Tainele Universului și ale Spiritului sunt dezvăluite doar celui care le caută în mod sincer, cu o inimă curată ! FAZA CURENTA A LUNII
Username:   Password:  Auto Login    
 RegisterRegister 
It is currently 1.6.2020, 22:28
All times are UTC + 3 Hours
Fi binevenit calatorule !
View Post  Topic: "SECRETELE VIEȚII - Dicteu divin prin Gottfried Mayerhofer" 
Author Message
Ganapati
Avansat
Avansat


PostPosted: 11.11.2010, 01:05    Post subject: Capitolul 3 - Cerul, iadul și pământul Reply with quote

Capitolul 3
Cerul, iadul și pământul
(9 iulie 1870)

Mi-ai cerut să aleg trei cuvinte importante și să îți explic semnificația lor. Iată cuvintele pe care le-am ales: cerul, iadul și pământul. Să vedem acum ce semnificație putem descoperi pentru aceste concepte, astfel încât toți oamenii să beneficieze de pe urma acestor explicații.

Primul din cele trei cuvinte este și cel mai mare dintre toate. Chiar și voi, dacă doriți să-l rostiți așa cum trebuie și cum merită să fie pronunțat, ar trebui să ridicați vocea și să sporiți tensiunea la nivelul coardelor vocale.

Știți voi oare ce pronunțați atunci când rostiți acest cuvânt? Nu, nu știți, dar puteți intui. Căci iată, Cerul este sălașul suprem, în care locuiesc spiritele cele mai înalte*.

Mai mult decât atât, este sălașul Meu permanent. Cerul este suma totală a tuturor beatitudinilor, locul în care toate spiritele care trăiesc în lumina cea mai pură, fără nici cel mai mic păcat, aspirând exclusiv către atributele Mele divine, duc o viață extatică, pe care voi, cei care trăiți pe această planetă micuță, nu ați putea-o înțelege niciodată și abia dacă v-ați putea-o imagina.

Evident, și la acest nivel există diferite grade de perfecțiune, căci procesul de evoluție nu încetează niciodată, atâta vreme cât Eu creez în permanență noi universuri, în care apar și se dezvoltă noi sfere de acțiune.

Născute în ceruri, toate scânteile vieții (sufletele) ieșite din Mine călătoresc - însoțite de spiritele Mele angelice - către zonele inferioare ale creației, în care scânteia divină abia dacă mai licărește, îngropată în stratul gros de materie. Cerurile se află dincolo de globurile și de sistemele solare materiale, în ele domnesc pacea eternă și iubirea divină. Spiritele care trăiesc în ele cunosc fericirea supremă, căci primul principiu fundamental al vieții spirituale divine constă în imitarea atributelor Mele și în împlinirea continuă a voinței Mele, în mod conștient și din iubire față de Mine.

Cerurile cele mai înalte, acolo unde domnește armonia eternă a spiritelor, sunt caracterizate de asemenea de simplitate, smerenie și iubire față de semeni, duse la perfecțiune. Eu însumi sunt expresia acestor calități.

Acolo Mi-am aranjat Eu însumi sălașul, în conformitate cu gândurile și cu dorințele Mele. Așa stau lucrurile dintotdeauna și așa vor rămâne de-a pururi. Acolo Mă vor găsi, peste miliarde de ani, acele suflete pierdute din punct de vedere spiritual care se vor regăsi pe sine și se vor purifica prin diferite încercări, descoperind din nou calea către Mine.

Atunci când se va produce acest lucru, toate lumile vor fi transformate, așa cum am afirmat cândva, căci atunci ele își vor fi împlinit menirea și nu vor mai fi necesare aceste școli ale încercărilor și purificării. Așa cum este firesc, atunci când toate ființele vor deveni conștiente de spiritualitatea lor superioară, lumile vor trebui altfel aranjate, fiind înzestrate cu o strălucire, o splendoare și o beatitudine mai mari, pentru ca aceste spirite purificate să aibă la dispoziție un nou material pentru evoluția lor ulterioară, către o maturizare spirituală încă și mai deplină. Căci trebuie să știți că spațiul este infinit, la fel cum sunt Eu însumi, Cel Suprem și Omniprezent; de aceea, este firesc ca gradele de perfecțiune să fie și ele infinite.

Acest cer spiritual, din care grația divină născută din Mine se revarsă asupra tuturor spiritelor, în care cele mai pure armonii conduc inimile celor care le ascultă către o aspirație încă și mai înaltă către Mine, reprezintă chintesența iubirii Mele nesfârșite, exprimată sub formă de sunete, culori și cuvinte.

