1. “Da, într-adevăr, a apărut deja zidul prăbuşit – spuse Abedam cel cunoscut – şi mi se pare că sunt cu toţii adunaţi acolo. După câte văd, Enoh le adresează copiilor de la miazănoapte un discurs de rămas-bun. Da, da, el vorbeşte cu Jura, Ohorion şi Bhusin.

2. Haide să mergem la ei fără întârziere! Poate mai putem auzi câteva cuvinţele, care ne-ar putea fi de folos şi nouă; haide aşadar să ne grăbim”.

3. Străinul Abedam i-a spus atunci lui Abedam cel cunoscut: “Ascultă, mult iubitul Meu prieten, de ce atâta grabă când am ajuns deja?

4. Cât despre discursul lui Enoh, ultimele sale cuvinte nu ne vor fi de prea mult folos, de vreme ce am pierdut începutul; la ce ar folosi pietrele de sus ale unui altar, dacă temelia acestuia nu a fost aşezată?

5. Ai văzut vreodată o zi începând la apus, sau vreun copac care începe să crească de la vârf în jos, dezvoltându-şi apoi trunchiul şi rădăcinile?

6. La ce i-ar folosi cuiva să-şi acopere capul cu o basma, dacă el nu are nimic cu care să-şi acopere restul corpului?

7. Iată, din toate aceste motive, Eu cred că ar fi mai bine să-l lăsăm pe Enoh să-şi încheie mai întâi discursul şi să aşteptăm aici, pentru a nu-i deranja pe ceilalţi”.

8. Abedam cel cunoscut a rămas cât se poate de satisfăcut de acest răspuns şi i-a spus străinului Abedam: “Mult iubitul meu prieten, eu cred că prin înţelepciunea şi puterea cuvintelor tale, care sunt de asemenea şi extrem de melodioase, tu ai putea să mă conduci chiar prin foc, ba te-aş urma chiar până pe fundul mărilor şi al oceanelor fără să-mi pară rău.

9. Adevăr îţi spun, mult iubitul meu prieten, nu numai înfăţişarea ta, ci şi modul în care vorbeşti este extraordinar de asemănător celor ale Tatălui – ştii la cine mă refer; singura diferenţă este că tu eşti mult mai viguros din punct de vedere fizic decât era Tatăl. El părea mult mai slab şi mai mic decât tine – vreau să spun, ca să mă înţelegi corect – din punct de vedere fizic, ca persoană. Desigur, nu vorbim aici despre fiinţa Lui spirituală, a cărei putere este şi va fi de-a pururi infinită”.

10. Iar străinul Abedam i-a răspuns: “Aşadar, acum observi diferenţa şi similitudinile dintre Mine şi Tatăl?

11. Da, da, ai dreptate, exact aşa stau lucrurile! Dar ce crezi, mult iubitul Meu prieten, despre figura Lui mică şi slabă? Eu unul cred că dacă acest Tată s-a revelat pe Sine copiilor Săi în această înfăţişare oarecum stranie numai pentru a le arăta cum arătau inimile lor, aceasta ar putea fi o explicaţie pertinentă.

12. Iar dacă El s-ar întoarce la copiii Săi pe neaşteptate, găsind inimile lor mai libere şi mai întărite întru iubire – oare nu ar lua Tatăl o înfăţişare mai viguroasă decât înainte, caz în care El ar arăta exact ca Mine?

13. Căci Eu cred că înfăţişarea Tatălui în faţa copiilor Săi ar depinde întotdeauna de cât de mare sau de mică este iubirea lor pentru El. Ce crezi în această privinţă?”

14. Abedam cel cunoscut a rămas uimit în faţa acestei noi profunzimi de gândire şi i-a spus lui Abedam: “O, prietene! Trebuie să admit deschis că oricât de misterioase mi se păreau înainte cuvintele tale, acum semnificaţia lor mi-a devenit cât se poate de clară.

