Tainele Universului și ale Spiritului sunt dezvăluite doar celui care le caută în mod sincer, cu o inimă curată ! FAZA CURENTA A LUNII
Username:   Password:  Auto Login    
 RegisterRegister 
It is currently 29.3.2024, 13:21
All times are UTC + 3 Hours
Fi binevenit calatorule !
View Post  Topic: "Momente si aspecte privilegiate - conferinta publica - Gregorian Bivolaru - Herculane - Mai 2003" 
Author Message
1%
Milenar
Milenar


PostPosted: 27.11.2010, 23:28    Post subject: Iertarea Reply with quote

6. IERTAREA

Este foarte semnificativ faptul că cea mai mare parte a dicționarelor moderne de teologie omit să explice cuvântul „iertare”, iar atunci când unele dintre aceste dicționare menționează totuși cuvântul respectiv, ele se limitează strict doar la aspectul lui juridic, moral și liturgic-sacramental.

În general vorbind, cuvântul iertare este interpretat ca fiind renunțarea completă la acțiunea de pedepsire a unei ființe umane în urma comiterii de către aceasta a unui delict sau a unei ofense. Cu toate acestea, aspectele care sunt implicate în actul iertării sunt cu mult mai complexe și aici mă voi referi în special la posibilitatea inefabilă a simțirii lui Dumnezeu prin chiar intermediul acestei acțiuni.

Nu întâmplător se spune că: „A greși este omenesc, a persevera în comiterea greșelilor este diavolesc, iar a ierta este dumnezeiesc.” Iertând aproapelui nostru, noi realizăm de fapt cu mult mai mult decât simpla anulare a unei datorii, a pedepsei unei greșeli, etc. Cu alte cuvinte, actul autentic și profund al iertării implică aspecte cu mult mai complexe decât anularea acțiunii de punere în practică a unei justiții distributive sau a unei forme de reconciliere juridică. Reconcilierea are caracteristica de a implica aspecte reciproce, deși aici putem întâlni mai multe nivele de subtilitate. Pe de altă parte iertarea reprezintă totodată o acțiune deliberată care necesită reciprocitatea, chiar dacă ea provine din urma unei inițiative unilaterale.

În Evanghelia după Ioan există un pasaj, respectiv 20.22.-23. în care se precizează că primirea Duhului Sfânt în ființa umană se află aproape totdeauna în raport direct cu aptitudinea noastră de a ierta. Actul complex și tainic al iertării se situează însă dincolo de domeniul voinței individuale. Aceasta se explică prin faptul că de pildă noi putem renunța la acțiunea de a obține satisfacție în urma unei ofense care ni s-a adus sau a unui rău considerabil care ne-a fost provocat, dar aceasta nu implică în mod automat faptul că noi iertăm, deoarece în acest caz lipsește ceva fundamental. Ceea ce lipsește atunci este chiar manifestarea tainică și copleșitoare a Duhului Sfânt, adică a acelei Forțe Divine Sacre Infinite, care nu provine niciodată din egoul nostru efemer și care atunci când se revarsă în ființa noastră totodată ne eliberează într-un mod inefabil pe noi înșine, cât și pe cel care ne-a făcut un anume rău.

Prin urmare, atunci când iertăm cu adevărat, dacă noi simțim această participare a Duhului Sfânt, dacă noi simțim această revărsare a Duhului Sfânt, aceasta indică că totodată noi astfel intrăm într-o stare de comuniune tainică cu Dumnezeu Tatăl; și în felul acesta iată că actul iertării se dovedește a fi totodată o calitate de a-L cunoaște pe Dumnezeu.

Evreii recunoșteau deja în scrierile lor sfinte, încă dinaintea venirii lui Iisus, că totdeauna numai Dumnezeu Tatăl este singurul care poate ierta cu adevărat. Prin urmare pentru noi este foarte important să înțelegem cât mai bine că, în realitate, iertarea nu înseamnă niciodată o simplă reconciliere mutuală și formală între două persoane și nici un pact de non-agresiune sau de renunțare la actul de răzbunare în vederea obținerii unei satisfacții.

Acțiunea veritabilă de a ierta se încadrează într-un alt registru tainic al Realității. În primul rând noi avem astfel posibilitatea să devenim perfect conștienți atunci de neputința noastră deoarece uneori noi am dori poate să iertăm dar, cu toate acestea, descoperim atunci că, în realitate, ne lipsește forța necesară care vine de la Dumnezeu pentru a reuși cu adevărat aceasta. Nu cerem atunci rău pentru rău și nici nu dorim să ne răzbunăm, însă realizăm că de fapt iertarea aparține totuși unui anumit nivel existențial care este net diferit de simpla acțiune a iertării, deoarece ea este intim corelată cu actul copleșitor al Grației care se revarsă în ființa noastră de la Dumnezeu.

Astfel, cel care este cu adevărat capabil să ierte știe că poate să facă aceasta numai cu ajutorul lui Dumnezeu și devine astfel simultan capabil să-L descopere și să-L simtă cu o mare putere în inima sa pe Dumnezeu Tatăl.

Tocmai de aceea, știind acest aspect, noi merită să urmărim chiar să îi iertăm pe cei care ne greșesc, pentru ca în felul acesta să explorăm această cale a comuniunii tainice cu Dumnezeu Tatăl prin intermediul actului iertării, atunci când Dumnezeu se revarsă în ființa noastră sub forma energiei Duhului Sfânt, când cu adevărat putem spune că reușim să iertăm. Și implicit, atunci când această revărsare a Grației Duhului Sfânt nu apare în noi, este clar că, chiar dacă noi zicem că am iertat, totuși în realitate noi nu am fost capabili să iertăm. Tocmai de aceea este important ca, pe măsură ce ne apropiem de Dumnezeu, să remarcăm că totodată astfel noi devenim capabili să iertăm cu adevărat cu ajutorul acestei energii a Grației lui Dumnezeu. De aceea s-a spus c㠄A greși este omenesc, a ierta este dumnezeiesc

Actul divin și tainic al iertării anulează practic complet toate planurile și ideile noastre, atât pe acele care implică inteligența, logica și rațiunea noastră, cât și pe acelea care implică voința noastră. De pildă, inteligența și rațiunea noastră nu pot să nu știe și totodată să ignore faptul că nouă tocmai ni s-a făcut un mare rău și că pentru aceasta avem tot dreptul să urmărim să obținem o anumită satisfacție pentru tot răul care ni s-a făcut. În plus, rațiunea noastră ar putea să ne facă să gândim, justificând evident aceasta în cele mai diverse moduri, că reacția noastră este pe deplin echitabilă și că ea trebuie să fie săvârșită. Însă cel care poate să ierte cu adevărat, cu ajutorul lui Dumnezeu, nu o face pentru că el crede că acest act al iertării este util și nici pentru faptul de a demonstra, în felul acesta, că el este o persoană bună. Iertarea veritabilă, care se face numai cu ajutorul lui Dumnezeu, implică un act tainic de manifestare care este în întregime liber și spontan și atunci ea, iertarea, provine din profunzimile insondabile ale ființei noastre, ea fiind totodată una dintre manifestările fundamentale ale Sinelui nostru Suprem Atman.

Prof. Yoga Gregorian Bivolaru – Herculane 2003
_________________
Totul cu si alaturi de Dumnezeu !
 

Style:  
Search:
Fii binevenit călătorule ! Tainele Cerului și ale Universului îți sunt pregătite. Cere și ți se va da ! Bate și ți se va deschide ! Caută și vei găsi !