Întrucât ai citit ieri despre aceste trei cuvinte într-o carte spirituală (Adelma, „Cartea Contemplaţiei”, Viena 1857), pe care nu ţi le poţi scoate din minte, Mi-ai cerut să îţi spun la rândul Meu câte ceva despre aceste calităţi, într-adevăr extrem de importante, îndeosebi pentru tine, dar şi pentru cei din anturajul tău. Căci şi lor le lipseşte credinţa, încă şi mai mult încrederea, iar despre siguranţă aproape că nu se poate vorbi.

Credinţa, acest cuvânt atât de frumos şi de nobil, înseamnă abandonarea deplină a omului, în fiinţa sa spirituală, în faţa adevărului perceput, pe care îşi bazează toate acţiunile şi din care îşi extrage pacea sufletească şi fericirea. Cât de puţini sunt cei care au această calitate, şi chiar şi în aceste rare cazuri, cât de infimă este ea!

Aşa cum i-am spus recent prietenului tău, cel care se îndoia, credinţa este fundamentul tuturor lucrurilor, în absenţa ei, nimic nu poate avea o bază spirituală, împreună cu primele impresii ale copilului, credinţa este prima punte de legătură a acestuia cu mama sa şi cu lumea exterioară. El acceptă cu dragă inimă tot ce îi spune mama sa, acesta fiind începutul procesului de trezire a spiritului său. Copilul este convins că mama îi spune numai adevărul. A ajuns la această convingere fermă din cauza legăturilor puternice care îl leagă de aceasta, fizice şi spirituale şi numai ea îl susţine în această lume. Dacă este pură şi sinceră, credinţa în aceste prime adevăruri imprimate asupra sufletului său este atât de puternică încât omul nu le mai uită niciodată în viaţă, acceptându-le chiar şi în ultimele zile ale sale pe acest pământ. Aceasta este puterea primelor adevăruri imprimate de mamă asupra copilului ei şi acceptate de acesta cu o inimă pură, în deplinătatea lor, păstrându-le ca pe nişte comori spirituale.

Mulţi oameni exclamă: „O, fericite zile ale copilăriei, când depindeam de mama mea şi îi ascultam povestirile înţelepte, acceptând tot ce îmi spunea ca fiind adevărul deplin, pe care nici acum, cu toate vicisitudinile vieţii, nu mi-l pot scoate din inimă!”

Într-adevăr, credinţa, această virtute a acceptării cu o inimă de copil, reprezintă primul suport care îl poate conduce pe om către templul păcii şi care îl poate susţine împotriva tuturor îndoielilor care îl asaltează.

Dacă vom aplica această definiţie domeniului religios, cât de bogate devin semnificaţiile cuvântului „credinţă”! Credinţa este stindardul sfânt pe care omul inspirat se jură să-l apere întotdeauna, ca bază a tuturor adevărurilor şi preceptelor pe care vi le-am dat cândva, pe vremea când Mi-am asumat o formă vizibilă, şi pe care continui să le susţin şi astăzi, prin influenţa Mea spirituală.

De-a lungul timpului au existat mulţi oameni care au jurat să apere acest drapel, pe care l-au apărat apoi până la ultima suflare, nu de puţine ori chiar cu preţul sângelui lor. Mult mai mulţi au fost însă cei care l-au trădat şi l-au abandonat. Alţii au permis pervertirea zelului lor religios în fanatism, care a condus de-a lungul timpului la atâtea orori, păstrate în analele preoţiei până în zilele noastre.

Credinţa poate fi asemănată cu focul. Deşi este un element util şi benefic pentru cei care ştiu să îl folosească cu înţelepciune, focul poate avea efecte teribile pentru cei care îi neglijează efectele şi care abuzează de el, cărora le poate face mai mult rău decât bine.

Întreaga Mea creaţie are două aspecte: unul bun şi unul rău. La fel stau lucrurile şi în ceea ce priveşte credinţa: Dacă se traduce printr-o abandonare totală în faţa voinţei divine, ea răspândeşte în inima omului o căldură plăcută. Dacă este folosită însă de mâini greşite, ea poate deveni intolerantă, aprinzându-se ca o vâlvătaie, nu ca o torţă în mâinile celui care caută calea către adevăr!

