1. În timp ce Asmahael vorbea, patriarhii au ajuns la un zid stâncos înalt, care avea numeroase excrescenţe ce generau forme dintre cele mai ciudate. Din această cauză, patriarhii îi dăduseră încă cu mult timp în urmă numele de “Mâna zbârcită a pământului”. Acest zid îi separa pe copiii din regiunea de miazănoapte de patriarhi, iar de aici era imposibil să pătrunzi în regiunea de miazănoapte într-o manieră naturală. Oricine dorea să ajungă acolo trebuia să facă un ocol considerabil, fiind nevoit să călătorească prin întreaga regiune de apus, pentru a trece apoi peste un lung şir de creste muntoase, circulare, care făceau apoi legătura cu regiunea de miazănoapte, prin partea de nord-est.

2. Acest drum era însă prea departe pentru patriarhi, şi întrucât ei ajunseseră deja la zid, le-ar fi fost imposibil să ajungă la el chiar dacă ar fi vrut, căci ar fi trebuit să se întoarcă mai întâi încă odată prin întreaga regiune de apus, şi abia apoi peste lungul sir de munţii.

3. Aşadar, patriarhii stăteau în faţa marelui zid, fără a mai putea să înainteze. Ei se întrebau acum, în frunte cu Adam, ce să facă pentru a-i putea informa mai întâi de toate pe copiii de la miazănoapte de apropierea Sabatului, iar apoi, pentru a le restaura libertatea, aşa cum făcuseră deja în regiunea de apus, eliberându-i astfel de greul jug al unei legi care îi oprimase suficient de mult timp.

4. Situaţia se dovedea critică pentru patriarhi, căci în acest caz strigătele şi aruncarea cu pietre se dovedea inutilă. În plus, a izbucnit o furtună violentă, aşa cum se întâmplă adeseori la munte, atunci când se apropie miezul zilei, iar razele soarelui se schimbă, generând pe pământ vânturi puternice, astfel încât strigătele erau absolut zadarnice. Nici aruncarea pietrelor ca semnal al prezenţei patriarhilor nu era cu putinţă, din acelaşi motiv. Căci la ce ar fi folosit să îi alertezi pe copii, de vreme ce ei nu puteau auzi şi strigătele adresate lor?

5. Şi astfel, patriarhii stăteau acolo aproape la fel de inflexibili şi de neputincioşi ca şi aşa-numita “mână zbârcită a pământului”, nimeni neştiind ce să facă. Scufundaţi în această dilemă, nimeni nu şi-a amintit cât de aproape de ei se afla Cel în faţa Căruia totul era cu putinţă. Nici chiar Enoh nu şi-a amintit aceasta la momentul respectiv.

6. Totuşi, după o vreme, Abedam L-a întrebat pe Asmahael cu o voce scăzută: “Doamne, Tu, care eşti atât de sublim şi de sfânt încât limba omenească nu-Ţi poate nici măcar pronunţa Numele, dacă crezi că eu, sărman vierme care mă zbat în praful pământului, aş putea face ceva, cu permisiunea graţiei Tale, porunceşte-mi! Sunt gata ca la un Cuvânt al Tău să sar în prăpastie de pe această stâncă, la copiii de la miazănoapte, de pe această înălţime de 500 de stânjeni, pentru a-i informa personal pe copii ce doresc patriarhii de la ei.

7. Căci iată, Doamne, Iubire inexprimabilă şi eternă, Dumnezeul şi lumina ochilor mei, Cuvântul Tău poartă în el întreaga creaţie infinită, cu toată măreţia şi greutatea ei nelimitată. Cum m-ar putea lăsa el să pier câtă vreme eu nu sunt altceva decât un fir de praf infinitezimal prin comparaţie cu pământul?

8. De aceea, Te asigur, este suficient un singur cuvânt din partea Ta pentru ca eu să-l împlinesc pe loc. Şi chiar dacă acest lucru m-ar costa viaţa trupului meu, sunt absolut convins în inima mea că este infinit mai bine să mori trupeşte întru Cuvântul Tău decât să trăieşti în afara lui o mie de ani.

