Tainele Universului și ale Spiritului sunt dezvăluite doar celui care le caută în mod sincer, cu o inimă curată ! FAZA CURENTA A LUNII
Username:   Password:  Auto Login    
 RegisterRegister 
It is currently 20.9.2020, 00:15
All times are UTC + 3 Hours
Fi binevenit calatorule !
View Post  Topic: "SECRETELE VIEȚII - Dicteu divin prin Gottfried Mayerhofer" 
Author Message
Ganapati
Avansat
Avansat


PostPosted: 20.11.2010, 00:52    Post subject: Capitolul 14 - Despre limbaj, artă și muzică Reply with quote

Capitolul 14
Despre limbaj, artă și muzică
(14 ianuarie 1871)

Aceste trei concepte se regăsesc, împreună cu realitățile pe care le incumbă, în toate lumile și sistemele solare din univers, căci reprezintă o activitate fundamentală și principalul instrument către progresul spiritual. Le puteți găsi pretutindeni, adaptate, desigur, la dimensiunea relativă a planetei sau a soarelui pe care îl examinați, dar și la nivelul de dezvoltare spirituală a locuitorilor acestora.

De vreme ce acești trei factori vitali, extrem de importanți, există pretutindeni, iar fără ei viața nu ar putea - exista, inclusiv cunoașterea reciprocă sau cunoașterea lumii spirituale, ca să nu mai vorbim de înțelegerea structurii creației Mele și a propriului Meu sine, merită să ne punem următoarele întrebări:

Ce este limbajul? Ce este arta? Ce este muzica?

Mai mult, de ce sunt necesare ele? Care este substanța spirituală pe care o ascund aceste trei concepte manifestate în viața materială, indiferent dacă este vorba de cuvinte rostite, de sunete articulate, de forme sau idei referitoare la anumite domenii limitate, sau de sunete care nu pot fi înțelese cu mintea, ci doar simțite cu inima?

Să răspundem așadar la prima întrebare: „Ce este limbajul?”

După cum v-am arătat deja într-un text anterior, limbajul reprezintă o formă de comunicare a unei ființe cu alta, venită din interiorul său, dar manifestată cu ajutorul unor instrumente exterioare.

Limbajele pot fi extrem de diferite. Ele pot avea la bază sunete articulate, gesturi și semne, sau sunete nearticulate.

În ceea ce privește limbajul articulat, prin care oamenii își transmit unul altuia ceea ce doresc să comunice, acesta diferă de la o planetă sau de la un sistem solar la altele, în funcție de nivelul dezvoltării spirituale a locuitorilor acestora. Cu cât sufletul este mai nobil, cu atât mai nobil este și limbajul său. Cu cât sufletul este mai redus, cu atât mai sărac este limbajul său.

Întrucât limbajul manifestat prin sunete articulate nu este suficient pentru ființele umane, acestea caută să amplifice impactul cuvintelor lor cu ajutorul unor gesturi. Putem vorbi așadar și de un limbaj al semnelor, care pot fi înțelese de regulă de către alți oameni chiar fără ajutorul cuvintelor. Este vorba de așa-numita mimică, dezvoltată în mod artificial de artiștii voștri, pentru a exprima prin gesturi tot ceea ce nu poate fi spus în cuvinte în cadrul spectacolelor lor.

În sfârșit, mai există și limbajul prin semne al surdomuților. La fel, în cazul orbilor se poate vorbi de o deschidere mai mare față de lumea spirituală prin intermediul simțului tactil, dar și printr-o mai mare acuitate auditivă.

Limbajul semnelor, inclusiv cel al cuvintelor descriptive, este un limbaj al formelor, de care ne vom ocupa în detaliu mai târziu, când vom vorbi de conceptul de artă”, arătând de ce au nevoie toate ființele umane de semne în vederea comunicării, și cum au apărut acestea.

În sfârșit, mai există și sunete nearticulate care nu exprimă nici un concept, ci doar stări emoționale, cum ar fi durerea sau bucuria. Acestea stau nu numai la dispoziția oamenilor, adică a ființelor înzestrate cu rațiune, ci practic la dispoziția tuturor ființelor create, pentru ca ele să-și poată manifesta plăcerea sau disconfortul. Această manieră incompletă de expresie aparține lumii sunetelor (muzicii). Când vom vorbi de această lume, ne vom ocupa mai îndeaproape de ea.

De ce este așadar limbajul universal? De ce reprezintă el o necesitate pentru o ființă vie? Acestea sunt primele întrebări la care aș dori să vă răspund. Vedeți voi, un suflet, indiferent dacă este de om sau de animal, reprezintă o ființă vie care absoarbe continuu impresiile provenite din lumea exterioară, digerându-le spiritual și prelucrându-le pentru propriul său Sine, după care, din cauza iubirii sale înnăscute pentru cei de o seamă cu el, dorește să le împărtășească concluziile sale, adică ceea ce simte, ceea ce experimentează și felul în care le înțelege.

