1. Grupul celor şapte, despre care am discutat anterior, a ajuns în curând la coliba lui Adam, unde i-au găsit pe ceilalţi cinci, discutând amuzaţi cu mama Eva.

2. Imediat după ce a intrat în colibă, Abedam s-a apropiat de cei cinci şi i-a întrebat: “Spuneţi-Mi ce aţi descoperit în timpul absenţei noastre şi care au fost consecinţele Cuvântului Meu către voi? Aţi renăscut, sau l-aţi găsit învechit? Răspundeţi-Mi din inimă!”

3. Primul care a vorbit despre sine a fost Enos: “Am perceput în interiorul meu o lumină puternică şi extrem de strălucitoare. Am dorit să ştiu de unde provine ea, şi iată, lumina a ieşit afară, iar eu nu am mai putut percepe părţile interioare ale corpului meu.

4. Mi-am întrebat atunci inima unde s-a ascuns lumina, dar inima mea a rămas tăcută. Am întrebat-o din nou a doua şi a treia oară, dar ea a continuat să tacă, şi aşa a rămas până acum.

5. Iată, asta este tot ce am experimentat. Tăcerea inimii mele şi dispariţia luminii”.

6. Abedam i-a spus: “Dacă în loc să cercetezi, L-ai fi iubit pe Acela care te-a iubit încă de la începutul eternităţii, inima ta nu ar fi devenit tăcută, iar tu ai avea acum înlăuntrul tău lumina şi Cuvântul. Tu nu ai dorit însă decât să cunoşti, dar să ştii, cunoaşterea este pentru viaţă ceea ce sunt vaporii decăderii pentru lumină. Prin aceşti vapori, tu ai alungat viaţa, deopotrivă cu lumina din inima ta. Astfel se explică de ce lumina s-a întunecat, iar inima ta a tăcut.

7. Mulţi oameni de pe acest pământ vor avea aceeaşi experienţă, iar cei care vor proceda ca tine vor avea mari dificultăţi în a regăsi viaţa şi lumina ei.

8. Dacă doreşti să trăieşti, renunţă la căutarea cunoaşterii şi umple-ţi inima de iubire. Apoi, după ce îţi vei recâştiga viaţa, vei primi şi măsura corespondentă de lumină.

9. Dacă toţi oamenii de pe acest pământ şi-ar pune cap la cap întreaga lor cunoaştere, crezi că ei s-ar apropia astfel de adevărata cunoaştere a lui Dumnezeu, măcar cu lăţimea unui fir de păr?

10. Ce diferenţă există între cel care studiază legile şi cel care le respectă!

11. Oare nu conduce neînţelegerea legii la distrugerea celui care o studiază, în timp ce acela care o respectă devine viu prin intermediul ei?

12. Ştiu ce vrei să spui: „Bine, dar nu trebuie cel care doreşte să respecte legea să o cunoască mai întâi?‟

13. Eu îţi voi răspunde că ai întrucâtva dreptate, dar pentru a te conduce la adevărata lumină, îţi voi relata o parabolă, şi depinde numai de tine să o înţelegi.

14. Ascultă, să spunem că ai doi servitori, din care unul, la orice poruncă primită de la tine, stă toată ziua bătându-şi creierii să o analizeze pe ea şi implicaţiile ei.

15. În timp ce celălalt nu stă prea mult pe gânduri, ci pleacă imediat şi – din iubire pentru tine – o îndeplineşte rapid.

16. Spune-Mi, pe care din cei doi servitori l-ai păstra, încredinţându-i fără rezerve secretele şi dorinţele inimii tale?

17. Sunt convins că nu pe acela care analizează ştiinţific voinţa ta, ci pe acela care o îndeplineşte fără zăbavă.

18. Crezi oare că lucrurile stau diferit în ceea ce-L priveşte pe Dumnezeu? O, nu, îţi spun Eu! Lucrurile stau exact la fel cu Dumnezeu, căci Lui nu-i pasă de sufletele cercetătoare, ci numai de acelea care sunt active prin iubirea lor.

19. Dacă vei face la fel, vei trăi, şi într-un singur minut vei învăţa mai multe de la marele Învăţător, Domnul şi Tatăl tău, decât ţi-ar putea aduce setea ta de cunoaştere în sute de ani.

