1. În timp ce ceilalţi cinci o înconjurau pe Eva pentru a o proteja de oaspeţii neaşteptaţi – îndeosebi de şerpi, de care Eva se temea mai presus de orice –, Adam a venit în cele din urmă, condus de Seth, croindu-şi drumul printre ciudaţii oaspeţi, tot mai numeroşi, către unicul loc rămas liber, în care se aflau cei patru.

2. Ajuns în faţa lui Abedam, Adam a dorit să vorbească, dar de teamă, abia a putut să îngaime câteva cuvinte. Sublimul Abedam l-a privit însă cu cea mai mare bunătate şi i-a spus: “Adam, tu cauţi un ajutor nesigur. Priveşte în inima ta şi vei găsi acolo ajutorul cel sigur.

3. Oare nu v-a binecuvântat Emanuel pe voi toţi, indicându-vă locul sigur în care poate fi găsit?

4. Iată, dacă L-ai fi căutat acolo, L-ai fi găsit încă de mult, iar El ţi-ar fi acordat ajutorul Lui atotputernic, ajutându-i prin tine şi pe ceilalţi. Şi totuşi, tu, primul om de pe acest pământ, nu L-ai căutat în locul firesc. De aceea, fă acum ceea ce ai omis până acum, cu toată iubirea şi cu o credinţă desăvârşită, şi astfel, te vei convinge şi tu cât de aproape este Emanuel, şi ajutorul dorit, de voi toţi”.

5. Adam a făcut ceea ce i-a sugerat Abedam cel înalt şi a găsit imediat ceea ce ar fi putut găsi încă cu mult timp în urmă. 6. Plin de căinţă şi cu lacrimi de fericire în ochi, el L-a privit pe Abedam şi a dorit să înceapă să vorbească şi să se roage. Dar Abedam i-a spus: “Păstrează tăcerea până mâine. Fii fericit şi netemător, căci nimeni nu va păţi nimic, acesta fiind chiar motivul pentru care Mă aflu în mijlocul vostru. Încearcă să înţelegi cuvintele Mele! Amin!”

7. După aceste cuvinte, Adam a devenit pe deplin calm în inima sa, i-a mulţumit cu ardoare înlăuntrul său Celui-din-nou-recunoscut, iar apoi s-a reîntors la locul său, condus de Seth.

8. Revenirea sa la locul anterior nu s-a dovedit însă atât de uşoară pe cât v-aţi putea imagina, căci fermitatea, curajul şi credinţa sa au fost supuse unui test crucial, iar iubirea şi credinţa lui au fost puse în faţa unei tentaţii deosebite, după cum urmează:

9. După ce a făcut numai trei paşi de Abedam, din pământ au izbucnit brusc flăcări înalte, blocându-i complet calea. El s-a înspăimântat, dar şi-a reamintit imediat ultimele cuvinte ale lui Abedam, şi anume: „Acesta este chiar motivul pentru care Eu Mă aflu în mijlocul vostru!‟

10. Încurajat, el i s-a adresat focului: “În Numele Celui care se află printre noi, îţi cer să te îndepărtezi şi să nu-mi mai blochezi calea către locul spre care mă îndrept!”

11. Dar focul nu l-a ascultat şi a izbucnit încă şi mai violent. Adam a rămas dezorientat, dar a devenit furios pe neascultarea flăcării în faţa Numelui Domnului, astfel încât i s-a adresat pe un ton mai sever:

12. “Ascultaţi, ape ale pământului şi ale tuturor cerurilor, năvăliţi asupra acestui monstru prost şi neascultător în faţa Numelui Domnului, distrugeţi-l şi anihilaţi-l pentru totdeauna!”

13. Dar apele nu au ascultat de voinţa lui Adam.

14. Văzând că nimic nu era de făcut împotriva flăcării neascultătoare, Adam i-a spus lui Seth: “Haide să încercăm o altă cale, şi lasă focul să ardă cât doreşte Domnul”.