Așa cum Eu, Creatorul tuturor lucrărilor Mele minunate, nu le pot admira singur, ci caut acele inimi care sunt dornice să împărtășească alături de Mine bucuriile Mele, căci aceasta este fericirea Mea supremă, la fel, nici o ființă vie nu poate păstra numai pentru sine impresiile primite de la lumea exterioară, care acționează continuu asupra sa. Ea simte nevoia să împărtășească sentimentele și gândurile pe care i le trezește această lume semenilor săi, proces care stimulează empatia ființelor cu minți asemănătoare, adică o împărtășire în comun a bucuriei uneia dintre ele. Pentru a-și satisface acest impuls, sufletul a inventat un limbaj articulat sau nearticulat, pentru a le comunica celorlalți călători pe această cale terestră toate descoperirile sale, dublându-și astfel bucuria.

Această nevoie de a comunica se manifestă sub forma unor sunete slabe, nearticulate, în cazul animalelor, sub forma unor sunete articulate în cazul oamenilor, și sub forma unor imagini plastice, extrem de clare, precum și a unor cuvinte nerostite, dar perceptibile, în cazul spiritelor și al îngerilor, în lumea spirituală, tot ceea ce oamenii exprimă prin sunete articulate poate fi simțit și înțeles printr-un altfel de limbaj, al corespondențelor spirituale, despre care voi nu aveți nici cea mai mică idee, întrucât nu poate fi definit în limbajul vostru conceptual.

Pe scurt, limbajul este o „spiritualitate materializată”. Prin intermediul lui, lumea interioară se manifestă în lumea exterioară. Orice progres spiritual este definit de el. Fără el, creația însăși nu ar fi decât o lucrare pe jumătate terminată (sau chiar mai puțin).

Toate animalele dispun de un limbaj, de instrumente de comunicare, folosindu-se de sunete sau de gesturi. Orice ființă trebuie să le poată comunica celorlalte ce dorește, altminteri creația ar fi lipsită de impulsul de a progresa.

Iubirea și opusul ei, ura, se exprimă la rândul lor prin gesturi sau prin sunete manifestate față de obiectul lor.

Viața spirituală ar fi imposibilă fără limbaj, fără comunicare, căci progresul universal nu este posibil decât prin intermediul acestora.

Eu, Cel care am creat lumea cu milioanele de spirite și de ființe, vă întreb: cum ar arăta această lume fără limbaj? Ce s-ar întâmpla cu toate miracolele pe care le-am creat, cu factorii spirituali care acționează asupra întregii creații, respectiv iubirea, bucuria, extazul fericirii, dacă ființele care trăiesc aceste stări nu le-ar putea comunica altora?

Dacă nu le-ar putea transmite mai departe, ființele ar exploda sub impactul atâtor impresii provenite de la lumea exterioară, făcându-le să se dilate de fericire sau să se contracte de durere.

Oriunde este posibil procesul de absorbție trebuie să fie posibil și un proces de descărcare/eliminare, în caz contrar, viața, schimburile și progresul spiritual nu ar fi posibile. Comunicarea reprezintă o necesitate vitală, singura punte de legătură care poate uni întreaga creație într-o singură unitate: oamenii cu animalele, oamenii cu spiritele, sau oamenii cu Mine.

Această punte universală de legătură, încă imperfectă și limitată în cazul minusculelor infuzoare, dar avansând apoi până la limbajul inspirat al celor mai mari dintre îngeri, este un produs al iubirii. Fără iubire nu poate exista limbaj, iar fără limbaj nu poate exista iubire!

De aceea, acest impuls reprezintă una din necesitățile absolute ale întregii creații, aș putea chiar spune fundamentul pe care se sprijină aceasta, căci fără limbaj, toate ființele ar rămâne exact așa cum au fost create, fără să progreseze, ceea ce ar face ca viața lor să nu aibă nici un sens!

Această punte de legătură spirituală care ne unește pe toți într-o singură mare familie, dându-ne viață și apropiindu-ne unii de alții, care ne conduce pe voi către Mine și pe Mine către voi, reprezintă marele principiu al vieții, care unește toate lucrurile și toate ființele în jurul unui obiectiv comun, oriunde există lumină, viață și iubire. Ea vă înalță pe voi, ființele create de Mine, și îmi îngăduie Mie să simt pentru a doua oară bucuria și frumusețea creației Mele - prima oară în calitate de Creator, iar a doua oară într-o lumină mult mai frumoasă: lumina iubirii părintești pentru copiii Săi!

Prin sentimentele de iubire și de bucurie pe care le exprimă, limbajul transfigurează animalele și oamenii, îi face să arate mai frumoși, le conferă o strălucire aparte ochilor, le transformă vocea, care devine astfel mai melodioasă, și face ca întregul lor organism să tremure de fericire. El reprezintă expresia celei mai intime părți a ființei, indicând măsura în care a înțeles ea impresiile lumii exterioare și cât de corect le-a interpretat ea din punct de vedere spiritual.

De aceea, în afara instrucțiunilor primite prin intermediul limbajului, acesta poate transmite și rezultatele digerării spirituale a impresiilor provenite din lumea exterioară. Este vorba de limbajul bine formulat, extrem de clar, care exprimă entuziasmul sufletului, trezind la rândul lui entuziasmul în rândurile ascultătorilor. Aceasta este una din manierele în care trebuie înțelese cuvintele din Evanghelia lui Ioan: „La început a fost Cuvântul, iar Cuvântul era Dumnezeu!” Da, începutul creației a fost Cuvântul, iar Cuvântul am fost Eu!