20. Meditează asupra acestor cuvinte în inima ta şi acţionează în consecinţă! Amin!”

21. Abedam l-a întrebat apoi pe Kenan: “Arată-Mi şi tu inima ta şi ce ai descoperit în ea”.

22. Iar Kenan I-a răspuns: “Într-adevăr, nici eu nu m-am descurcat mult mai bine decât tatăl Enos. Şi prin faţa ochilor mei, lucrurile se derulau cu repeziciune, precum nişte fulgere luminoase, dar nici eu nu le-am putut urma. Ele s-au îndepărtat rapid dincolo de orizont, iar în curând, întregul glob pământesc s-a scufundat în întunericul cel mai deplin. Cu are anxietate în suflet, am fost nevoit să recunosc cât de neadecvate sunt puterile umane şi cât de greu ne este să prindem din zbor o lumină trecătoare.

23. Să-mi întreb inima era ca şi cum aş fi încercat să întreb o piatră. Cine poate şti ce se ascunde în ea? Ea nu îmi oferă niciodată nici un răspuns.

24. Am fost şi eu prezent atunci când Emanuel ne-a dat binecuvântarea Sa. Se pare însă că această binecuvântare m-a ocolit, la fel cum s-a întâmplat cu lumina pe care am văzut-o, care nu mi-a atins fiinţa, ci numai ochii, şi pe aceştia – atât de efemer”.

25. Abedam i-a răspuns: “În viitor, mulţi oameni vor avea aceeaşi experienţă ca şi tine; şi pentru mulţi dintre ei, durata experienţei va părea nesfârşită, căci şi ei vor suferi moartea datorită înţelepciunii lor lumeşti. Inima lor se va împietri, iar consecinţa va fi pizma şi lăcomia, care va fi urmată de invidie, avariţie şi uciderea semenilor lor umani, iar cel avar va fi privit ca un erou al virtuţii, datorită economiilor lui întotdeauna egoiste. De aceea, mulţi vor suferi de o mare sărăcie, iar unii vor cunoaşte chiar moartea.

26. Dacă doreşti însă să trăieşti, fă şi tu ce l-am sfătuit pe Enos. Amin!”

27. Apoi, Abedam l-a întrebat pe Mahalaleel: “Tu ce ai descoperit înlăuntrul tău? Spune-Mi!”

28. Iar Mahalaleel i-a răspuns: “Într-adevăr, lucrurile au stat chiar mai prost în cazul meu decât în cel al părinţilor mei. Ei au văzut cel puţin o lumină, în timp ce eu nu am văzut altceva decât o noapte atotcuprinzătoare şi rece.

29. Se pare că interiorul meu este gol şi dezolant. Oriunde aş fi ciocănit în inima mea, pretutindeni suna a gol. Privind către cer, am observat că acesta era din fier, şi nici o rază a speranţei într-o viaţă mai strălucitoare nu penetra prin el.

30. Am plâns atunci în marea sărăcie a inimii mele, dar nisipul încins al deşertului meu interior mi-a înghiţit chiar şi lacrimile. Acum nu mai pot nici măcar să plâng, şi am devenit exact ca o piatră.

31. Iată aşadar ce am descoperit înlăuntrul meu şi continui să experimentez chiar şi acum, cu excepţia unei anumite uşurări pe care o simt numai în prezenţa ta”.

32. Iar Abedam i-a răspuns: “Ceea ce simţi tu acum, vor simţi mulţi în zilele din urmă.

33. Tu eşti încă fericit, căci tu recunoşti marea nevoie dinlăuntrul tău, iar o asemenea recunoaştere este încă o mare lumină. Cei din viitor, însă, nu îşi vor recunoaşte propria moarte. Viermele lor interior îi va roade, ca şi cum ar fi trunchiul unui copac mort din pădure, iar ei nici măcar nu vor recunoaşte viermele care îi distruge, transformându-i în praf.

34. Ei vor extrage atâta fier din munţii încât vor face drumuri de fier; totuşi, nu vor fi mulţi aceia care vor păşi pe aceste drumuri de fier, drepte şi netede, aşa cum o faci tu acum. Iar dacă dintre cei mulţi şi morţi se va naşte unul viu, chiar şi scurta perioadă pe care va fi nevoit să o petreacă printre ei nu va fi deloc uşoară pentru acesta.

35. Totuşi, cei care vor fi atunci aşa cum eşti tu acum îl vor recunoaşte pe cel viu, dar numai în măsura în care tu Mă recunoşti acum pe Mine. Şi multe cuvinte ale vieţii nu vor ajunge la ei, aşa cum nu ajung acum la tine cuvintele vieţii rostite de Mine.

36. Dintre voi trei, tu eşti cel mai fericit, prin lipsa ta de lumină, iar în curând vei primi veşti bune.

37. Dar trebuie să faci şi tu ce i-am sfătuit pe Enos şi pe Kenan, căci atunci vei trăi şi vei avea lumină din belşug! Amin!”