(22 noiembrie 1841)

1. Sublimul Abedam a răspuns atunci astfel lui Abedam cel cunoscut, care tocmai îşi scuzase teama:

2. “Ai rostit adevărul, dar între noi fie vorba, trebuie să ridic o mică obiecţie. Ascultă, dacă această furtună ar fi opera puterii Mele, crezi tu că pământul ar mai exista? Da, îţi spun, ţie şi celorlalţi aici de faţă, ce s-ar întâmpla atunci cu întreaga creaţie?

3. Dacă doreşti să vezi o lucrare a puterii Mele, priveşte întreaga creaţie infinită, conexiunile dintre lumi, obiecte şi fiinţe, cum fiecare dintre ele are o existenţă consolidată, constituindu-se într-o totalitate în felul său particular, dar fiind totodată doar o parte a ansamblului infinit; priveşte cum nimic nu poate părăsi pământul, soarele, luna şi stelele, cu excepţia lucrului cel mai imponderabil, adică lumina, care este şi ea limitată. Iată, acestea sunt operele puterii Mele.

4. Chiar poţi să crezi că puterea Mea este o putere a ruinei şi distrugerii?

5. Adevăr îţi spun: dacă puterea Mea ar fi fost astfel, nimic nu ar fi putut fi creat cu ajutorul ei.

6. Dar de vreme ce puterea Mea nu este o putere a distrugerii şi ruinei, ci a creaţiei constante şi a prezervării celor deja create, ea aparţine firesc ordinii eterne.

7. Acum că ţi-am explicat cum stau lucrurile cu puterea Mea, spune-Mi de ce îţi mai este teamă?

8. Crezi tu că această furtună este în mai mică măsură o operă a iubirii Mele decât o zi calmă şi frumoasă?

9. Îţi spun: o zi calmă şi frumoasă poate fi comparată cu iubitul care stă cu soţia sa în colibă. El îşi iubeşte cu fermitate soţia, da, şi cu multă credinţă, dar ce diferenţă există între iubirea lui şi cea a unui tânăr pretendent!

10. Dacă soţia îi spune soţului ei: „Vrei să mergi până afară şi să-mi culegi câteva pere din cel mai apropiat copac, sau orice alte fructe coapte, căci îmi este puţin foame şi am poftă de fructe?‟,

11. bărbatul va da din cap şi îi va răspunde cam nervos: „Dar, draga mea, priveşte, până afară nu sunt decât câţiva paşi, aşa că lasă-mă să mă odihnesc, şi dacă ţi-e atât de poftă de fructe, binevoieşte şi ia-ţi singură!‟

12. Dar dacă o gingaşă fecioară i-ar spune admiratorului ei înflăcărat: „Vei obţine mâna şi inima mea, dar ca semn autentic al iubirii tale, trebuie să călătoreşti de aici timp de o sută de zile, pentru a-mi aduce de acolo un dar preţios şi rar!‟,

13. va reacţiona oare pretendentul faţă de adorata lui aşa cum a făcut-o soţul cu soţia lui, în colibă?

14. O, nu, vă spun Eu! El îi va răspunde cu siguranţă acesteia: „O, frumoaso, voi călători nu doar timp de o sută de zile, dar dacă aş şti că acest lucru îţi face plăcere, aş merge chiar până la capătul lumii pentru a aduna de acolo toate comorile şi a ţi le aduce în palma ta gingaşă!‟ Spuneţi-Mi, greşesc?

15. Priviţi ziua calmă şi strălucitoare din colibă şi comparaţi-o cu noaptea iubirii agitate din inima tânărului pretendent. Ce diferenţă între cele două tipuri de iubire!

16. Comparaţi acum această noapte furtunoasă pe care am iscat-o pentru copiii Mei cu iubirea tânărului pretendent; ei, Abedam, o mai consideri acum o lucrare îngrozitoare a puterii Mele, care ţi se pare atât de teribilă?”

17. Abedam cel cunoscut i-a răspuns: “O, Doamne, tizul meu sublim şi plin de iubire, iată, o nouă parte importantă din prostia mea a fost distrusă acum, motiv pentru care îţi adresez din nou mulţumiri eterne.

18. Cred însă că o parte a prostiei mele se mai ascunde încă pe undeva, prin străfunduri, căci nu mă pot abţine să nu-mi mai fie încă puţin frică.