Fără Cuvântul Meu nu ar exista o creație, la fel cum fără creație nu ar exista ființe și iubire, fără iubire nu ar exista viață, și fără viață nu ar exista comunicare!

Încă de la început, Eu am fost „Cuvântul”, expresia arhetipală a unui concept etern, și tocmai pentru că Eu am fost Cuvântul, prima condiție necesară pentru revenirea la Mine a ființelor create este chiar cuvântul sau comunicarea prin intermediul lui. Eu am creat aceste ființe în infinitatea spațiului prin intermediul Cuvântului, și ele trebuie să se întoarcă la Mine tot prin intermediul cuvintelor, gesturilor și sunetelor lor, toate derivate din Cuvântul primordial.

„Cuvântul” primordial a fost o chintesență a unei singure idei. La sfârșit, când toate perioadele creației se vor încheia, tot ceea ce trăiește va fi reunit din nou într-un singur Cuvânt, iar acest Cuvânt voi fi Eu!

Cuvântul, care a creat din iubirea sa ființele și lumile, nu poate atinge punctul culminant într-o ființă creată decât tot prin iubire. De aceea, la sfârșitul evoluției, când spiritul atinge nivelul omului spiritual celest, devenind una cu Mine și centrul întregii creații, Cuvântul trebuie slăvit de toate celelalte creaturi.

Conceptul infinității poate fi comparat cu un cerc. Din Mine s-a născut Cuvântul: „Facă-se! (Fiat)”. Acesta a răsunat cu putere în toate spatiile infinite, devenind realitate!

Astfel au apărut lumile și ființele, care trăiesc, comunică și iubesc, continuându-și progresul de-a lungul perioadelor cosmice, până când se întorc la Mine, spiritualizate și transfigurate, exclamând:

„Tată! Tu ne-ai creat cândva prin Cuvântul Tău: ,Facă-se! Iată, copiii tăi au ascultat chemarea Ta și se află acum în fața Ta, bucurându-se și binecuvântându-și Creatorul și Părintele. Căci noi suntem dovada vie a Cuvântului Tău, și astfel, după ce ne-am întors la Tine, Cel din care ne-am născut cândva, se poate spune că ciclul perioadei de creație s-a încheiat, astfel încât poate începe un nou ciclu etern, în Tine și prin Tine!” Amin.

Arta

Am vorbit până acum despre limbaj ca formă de comunicare și despre puterea cuvântului. Ne vom ocupa mai departe de artă, adică despre nevoia inerentă tuturor ființelor umane de a-și exprima gândurile și conceptele sub formă de imagini.

Animalele trebuie excluse din această categorie, căci orice „formă de art㔠ar crea ele, aceasta este determinată numai de natura și de Sinele lor superior, în scopul prezervării speciei și al procreației. De aceea, animalele își realizează formele de artă instinctiv, fără să își dea seama ce fac, astfel încât nu se poate vorbi de o îmbunătățire sau de un progres al lor ca urmare a acestei forme de manifestare.

Arta, sau impulsul de a exprima ceea ce vezi prin semne, imagini sau forme clar definite, este un fel de limbaj al sufletului. La fel ca orice limbaj, ea exprimă necesitatea de a comunica anumite percepții, de data aceasta însă numai vizuale. Singura diferență constă în faptul că în cazul limbajului, sufletul își revelează starea interioară prin sunete și tonalități articulate, în timp ce în cazul artei, el reproduce impresiile sale favorite prin semne, forme și imagini, îmbrăcându-le în această formă materială, el dorește să le confere o valoare de permanență, pentru a putea retrăi respectivele impresii oricât de des dorește. Altfel spus, necesitatea manifestării artistice are la bază impulsul de fixa mai ferm fluxul volatil al cuvintelor sau conținutul gândurilor și impresiilor vizuale.

Toate ființele spirituale care trăiesc în alte lumi decât a voastră împărtășesc acest impuls, la fel ca voi. Arta există pretutindeni, deși este creată în stiluri diferite, corespunzătoare nivelului spiritual al ființelor care trăiesc în lumea respectivă, a căror natură interioară o revelează.

Chiar și pe planeta voastră puteți vedea cum oamenii inferiori, primitivi, s-au desfătat dând o valoare permanentă impresiilor plăcute pe care le resimțeau, prin intermediul desenelor și picturilor murale.

Odată cu dezvoltarea spirituală a națiunilor și popoarelor, formele de artă au devenit din ce în ce mai variate și mai rafinate. La început, ele nu făceau altceva decât să imite ceea ce vedeau în natură. Treptat, artiștii au început să idealizeze, să stilizeze aceste forme, pentru a le amplifica valoarea (potrivit conceptelor lor culturale specifice). Expresia ideatică, abstractă, reprezintă un aspect mai subtil și mai rafinat decât forma materială grosieră. Cu cât omul este mai spiritualizat, cu atât mai nobile sunt ideile șale, deci și imaginile sau obiectele artistice care le exprimă, căci el urmărește să imprime în toate creațiile sale amprenta divinității.