De aceea, copiii Mei, feriţi-vă de extreme! Mai ales în aceste zile, folosiţi credinţa ca un balsam vindecător şi aveţi grijă ca ea să nu devină o otravă care să vă consume din interior.

Pentru a fi siguri că sunteţi pe calea cea bună, credeţi numai în Mine, ascultaţi numai vocea Mea în inimile voastre, căci ea nu vă va amăgi, şi nu vă lăsaţi păcăliţi de interpreţii vicleni ai Cuvântului Meu. Iată motoul pe care ar trebui să-l urmaţi tot timpul:

„Analizaţi ceea ce auziţi şi ceea ce citiţi; acceptaţi ceea ce este bun şi respingeţi ceea ce este rău”.

Dacă veţi respecta întotdeauna cu rigurozitate această regulă, stindardul credinţei va flutura în permanenţă pentru voi, fiind deopotrivă un sanctuar sacru şi o torţă care vă va conduce pe calea către beatitudine şi către inima Mea.

Pentru a vă putea consolida credinţa, aveţi însă nevoie de cea de-a doua calitate, de o încredere deplină în cuvintele Mele. Strict vorbind, credinţa şi încrederea sunt aproape unul şi acelaşi lucru.

Credinţa înseamnă acceptarea fermă a adevărului, iar încrederea se referă la convingerea interioară deplină că ceea ce a fost acceptat cu credinţă este autentic şi conduce la ţelul propus.

Pentru a vă lămuri mai bine în legătură cu aceste două concepte, să presupunem, metaforic vorbind, că cineva s-a rătăcit în pădure, întâmplător, el se întâlneşte cu un pădurar care strânge lemne. Primul îl întreabă pe al doilea care este cărarea pe care trebuie să o apuce. Pădurarul îi dă instrucţiuni precise, în care omul rătăcit crede fără nici o ezitare. De aceea, el o apucă pe cărarea indicată, cu convingerea fermă că aceasta îl va conduce afară din pădure.

Aceasta este diferenţa între credinţă şi încredere, prezentată într-o manieră metaforică. Dacă veţi aplica această imagine vieţii voastre, este evident că deşi nu vă lipseşte credinţa în cuvintele Mele, voi nu le aplicaţi totuşi cu încrederea că ele vă vor conduce la rezultatul dorit şi anticipat de Mine.

Rezultă deci că deşi credeţi în Evangheliile şi în cuvintele Mele, inclusiv în cele de faţă, nu aveţi totuşi o încredere deplină în infailibilitatea lor. Dacă ne raportăm din nou la exemplul de mai sus, putem spune că voi sunteţi precum cel rătăcit, care nu are o încredere deplină în explicaţiile pădurarului, şi deşi o apucă iniţial pe cărarea indicată de acesta, se rătăceşte din nou, căci pe drum începe să se îndoiască şi o ia din nou pe cărări greşite.

Cam aşa se petrec lucrurile cu voi. Credeţi, sunteţi convinşi, cel puţin pentru moment, dar de îndată ce se pune problema să aplicaţi în practică ceea ce credeţi, în sinea voastră apar îndoielile, semnele de întrebare, „de ce”- urile sau „cine ştie dacă acţiunea mea mă va conduce la rezultatul anticipat”. Vă lipseşte aşadar încrederea, caz în care credinţa nu vă este de prea mare folos. Altfel spus: cuvintele nedublate de acţiune sunt doar sunete lipsite de sens.

Pe scurt, adevărata credinţă trebuie dublată de o încredere corespunzătoare. Prima este copacul ce trebuie plantat, a doua este simbolizată de florile acestuia, iar cea de a treia, siguranţa deplină, reprezintă fructele ce vor fi recoltate. Cuvintele pe care le-am rostit cândva în faţa discipolilor mei: „Cine are credinţă şi voinţa de a acţiona, poate muta şi munţii din loc!” se aplică şi astăzi în cazul celor care dispun de aceste trei calităţi, fuzionate în inima lor.