19. De vreme ce Tu, sublimul meu tiz, ai suportat atâtea din partea mea, eliberându-mă totodată de nenumărate tare, te implor, eliberează-mă acum şi de această prostie şi arunc-o acolo unde doreşti”.

20. Sublimul Abedam i-a răspuns: “Iată, acum ai găsit cuvintele potrivite. Într-adevăr, Eu sunt nevoit să suport foarte multe din partea voastră, a tuturor, iar sacul în care adun toate nebuniile voastre se numeşte iertare şi o răbdare infinită.

21. Dar îţi spun, nimeni nu ar trebui să se bazeze prea mult pe acest sac, căci într-o bună zi el s-ar putea rupe. Iar dacă aceasta se va întâmpla, vai acestui pământ şi locuitorilor săi!

22. Şi voi mai sunteţi încă înspăimântaţi, Enoh şi Lameh?” Iar Enoh i-a răspuns: “O, Abba, din nefericire, trebuie să-Ţi răspund afirmativ la întrebarea Ta. Sunt şi eu la fel de anxios şi de înfricoşat ca şi ceilalţi copii. Dar acest lucru mi se pare firesc, căci dacă bunătatea Ta părintească nu i-ar fi dăruit copilului slab o proporţie corespunzătoare – deopotrivă înţeleaptă şi plină de iubire – de anxietate şi teamă, ce s-ar face copilul cel slab care îşi imaginează în mod greşit că este puternic? Cine l-ar mai putea ghida şi educa?

23. În acest fel, teama este primul mare învăţător al copilului. Ea a existat în mine încă de la începuturi şi va rămâne până la sfârşit, căci eu ştiu prea bine că în mijlocul acestei frici a celui slab există şi lucrează iubirea Ta cea mai înaltă.

24. Teama este cel mai de încredere îngrijitor al celor mici, şi de aceea, ea va rămâne cu mine, căci o consider un mare dar al iubirii Tale, Tatăl preabun şi preasfânt, încă de la începuturi şi pentru totdeauna.

25. Prin graţia Ta, eu intuiesc foarte clar că mulţumită ajutorului Tău plin de iubire, nimic rău nu mi se poate întâmpla. Şi totuşi, îmi este frică de asemenea întâmplări extraordinare, iar aceasta pentru că Te iubesc mai presus de orice.

26. Iată, oriunde există iubire există şi teamă, dar acolo unde nu există teamă, nu există iubire”.

27. Abedam i-a răspuns: “Enoh, ai rostit adevărul. Dar cine a fost Acela care tea învăţat să vorbeşti astfel?

28. Da, este adevărat că Eu sunt prezent în teama celui slab. Cel care îl iubeşte pe Tatăl se teme de Dumnezeu, iar fără teama de Dumnezeu, nimeni nu îl poate iubi pe Tatăl.

29. De aceea, frica de Dumnezeu şi iubirea sunt egale, şi nici una nu poate exista fără cealaltă. Trebuie însă să mai adăugăm un lucru important, şi anume, că iubirea este superioară fricii. Astfel, viaţa există exclusiv în iubire, şi niciodată în frică. În frică sălăşuieşte moartea, nu viaţa. De aceea, fiecare trebuie să-şi lase frica stinsă de iubire, căci numai astfel va trăi întru Tatăl, care este singurul Domn al vieţii. Urmăreşte să înţelegi cuvintele Mele!”

(23 noiembrie 1841)

30. Lameh L-a întrebat totuşi pe Abedam: “Vrei să-mi spui repede dacă şi eu mă tem?

31. Iată, totul mi se pare teribil, cu toate aceste urlete, tunete, vuiete şi izbituri în creştere, zgomotele asurzitoare umplând instinctiv inima oricui de o mare teamă. Şi totuşi, deşi acest fenomen mă afectează şi pe mine, nu sunt singur dacă este vorba de teama cea prostească, sau vreo altă stare mentală, încă nefamiliară mie. O, Abba, explică-mi, te rog! Amin!”

32. Abedam l-a privit cu multă bunătate şi i-a spus: “Lameh, Eu cred că tu nu vezi pădurea din cauza copacilor. Cum poţi să-l întrebi pe altul dacă inima ta este copleşită de frică în timp ce trupul tău tremură de frică din creştet până-n tălpi?