Arta cunoaște și ea cele patru etape despre care am vorbit, la fel ca și indivizii sau popoarele. Imaginația și puterea de înțelegere a lumii dintr-o perspectivă spirituală evoluează ascendent sau descendent, la fel ca și națiunile. Există la ora actuală pe pământ națiuni care au fost cândva pe culmile spiritualității, dar care au decăzut, ca urmare a cultivării excesive a pasiunilor lumești sau a rătăcirii de pe calea destinului lor, aflându-se astăzi pe un nivel cultural foarte redus. Arta și moștenirea spirituală decad și dispar odată cu națiunile. Ideile pe care le manifestă ele nu mai conțin în final decât rămășițe palide ale înaltei filosofii spirituale de altădată. De pildă, pictura devine o caricatură a naturii, care nu mai conține nici o stilizare spirituală.

Aceleași schimbări au loc și în formele artistice create prin intermediul cuvântului scris. Așa cum spuneam, limbajul este o formă volatilă de redare a experiențelor trăite și a percepțiilor generate de ele. În scris, el poate căpăta însă o formă mai permanentă. Limbajul scris a fost cultivat din timpuri imemoriale, variind și el în conformitate cu nivelul cultural al popoarelor. Hieroglifele de altădată au devenit astăzi cuvinte tipărite în nenumărate exemplare, care au facilitat mult păstrarea lor, generând beneficii universale. Cuvântul scris a devenit astăzi apanajul tuturor, nu doar al câtorva privilegiați.

În înțelesul ei suprem, arta nu este altceva decât realizarea ideilor spirituale ale sufletului, pe care, din compasiune și iubire, acesta dorește să le împărtășească cu alții. Sufletul simte nevoia să dea o formă materială acestor idei, în speranța că le va putea păstra de-a pururi, transmițându-le inclusiv altora, în acest fel, prin admirația celor din jur, el își poate dubla bucuria, văzând-o reflectată în bucuria celorlalți.

Arta reprezintă așadar o punte de legătură între indivizi, națiuni și popoare. Dar mai presus de toate, ea are puterea de a uni inimile oamenilor, care în caz contrar ar trece nepăsătoare unele pe lângă altele. Formele artistice, mai permanente decât cuvintele efemere, încălzesc inimile, atrăgându-le unele față de altele și ridicându-le astfel pe un nivel spiritual din ce în ce mai înalt, deci mai apropiat de Mine. De aceea, se poate spune că arta reprezintă în plan material ceea ce reprezintă limbajul în plan spiritual.

Fără ea, lumea ar fi infinit mai săracă. Invers, o minte strălucită, plină de idei geniale, pe care majoritatea oamenilor nici nu le bănuiesc că există, le poate permite semenilor săi să se bucure de ele prin intermediul artei, înălțându-i astfel într-o lume mai sublimă și mai frumoasă, și arătându-le prin imitarea ideatică a naturii esența spirituală conținută în întreaga creație, așezată de Mine pretutindeni, dar pe care nu toată lumea are privilegiul de a o vedea.

Cuvântul rostit dispare în eter, lăsând în urma lui doar o impresie generală și evocând alte șiruri de idei. În schimb, imaginea reținută de suflet reprezintă un efect al puterii creatoare, un moment portretizat al vieții spirituale a omului, și deci un impuls spiritual. Absorbit de frumusețea unei forme artistice, omul redescoperă iubirea față de Creatorul și Părintele său, pe care îl recunoaște în natură și în formele ei. Desigur, vorbesc aici numai de expresia cea mai nobilă a artei, nu de maniera abuzivă și grosolană în care folosesc unii această putere creatoare a imaginației, acest dar divin, într-o manieră nedemnă de un om.

Arta adevărată continuă să existe din punct de vedere spiritual, având un impact puternic educativ, la fel ca și cuvântul scris. Deși nu toată lumea o înțelege, ea reușește să le transmită tuturor impulsul ei activ, chiar dacă acesta este filtrat în funcție de nivelul spiritual al fiecăruia.

La fel ca în cazul vostru, arta este cultivată în toate lumile din acest univers, fiind aplicată în viața casnică, dar și religioasă, în temple, case de rugăciune și locuințe, pentru a da expresie - așa cum faceți și voi - manierei în care își percep Dumnezeul și Creatorul aceste ființe umane, în funcție de care activitatea lor curentă este dominată de aspectele spirituale sau materiale.

Oricine poate evalua cu ușurință nivelul de dezvoltare al ființelor dintr-o lume sau alta, pornind de la operele lor artistice. La fel ca în cazul cuvântului rostit, care transmite o impresie spirituală unei alte persoane, generând un răspuns din partea acesteia, felul în care este creată și judecată arta poate da măsura nivelului spiritual al unui popor. Spiritul este pretutindeni puntea de legătură care unește ființele umane și spiritele, atât între ele cât și cu Mine însumi.

Limbajul este o formă de comunicare prin intermediul conceptelor și ideilor transpuse în cuvinte și propoziții; arta este o formă de comunicare prin intermediul gândurilor transpuse în culori, semne și forme. Această fixare a gândurilor și sentimentelor, acest joc între artist și spectator, între creatorul activ și receptorul pasiv care trebuie educat, are capacitatea de a-i uni pe oameni cu Mine și cu lumile Mele spirituale, sensul fiind acela de dăruire și primire.

