite. Cere și ți se va da ! Bate și ți se va deschide ! Caută și vei găsi !