Tainele Universului și ale Spiritului sunt dezvăluite doar celui care le caută în mod sincer, cu o inimă curată ! FAZA CURENTA A LUNII
Username:   Password:  Auto Login    
 RegisterRegister 
It is currently 15.7.2020, 02:28
All times are UTC + 3 Hours
Fi binevenit calatorule !
View Post  Topic: "Casa (Gospodaria) Domnului (Volumul 1) - Dicteu Divin prin Jakob Lorber" 
Author Message
1%
Milenar
Milenar


PostPosted: 15.12.2010, 06:16    Post subject: Capitolul 172 - DESPRE NATURA INTERVENȚIEI Reply with quote

Capitolul 172
DESPRE NATURA INTERVENȚIEI
(13 decembrie 1841)

1. Enoh a tăcut apoi, la fel ca Sethlahem, așteptând sosirea Celui Preaînalt.

2. Ei nu au avut mult de așteptat, căci într-o singură clipă, El se afla deja printre ei, însoțit de Jared și Abedam. Între timp, Adam, Eva și ceilalți copii ai lui Seth primiseră dispoziție să plece la înălțimea de dimineaț㠖 deja cunoscută nou㠖 unde trebuiau să-L aștepte fericiți pe El și pe ceilalți, pe care îi știm, din coliba lui Adam.

3. După ce a ajuns la Enoh, lângă altarul sacrificial, Abedam cel înalt l-a întrebat imediat pe acesta: “Dragă Enoh, am auzit niște mormăieli în inimile câtorva oameni din regiunea de miazăzi. Sethlahem i-a potolit într-o oarecare măsură, dar acum inimile lor strigă încă și mai pline de răutate, fiind demne de toată mila.

4. Cum crezi că ar trebui să procedăm față de ei?”

5. Enoh i-a răspuns: “O, Abba, Tu mi-ai răspuns deja în inima mea. Facă-se voia Ta sfântă, căci acest lucru va fi cel mai bun cu putință pentru ei”.

6. Iar Abedam i-a spus lui Enoh: “Iată, Enoh, de dragul lor i-am permis azinoapte furtunii să se dezlănțuie, pentru a le umili inimile orgolioase. Dar ai putut vedea cu proprii tăi ochi și auzi cu propriile tale urechi cât de reduse au fost efectele asupra lor.

7. Oare nu ar fi mai bine ca asemenea oameni să nu existe deloc?

8. Un altul i-ar fi lăsat poate să fie înghițiți de pământ, astfel încât respirația lor să nu mai polueze acest loc sfânt.

9. Ei, ce crezi, ar fi corect ca ei să primească în funcție de ceea ce merită inimile lor?”

10. Enoh i-a răspuns din nou lui Abedam: “Doamne, Tu ești plin de iubire și de compasiune, voia Ta este de-a pururi sacră, iar grația Ta nelimitată. Tu nu ai nevoie să fii implorat pentru a-Ți acorda grația cuiva, dar ne oferi nouă oportunități de a ne examina inimile, pentru a vedea câtă iubire față de aproape și de frații noștri sălășuiește în ele, și cât de mult am reușit noi să devenim la fel ca Tine, prin compasiunea noastră.

11. Iată, întrucât eu recunosc – prin grația și compasiunea Ta infinit㠖 că iubirea și compasiunea mea pentru frații mei nu sunt altceva decât iubirea și compasiunea Ta, o scânteie firavă din focul iubirii Tale nesfârșite și infinit de sacre, eu vin la Tine și mărturisesc în fața Ta că nimic nu-mi aparține, că totul este al Tău, – iubirea mea este iubirea Ta dinlăuntrul meu, iar compasiunea mea este compasiunea Ta dinlăuntrul meu. Pentru toate acestea, o, Abba, lăudat fie de-a pururi Numele Tău glorios și sublim!

12. O, Abba, ori de câte ori simt o stare de compasiune față de cineva, înțeleg simultan cât de târzie este această stare prin comparație cu compasiunea Ta.

13. Unde s-ar afla sărmanul orb dacă ar fi să aștepte ca eu să-i vin în ajutor cu compasiunea mea, dacă nu i-ai fi arătat Tu grația Ta cu mult timp înainte?

14. Da, eu îți pot cere să ai milă de cel slab și orb. Dar atunci când îți cer acest lucru, o, Abba, nu o fac pentru a Te convinge, ci numai pentru a-Ți atrage privirea și grația către inima mea, în clipa în care îți aduc o sărmană ofrandă, din propria Ta comoară, dăruită deopotrivă tuturor fraților mei.

15. Adaug acum ceea ce spun mereu și în orice împrejurare: o, Abba, facă-se voia Ta! Și Te implor, accept㠖 în marea Ta grație – ceea ce îți oferă inima mea sub forma iubirii și compasiunii față de frații mei, o ofrandă derizorie prin comparație cu iubirea și grația Ta infinite, – acceptă-le ca și cum ar însemna ceva în fața Ta, pentru ca dacă îți vei revărsa grația asupra cuiva într-o manieră suficient de obiectivă pentru a ne putea da seama de ea chiar și noi, cei orbi, să mă pot bucura și eu împreună cu aceia asupra cărora Ți-ai revărsat grația în mod vizibil.