Artistul se înalță prin activitatea sa creatoare până la Mine și la nivelul spiritual al existenței; cel care contemplă arta creată, încercând să îi descopere sensurile ascunse, percepe ce a dorit artistul să spună. Aceasta îl înalță cu o forță magnetică într-o altă sferă mentală, la care nu ar fi avut acces în mod normal, îngăduindu-i să înțeleagă anumite vibrații ale artistului care lui îi lipsesc, în acest fel, sufletul său este încurajat să urce la rândul lui muntele inspirației. Natura, această expresie a iubirii Mele față de întreaga creație, manifestată în forme excepțional de frumoase, le strigă tuturor: „Veniți voi toți, cei însetați, pentru ca Eu să vă potolesc setea!” Contemplarea unei scene din natură, a unei imagini umane frumoase, a unei acțiuni nobile și curajoase, îi permite privitorului să audă vocea Mea tăcută, care îi spune:

„Primește iubirea Părintelui și Creatorului tău, care o manifestă pretutindeni, pentru a-ți demonstra cât de inutile sunt bucuriile lumești și cât de puțin îți trebuie ca să fii cu adevărat fericit!”

De pildă, atunci când privitorul are capacitatea de a transfigura o formă umană pe care o contemplă, văzând în ea toate acele calități pe care Creatorul le-a dăruit omului, după chipul și asemănarea Sa, dar pe care acesta nu le manifestă în totalitate, din păcate, el percepe ideea de formă umană într-o viziune abstractă, în aspectul său spiritual. Văzând diferența între această formă potențială și ceea ce manifestă în realitate omul, el își dă seama cât de mult s-a îndepărtat acesta de ideal. Pe de altă parte, văzând cât de mare este grația pe care Creatorul și Tatăl divin continuă să o reverse totuși asupra omului, inclusiv asupra sa, el nu se poate abține să nu exclame: „Cine sunt eu, Doamne, pentru ca Tu să-ți amintești cu atâta iubire de mine?”

În acest fel, artele cu adevărat nobile trezesc în privitor senzații și idei noi, care rămân în sufletul său sub forma unor impulsuri permanente, care îl împing către progres și îi conferă o stare de entuziasm, în el apare astfel dorința ca această stare de grație să nu mai fie limitată numai la creația spirituală a unui artist, ci să devină proprietatea universală a tuturor oamenilor. Prin limbajul său articulat sau prin formele pe care le reproduce, arta devine astfel unul din mijloacele prin care oamenii pot fi ajutați să progreseze, avansând pe calea spirituală, din univers în univers și din soare în soare, cunoscând forme de artă din ce în ce mai subtile și mai rafinate, și apropiindu-se astfel din ce în ce mai mult de Mine. În final, în cerul spiritual suprem, forma perfectă de artă voi fi Eu însumi, Centrul, Cuvântul sau Arhetipul, Omul Perfect, care le va aduce bucuria supremă, extazul divin, care include în sine toate impresiile pe care le-au simțit vreodată, ascultând un discurs inspirat sau contemplând o pictură sublimă.

Așadar, arta - această ilustrare spirituală a marilor Mele idei creatoare - atrage sufletele către Mine. Ceea ce inspiră limbajul, arta portretizează. Pentru a completa trinitatea, va trebui să aducem în discuție și limbajul sunetelor, acea stare de exaltare pe care o numim muzică. Ajungem astfel la ultimul capitol al acestei trinități, care va demonstra cum totul se reunifică din punct de vedere spiritual în Mine, sinteza supremă a creației Mele materiale și spirituale, alias „Cuvântul”, „Forma” și „Sunetul”. Amin.

Muzica

Am ajuns așadar la cel de-al treilea factor care influențează viața spirituală a omului, și anume la limbajul care exprimă emoțiile. Acesta reprezintă limbajul primordial al spiritului, care nu poate fi tradus verbal, întrucât începutul creației este incomprehensibil pentru ființele create, putând fi cel mult intuit. Voi numiți acest limbaj „muzică”, dar deși percepeți această muzică în camera voastră, într-o pădure, în aer, și uneori chiar sub suprafața pământului, voi nu realizați semnificația ei spirituală, adică ce înseamnă și ce reprezintă ea la modul fundamental. Atunci când am vorbit despre limbajul articulat, v-am explicat că sufletul, mânat de impresiile sale provenite din lumea exterioară și de nevoia sa lăuntrică, a creat un instrument prin intermediul căruia să poată împărtăși aceste impresii semenilor săi. V-am explicat de asemenea implicațiile ulterioare ale acestui proces, originea, efectele și finalitatea sa.

Atunci când am vorbit despre artă, v-am arătat că aceasta urmărește să dea o expresie materială limbajului pictural, prin intermediul semnelor, al imaginilor și al formelor, lucru dificil de realizat în plan verbal. Este vorba așadar de un al doilea tip de limbaj. Dacă pe primul îl putem numi un „limbaj al capului”, pe cel de-al doilea l-am putea numi „limbajul mâinii”, sau al acțiunii, în cazul de față avem de-a face cu un al treilea tip de limbaj, cel „al inimii”, cel mai entuziast dintre toate. Este limbajul emoțiilor (și al sunetelor), deși este folosit de multe ori în asociere cu limbajul verbal (al cuvintelor), dar numai în legătură cu chestiunile divine cele mai sublime, care nu vorbesc despre cunoaștere, ci despre credință. (N. Tr.. Menționăm că pe vremea lui Lorber, principala formă de muzică asociată cu cuvintele erau oratoriile religioase și misele.)

