1. După această scurtă mustrare din partea lui Emanuel, Seth s-a ridicat şi – profund mişcat de iubirea ce o simţea pretutindeni, inclusiv în inima sa – a spus:

2. “O, Emanuel Abba, iartă-ne pentru indiferenţa noastră cumplită. Iată, eu şi ceilalţi aici de faţă am devenit amorţiţi în sentimentele noastre datorită acţiunilor Tale miraculoase, care ne-au lăsat fără grai. Discursurile lui Adam şi Enoh, autoritatea recentă a celui din urmă, precum şi discursurile Tale sublime şi pline de iubire, s-au succedat unul după altul atât de rapid încât au copleşit spiritul nostru – lent, prin însăşi natura lui – ceea ce ne-a făcut să nu putem fi la înălţimea gloriei inexprimabile a cuvintelor Tale sfinte. De aceea, noi ne-am prăbuşit în propria noastră neajutorare şi ne-am bazat în secret pe Enoh, sperând că el ne va explica mai în amănunt mai târziu, astfel încât să putem înţelege şi noi ce s-a petrecut cu adevărat.

3. Iată însă că noua lumină – atât de sacră – izvorâtă din Tine, ne-a demonstrat de data aceasta că aceste motivaţii nu se mai aplică şi că această indiferenţă malefică nu poate fi explicată decât prin propria noastră indolenţă. De aceea, o, Emanuel, Te implorăm, trezeşte voinţa noastră încă moartă şi întăreşte inimile noastre slabe prin graţia Ta, pentru ca şi noi să putem înţelege în sfârşit cuvintele rostite de gura Ta sfântă, transformându-ne vieţile în consecinţă, după voia Ta. Amin!”

4. Şi iată ce i-a răspuns Emanuel lui Seth, precum şi celorlalţi de faţă: “Seth, ascultă-Mă, datorită cuvintelor tale adevărate, vă purific acum pe toţi. Dar te previn, adevărul tău este la fel de gol în faţa Mea cum eşti şi tu. De aceea, îmbrăcaţi-vă inimile cu iubirea liberă pentru Mine, pentru ca voi să puteţi cunoaşte viaţa! Căci Eu vă pot dărui totul, cu excepţia iubirii libere a inimilor voastre pentru Mine. Acest lucru nu îl pot dărui nimănui. Şi chiar dacă aş face acest lucru, ce ar mai valora atunci iubirea voastră?

5. Îţi spun, ea nu ar mai valora nimic, fiind doar un impuls străin care v-ar obliga să Mă iubiţi, şi astfel, să Mă veneraţi, împotriva voinţei voastre.

6. Eu v-am creat în calitate de oameni liberi şi v-am înzestrat pe fiecare în parte cu propria lui parte de iubire, care stă la baza vieţii dinlăuntrul vostru. De aceea, va trebui să veniţi la Mine cu ajutorul acestei iubiri libere din voi, căci numai astfel veţi putea avea acces la viaţa dinlăuntrul vostru.

7. Eu v-am dăruit vouă, tuturor, o parte egală de iubire, la fel cum un grăunte viu de iubire a fost aşezat în fiecare sămânţă. Atunci când această sămânţă este plantată în pământ, roua iubirii se adună în jurul ei. Această rouă distruge carnea care înveleşte germenul cel viu, iar acesta devine liber. După eliberarea germenului, acesta începe să absoarbă cu aviditate roua iubirii care îl înconjoară, şi implicit viaţa, continuând să crească până când poate străpunge cu putere solul, înălţându-se liber către lumina soarelui. Beneficiind de această libertate, el creşte din ce în ce mai puternic, până când, în cele din urmă, din minusculul germene iniţial s-a dezvoltat un copac uriaş, plin de viaţă, şi care aduce rod bogat. Şi întreaga viaţă dinlăuntrul său este caracteristică numai pentru acest copac, aducând propriul său rod înmiit.

8. Acum întrebaţi-vă singuri dacă acelaşi lucru nu este valabil şi în cazul iubirii voastre libere, dacă aceasta nu este un germene al vieţii eterne ascuns în trupul vostru, în timp ce acesta din urmă este echivalentul învelişului dur al bobului de grâu?