Dacă aveţi credinţă în puterea cuvintelor, dublată de încrederea deplină în adevărul lor, veţi dispune şi de siguranţa deplină în rezultatele finale la care vor conduce acestea.

Unde este însă omul în care aceste trei atribute divine sunt perfect unite în inima sa? Oriunde privesc, nu văd decât o credinţă superficială, o încredere limitată şi nici un pic de siguranţă. V-am repetat de o sută de ori: „Acţionaţi şi trăiţi în acord cu Cuvântul Meu, şi veţi asista la adevărate miracole!”

Atributele sublime ale credinţei, încoronate de o încredere de nezdruncinat, pot trezi siguranţa divină că şi voi, la fel ca Mine, puteţi controla elementele şi puteţi face fapte ce contravin legilor obişnuite ale naturii, care în ochii celorlalţi vor apărea ca miracole, căci ei nu ştiu că legea supremă a creaţiei este voinţa Mea, cu care cei care dispun de credinţă se află la unison. Toate celelalte legi sunt secundare în raport cu această lege supremă.

Eu ştiu că la fiecare încercare veţi fi asaltaţi de îndoieli. Asemenea tentative de pătrundere în esenţa legilor Mele naturale nu pot fi încercate decât de cei care au renăscut pentru a doua oară şi care îmi invocă ajutorul pentru asemenea demersuri, şi numai dacă acestea sunt cu adevărat necesare pentru progresul umanităţii, încercarea de a controla legile naturii în glumă, din ambiţie sau din vanitate, nu se poate solda decât cu un eşec.

Mesajul Meu este altul: aceste lucruri sunt posibile, dovadă că ele au fost realizate deja de discipolii Mei, dar şi de alţi oameni inspiraţi, şi că ele nu pot fi realizate decât cu o singură condiţie: trezirea în cel mai înalt grad a celor trei calităţi în fiinţa umană: credinţa, încrederea şi siguranţa.

Siguranţa deplină în succesul unei acţiuni întreprinse nu poate proveni decât din credinţă şi încredere. De aceea, urmăriţi să amplificaţi în voi aceste calităţi.

Începeţi prin a vă întări credinţa, pentru a deveni la fel de fermă ca şi un copac, nu oscilantă ca o buruiană căţărătoare. Pe acest fundament, construiţi apoi edificiul ferm al încrederii, iar rezultatul pe care îl veţi obţine va fi siguranţa, într-un asemenea cămin, clădit pe un asemenea fundament, veţi putea rezista în calea tuturor furtunilor, deopotrivă a celor interioare şi a celor exterioare, continuându-vă neabătuţi calea către perfecţiune.

Iată, copiii Mei, ce am dorit să vă transmit în legătură cu aceste trei cuvinte!

Cât despre tine, dragul Meu scrib, trebuie să recunosc că îţi cam lipsesc aceste calităţi. Dacă ar fi să le exprimăm în numere, la fel ca în cazul iubirii, manifestată ca iubire de Dumnezeu, iubire de semeni şi iubire de sine (aceasta este semnificaţia numărului 666: 600 = numărul corect al omului spiritual; 60= iubirea de aproape; şi 6 = iubirea de sine. Prezentate inversat, ele devin numărul diavolului), rezultatul în cazul tău ar fi foarte slab, lucru care nu îţi face cinste. Căci credinţa ta este mică, încrederea încă şi mai redusă, iar siguranţa în cuvintele Mele aproape că lipseşte cu desăvârşire, deşi Eu îţi repet zi şi noapte: lasă lumea să vorbească şi rămâi alături de Mine, căci în Mine nu există decât adevărul, şi nici un pic de minciună!

Din fericire, îţi cunosc inima şi motivele care te împing la îndoială. Aşa se explică încercările pe care ţi le trimit; dacă le vei trece, capitalul tău de credinţă, încredere şi siguranţă se va amplifica mult, iar tu vei deveni un model pentru cei din jurul tău, ajungând primul între ei, şi nu ultimul, aşa cum eşti acum. Meditează la aceste cuvinte, căci ele cântăresc foarte mult, la fel ca toate cuvintele Mele.