Vă propun să ne ocupăm așadar de această ultimă formă de limbaj, cel mai sublim între toate, folosit numai de către spirite, întrucât este limbajul inimii. Ascultați-Mă: ori de câte ori un spirit se deschide în fața influențelor naturii, exprimate însă numai pe cale sonoră, trăind astfel emoțiile cele mai elevate, sunetele care ajung în interiorul urechii au de multe ori o natură atât de sublimă și reușesc să trezească în spiritul care locuiește în centrul sufletului un dor atât de mare față de adevăratul său cămin, încât sufletul simte o stare asemănătoare cu un fel de beție divină. El nu o poate descrie însă prin cuvinte, semne, imagini sau forme. Acest univers sonor, cu ritmuri și melodii, este ceea ce voi numiți „muzică”. Ea reprezintă o vibrație a spiritului născută din centrul inimii, o vibrație de desfătare pură, adusă pe calea aerului de către undele sonore, care interferează până când generează o senzație de căldură, eliberând astfel spiritele armonioase ale aerului. Astfel eliberate și vrăjite de beția muzicii, aceste spirite scapă fericite din închisoarea lor, generând sunete care exprimă starea lor de încântare fără seamăn. Aceste sunete ajung în interiorul urechii, punând în vibrație timpanul și generând prin intermediul acestuia o serie de senzații extrem de armonioase în interiorul omului spiritual, pe care le transmit apoi sufletului, și chiar trupului fizic.

Întrucât aceste sunete sunt produse de spirite, ele nu pot fi înțelese decât de alte spirite, fiind inaccesibile sufletului'. Acesta este încă prea puțin legat de spirit, și deși are acces la anumite intuiții, de genul celor pe care i le oferă muzica, ce îi permit să guste puțin din deliciile spirituale, el nu le poate totuși interpreta.

Așa se explică de ce muzica, deși are un impact atât de puternic asupra sufletului uman, nu este totuși înțeleasă de nimeni. Orice om simte că este sublimă, dar nimeni nu știe „de ce”!

Pentru a putea surprinde aceste sunete armonioase și pentru a le genera voi înșivă, voi ați creat instrumentele muzicale, capabile să reproducă aceste vibrații sonore nu numai la nivelul aerului, ci și al substanței din care sunt alcătuite aceste instrumente, unde se află întemnițate alte spirite.

Eliberarea acestor spirite și fuziunea lor cu spiritele aerului dă fiecărui instrument timbrul său aparte, astfel încât pentru a putea obține armonia dorită este de multe ori necesară colaborarea dintre două, trei sau mai multe asemenea instrumente.

Pentru a înțelege mai bine ce înseamnă muzica, trebuie să vă explic mai întâi de toate de unde provine acest impuls interior pe care îl aveți voi, la fel ca și celelalte ființe vii, de a vă manifesta sentimentele interioare prin intermediul sunetelor nearticulate.

Din când în când, prin creație suflă vântul iubirii, trezind totul la viață, fără ca animalele sau oamenii să știe de ce sunt atât de veseli și de fericiți. În asemenea momente, omul simte în interior un impuls blând, care nu-și poate găsi forma de expresie nici prin cuvinte, nici prin imagini sau forme, ci numai prin cântec, strigăte și exaltare. Același impuls se manifestă și printre animale, care doresc să-i mulțumească astfel, fiecare în propria sa manieră, Creatorului și Celui care a stat la originea acestei fericiri, prin sunete care nu exprimă idei, ci stări sufletești.

Întrucât Eu, Creatorul, nu am creat o natură lipsită de viață, ci una vie, care să Mă întâmpine cu bucurie, am aranjat astfel lucrurile încât animalele cele mai sensibile să fie înzestrate cu organe sonore, pentru a le putea folosi în aceste stări spiritual-profetice. Am înzestrat astfel și aceste ființe, cărora nu li s-a permis limbajul vorbit, cu un limbaj mult superior - limbajul sunetelor.

Exemplul cel mai la îndemână este cel al ciripitului păsărelelor, care îmi mulțumesc astfel, fiecare pe limba ei, pentru fericirea lăuntrică pe care o simt odată cu venirea căldurii, care este echivalentă cu iubirea.

Când prima rază de soare a dimineții pătrunde în ochiul ciocârliei, aceasta intră într-o stare profundă de exaltare și se înalță din ce în ce mai sus pe cer, cântând de fericire. Cu cât se înalță mai sus, cu atât mai mare este fericirea ei și eliberarea pe care o simte dând glas acestei stări sublime, până când devine un mic punct, aproape invizibil cu ochiul liber de pe pământ, după care este atrasă din nou în jos de legea inexorabilă a gravitației. După un scurt moment de odihnă, ea își reia din nou zborul, manifestându-se în același fel.

Dacă ați putea înțelege minunatele cântece de laudă aduse Mie de către viețuitoarele din lumea zburătoarelor, atunci când natura se trezește primăvara și când soarele se înalță pe cer, orgoliul vostru s-ar mai diminua și ați fi nevoiți să vă aplecați capetele de rușine, văzând cât de mare este necredința voastră și împietrirea inimilor voastre. Căci dintre toate ființele devotate Mie, voi sunteți singurii care rămâneți împietriți, deși suflul cald al primăverii pătrunde și în plămânii voștri, în egală măsură. Voi preferați să vă gândiți însă la orice altceva, numai la Mine nu!