Acolo, toți trăiesc la unison, și fiecare se bucură mai presus de orice de fericirea celuilalt!

Cea mai înaltă exaltare pe care o puteți cunoaște voi, pământenii, fie prin rugăciune, fie prin lectura poeziei sau ascultarea muzicii elevate, și care vă poart㠄în al nouălea cer”, după cum spuneți voi înșivă, intuind astfel existența superioară din ceruri, nu reprezintă în cerul Meu suprem decât cel mai inferior grad de fericire, cu mențiunea că acolo fericirea este permanentă, nu o stare trecătoare.

Nu vă pot explica, dar mai ales nu vă pot exemplifica ceea ce simte un spirit în această lume perfectă, căci nu ați putea suporta această exemplificare în trupul vostru pământesc, iar dacă ați putea reține în memoria voastră chiar și numai pentru o singură secundă această fericire, tot ceea ce există pe pământul vostru v-ar umple de dezgust. Vă spun acest lucru numai pentru a vă încuraja să aspirați mai sus, știind ce fericire îl așteaptă pe acela care se supune pe sine marilor încercări, plin de perseverență și dintr-o iubire pură față de Mine.

În această lume în care ziua este veșnică, fără să alterneze cu noaptea, căldura nu este înlocuită niciodată de frig, iar viața nu mai poate fi învinsă de moarte. Spiritele beatifice sunt înconjurate de o mare permanentă și eternă de lumină, care face ca tot ce le înconjoară să strălucească, și pot vedea tot ceea ce se petrece în alte lumi create, în esența lor spirituală. Spre exemplu, voi puteți vedea o floare ale cărei culori vă desfată ochiul, al cărei parfum vă mângâie simțurile, dar nu îi puteți cunoaște semnificația spirituală, acea substanță spirituală care curge în sus și în jos prin venele ei tubulare, și toate emanațiile naturii superioare, începând cu lumina solară care reprezintă mama acestor culori și parfumuri ale florii, și până la cele mai înalte și mai rafinate calități ale ei.

Această floare poate fi găsită și în cerul Meu, unde se reflectă tot ceea ce a fost creat vreodată. Dacă ați putea vedea această floare acolo, ați înțelege că forma ei este alcătuită din lumină, culoarea ei fiind o strălucire pură, iar parfumul ei având drept corespondență spirituală supremă un imn etern de laudă adus Creatorului său!

Numai atunci ați putea înțelege ce înseamnă contemplarea spirituală și cât de limitate sunt simțurile voastre în această lume. Nu vă faceți însă probleme în legătură cu starea simțurilor voastre atâta vreme cât sunteți pe pământ. Cea care a aranjat astfel lucrurile a fost mâna înțeleaptă a Tatălui preaplin de iubire, și deși voi nu îi veți putea înțelege niciodată scopurile Sale, puteți fi convinși că acestea au întotdeauna ca fundament iubirea și înțelepciunea cea mai înaltă, și că există o motivație foarte bine întemeiată pentru care voi nu veți putea cunoaște fericirea supremă decât după numeroase conflicte și după o perioadă îndelungată, și nici chiar atunci cu toții, ci numai o parte dintre voi (în funcție de iubirea fiecăruia).

Dragii Mei copii, dacă v-aș permite să vă bucurați pe loc de toate aceste preafericiri (pe care le rezerv numai celor care Mă iubesc cu adevărat și care au făcut mari eforturi pentru a deveni copiii Mei), fără să mai parcurgeți perioada necesară de conflicte și tensiuni, vă asigur că ele și-ar pierde valoarea și nu ar mai reprezenta o mare atracție pentru voi, căci nu ar mai fi propria voastră realizare, ci un dar primit, ca să spun așa, fără nici un efort din partea voastră. Valoarea lor s-ar reduce astfel și perioada în care v-ați bucura de ele s-ar micșora considerabil. Numai ceea ce se obține prin efort devine o bucurie reală, fiind răsplata meritată a efortului depus!

Ce importanță mai are încoronarea pentru un prinț născut deja dintr-un rege și care își cunoaște încă de mic statutul regal? Vă asigur că actul încoronării este mult mai puțin important pentru prinț decât pentru cei de rang inferior acestuia. Dar un monarh ereditar nu înseamnă nimic prin comparație cu cel care după ce s-a luptat cu toate adversitățile, deopotrivă fizice și spirituale, și-a atins în sfârșit țelul, pe care l-a urmărit o viață întreagă. Un asemenea om este un gigant spiritual, în timp ce monarhul nu are de multe ori nici cea mai mică valoare spirituală, fiind practic o non-entitate, cu tot statutul său social.