15. Cât de incredibil de înţelept eşti tu! Adevăr îţi spun, inima mea nu ar fi înţeles niciodată singură ceea ce tocmai mi-ai explicat.

16. Sunt deja convins că Adam, Enoh şi toţi ceilalţi vor fi uluiţi şi îşi vor deschide larg ochii şi urechile atunci când vei vorbi tu. Căci, după părerea mea, oricine te-ar auzi vorbind ar fi convins că întâlnirea ta cu Tatăl te-a trezit complet, asta dacă nu cumva – o, te rog să nu mă înţelegi greşit! – tu eşti chiar Tatăl Însuşi! Te rog să mă crezi, dragă prietene, că am spus ceea ce am spus numai de dragul comparaţiei.

17. Da, într-adevăr, alături de tine nu-mi voi atrage dizgraţia patriarhilor.

18. În ceea ce mă priveşte pe mine, trebuie să recunosc că sunt copleşit de fericire, iar dacă ar fi să-mi întreb iubirea: „Spune, pe cine iubeşti tu mai mult, pe Tatăl sau pe prietenul tău?‟, aceasta ar răspunde: „Deşi am primit tot ceea ce am de la Tatăl, totuşi, îi iubesc deopotrivă pe Tatăl şi pe acest prieten, fără nici o deosebire.

19. O, Adam, o, Enoh, o, voi, toţi cei vii, veţi fi uluiţi şi consternaşi în faţa acestei înţelepciuni!

20. Iată însă, dragul meu prieten, Enoh şi-a încheiat discursul şi s-a înclinat în faţa altarului şi a patriarhilor; dacă eşti de acord, aş dori să te prezint”.

21. La care, străinul Abedam i-a răspuns: “Ascultă, Abedam, du-te mai întâi singur şi anunţă-Mă. Întoarce-te apoi la Mine cu veştile cele bune şi prezintă-Mă patriarhilor. Amin!”

22. Abedam a plecat imediat către patriarhi şi le-a povestit tot ce s-a întâmplat în scurtul răstimp de când a părăsit acest loc. Au rămas cu toţii cât se poate de surprinşi, inclusiv Enoh, care l-a întrebat pe loc: “Iubitul meu Abedam, frate întru Dumnezeu Emanuel Abba! Povesteşte-mi pe scurt în ce măsură ţi-au afectat cuvintele lui inima?”

23. Abedam a răspuns: “Frate Enoh, într-adevăr, după cum i-am spus şi lui, eu unul nu am găsit nici o diferenţă între el şi Emanuel.

24. Pe scurt, eu, care atunci când am plecat de aici mă consideram o fiinţă trezită, vă spun că prin comparaţie cu înţelepciunea lui incredibil de clară şi de înaltă, cu adevărat supremă, starea mea de trezire nu pare altceva decât prostie, orbire, şi întreaga nebunie care derivă din acestea.

25. De aceea, îţi spun, iubite frate Enoh, bucură-te din inimă, căci prezenţa lui îţi va face şi ţie o mare plăcere.

26. Dar a sosit timpul să îl aduc şi să vi-l prezint”. Enoh l-a întrebat pe Abedam dacă i-ar fi permis şi lui să vină şi să-l întâlnească pe străin.

27. Abedam a fost de acord din toată inima. Şi astfel, în curând, cei doi au ajuns la străinul Abedam, care le-a urat bun sosit.

28. Atunci, străinul Abedam l-a întrebat pe Enoh: “Mult iubitul Meu Enoh, iată, s-a întunecat. Voi sunteţi pe punctul de a pleca din acest loc atât de sfânt. Ne este oare îngăduit, Mie şi tizului Meu, să vă însoţim către înălţimi, să rămânem peste noapte împreună cu voi şi să celebrăm Sabatul Domnului împreună? Căci iată, auzind tot ce s-a petrecut aici, în Mine s-a trezit o mare aspiraţie de a vedea copiii treziţi ai marelui şi sfântului Părinte, şi să ascult cuvintele vii izvorâte din inimile lor”.