15. Cei doi s-au întors atunci către dreapta, unde nu ardea încă nici un foc. În schimb, cel puţin 30 de şerpi uriaşi s-au îndreptat sâsâind către Adam, astfel încât el a fost nevoit să se oprească din nou, nemaiputând să înainteze. El a folosit din nou cuvintele atotputernice, dar la fel de inutil ca şi în cazul focului. În faţa furiei sale, unul din şerpi şi-a deschis larg fălcile şi s-a încordat către Adam, care, observând intenţia monstrului, s-a înspăimântat şi s-a retras rapid.

16. Atunci, el i s-a adresat din nou lui Seth: “Iată, şi pe aici, drumul nostru este blocat în mod infernal; să nu ne pierdem însă curajul, încrederea şi credinţa, ci să aderăm cu iubire la Cuvântul sacru al Domnului.

17. Am putea reuşi pe partea stângă, căci acolo nu văd încă nici un obstacol. Haide aşadar să înaintăm în Numele Domnului, înainte ca vreun obstacol să ne blocheze şi această portiţă”.

18. După alţi câţiva paşi, ei au fost din nou întâmpinaţi de tot felul de monştri, astfel încât înaintarea pe acolo ieşea complet din discuţie.

19. Adam s-a oprit atunci şi l-a întrebat pe Seth: “Ce putem face? Nimic nu ascultă de cuvântul nostru şi este imposibil să ne forţăm drumul înainte. Şi totuşi, Abedam mi-a poruncit să mă întorc la locul meu.

20. O, sărmana mea colibă, în ce sălaş al tuturor creaturilor te-ai transformat într-un timp atât de scurt!

21. Seth, ce crezi că este de făcut? Dacă tot nu putem să străbatem pe nicăieri, ce-ar fi să ne întoarcem la marele, sfântul şi atotputernicul Abedam, a cărui lumină miraculoasă continuă să ne ilumineze coliba? Cred că nu va refuza să ne primească!”

22. Iar Seth i-a răspuns lui Adam: “Eu cred că de vreme ce tot am ajuns acolo, nu ar fi trebuit să plecăm, ci ar fi trebuit să rămânem alături de El, sau cel puţin să-i fi cerut să vină împreună cu noi; aceasta ne-ar fi ferit de toate aceste necazuri. Cu siguranţă, acesta este momentul ideal să ne întoarcem la El, căci altminteri s-ar putea ca şi drumul către El să ne fie blocat, iar acest necaz ar fi chiar mai rău decât primul”.

23. Adam i-a replicat astfel lui Seth: “Da, da, dragul meu Abel-Seth, ai deplină dreptate, acest lucru s-ar putea întâmpla cu uşurinţă. Haide aşadar să ne întoarcem imediat”.

24. Cei doi s-au întors, dar ceea ce bănuise Seth s-a şi întâmplat, astfel încât erau incapabili să mai facă vreun pas, înainte sau înapoi. Să strigi devenise de asemenea o imposibilitate, căci zgomotul infernal produs de flăcări, de răgetele animalelor, de vâjâitul uraganului, de bubuitul tunetelor, etc., făceau ca strigătele oamenilor să nu poată fi auzite.

25. Astfel, Adam şi Seth erau acum înconjuraţi din toată părţile de foc şi de monştri. Timp de câteva momente, cei doi au crezut că sunt pierduţi, dar Adam a găsit puterea să-şi revină şi să se roage în inima sa:

26. “O, Emanuel, o, Abba, o, Abedam, revarsă-Ţi graţia asupra marii noastre suferinţe! Nu ne conduce către tentaţii încă şi mai mari, ci eliberează-ne de acest rău, şi de orice rău viitor care ne-ar putea ameninţa – cu permisiunea Ta – inducându-ne confuzia în inimi!

27. O, Iehova, o, Părinte atotputernic, preasfânt şi preaplin de iubire, ascultă ruga mea şi lasă-mă să plec în pace, iar apoi să trăiesc şi să mor după cum îţi este voia! Amin!”