De aceea, toți cei care doresc să devină copiii Mei, cărora le-am rezervat preafericirea supremă, trebuie mai întâi să-și merite acest statut, prin eforturile depuse. După atingerea stării supreme de conștiință, el va ajunge să binecuvânteze toate conflictele și suferințele la care a fost supus și care l-au condus la respectiva stare de preafericire, în care poate înțelege în sfârșit spirituali-tatea care unește toate lucrurile. În această etapă, el primește noi îndatoriri, specifice unui înger, prin îndeplinirea cărora poate avea acces la un nou nivel de fericire, superior.

Spuneam odată că orice ființă umană poartă în sine un întreg univers. Doresc acum să adaug că ea conține în sine, la o scară microcosmică, desigur, și cerul suprem de care v-am vorbit până acum.

Cu fiecare faptă bună, cu fiecare victorie câștigată împotriva pasiunilor ei, în inima sa pătrunde o nouă rază de lumină din acest cer miniatural al iubirii, care corespunde lumii spiritului. Este doar o rază trecătoare, o intuiție, un strigăt de bucurie al sufletului, care, vai!, nu este permanent. Este doar un moment în care spiritul lăuntric îi arată omului ce comoară poartă în inima sa, comoară care îi va aparține pe deplin într-o bună zi, dacă își va continua cu perseverență calea dificilă.

Singura urmă pe care spiritul o lasă asupra sufletului nu este decât o briză ușoară, care vine și pleacă, fără ca cineva să știe unde a dispărut. Raza din cer nu a fost decât un avertisment care i-a spus: „Nu te mai plânge, ci îndură! Va veni ziua când te vei bucura pentru totdeauna de preafericirea care acum a trecut prin viața ta cu viteza fulgerului!”

Așadar, nu disperați, copiii Mei! Cerul vă așteaptă cu brațele deschise! Ca să vă încurajez, vă permit uneori să-l simțiți, atât cât vă permite constituția voastră fizică și spirituală actuală. Mai mult nu ați putea suporta. Și chiar dacă unul dintre voi ar putea suporta mai multă beatitudine, în mijlocul semenilor săi el s-ar simți nefericit, și în loc să-și urmeze cu perseverență calea, s-ar prăbuși sub povara disperării. De aceea, vă reamintesc din nou că Eu, Tatăl vostru, am aranjat astfel lucrurile - în înțelepciunea Mea infinită - încât copiii Mei să poată suporta și profita de pe urma acestor momente de extaz.

Să ne întoarcem acum atenția asupra iadului. Tot ce v-am spus până acum în legătură cu cerul poate fi aplicat în egală măsură și iadului, dar, cred că nu mai trebuie să insist, cu semn schimbat. De aceea, nu vă voi spune la fel de multe lucruri despre iad, despre organizarea și natura acestuia, căci nu-Mi face nici o plăcere să Mă gândesc la el, iar vouă nu v-ar servi prea mult dacă vi l-aș descrie în detaliu. Este suficient să știți că acesta există în realitate, spre dezavantajul Meu și al vostru, deopotrivă. Singurul lucru pe care doresc să-l știți este că iadul este împărțit și el în diferite gradații, care corespund unor trepte progresive ale răului, având în centrul său reședința lui Satan însuși**!

Satan este personificarea răului, așa cum Eu reprezint personificarea binelui. De aceea, atributele lui sunt opuse atributelor Mele, fiind o chintesență a tuturor pasiunilor posibile. De pildă, în timp ce Eu fac toate eforturile să păstrez întreaga creație, din cauza iubirii pe care i-o port, el face tot ce îi stă în puteri să o distrugă, din cauza urii pe care o poartă tuturor ființelor create, mai întâi datorită faptului că au fost create de Mine, iar apoi pur și simplu pentru că au fost create.

Dacă ar fi lăsat după voia lui, el ar crea în permanență ființe de toate felurile, dar nu pentru a se bucura de existența lor, ci pentru a se desfăta (în mod satanic) de distrugerea lor, pentru a lua apoi din nou totul de la capăt.

