1. Celelalte patru persoane care erau de faţă, dar la o oarecare depărtare, astfel încât nu putuseră auzi mare lucru din discuţie, datorită zgomotului făcut de oamenii care se ridicau şi plecau la casele lor, s-au apropiat şi l-au întrebat pe Kaeam ce intenţionează să facă.

2. Acesta le-a răspuns: “De vreme ce mă întrebaţi, vă voi răspunde că intenţionez să rămân cu acela care ne-a salvat, lucru pe care îl puteţi face şi voi, dacă doriţi”.

3. Ceilalţi l-au întrebat atunci pe Kaeam ce trebuiau să facă cu soţia şi copiii lui, precum şi alte chestiuni imediate.

4. Kaeam le-a răspuns însă din nou: “Prin faptul că am rămas aici, am rezolvat deja totul! Cel care a salvat pământul astăzi Având grijă şi de bolta cerească Nu va uita cu siguranţă de sărmana Şi micuţa mea colibă. Sunt convins!

5. Ar trebui ca nici voi să nu mai fiţi îngrijoraţi, Căci pământul nu a fost distrus. Decât să vă odihniţi în casele voastre În indolenţa voastră obişnuită Mai bine urmaţi paşii Celui A cărui companie este sacră.

6. Coliba mea nu mi-ar fi de nici un folos Dacă Acesta nu ar proteja-o. El nu va permite însă să păţim ceva Căci ne iubeşte mai presus de orice. Deci, dacă – plin de iubire - Eu îl urmez, la fel ar trebui să faceţi şi voi!”

7. Ceilalţi nu au înţeles însă ce dorea să spună Kaeam, astfel încât l-au întrebat din nou ce semnificaţie aveau cuvintele sale.

8. Dar el le-a răspuns: „Cel a cărui inimă nu arde în flăcări Nu va înţelege cu uşurinţă - Atunci când îl va găsi pe Tatăl – Ce fericire i-a dăruit viaţa! De aceea, puteţi merge acasă La colibele voastre, pentru a vă odihni Şi aşteptaţi ziua de mâine Şi încetaţi deocamdată cu căutarea! Amin!”

9. Atunci, Abedam cel înalt s-a întors către cei patru şi le-a spus: “Cine poate înţelege ceea ce nu vede şi nu aude?

10. Dacă cel orb, sau care are ochii închişi, nu vede nimic în timpul zilei, cum se va descurca el în timpul nopţii? Şi cum poate auzi suflul uşor al iubirii cel a cărui ureche este surdă la bubuitul tunetului?

11. Adevăr vă spun: cel care nu recunoaşte răsăritul soarelui încă de la prima privire, are o vedere foarte proastă. Iar cel care nu este trezit de bubuitul puternic al tunetului are cu siguranţă un somn foarte adânc.

12. De aceea, este firesc să vă duceţi acum la casele voastre, pentru a vă bucura acolo de un somn adânc; dar nu uitaţi să vă treziţi la timp mâine! Amin!”

13. Auzind cuvintele lui Abedam, cei patru s-au înspăimântat. Iar unul dintre ei L-a întrebat: “Cine eşti tu, ale cărui cuvinte ne-au accelerat atât de tare bătăile inimilor? Ce avem noi de-a face cu tine?”

14. “Cine sunt Eu? Eu sunt cel ce sunt, iar până acum voi nu prea aţi avut de-a face cu Mine!

15. Dacă şi Eu aş fi avut de-a face cu voi tot atât cât aţi avut de-a face voi cu Mine, adevăr vă spun, nu aţi fi mâncat prea multă pâine pe acest pământ.

16. Urmăriţi să înţelegeţi cuvintele Mele, iar acum, duceţi-vă la culcare! Amin!”

17. Văzând că Abedam nu mai continuă, cei patru s-au întors către Seth, întrebându-l cine este acest străin, ale cărui cuvinte sunau atât de ciudat, dându-le fiori pe şira spinării.

18. Seth le-a răspuns însă: “Nu aţi auzit ce v-a spus mai devreme străinul: „Dacă cel orb, sau care ţine ochii închişi, nu vede nimic în timpul zilei, cum se va descurca el noaptea?‟

19. Ochiul interior al inimilor voastre este încă orb, şi de aceea, voi nu vedeţi soarele strălucitor care a apărut la orizontul vieţii. De aceea, mergeţi acasă, adormiţi nebunia voastră, iar mâine, veniţi la noi într-o stare de luciditate. Amin!”

20. Văzând că nu e chip să se lămurească, cei patru le-au mulţumit patriarhilor şi au plecat îngânduraţi către colibele lor, care se aflau situate la circa o jumătate de oră, către miazăzi.