Cât despre voi, ceilalţi, nu trebuie să credeţi că l-am ales pe el ca scrib al Meu din cauza calităţilor sale morale de excepţie, şi nu trebuie să-l consideraţi mai bun decât voi. În nici un caz. L-am ales pentru simplul motiv că dispune de timpul necesar şi de cunoaşterea potrivită pentru a recepta aşa cum se cuvine sublimele Mele învăţături, pe care altcineva nu le-ar putea înţelege la fel de uşor. Cât despre valoarea sa morală şi încrederea sa în Mine, el nu este cu nimic mai bun decât voi, ceilalţi. De aceea, nu trebuie să credeţi că ori de câte ori se află de faţă, Eu sunt alături de el. Vă asigur că gândind astfel, îi acordaţi o veneraţie care îi depăşeşte cu mult meritele personale. El este doar peniţa cu ajutorul căreia Tatăl le scrie copiilor Săi, nimic mai mult. Ce simţiţi atunci când citiţi o scrisoare plină de iubire? Bănuiesc că nu vă ataşaţi de peniţa care a scris cuvintele, ci de autorul lor.

El este un om la fel ca voi, cu slăbiciunile şi defectele lui, cu dorinţe şi griji personale. Se luptă şi el, la fel ca voi, să scape de aceste defecte, implorându-Mă la fel de mult să ridic povara lacrimilor din viaţa lui. În acest fel, el demonstrează, la fel ca voi, că are o încredere foarte limitată în Mine. Puteţi constata astfel din nou că principalul vostru defect, dar şi obstacolul major în calea progresului vostru, este lipsa voastră de încredere.

Nici unul dintre voi nu a înţeles încă de ce am ales acest moment pentru a vă dezvălui toate secretele creaţiei Mele şi aspectele cele mai intime ale sinelui Meu divin. Iată, dragii Mei, care este motivul: dorinţa Mea de a sădi în voi acea calitate care vă lipseşte cel mai mult - încrederea în Mine. Ajutându-vă să traversaţi împreună cu Mine imensele spaţii ale creaţiei infinite, deschizându-vă mintea în faţa cerurilor Mele spirituale, oferindu-vă o imagine legată de ceea ce vă aşteaptă dincolo, deja pregătit pentru voi, revelându-vă propriul Meu sine, care nu este altceva decât iubire, şi care nu doreşte altceva de la voi decât iubirea voastră, dovedindu-vă că Eu, Creatorul şi Părintele vostru, susţin întreaga creaţie prin această iubire, nu doresc să vă dovedesc altceva decât că o Fiinţă atotputernică şi omniprezentă merită încrederea voastră, iar prin comparaţie cu omnipotenţa şi omniscienţa Mea, toate activităţile voastre (realizate pe o bază personală, nu la unison cu Mine), înseamnă ceva mai puţin decât Nimic.

Meditaţi asupra acestor cuvinte, căci sunt foarte importante, ca tot ceea ce iese din gura Mea. Pătrundeţi-le adânc semnificaţia şi veţi descoperi astfel pacea şi alinarea. Mai mult, veţi înţelege mai bine poziţia în care vă aflaţi, vă veţi putea corecta slăbiciunile şi vă veţi putea apropia astfel de Mine.

Nici unul din cuvintele pe care vi le adresez prin intermediul scribului Meu nu este lipsit de semnificaţie. Cât despre aceste trei cuvinte despre care tocmai am vorbit, am insistat atât asupra lor tocmai din cauză că îmi dau seama că ele încep să se clatine în conştiinţa voastră. Voi nu mai cunoaşteţi viaţa spirituală. Nu trăiţi decât pentru afacerile şi pentru interesele voastre mărunte, uitând aproape cu desăvârşire de Mine şi de învăţăturile Mele, şi neamintindu-vă de ele decât atunci când unul dintre voi ţine un discurs pe teme religioase.