9. Cuvântul şi iubirea Mea pentru voi sunt roua iubirii, ce vă transformă la fel cum roua transformă bobul de grâu din sol. De aceea, absorbiţi Cuvântul Meu în fiinţa voastră, pentru ca El să poată distruge caracteristicile voastre lumeşti, eliberând astfel cu adevărat iubirea din voi, care este tot una cu viaţa eternă. Numai prin această viaţă liberă puteţi deveni arbori fructiferi utili, îndeplinindu-vă corect îndatoririle vieţii faţă de viaţa însăşi. Acum însă, singura voastră sarcină constă în a deveni vii şi liberi prin iubirea voastră faţă de Mine. Numai astfel veţi deveni cu adevărat liberi întru Mine şi cu ajutorul Meu, adică a Tatălui vostru adevărat, etern şi preasfânt. Amin!

10. Iar acum, îndreptaţi-vă către partea dreaptă a altarului, veneraţi sacrificiul lui Enoh înlăuntrul vostru şi lăsaţi inimile voastre – încă atât de slabe întru iubire – să se încălzească la focul ofrandei. Amin!”

11. Au urmat cu toţii cuvintele lui Emanuel, aşezându-se în partea dreaptă a altarului, cu faţa către miazăzi. În partea dinspre dimineaţă stăteau Emanuel, Enoh – cel care oficia sacrificiul, Lameh, şi ceilalţi care erau treziţi din punct de vedere spiritual. Celelalte două laturi, dinspre apus şi miazănoapte, erau libere pentru ceilalţi oameni.

12. După ce toate pregătirile au fost gata, ofranda fiind pregătită, Adam a păşit din nou în faţa lui Emanuel şi L-a întrebat plin de devoţiunea cea mai înaltă şi de iubirea cea mai pură:

13. “O, Emanuel, sper că nu ne vei părăsi după acest sacrificiu, şi că – în marea Ta graţie – vei rămâne şi mâine pentru a sfinţi şi pentru a primi sacrificiul de pe înălţimile sacre, din ziua de Sabat. Căci iată, copiii din regiunile de dimineaţă, de miazăzi şi de apus nu Te-au recunoscut încă! O, cât de fericiţi ar fi dacă Te-ar putea vedea şi ei în mijlocul lor, ascultând cuvintele vieţii din gura Ta sfântă!

14. Oricum, o, Emanuel, nu voia mea sau a noastră, ci voia Ta facă-se acum şi de-a pururi. Amin!”

15. Emanuel i-a răspuns astfel lui Adam: “Tu eşti grijuliu, iar grija ta nu este în zadar, căci tu eşti părintele întregului sânge care curge pe acest pământ. Dar grija ta se îndreaptă către zădărnicia vieţii exterioare, fiind preocupată de forma Mea vizibilă, într-o persoană similară Ţie. Crezi tu oare că dacă Eu sunt invizibil, sunt mai puţin prezent şi mai puţin util ca Părinte, decât în această formă vizibilă?

16. Iată, acest gen de griji sunt superflue, căci îţi spun: este mai bine ca nimeni să nu Mă vadă ca Fiinţă, ci numai prin iubirea din inima sa. Căci prezenţa Mea vizibilă este o constrângere, în timp ce prezenţa Mea invizibilă este însăşi libertatea vieţii voastre. Nimeni nu poate atinge viaţa eternă prin constrângere, ci numai prin libertate, care este sinonimă cu iubirea lui pură pentru Mine.

17. Cel la care am venit şi cu care am rămas va fi înghiţit de Mine, căci focul iubirii Mele este prea infinit pentru ca o fiinţă muritoare creată – creată însă în vederea nemuririi – să-l poată suporta. Dacă însă cineva, care M-a căutat în inima sa, vine la Mine liber şi din proprie iniţiativă, ascultă, acela a devenit deja suficient de puternic şi de ferm, iar Eu nu-l voi mai înghiţi, ci îl voi primi la Mine, pentru a-Mi putea contempla în eternitate infinitatea Mea şi pentru a se bucura de-a pururi liber de emanaţia iubirii şi graţiei Mele nesfârşite.

18. Îţi voi îndeplini totuşi cererea şi voi deveni şi mâine vizibil pentru câteva momente, putând fi astfel perceput de către toţi copiii tăi. Încearcă să înţelegi! Amin!”