9. Dar, Doamne, nu voia mea, ci a Ta facă-se, acum şi pururea, şi-n vecii vecilor, amin!”

10. Auzind această ofertă de iubire plină de exaltare din partea lui Abedam, Asmahael l-a privit cu iubire, după care i-a răspuns cu voce tare:

11. “Abedam! Adevăr, adevăr îţi spun: nu există nimeni pe pământ mai presus decât tine întru credinţă şi iubire! Enoh este mare întru iubire şi umilinţă, şi a atins nemurirea chiar aici, pe pământ. Dar cel care îşi câştigă viaţa prin moarte este mai mare chiar decât acela care şi-o câştigă prin viaţa însăşi. Mai mare este acela care îşi dă viaţa pentru fraţii şi părinţii săi decât cel care se străduieşte doar să-i trezească prin cuvinte inspirate de Mine. Căci este mai uşor să le predici altora decât să-ţi dai viaţa pentru ei.

12. Adevăr, adevăr îţi spun, Abedam: cel care va muri în trupul său în Numele Meu şi întru Cuvântul Meu va atinge prin efortul său eroic viaţa divină şi va deveni plenar una cu Mine.

13. Dar ascultă, dragul Meu Abedam, nu a sosit încă timpul ca tu să renunţi la viaţa trupească în Numele sau Cuvântul Meu, astfel încât Mă voi limita să consider voinţa ta de nezdruncinat drept o acţiune plenar împlinită, căci în inima ta tu ai împlinit-o deja, prin credinţa, încrederea şi iubirea ta pentru Mine. Şi astfel, tu M-ai găsit deja pe deplin şi vei rămâne de acum înainte pentru totdeauna la dreapta Mea.

14. Oricum, te asigur, dragă Abedam, că mai dispun şi de alte mijloace pentru a-i elibera pe părinţii tăi cei slabi de dilema în care se zbat, iar aceasta cu cea mai mare uşurinţă şi fără ajutorul tău. Este însă foarte bine, Abedam, că ai făcut cu credinţă acest sacrificiu faţă de Mine în inima ta! Adevăr îţi spun, tu l-ai întrecut chiar şi pe Abel, care nu a fost omorât decât o singură dată, în timp ce tu nu te-ai opus să mori de o mie de ori în Numele Meu. De aceea, şi viaţa ta va fi de o mie de ori mai bogată, întru Mine!

15. Dar fiindcă Mi-ai cerut un cuvânt, dorind să îndeplineşti ceva pentru Mine, du-te la Enoh şi spune-i să vină la Mine, căci am ceva important să îi spun, în faţa părinţilor săi. Căci dacă Mă iubeşte, el trebuie să vină mai întâi la Mine, înainte ca Eu să-l primesc pe deplin, pentru ca el să poată deveni una cu iubirea pentru Mine şi cu viaţa ce derivă din ea, şi astfel, să poată deveni un erou ca şi tine şi să îndeplinească voinţa Mea în prezenţa părinţilor săi. Amin!”

16. Abedam s-a îndreptat atunci către Enoh, căruia i-a făcut cunoscută dorinţa lui Asmahael.

17. Enoh a venit imediat la Asmahael şi i-a spus: “O, Doamne! Revarsă-Ţi graţia asupra mea, cel slab, şi fiecare fibră din fiinţa mea lipsită de putere Ţi se va supune de-a pururi Ţie, din proprie voinţă, căci Tu eşti Dumnezeul şi Domnul meu, şi Tatăl meu preasfânt şi plin de iubire! Amin!”

18. Asmahael a luat atunci mâna dreaptă a lui Enoh şi i-a spus cu voce tare: “Enoh, Cel care a creat această mână pentru tine din nimic o întăreşte acum pentru tine în prezenţa părinţilor tăi. Acum du-te la “mâna zbârcită a pământului” şi dă viaţă materiei moarte pentru ca ea să devină pentru noi un pod lin şi o cărare uşoară pentru cei care au nevoie într-o mai mare măsură de ajutorul nostru. Căci Eu nu Mă aflu în mijlocul vostru de dragul celor sănătoşi, ci de dragul celor bolnavi. Amin!”

19. Enoh s-a îndreptat atunci către stâncă şi i-a poruncit să se dea la o parte şi să se transforme într-o cărare lină pentru toţi cei care tânjeau în regiunea de jos şi care aveau o nevoie disperată de ajutor.

20. Şi iată, zidul s-a prăbuşit, făcând loc cărării.

21. Părinţii s-au cutremurat de puterea infinită a lui Asmahael. Dar El i-a întărit din nou, şi ei au început să se roage în inimile lor lui Dumnezeu şi să Îi laude Numele pentru actul miraculos la care au asistat, după care şi-au continuat drumul cu mai multă încredere.