Treziţi-vă şi rugaţi-vă, dacă nu doriţi să cădeţi din ce în ce mai mult în tentaţie. Nu vă bateţi joc de graţia Mea! Eu nu o revărs, aşa cum cred unii, asupra celor care nu Mă caută pe Mine şi învăţăturile Mele decât atunci când se plictisesc sau nu au altceva de făcut. Aceştia ar trebui să se teamă, căci s-ar putea să fie loviţi când le este lumea mai dragă, constatând astfel că au acordat o importanţă secundară singurului lucru asupra căruia ar fi trebuit să se focalizeze.

Cine nu cunoaşte învăţăturile Mele şi păcătuieşte împotriva lor nu este atât de vinovat ca şi cel care le-a citit, a ajuns să creadă pe jumătate în ele, dar nu le respectă în practică, întrucât îi lipsesc încrederea şi siguranţa că poate atinge mântuirea dacă le va urma. Pe aceştia din urmă voi fi nevoit să-i trezesc prin lovituri puternice, căci visul lor lumesc este echivalent cu somnul spiritual şi cu uitarea şcolii Mele. Deocamdată nu fac decât să vă avertizez, dar cine poate şti, în afară de Mine, cum voi proceda mâine? Vă asigur că solul pe care păşiţi şi pe care vă bucuraţi de viaţă este foarte fragil sub picioarele voastre. Acest înveliş ascunde în interiorul său forţe teribile, iar voi aveţi datoria să priviţi cu încredere şi cu speranţă către Mine, rugându-vă să nu dezlănţui aceste forţe, care înseamnă pentru voi moartea instantanee. Voi păşiţi cu inconştienţă pe acest strat subţire de pământ, convinşi că va mai veni o zi în care să vă bucuraţi de viaţă, fără să ştiţi însă ce luptă cumplită dau elementele dincolo de această crustă. Cum se face că aveţi o încredere atât de deplină în fermitatea solului material, dar nu şi în chestiunile spirituale? Într-adevăr, din cauza credinţei voastre în fermitatea materiei. Eu nu permit zdruncinarea ei! De ce nu o fac? Pentru că, inconştient, voi aveţi încredere în Tatăl vostru, care nu va permite pedepsirea fără motiv a copiilor Săi prin anihilarea finală. Acesta este chiar fundamentul încrederii de care vă vorbesc: speranţa continuă că Eu îmi voi revărsa în permanenţă graţia asupra voastră!

Acum, dacă aveţi atâta încredere în Mine în ceea ce priveşte fermitatea pământului pe care păşiţi, îngăduiţi-Mi şi Mie să vă cer, dacă nu din perspectiva voinţei Mele divine, cel puţin dintr-o perspectivă omenească, să vă amplificaţi credinţa, încrederea şi siguranţa şi în ceea ce priveşte chestiunile spirituale, să înţelegeţi că toată graţia pe care o revărs continuu asupra voastră nu are alt scop decât propriul vostru beneficiu, nicidecum amuzamentul Meu, ci numai dorinţa Mea ca voi să meritaţi şi să deveniţi copiii Mei înzestraţi cu toate atributele divine.

Voi îmi cereţi graţia Mea nelimitată, iar Eu vă cer iubirea voastră nelimitată. Voi sunteţi singurii care aveţi de câştigat din acest schimb, căci Eu nu doresc decât să vă acord puterea de a deveni stăpânii creaţiei.

După o asemenea promisiune, cred că am tot dreptul de a-i trezi pe aceia care s-au angajat pe calea care duce către Mine, în măsura în care adorm în timpul mersului, prin câteva zgâlţâieli blânde, aşa cum procedez acum! Veţi înţelege astfel că nimeni nu poate merge pe calea Mea cu ochii închişi, ci numai cu ochii şi urechile deschise, pentru a nu se rătăci din greşeală.

Vă repet aşadar:, meditaţi asupra cuvintelor Mele, aprofundaţi-le şi rugaţi-vă, ca să nu cădeţi în tentaţie! Aceasta este calea care vă poate conduce către o credinţă, o încredere şi o siguranţă mai mare! Amin.