Tainele Universului și ale Spiritului sunt dezvăluite doar celui care le caută în mod sincer, cu o inimă curată ! FAZA CURENTA A LUNII
Username:   Password:  Auto Login    
 RegisterRegister 
It is currently 29.3.2024, 12:00
All times are UTC + 3 Hours
Fi binevenit calatorule !
View Post  Topic: "Casa (Gospodaria) Domnului (Volumul 1) - Dicteu Divin prin Jakob Lorber" 
Author Message
1%
Milenar
Milenar


PostPosted: 16.11.2010, 20:56    Post subject: Capitolul 105 - ÎNTREBĂRILE LUI JARED REFERITOARE LA NATURA LUI ASMAHAEL Reply with quote

Capitolul 105
ÎNTREBĂRILE LUI JARED REFERITOARE LA NATURA LUI ASMAHAEL

1. Mărșăluind prin pădure, păstrau cu toții tăcerea. Singur Jared nu a rămas tăcut și l-a întrebat pe Enoh: “Ascultă fiule, oare ni s-a poruncit să rămânem tăcuți de-a lungul drumului?”

2. Enoh i-a răspuns: “Nu-mi amintesc de o asemenea poruncă, exceptând sfatul de a călători întotdeauna în tăcere. Totuși, cred că acest sfat se referea mai degrabă la călătoria vieții decât la mersul picioarelor noastre”.

3. Jared i-a spus apoi: “Dacă așa stau lucrurile, înseamnă că limba noastră este la fel de liberă ca și picioarele noastre și că putem vorbi după voia inimii. Te rog, așadar, să-i spui tatălui tău despre secretul lui Asmahael. Este oare el un înger întrupat, înzestrat cu întreaga putere, sau poate chiar... stop, nici un cuvânt mai mult! Pe scurt, spune-mi ce gândești. Amin!”

4. Enoh i-a răspuns succint: “Dragă tată, pot să-ți spun că El este... stop, nici un cuvânt mai mult! Deocamdată, El nu este decât un om, la fel ca și noi, dar plin de o putere și de o forță divină... stop, nici un cuvânt mai mult! Amin! Încearcă să înțelegi cuvintele mele. Amin!”

5. Din nou, Jared l-a întrebat: “Dragul meu fiu, Enoh, dacă aș înțelege cuvintele tale ar fi grozav. Dar având în vedere că nu înțeleg, continui să-ți pun întrebări, căci doresc să înțeleg tot ceea ce se referă la Asmahael. După discursul tău anterior, m-am simțit cât se poate de satisfăcut. Dar după ce ți-ai încheiat discursul, Asmahael a venit la noi, susținând că dacă el se mută în căminul cuiva, respectiva persoană are toate motivele să se simtă extraordinar de fericită, căci oriunde și-ar face el sălaș ar veni și viața eternă. Se pare că el mi s-a adresat îndeosebi mie, după cum mi s-a părut. Spune-mi așadar, dragul meu Enoh, crezi că un om rezonabil ar greși dacă ar lega semnificația acestor cuvinte de o ființă superioară?

6. Cine este acela care, chiar și simbolic, poate face o asemenea declarație despre sine, ca și cum ar fi Dumnezeu Însuși?

7. Asmahael face totuși acest lucru, fără să se refere direct la Dumnezeu, ci numai la el însuși. Dacă un om ar rosti asemenea cuvinte despre sine, pământul însuși, plin de furie și de mânie, s-ar răzbuna îngrozitor și l-ar înghiți pe răufăcător în pântecul său încins.

8. Iată, tu ești o ființă mai iluminată decât noi, ceilalți; dar ai îndrăzni tu vreodată să afirmi asemenea cuvinte despre tine însuți?

9. Sunt convins că mai degrabă ți-ai astupa gura cu țărână decât să-ți lași limba să comită un asemenea sacrilegiu.

10. Așadar, cine este acela care poate spune despre el însuși: „Eu sunt viața‟, sau „Acolo unde îmi fac eu sălaș, pătrunde deopotrivă viața, da, viața eternă‟?

11. Enoh, îți spun, dacă cineva face o asemenea afirmație despre el însuși, iar pământul nu îl înghite pe loc, și puternicul tigru devine un miel în prezența lui, el trebuie să fie una cu puternicul Dumnezeu, la fel cum eu, prin teama mea, nu sunt decât un om. În caz contrar, întregul pământ nu ar fi altceva decât o minciună complexă dacă ar continua să îl poarte la suprafață pe omul care a îndrăznit să lase impresia că este chiar Dumnezeu, nefiind în realitate decât un om slab, la fel ca și noi, adică exact opusul a ceea ce a demonstrat că este Asmahael, prin Cuvântul său dătător de viață.

12. Ei bine, respinge acest argument dacă poți, deși sunt convins că îți vei da toată silința să nu o faci. Totuși, de dragul Cuvântului, aș dori să ascult pe scurt opinia ta. Așadar, vorbește! Amin!”

13. Enoh i-a răspuns: “Dragă tată, dacă lucrurile stau așa cum crezi tu, și ele nu pot sta altfel, ținând cont de explicația ta care este perfectă, orice cuvânt în plus din partea mea este absolut superfluu. Ce să fac, să-L transform pe Asmahael în ceva ce nu este? Sau să Ți-l descriu așa cum El deja este? Acest lucru este inutil.

14. Eu sunt convins că acela care Îl iubește pe Dumnezeu în inima sa, întru spirit și adevăr, nu trebuie să se preocupe dacă Asmahael este Dumnezeu, sau dacă Dumnezeu este în El.

15. Fiecare ar trebui să fie însă profund preocupat să îl descopere pe Dumnezeu înlăuntrul lui, prin iubirea lui adevărată și pură pentru El.

16. Dacă îl iubești pe Dumnezeu, poți fi convins că Asmahael nu va avea nimic împotriva ta. Iar dacă îl iubești pe Asmahael ca și pe Dumnezeu, poți fi la fel de sigur că Dumnezeu nu te va uita în iubirea Lui. Înțelegi ce vreau să spun, nu-i așa? Amin!”
_________________
Totul cu si alaturi de Dumnezeu !
 

Style:  
Search:
Fii binevenit călătorule ! Tainele Cerului și ale Universului îți sunt pregătite. Cere și ți se va da ! Bate și ți se va deschide ! Caută și vei găsi !