Știți voi de unde provine ciripitul păsărilor și diversitatea cântecelor lor?

Vă voi răspunde Eu, căci trebuie să știți că toate instrumentele create de voi au drept unică origine natura ființelor create de Mine. Observatorii atenți ai naturii au studiat pe timpuri lumea animalelor, imitând apoi aranjamentele acesteia și perfecționându-le, până când s-a ajuns la actualele voastre instrumentele muzicale.

Îndeosebi instrumentele cu coarde au drept model gâtlejul uman sau animal, acolo unde este localizat întregul aparat vocal, cartilagiile din interiorul laringelui, glota și limba. Atunci când scoate un sunet, limba își modifică vibrația, generând o vibrație în coloana de aer care trece prin gât; în acest fel ea produce sunetul dorit, se izbește apoi cu putere de bolta palatului, dobândind timbrul caracteristic al vocii.

Glota corespunde în cazul instrumentelor de coarde cu scobitura făcută în lemn, de regulă în formă de S, în timp ce bolta pereților corespunde palatului, ca rezonator, etc. Astfel, dacă veți analiza fiecare instrument pe care îl folosiți, veți constata că principiul fundamental care stă la baza lui este organul vocal animal sau uman.

Vocea variază în funcție de mărimea organului vocal, îndeosebi în cazul păsărilor, acesta diferă de la o specie la alta, ceea ce explică diferența dintre sunetele scoase de unele sau de altele.

Un alt factor care contribuie decisiv la modificarea sunetelor, a vibrațiilor și modulațiilor lor, se referă la aerul inspirat, care diferă de cel expirat, deopotrivă în cazul oamenilor și în cel al animalelor. Aerul inspirat conține alte elemente decât cel expirat. Ele sunt absorbite în trupul animal, unde sunt prelucrate chimic și modificate. Astfel, când o pasăre cântă, sunetul este alcătuit din elementele aerului inspirat, dar și din cele ale aerului expirat. Altfel spus, este alcătuit din acele elemente care regenerează vitalitatea păsării, dar și din cele care trebuie eliminate. Așa se explică de ce ciripitul fiecărei păsări diferă de cel al unei alte păsări, întrucât deși inspiră același aer, ele expiră numai acele substanțe pe care nu le pot folosi. Aerul expirat variază de la un animal la altul, dar și de la un om la altul. Așadar, în afara diferenței dintre organele vocale, elementele diferite din aerul expirat contribuie la modificarea sunetelor scoase. Iată deci la ce diversitate se poate ajunge folosind una și aceeași substanță (în cazul de față, aerul), ceea ce demonstrează o dată în plus divinitatea și puterea Mea, căci Eu realizez întotdeauna foarte multe, folosindu-Mă de foarte puțin.

Mai există o cauză care exercită o mare influență în întreaga natură. Așa cum știți din studiul naturii, cele mai multe păsări cântătoare cu penaj simplu și colorat se află în emisfera nordică a pământului vostru, în timp ce păsările din emisfera sudică se deosebesc mai ales prin splendoarea penajului lor. În ceea ce privește însă ciripitul, aceste păsări sunt vestite pentru urâțenia sunetelor pe care le scot. Motivul este legat din nou de interpretarea spirituală a muzicii.

Emisfera nordică a pământului, îndeosebi Polul Nord, este zona prin care pământul absoarbe elementele spirituale din spațiul cosmic, în timp ce Polul Sud este canalul de eliminare al pământului, pe unde acesta aruncă în spațiu elementele sale uzate (*).

Pentru o mai bună înțelegere, trebuie să vă spun că emisfera nordică corespunde cu partea superioară a trunchiului uman, acolo unde sunt situate capul, inima și plămânii, în timp ce emisfera sudică corespunde jumătății inferioare a corpului uman. Dintr-o altă perspectivă, emisfera nordică a pământului reprezintă aspectul său masculin, și deci pozitiv, în timp ce emisfera sudică reprezintă aspectul feminin, și deci negativ. De aceea, aspectele spirituale sunt preponderente în partea de nord a pământului, în timp ce cele materiale predomină în jumătatea sa sudică.

Astfel, în jumătatea nordică, influența spirituală a eterului cosmic și a soarelui nu creează o diversitate atât de mare în rândul plantelor, dar aici găsim cele mai viguroase și mai hrănitoare plante. Atât flora cât și fauna sunt mărunte și nu au forme excesiv de reușite dar speciile sunt mai evoluate din punct de vedere spiritual.

În sud, situația este exact inversă. Totul este mai mare aici. O plantă care în emisfera nordică este de dimensiunea ierbii capătă aici mărimea unui copac, dar fructele ei sunt micuțe și puține, căci Polul Sud este polul eliminării substanțelor uzate ale pământului. Substanțele vitale, absorbite de pământ din atmosfera eterică, sunt digerate de acesta, hrănind întreaga emisferă nordică. Elementele pe care le absorb plantele și animalele din nord sunt diferite de cele la care au acces plantele și animalele din sud, ceea ce conduce la diferențe în refracția luminii în fructele, penajul sau blana lor. Astfel, emisfera sudică distribuie la suprafața pământului elementele uzate ale acestuia, care favorizează creșterea fizică, dar mai puțin cea spirituală, în timp ce în emisfera nordică situația este opusă - înfățișarea exterioară este neglijată, dar natura spirituală este mai viguroasă. De aici și enorma diversitate și sunetele melodioase ale păsărilor din nord, prin comparație cu culorile splendide ale sudului.