29. La care, Enoh i-a răspuns: “O, prietene şi frate al meu, încă necunoscut mie! Pentru oaspeţi de seama ta, noi avem multe locuinţe acolo sus, în munţii. Tu vei locui în mijlocul nostru nu doar astăzi şi mâine, ci de-a lungul tuturor timpurilor, în întreaga eternitate.

30. Prietenii Tatălui sunt simultan şi prietenii noştri. Iar cei pe care El i-a trimis la noi vor locui împreună cu noi de-a pururi. Dar a sosit timpul, aşa că dacă îţi face plăcere, urmează-mă. Facă-se însă voia ta! Amin!”

31. Cei trei au plecat, iar după ce au ajuns la patriarhi, aceştia le-au urat bun sosit, adunându-se în jurul celor doi Abedam. Întrucât Abedam mergea chiar în spatele lui, Adam s-a întors şi l-a întrebat pe străinul Abedam:

32. “Dragul nostru prieten, fii binevenit printre noi şi oaspete al iubirii noastre! De vreme ce ai venit la noi – după cum ne-a povestit tizul tău – din regiunea de dimineaţă, spune-mi, dacă nu ai nimic împotrivă, ce mai fac copiii de acolo şi cine este vrednicul tău părinte, ca să ştiu din ce linie a descendenţilor mei cobori”.

33. La această întrebare a lui Adam, Abedam cel cunoscut i-a făcut un semn lui Enoh, căruia i-a spus: “Mult iubitul meu frate Enoh, ascultă acum, deopotrivă cu urechile şi cu inima”.

34. Enoh i-a mulţumit pentru observaţie. Dar străinul Abedam i-a răspuns astfel lui Adam: “Ascultă, Adam, în ceea ce priveşte prima ta întrebare, tu ai răspuns deja prin modul în care Mi-ai pus-o. Şi de vreme ce şi tu aparţii celor treziţi, sunt convins că acest lucru îţi este pe deplin clar. Sau poate că nu ştii cine sunt numiţi „copiii dimineţii (de la răsărit)‟?

35. În cazul în care într-adevăr nu ştii, lucru care ar scuza întrucâtva întrebarea ta – îngăduie-Mi, tată Adam, cam slăbuţă –, răspunsul Meu va fi pe măsură, adică la fel de slăbuţ, spunându-ţi că toţi copiii dimineţii sunt lucizi şi sănătoşi, majoritatea aşteptând cu nerăbdare ziua de mâine.

36. În ceea ce priveşte însă a doua ta întrebare, ea pare să fie o capcană pe care Mi-ai întins-o. Dar te asigur, nu îţi va fi uşor să mă prinzi nepregătit. Îţi spun: mai uşor ţi-ar fi să prinzi un uliu în zbor decât pe Mine. Noroc că Mi-ai pus întrebarea din iubire, căci în caz contrar, răspunsul Meu ar fi fost extrem de dur.

37. Spune-Mi, dacă eu te-aş întreba pe tine acest lucru, ce Mi-ai răspunde?

38. Iată, în calitatea ta de fiinţă trezită, ar trebui să-ţi fie limpede dacă Eu am un tată sau nu; sau poate că mai dormi încă?”

39. Adam a rămas uluit în faţa acestui răspuns şi nu a mai îndrăznit să-l întrebe pe străin altceva.

40. Atunci, Enoh i-a spus lui Abedam cel cunoscut: “Dar dragul meu frate! Oare chiar nu ţi-ai recunoscut încă tizul?”

41. Abedam i-a răspuns cu un „nu‟ consternat. Atunci, Enoh i-a spus: “Adevăr grăiesc, nici o altă parte a omului nu rămâne atâta vreme în prostraţie ca inima sa. O, Doamne, câtă răbdare trebuie să ai cu noi, cei atât de slabi! Amin! Abedam, eu cred că cei treziţi sunt încă cât se poate de adormiţi. Înţelegi ce spun acum?”