21. Pe drum, ei s-au interogat reciproc pentru a afla ce credeau ceilalţi despre străinul din prezenţa patriarhilor din linia principală.

22. Unul dintre ei, numit Kurameh, a spus: “Oare puteţi şi doriţi cu adevărat să auziţi? O, mare e prostia noastră, atât de mare încât este de-a dreptul incredibilă: noi gândim fără gânduri, privim fără lumină, întrebăm fără grai, şi nu avem nici un fundament!

23. Am găsit odată un arbore gol şi am intrat în interiorul lui. Totul era dezolant acolo. Am găsit numai un rumeguş mâncat şi fetid, dar nu şi viaţa arborelui, deşi din exterior, acesta părea viu. El avea multe frunze, dar nu am putut observa dacă avea şi fructe, căci era prea înalt.

24. Altădată, am văzut o pasăre mare plutind pe cer. Era un uliu. El imita vocile păsărelelor ce zburau sub el, care s-au înălţat imediat, crezând că era de-al lor; dar de îndată ce l-au văzut, ele au coborât imediat, cuprinse de panică. Deşi cântecul uliului era similar cu cel al păsărelelor, el era mai puternic şi putea fi auzit de departe.
Mi s-a făcut atât de frică
Atunci când am auzit această voce.

25. Odată, am auzit un vuiet puternic în timpul nopţii, de parcă ar fi izbucnit o furtună, dar frunzele copacilor nu se mişcau. M-am gândit atunci în sinea mea: „Ce înseamnă oare acest vuiet care se aude în tăcerea perfectă a nopţii?‟

26. În curând s-a lăsat tăcerea, şi nu exista nici o urmă de vânt.
Un vuiet puternic, şi totuşi, nici un vânt.
Ce întâmplare neverosimilă!

27. Altădată, mă aflam în vârful unei stânci, pe malul mării, şi am văzut cum din mare se înălţau nori deşi şi negri. Aceştia se înălţau din ce în ce mai sus, direct către peretele stâncii. Eram curios să văd ce conţineau ei, dar în curând m-am înspăimântat, căci cu cât se apropiau mai tare, cu atât mai întunecat mi se părea hăul de sub mine.
De aceea, am fugit, după cum ştiţi prea bine,
Cât mai departe de acel zid.
Şi m-am grăbit către coliba mea,
Unde mi-am găsit odihna firească.

28. Dacă se va mai petrece ceva curios,
Timpul va ridica cu siguranţă ceaţa de pe ochii noştri.
Aşa că haideţi să nu ne mai batem creierii
Şi să nu intrăm singuri în viespar!
Munţii sunt coroiaţi,
Noi suntem stupizi,
Ce am putea să ne răspundem unii altora
La întrebări atât de prosteşti?
Cel mult, putem vorbi de propriile noastre nedumeriri
Născute din prostia noastră.
De aceea, acum voi tăcea
Şi mă voi duce la coliba mea
Unde mă voi bucura de odihna cea dulce
Şi voi aspira către tot ce poate fi mai bun.

29. Dacă veţi continua să vă puneţi întrebări
Dimineaţa vă va spune următoarele:
Razele mele vă vorbesc,
Spunându-vă că sunteţi cu toţii la fel de păcătoşi.
De ce nu vreţi să vă odihniţi o vreme
În loc să vă pierdeţi timpul cu prostii?
Aveţi grijă ca ochii voştri să fie limpezi
La răsăritul soarelui!

30. Dar faceţi cum doriţi;
Căci limba mea nu va respinge opţiunea voastră.
Mâine vom vedea cu toţii
Dacă această noapte v-a adus vreun pic de lumină.

31. Oricât aţi aştepta în noapte,
Cu siguranţă, nu veţi putea crea vreun soare.
Mâine vom vedea cu toţii
Dacă această noapte v-a adus vreun pic de lumină.

32. După aceste cuvinte, Kurameh i-a părăsit şi s-a grăbit către coliba sa, pentru a se odihni, în timp ce ceilalţi trei s-au aşezat pe iarbă şi au discutat despre diferite subiecte, pentru a-şi alunga somnul.

33. Ajuns la coliba sa, Kurameh şi-a găsit nevasta şi copiii uimiţi de lumina strălucitoare din interiorul acesteia; el şi-a amintit pe loc cuvintele străinului şi a început să caute în sufletul său, devenind tot mai convins că străinul nu era deloc un străin, ci Acela care este pretutindeni la El acasă.

34. Astfel, el a început să se roage Acestuia, şi a continuat să se roage până când somnul i-a adus la tăcere limba cea înflăcărată.