El își subordonează acele spirite care, deși au fost create de Mine ca ființe vii, au devenit atât de întunecate încât nu se mai pot bucura decât de beznă, la fel cum îngerii Mei se bucură de lumină, în funcție de intensitatea răutății lor, acestea se află mai aproape sau mai departe de Satan, aflându-se din punct de vedere fizic fie în interiorul pământului, fie la suprafața acestuia. Aici, ele continuă să-și urmărească plăcerile lor satanice, încercând să-și imite maestrul cât de mult le stă în puteri. Cea mai mare plăcere a lor constă în a-i deturna pe oameni de pe calea cea bună.

Întrucât nu cunosc decât „iubirea” satanică, la fel ca și stăpânul lor, ele își găsesc plăcerea în a sădi această sămânță în inimile celor dispuși să le asculte.

Astfel, ele nu ezită să le descrie naivilor lumea exterioară și plăcerile ei ca fiind minunate, pentru a trezi în ei gustul înșelăciunii, al minciunii, al desfrâului și al tuturor pasiunilor inferioare, pentru a-i transforma în „frații” lor demni de acest nume.

Mă veți întreba: „Bine, dar cum poți permite Tu, Creatorul, existența acestor hoarde de spirite malefice și pe cea a stăpânului lor? De ce nu accepți printr-un singur cuvânt distrugerea acestor ființe care se opun chemării blânde a iubirii Tale și a atributelor Tale divine? La urma urmei, de ce le-ai izgonit tocmai pe pământ, între toate locurile din univers, în condițiile în care există atâtea milioane de planete și de sori care își urmează calea pe orbitele lor în spațiul infinit? De ce ființele care trăiesc pe ele își pot urma nestingherite evoluția către purificare, fără să fie expuse unui asemenea chin? De ce tocmai noi, cei pe care Tu îi numești 'copiii Tăi', de dragul cărora Te-ai întrupat pe acest pământ, asumându-ți acea suferință imensă, de ce tocmai noi - cei privilegiați - trebuie să fim supuși celor mai cumplite încercări, fiind expuși tuturor tentațiilor posibile?”

Dragii Mei copii! Din perspectiva voastră, această întrebare este întru totul justificată. De aceea, trebuie să vă explic comportamentul Meu, ca să vă dați seama că Eu sunt Tatăl vostru preaplin de iubire (chiar dacă la prima vedere lucrurile nu par să stea chiar așa!), aranjând lucrurile încă de la începutul eternității numai în avantajul vostru și continuând apoi să acționez numai pentru bunăstarea copiilor Mei.

Am vorbit într-o lucrare anterioară de un înger căzut, care a tras după el un număr imens de spirite. V-am explicat în cartea „Casa Domnului“ *** că după cădere, întreaga substanță a sufletului lui i-a fost luată, divizată în particule și întemnițată în materie, având grijă să se întoarcă treptat către Mine, urmând calea perfecționării de sine. Toți cei născuți pe acest pământ, cu excepția spiritelor venite din alte lumi care au fost mutate aici cu scopul de a deveni copii ai Mei, reprezintă aceste particule din sufletul îngerului căzut. Ele trebuie să urmeze același drum al evoluției ca și celelalte spirite întemnițate în materie.

V-am mai explicat acolo că îngerul căzut a fost izgonit în locul care reprezintă școala Mea pentru ceruri, adică pe pământul vostru. Aici își desfășoară el cel mai intens activitatea, opunându-se Mie și ordinii Mele.

V-am explicat anterior toate aceste lucruri, precum și motivul pentru care cele mai mari tentații și pericole trebuie să existe exact în locul în care spiritele și-au asumat misiunea de a intra în împărăția Mea, purtând prin iad și printr-un ținut blestemat crucea suferinței și a iubirii, întru slava Mea și spre dezonoarea marelui Meu adversar. Așa se face că în pofida tuturor seducțiilor și marilor tentații cu care Satan își racolează adepții, făcându-i apoi să plătească însutit pentru fiecare dintre ele, prin cele mai cumplite chinuri ale iadului, pe pământul vostru există totuși suflete capabile să reziste tuturor tentațiilor, să întoarcă spatele tuturor promisiunilor lui, nedorind să-i aparțină lui, ci numai Mie. Aceste suflete virtuoase reușesc să țină ridicat stindardul smereniei, al credinței și al iubirii, cu toate suferințele cu care se confruntă!

Atunci când Satan M-a respins, am fost nevoit să-l părăsesc, pe el și pe adepții lui, lăsându-i să-și urmeze calea individuală, fără de care nici un spirit nu ar putea deveni liber și nu ar fi vreodată vrednic de Mine.