33. Ascultă, ce cuvinte curajoase ai rostit nu cu mult timp în urmă. Unde îţi sunt acum marele curaj şi credinţa ta de nezdruncinat? Şi totuşi, nici una din toate ororile despre care vorbiţi voi nu a avut încă cu adevărat loc. Ne aflăm încă cu toţii pe un teren cât se poate de ferm. Acesta nu a fost încă distrus; marea nu s-a evaporat, nici un bolovan de mărimea unei lumi nu a căzut din cer, nici un singur munte nu s-a prăbuşit în faţa furiei uraganelor, iar flăcările nu ne-au învăluit; şi totuşi, voi tremuraţi alături de Mine, de parcă v-ar trece toate căldurile şi toate febrele din lume, simultan.

34. Stau şi Mă întreb ce s-ar întâmpla cu voi dacă Eu aş îngădui – ca să vă testez – toate relele de care vorbeaţi atât de curajos cu puţin înainte?

35. De aceea, reţineţi acest adevăr: este preferabil să rămâneţi cu teama voastră, aşa cum face Enoh, decât să promiteţi mai mult decât puteţi duce, în iubirea voastră arzătoare. Orice promisiune făcută sub influenţa unei iubiri prea exaltate sau a unei frici cumplite, care te face orb şi surd la orice, este practic imaterială, căci asemenea promisiuni nu pot fi niciodată ţinute, de vreme ce asemenea stări excesive nu pot fi permanente.

36. În ce măsură te poate transforma focul iubirii puteţi vedea în cazul iubirii celor căsătoriţi, care este precum un foc molcom, mult răcit, care nu poate face să fiarbă sângele din inimă, limitându-se să-l încălzească uşor şi să-l activeze cât de cât.

37. De asemenea, puteţi învăţa de la copiii cei slabi cât durează teama lor, şi promisiunile lor odată cu ea. Atâta vreme cât tatăl lor tună şi fulgeră mânios, ei promit – de teamă – că vor deveni mai buni şi mai cuminţi. Dar după ce faţa tatălui se luminează din nou, teama lor dispare, împreună cu toate promisiunile făcute anterior.

38. Dacă doriţi să fiţi cu adevărat perfecţi, în voi trebuie să existe trei părţi de teamă şi şapte părţi de iubire; şi să adăugaţi la rugăciunile voastre această frază: „Tată, nu lăsa tentaţiile să îmi asalteze slăbiciunea, ci eliberează-mă de orice rău, deopotrivă spiritual şi fizic!‟ Aceasta este forma corectă de rugăciune, căci tentaţia nu este bună pentru oamenii liberi, întrucât ea ucide mai întâi trupul, după care slăbeşte spiritul.

39. Voi sunteţi fericiţi că aţi putut cuceri frica prin iubire – deşi numai pe perioada tentaţiei – şi nu aţi lăsat iubirea să vă părăsească atunci când a venit tentaţia, îngăduind iubirii voastre mai puternice pentru Mine să controleze starea de teamă. Pe viitor însă, numai aceia vor fi norocoşi care – păstrând teama firească de Dumnezeu – se vor trezi la iubirea faţă de Tatăl. Astfel, întâia datorie a omului faţă de Dumnezeu va fi ascultarea voluntară, care este fructul fricii corecte de Dumnezeu. Numai prin această ascultare se vor putea naşte din nou oamenii, devenind copii ai lui Dumnezeu, pe care îl vor recunoaşte ca Tatăl lor plin de iubire.

40. Frica este sămânţa iubirii, şi cum nu poate exista un fruct fără o sămânţă, nu va exista niciodată o iubire adevărată pentru Dumnezeu fără o teamă corespunzătoare de Acesta.

41. La fel cum sămânţa putrezeşte în pământ iar germenele viu al iubirii iese la suprafaţă, crescând şi aducând fructe vii, iubirea – acest germene sacru al vieţii eterne – se va naşte cândva din acest fruct. Vechiul fruct va putrezi, dar din această putrezire în solul cel bun al iubirii Mele pentru voi se va naşte un nou fruct, un arbore al vieţii, sub ale cărui ramuri îşi vor stabili sălaşul chiar şi locuitorii cerurilor. Reţineţi aceste cuvinte.

42. Dar acum, gata! Iată, Adam s-a ridicat şi vine spre noi, plin de teamă. Căci şi el începe să îşi dorească ajutorul Meu. De aceea, păstraţi tăcerea în faţa lui. Amin!”