În toate tradiţiile spirituale autentice ale lumii se menţionează adeseori faptul că cea mai privilegiată experienţă prin care-L putem descoperi şi simţi cu uşurinţă pe Dumnezeu este experienţa iubirii pentru că aşa cum afirmă înţelepţii în scrierile fundamentale spirituale ale omenirii: „Dumnezeu este înainte de toate iubire.”

Până aici putem constata o mare confluenţă de opinii, însă, să nu uităm că divergenţele apar odată cu manifestarea dualismului din însăşi interiorul iubirii care, la modul esenţial vorbind, se referă la lumea manifestată şi la Dumnezeu.

Faptul că Dumnezeu se află aparent departe, în sfera Transcendentului şi al Absolutului, a creat o mare sciziune în mintea şi în sufletul omului. Aşa după cum se precizează în Rig Veda, cap. X, sutra 129: „Iubirea a existat încă de la începuturi fiind cel mai subtil sentiment şi totodată germenele din care se naşte şi se dezvoltă chiar mentalul omului.”

Nu există nici o îndoială că iubirea reprezintă, de fapt, un alt nume pentru dinamismul existenţei care tinde mai mereu către Acela, care nu este un Aliut, cu alte cuvinte, care nu este o structură falsă şi efemeră, ci către un Alter, către Celălalt, adică spre Esenţa divină fundamentală a fiinţei umane, care este reală, vie, eternă şi neschimbătoare. Prin urmare, putem afirma că, într-un anume fel, acesta reprezintă însuşi dinamismul iubirii. De pildă, noi nu putem simţi aspiraţia, care uneori este frenetică, de a-L întâlni şi simţi pe Dumnezeu dacă Acela ne-ar fi în întregime străin sau necunoscut nouă.

Acest dinamism cu totul special al iubirii universale îşi demonstrează prezenţa sa vie pretutindeni în Macrocosmos, de la nivelul Trinităţii divine şi până la nivelul particulelor elementare ale materiei.

Inima reprezintă simbolul principal al iubirii şi aşa după cum s-a menţionat anterior: „Cei cu inima pură îl vor putea găsi pe Dumnezeu”. Inima, adică iubirea în forma ei supremă, reprezintă însuşi „motorul” tradiţiei şi spiritualităţii creştine dar ea, inima, reprezintă de asemeni ceva fundamental şi în sufism. Simbol aproape universal al iubirii - inima - reprezintă totodată organul principal al structurii somatice umane. Acest aspect demonstrează, odată în plus, unitatea fundamentală pe care o exprimă iubirea în deplină conformitate cu afirmaţia din Bihavarada Upanişad, cap. III, sutra 23 în care se precizează: „Adevărul cel suprem şi inefabil nu poate fi cunoscut decât mai ales în inimă.”

Prin urmare, iubirea este una singură iar această unitate este non-dualistă. Cu alte cuvinte nu există două iubiri; adică iubirea nu poate fi împărţită sau separat în mai multe părţi deşi pentru cei mai mulţi dintre oameni ea este percepută, datorită nivelului lor de conştiinţă, în acest fel. Atunci când această distincţie pe care, datorită ignoranţei, oamenii o fac în ceea ce priveşte iubirea se schimbă într-o adevărată sciziune, atunci ea devine însăşi cauza păcatului. Aşadar, indiferent de distincţiile sau departajările pe care credem că este necesar să le facem, nu există în ultimă instanţă decât o singură iubire. Utilizând termenii scolastici şi medievali, indiferent că este vorba de evrei, despre creştini sau musulmani, iubirea ultimă, universală, liberă şi absolut necondiţionată este în realitate Dumnezeu însuşi.

Sfântul apostol Toma afirmă în acestă direcţie că toate fiinţele umane, în măsura în care ele îşi doresc ceva anume, exprimă de fapt, mai mult sau mai puţin nuanţat, dorinţa de a-L întâlni şi simţi profund pe Dumnezeu.

Este relativ dificil să fie simţită în mod plenar iubirea lui Dumnezeu atât timp cât nu se cunoaşte iubirea umană şi de asemenea este relativ dificil să se aprofundeze iubirea umană dacă, în prealabil, nu se descoperă în ea esenţa divină. Adevărata iubire reprezintă mai mult decât o proiecţie a voinţei noastre sau decât un sentiment ieftin.

Este important să remarcăm aici că în iubirea umană rezidă germenele iubirii universale a lui Dumnezeu. Acest adevăr profund este exprimat cu înţelepciune de apostolul Ioan în Evanghelia sa, cap. 4.20 atunci când el afirmă că: „Dacă iubirea divină nu s-ar reflecta în iubirea pentru aproapele sau semeneul nostru, atunci ea ar fi pur şi simplu minciună.”