Întoarcerea la Mine trebuie să vină din interior și în mod voluntar, nu prin coerciție. Din acest motiv, sunt nevoit să tolerez comportamentul marelui Meu adversar, inclusiv pe cel al adepților lui, lăsându-i să facă ce doresc, atâta vreme cât nu interferează cu ordinea Mea prestabilită.

Triumful binelui constă în faptul că orice ar face ei, rezultatul va fi întotdeauna unul opus intențiilor lor, căci potrivit legii, nici chiar răul nu are altă cale decât aceea a îmbunătățirii de sine, stimulând astfel calea binelui.

Așa se explică de ce Satan și slujitorii lui au fost izgoniți în acel loc în care pot încerca orice pentru a-și demonstra teoria asupra vieții, opunându-se Mie. Într-adevăr, lui Satan i s-a permis chiar să Mă tenteze pe Mine în timpul călătoriei mele pământești, deși Eu nu sunt un spirit creat, ci Creatorul tuturor ființelor create, întrucât nu am evitat întâlnirea cu el, deși eram întrupat ca om, supus deci tuturor pasiunilor umane, a îndrăznit să Îl tenteze pe Cel Preaînalt, lucru care i s-a permis. Rezultatul îl cunoașteți: el a început să își dea seama, atât la scară macro cât și la scară micro, că toate eforturile lui sunt în zadar și că de-a lungul atâtor eoni s-a opus inutil Celui care l-a creat și care l-ar primi și astăzi cu brațele deschise, ca pe un „fiu risipitor”, dacă s-ar căi. Toate aceste lucruri se vor petrece cu siguranță, dar nu imediat, ci treptat, așa cum v-am povestit deja în lucrarea „Cele douăsprezece ore”.

Atunci când spuneam că fiecare om poartă în sine, la scară micro, toate cerurile Mele, Mă refeream implicit și la sămânța iadului, și deci la înclinația de a păcătui sau de a acționa împotriva ordinii Mele, creându-și astfel un iad în miniatură. Această sămânță se află în inima omului pentru că fără recunoașterea opusului său - viciul, virtutea nu ar putea fi virtute, și fără recunoașterea urii, iubirea nu ar putea fi iubire! Dacă întunericul nu ar exista, voi nu ați putea aprecia lumina; dacă nu ați experimenta din când în când frigul și înghețul, nu v-ați putea bucura de plăcuta senzație a căldurii care vă învăluie treptat.

De aceea, singurul loc în care Mi-aș fi putut crea „școala de copii ai Mei” era acela în care spiritele sunt supuse tuturor tentațiilor și tuturor pasiunilor!

Ce ar fi viața fără conflict? O simplă trecere a timpului, monotonă, fără ca voi să vă dați seama că a trecut o zi și că începe o alta. Viața voastră nu ar mai avea nici un sens, ar fi lipsită de sare și piper!

Așa cum sarea din alimentele voastre, din plante, metale, și chiar din aer și din stomacurile voastre, reprezintă o componentă importantă a unei digestii corecte, stimulând viața, la fel, sarea vieții spirituale este tentația, adică tendința de a gândi și de a acționa în afara regulilor. Datorită acestui contrast și acestei incitări, partea superioară a Sinelui vostru este întărită. Viața voastră fizică și spirituală este susținută de acest aliment, iar continuitatea ei este asigurată. Bucuria de a atinge un nou grad de perfecțiune nu apare decât datorită luptelor și conflictelor, căci dacă ați putea avansa fără să vă izbiți de nici un obstacol, nu ați mai deveni conștienți de progresul făcut.

Când soarele de dimineață își trimite primele raze asupra pajiștilor de pe pământ, întreaga natură scoate un strigăt de bucurie. Toate ființele cântă atunci un imn de slavă adus luminii și Creatorului ei (fiecare pe limba sa: unele cotcodăcesc, altele ciripesc, sau scot diferite alte sunete). Chiar și picătura de rouă de pe o frunză, înveșmântată în strălucirea ei de diamant, reflectă astfel bolta de lumină de deasupra ei, bucurându-se de revenirea zilei după întunericul nopții. - De ce? Tocmai pentru că întunericul și frigul nopții le-a permis tuturor creaturilor să simtă și să conștientizeze valoarea luminii și a căldurii!

