Ignoranţa, avidya, este asimilată conform tradiţiei vedice cu ultima dintre cele trei guna-uri, care este numită tamas guna; aceste guna-uri fiind calităţile sau atributele care constituie fiinţele din punct de vedere ale diferitelor lor stări de manifestare. Această a treia guna, tamas guna, legată de tenebre, de rădăcinile cele mai obscure ale fiinţei, caracterizează stările cele mai inferioare ale fiinţei şi prin urmare, prin cauzalitatea logică, este vălul cel mai dens, al lipsei de înţelegere şi al ignoranţei; altfel spus al prostiei.

Ignoranţa este sursa, originea, tuturor limitărilor fiinţei pe care ea o închide în individualitatea sa nepermiţând nici o posibilitate de depăşire a limitelor strâmte ale eului. Vom sublinia aşadar, odată cu marele înţelept Shankaracharya, că nu există alt mijloc de a atinge eliberarea spirituală completă şi finală, decât prin veritabilă cunoaştere, deoarece acţiunea care nu este opusă ignoranţei nu o poate îndepărta câtă vreme cunoaşterea disipă ignoranţa, aşa după cum lumina disipă tenebrele.

Dispariţia ignoranţei determină, printr-un gen de efect imediat, dispariţia individualităţii, care ne eliberează din lanţurile identificării cu eul iluzoriu, cu egoul, şi oferă astfel accesul la Domeniul etern al lipsei de formă a Absolutului.

Să reţinem prin urmare că unicul mijloc de disipare a ignoranţei este, conform tradiţiei indiene, cunoaşterea spirituală veritabilă.