În nord avem de-a face cu raza divină a marelui om spiritual, în timp ce în sud, predominantă este influența omului material. În nord predomină înțelepciunea și spiritul, în sud forma și materia.

Dacă ați putea asculta muzica marilor sfere cosmice care se învârt unele în jurul celorlalte, ați regăsi același aranjament. Splendoarea spiritului se manifestă întotdeauna la nivelul capului și al inimii, iar splendoarea formei și a culorilor în zonele inferioare, în partea superioară viața este dominată de iubire, în cea inferioară de rațiune. Cu cât vă veți înălța mai sus, în cerurile spirituale, cu atât mai rafinat, mai pur și mai armonios devine sunetul, căci acolo viața spirituală este predominantă, iar ființele nu vorbesc și nu înțeleg decât limbajul inimii.

În centrul marelui om spiritual, acolo unde muzica atinge puritatea ei maximă, sunetul este din nou personificat de Mine, Cel Omniprezent. Acolo, totul vibrează: lumina, aerul și sunetul, iar viața spirituală atinge apogeul, într-o fericire pe care nimeni altcineva nu o poate experimenta.

Acolo, singurul limbaj înțeles este cel al inimii, iar ființele care au atins acest nivel suprem văd în fiecare vibrație a aerului și a luminii perfect pure forme corespondente care reprezintă cele mai frumoase cuvinte de iubire și cele mai înalte rugăciuni de mulțumire adresate Mie. Acolo, poezia este mai importantă decât proza, din cauza ritmului și a muzicalității sale, care fac o impresie mai profundă inimii. Acolo, vibrația esențială este armonia, deopotrivă a inimii și a sunetului. Singurul sunet care predomină în această lume este sunetul fundamental al lumii, pe temelia căruia este clădită întreaga creație: Eu Sunt.

Acolo, limbajul este însăși înțelepciunea spiritelor Mele, arta este reprezentată de arhetipurile spirituale ale tuturor lucrurilor create, iar muzica este limbajul inimii, care nu are nevoie de cuvinte, ci numai de simțire. Tot ceea ce în lumile inferioare apare ca fiind separat, ca o trinitate de căldură, lumină și iubire; sau de înțelepciune, formă și iubire; de limbaj, artă și muzică; de cauză, efect și rațiune; de trecut, prezent și viitor; de existență, ființă și devenire; de gând, concept și idee - acolo devine una. Iisus Omul devine una cu Iisus Dumnezeul. În centrul acelei lumi divine stă Tatăl, susținând cu brațele Sale întreaga creație, pe toți copiii Săi, pe care îi hrănește cu hrana Sa spirituală și cărora le strigă:

“Folosiți-vă de limbaj pentru a-i educa pe frații voștri,
folosiți-vă de artă pentru a-i inspira,
folosiți-vă de muzică pentru a le indica drumul către rafinarea emoțiilor și către Mine!”

După cum vă spuneam odată, într-un imn: „Fără tonalitate nu se poate naște nimic”. La fel vă spun și acum: „Fără o viață emoțională nu se poate vorbi de o renaștere spirituală!”

Acolo unde nu domnește decât rațiunea și unde sentimentele sunt absente, nu se poate vorbi decât pe jumătate sau deloc de o viață spirituală. Acolo, progresul este vegetativ.

În schimb, dacă ușa inimii este larg deschisă, făcând legătura cu urechea spirituală prin intermediul undelor sonore ale aerului spiritual, reminiscențe ale unei lumi mai sublime și mai desăvârșite, adevărul poate fi găsit. Chiar dacă viața nu este întotdeauna un tratat muzical, ea își găsește împlinirea și plenitudinea în centrul inimii, dincolo de lumile materiale și spirituale, în centrul absolut al ființei unice, în Mine.

Urmăriți să vă uniți cu Mine, avansați în această direcție, căci în lumea Mea, limbajul, arta și muzica devin una, fiind întrupate spiritual în toate creațiile care există, într-o singură clipă, puteți afla aici toate secretele creației, pe care pe pământ nu le-ați putea scrie și înțelege în mii de ani.

Aceasta este menirea voastră. Acum știți de ce merită să faceți efortul de a trece prin toate greutățile vieții voastre terestre, atât de scurtă și de iluzorie, pentru a ajunge la sunetul cel pur, la Tatăl vostru, care vă permite de multe ori să gustați încă din timpul vieții o mică parte din frumusețea și fericirea pe care o veți găsi aici!

De aceea, nu încetați lupta! Merită să faceți toate eforturile de a deveni copiii Lui, ai Celui care pentru o singură privire încărcată de iubire din partea voastră vă poate dărui întregi sisteme solare și cosmice! Amin.

(* Vezi „Pământul și Luna” de Jakob Lorber n.r.)
_________________
मैं गणेश, सुप्रीम शिव का बेटा हूँ!
 

Style:  
Search:
Fii binevenit călătorule ! Tainele Cerului și ale Universului îți sunt pregătite. Cere și ți se va da ! Bate și ți se va deschide ! Caută și vei găsi !