La fel se petrec lucrurile și din perspectiva spirituală. Sufletul unei ființe create nu poate recunoaște dulceața iubirii spirituale și nu poate progresa către o viață superioară decât dacă a trecut prin diferite încercări și capcane, cunoscând plenar suferința. Abia după ce a început să avanseze cu pași mici, el începe să se bucure de progresul făcut, sporindu-și astfel eforturile pentru a atinge următoarea treaptă de evoluție, în acest fel, el se simte stimulat, iar bucuria succesului crește nemăsurat, nu atât din cauza noii stări atinse, cât datorită obstacolelor pe care a reușit să le depășească.

Vedeți așadar, copiii Mei, ce ar însemna cerul fără iad! Și cât de multă fericire pierd celelalte ființe care trăiesc pe alte planete și sisteme solare, pentru că nu cunosc decât lumina, nu și întunericul!

Mai simțiți nevoia să vă plângeți că iadul este atât de aproape de voi, ba chiar în interiorul vostru? Nu ar fi mai bine să îmi mulțumiți și să vă rugați Mie pentru un iad chiar mai mare, ca să puteți lupta și suferi, meritând astfel în final într-o mai mare măsură statutul de „copii ai Mei”?

Liniștiți-vă însă, căci Eu cunosc foarte bine ce încercări puteți suporta voi. Nu cereți mai mult decât v-am oferit Eu și fiți convinși că ceea ce mâna Mea plină de iubire a revărsat asupra voastră este mai mult decât suficient pentru voi. Orice suferință în plus ar transforma-o într-o mână a pedepsei, iar Eu, Tatăl vostru, nu pot face așa ceva!

V-am demonstrat mai sus cum până și răul suprem în întreaga creație, cu toate acțiunile sale, este exploatat de Mine în beneficiul întregii vieți, și cum însuși Satan și hoarda lui, în loc să-Mi facă Mie rău, contribuie în felul lor la binele general. Să trecem așadar la sălașul vostru, la acest pământ, cel de-al treilea concept pe care Mi-am propus să vi-l explic, pentru a înțelege iubirea și înțelepciunea Părintelui vostru în toată gloria lor. (N. Tr. Pentru mai multă claritate, în paragrafele care urmează am păstrat cuvintele germane pentru „cer”, „iad” și „pământ”, adăugând între paranteze traducerea lor.) Dacă pronunțați cuvântul Himmel (cer) sunteți nevoiți să ridicați vocea, în timp ce atunci când pronunțați cuvântul Holle (iad) sunteți nevoiți să o coborâți. Fiecare din cele două cuvinte necesită o folosire diferită a mușchilor vocali, la fel ca și în cazul cuvântului Erde (pământ), când trebuie să deschideți gura largă. Chiar și atunci când pronunțați aceste trei cuvinte în limba voastră, totul a fost astfel aranjat încât spiritele care sunt mai familiarizate decât voi cu formulele corespondente ale creației să înțeleagă din însăși expresia mușchilor voștri faciali semnificația cuvântului pronunțat. Atunci când pronunțați cuvântul Himmel (cer), ridicarea tonalității corespunde întru totul vibrației specifice lumilor celeste. Atunci când pronunțați cuvântul Holle (iad), cerul gurii trebuie îngustat, la fel ca o peșteră. Corespondența dintre mișcarea mușchilor și descrierea iadului este evidentă. Cuvântul Himmel (cer) este pronunțat cu privirea orientată în mod natural în sus, în timp ce cuvântul Holle (iad) este pronunțat cu privirea orientată în jos, sau în orice caz fără a privi în sus. În sfârșit, cuvântul Erde (pământ) este pronunțat în mod natural cu gura larg deschisă și cu privirea orientată înainte. Am discutat pe larg despre primele două concepte, așa că nu ne mai rămâne decât să ne ocupăm din punct de vedere fizic și spiritual de cel de-al treilea, cel care este pronunțat cu o anumită deschidere. Este vorba de pământ, sălașul vostru. Pentru a pronunța cuvântul Erde (pământ), gura trebuie deschisă pe laterală, cu buzele ridicate în sus, descoperind întregul șirag al dinților. Această mișcare nu este deloc întâmplătoare, într-adevăr, există o corespondență spirituală, în sensul că pe pământ, ceea ce este mai moale, adică buzele din carne, se află sub restricție, expunând partea mai tare - dinții, cărora le corespunde etica sau morala. Iată deci, dragii Mei copii, care este semnificația dinților, această structură osoasă fermă, care simbolizează suportul inițial și permanent, atât la nivelul omului cât și la nivelul pământului. Ei dau o formă frumoasă feței, transferând asupra aspectului exterior al corpului frumusețea morală sau interioară a acestuia, în mod similar, acest suport susține vitalitatea interioară a corpului pământului însuși, aducând la suprafața acestuia frumusețea sa interioară. Printre altele, dinții simbolizează aspectul moral-spiritual, fiind organul spiritual al digestiei, ceea ce se traduce în viața exterioară prin transmutarea răului în bine. În gură, sărurile din sucul digestiv al salivei se amestecă cu alimentele zdrobite de dinți; în mod corespondent, sarea semnifică impulsul de a se opune binelui, iar principala voastră sarcină constă în a rezista acestei tentații, obținând în cele din urmă victoria.

Tot ce primiți aici, pe pământ, este amestecat: binele cu răul, iubirea cu ura, viața cu moartea. Altfel spus, cele două extreme își schimbă cu ușurință rolul, energia având capacitatea de a trece oricând în polaritatea sa opusă. Dacă aveți puterea de a elimina răul și viciul, oricât de des v-ar asalta acestea, ele nu vor mai putea lăsa o impresie permanentă asupra sufletului vostru, și tot ce va rămâne în interiorul acestuia va fi binele. Corespondența pronunțării cuvântului Erde (pământ) cu gura larg deschisă, dar pe orizontală, constă în faptul că din punct de vedere spiritual, pământul vostru - aparent atât de mic din punct de vedere fizic - depășește cu mult toate galaxiile și sistemele solare, putând ajunge până la cerul Meu suprem, căci această planetă micuță a devenit sălașul copiilor Mei, și Eu însumi am pășit pe ea, repurtând victoria asupra răului și asupra morții, pe care le-am învins.

Dacă ați fi mai familiarizați cu acest limbaj al spiritului, ați descoperi în interiorul fiecărui cuvânt care se referă la Mine o semnificație spirituală, dincolo de coaja exterioară. Fericirea pe care o conferă acest tip de înțelegere superioară nu poate fi descrisă în cuvinte! Printre altele, ați înțelege că nivelul spiritual al fiecărui popor în parte este revelat de cuvintele și expresiile pe care le conține limba sa, cu referire la Mine. Sau poate credeți că limbile popoarelor au fost inventate, așa cum susțin lingviștii voștri!?! O, vă asigur că greșiți foarte tare! Cuvintele nu au apărut simultan cu obiectele inventate și cu diferitele nevoi ale popoarelor, ci au apărut treptat, în paralel cu percepția spirituală a popoarelor respective. Limba unui popor este așadar un produs spiritual. Vă puteți da seama studiind istoria națiunilor că odată cu progresul sau cu înapoierea spirituală a popoarelor, limba lor progresează sau regresează la rândul ei, iar atunci când o națiune moare, limba ei moare odată cu ea, căci este o ființă vie.

Limba este o expresie a sufletului. Cu cât limbajul este mai exaltat și mai frumos, cu atât mai mare este intensitatea expresiei sale. Acest lucru nu poate fi apreciat însă decât de spirite sau de acei oameni care au fost iluminați prin grația Mea și care descoperă în spatele diferitelor mișcări ale limbii, ale mușchilor faciali și laringelui, precum și în nuanțele diferitelor sunete scoase, șuierate, melodioase, nazale, etc., o semnificație superioară, spirituală, a unui Paradis pierdut, care a devenit pentru voi la fel de incomprehensibilă ca și hieroglifele.

Și în această privință, pământul diferă de celelalte lumi. În general, pe o planetă sau pe un soare este vorbită o singură limbă, și toate ființele de pe ea urmează aceeași cale. Numai pe pământul vostru există mii de limbi diferite, chiar dacă au fost derivate din aceeași limbă ancestrală comună, în afara atâtor alte teste de răbdare și perseverență, locuitorii acestui pământ sunt nevoiți să învețe limba altor națiuni dacă doresc să comunice cu frații lor, exprimându-și gândurile și sentimentele față de ei. Dacă doresc să învețe ceva de la frații lor străini, sau să le spună ceva, ei trebuie să le învețe limba sau să se folosească de un translator.

Oriunde ați privi pe pământ, de la popoarele primitive și până la națiunile cele mai civilizate, veți vedea agitația continuă a oamenilor, aflați în permanență în căutarea a ceva. Evident, principala motivație a acestei mișcări o constituie căutarea de sine. Unul din efectele sale secundare îl constituie însă unirea națiunilor, dorința oamenilor de a se cunoaște reciproc, de a se aprecia și de a se iubi unii pe alții.

Cei care studiază natura, stelele, “suprafața și interiorul pământului, își împărtășesc cunoașterea dobândită prin grația Mea semenilor lor. Cunoștințele lor devin astfel bunul comun al întregii umanități. Fără să-și dea seama, savanții voștri urmează planul Meu, nu pe al lor. În acest fel îi educ Eu pe oamenii acestui pământ, care a fost cândva și sălașul Meu, învățându-i să aspire către o viață mai bună.

La ora actuală, gândurile oamenilor au ajuns să călătorească cu viteza fulgerului de la unul la altul, și ei înșiși și-au construit drumuri de fier pentru a călători dintr-un loc în altul cu viteza unui uragan.

Din păcate, nu numai drumurile sunt construite din fier, ci și inimile majorității celor care călătoresc au ajuns să fie tot de fier (cel puțin în ceea ce îi privește pe semenii lor). Acest lucru nu contează însă; planurile Mele se vor realiza încă și mai rapid datorită acestei comunicații rapide între orașe și sate, fiind mai avansate decât cred constructorii acestor drumuri de fier.

Pe acest pământ, am amestecat în mod intenționat cerul, iadul și pământul, adică oamenii care gândesc în mod preponderent la bine, la rău și la cele materiale. La venire, fiecare are propria sa opinie; la plecare, fiecare lasă în urma sa ceva. Din acest amestec (de pildă, al conversațiilor mixte, între oameni cu convingeri diferite), iadul beneficiază de pe urma raiului, dobândind o anumită cunoaștere benefică ce va avea urmări.

În acest fel îmi duc Eu planul la bun sfârșit, folosindu-Mă de comunicațiile voastre, astfel încât acolo unde domneau altădată regulile rigide care îi separau pe oameni, Eu îi ajut să își uite prejudecățile. Deși principalele forțe care îi mână pe oameni să călătorească în alte țări, expunându-se astfel la tot felul de pericole, rămân încă (alături de căutarea de sine) dorința de distracție și lăcomia de bani, Eu Mi-am atins totuși scopul, și anume acela de a-i apropia pe oameni și a de a-i ajuta să se cunoască reciproc. Umanitatea mai are nevoie doar de un impuls spiritual puternic, iar oamenii vor ajunge să înțeleagă că sunt frați și se vor uni în dorința lor de a Mă urma pe Mine, Eternul Păstor. Abia atunci se va putea spune că pământul și-a atins menirea sa spirituală, iar Eu Mă voi întoarce a doua oară la voi, în persoană, după ce cei încăpățânați vor fi înlăturați și pe pământ nu vor mai rămâne decât cei plini de bunăvoință.

Iată așadar, dragii Mei copii, cum cerul, iadul și pământul, cele trei principii care se regăsesc deopotrivă la nivel microcosmic și macrocosmic, servesc în realitate aceluiași scop al iubirii - ideea fundamentală a întregii Mele creații.

Nu trebuie să măsurați însă timpul evenimentelor pe care vi le-am descris în ani, căci în cazul Meu nu există timp. Eu nu măsor timpul în zile și nopți, căci pentru Mine nu există decât o zi permanentă, în care soarele iubirii strălucește de-a pururi, și la fel va străluci până când toți își vor găsi drumul spre Mine, Tatăl lor preaplin de iubire.

Cred că explicațiile Mele v-au satisfăcut. Ele reprezintă o altă lumină în marea vale a creației Mele. Gândiți-vă deci la câtă iubire și grație revărs asupra voastră, inclusiv la pâinea spirituală pe care v-am oferit-o aici, astfel încât să nu vă mai îndoiți vreodată că tot ceea ce vedeți provine din mâna Tatălui! Vă binecuvântez pe toți! Amin.

(* Vezi și: „Raiul și iadul“ de Emanuel Swedenborg n.r.)
(** Vezi și: http://www.scribd.com/doc/5557412/O-REVELAIE-DIVIN-DESPRE-IAD n.r.)
(*** Vezi: lorber-casa-domnului-vol-I n.r.)
_________________
मैं गणेश, सुप्रीम शिव का बेटा हूँ!
 

Style:  
Search:
Fii binevenit călătorule ! Tainele Cerului și ale Universului îți sunt pregătite. Cere și ți se va da ! Bate și ți se va deschide ! Caută și vei găsi !