16. O, Abba, primește – în marea Ta grație – această confesiune a mea, și ai răbdare cu prostia mea. Facă-se voia Ta sfântă acum și de-a pururi! Amin!”

17. Abedam l-a privit pe Enoh cu multă iubire și i-a spus:

18. “Dragă Enoh, cuvintele tale au fost perfect adevărate, ilustrându-ți cu exactitate inima și cât de multă înțelepciune a iubirii sălășuiește în ea. Dar pentru a te ajuta să înțelegi mai clar în ce constă intervenția, potrivit ordinii divine, îți voi spune următoarele:

19. Dacă vezi vreun frate sărman sau vreo soră sărmană, indiferent în ce sens, fie din punct de vedere fizic, datorită slăbiciunii sau incapacității de a-și utiliza un simț sau altul, fie din punct de vedere al inimii sale, săraci în iubire, săraci în energia de a acționa, săraci în voință, săraci în viziunea interioară, săraci din punct de vedere intelectual, ori complet sărăciți spiritual, și dacă le arăți compasiune, născută din iubirea inimii tale față de Mine, și implicit față de fratele sau sora ta, atunci compasiunea ta este perfectă. Căci ea ilustrează deja primirea marii Mele grații, la fel ca vântul care suflă prin pădure, deplasând frunzișul arborilor, care generează la rândul lui curenți de aer, ce sunt din nou absorbiți de marele vânt general, ca și cum ar avea vreo semnificație prin comparație cu el.

20. Ai observat probabil că atunci când suflă vântul, el deplasează de asemenea și frunzele uscate, care fiind complet moarte și rigide, sunt imediat smulse de pe ramurile lor și cad pe pământul cel mort. Și chiar dacă vântul puternic le mai spulberă o vreme, ele sfârșesc tot prin a fi înghițite de pământ, unde le așteaptă degradarea și anihilarea.

21. Acesta este destinul unei frunze, dar nu și acela al unui om. Vai lui dacă s-a uscat pe arborele vieții; adevăr îți spun, el nu va scăpa distrugerii.

22. Ceea ce am vrut să-ți demonstrez prin comparația Mea a fost faptul că numai ceea ce este viu poate fi deplasat (prin transformare) către compasiunea cea vie de către marea Mea grație. Astfel, compasiunea lui este absorbită de Mine ca și cum ar avea cu adevărat importanță. La fel cum vântul absoarbe curenții produși de frunzișul pus în mișcare tot de el, purtându-i mai departe, către alte frunze, la fel stau lucrurile și cu compasiunea oamenilor către semenii lor. De aceea, un frate trebuie să facă tot ce poate pentru frații săi, din iubirea sa vie, da, vie prin și întru Mine, iar Eu voi privi cu grație la acțiunea și la intervenția sa, ca și cum ar însemna ceva pentru Mine.

23. Iată, dacă vântul suflă astfel, el îți ia cu el respirația, ca și cum aceasta ar avea vreo importanță. Crezi însă că respirația ta poate întări cu adevărat vântul, schimbându-i eventual direcția?

24. O, crede-Mă, nici chiar respirația tuturor oamenilor la un loc nu ar putea face acest lucru. Căci nici o ființă umană nu știe de unde vine vântul, nici unde se duce, deși el vă permite să vă dați seama care este direcția lui. Dacă veți sufla în acea direcție, vântul va absorbi suflul vostru și îl va purta mai departe, dar dacă suflați intenționat împotriva lui, suflul vostru va fi respins și vă va izbi în propria voastră față, distrugându-vă până la urmă.

25. În mod similar, dacă vărsați lacrimile voastre pline de compasiune într-un pârâu, acestea se amestecă cu apa pârâului, fiind purtate apoi către marea compasiunii. Dar dacă cineva se va trezi plângând alături de pârâu, iar lacrimile sale vor cădea în nisipul uscat de pe malul acestuia, ar ajunge oare și aceste lacrimi în marea compasiunii?

26. Ascultă, dacă cineva crede că Mă poate emoționa pe Mine prin intervenția sa care îmi invocă grația, oare nu este el chiar mai stupid decât acela care crede că dacă a vărsat o lacrimă, marea însăși trebuie să vină și să i-o absoarbă, uitând cum arată marea și faptul că orice pârâiaș se îndreapt㠖 oricum – către ea?

27. În schimb, cel care îmi permite Mie să-l emoționez, va manifesta compasiunea corectă, iar lacrimile sale vor cădea în mod firesc direct în mare.

28. În fond, cine Mi s-a rugat Mie, implorându-Mă să vă creez, pe vremea când nu exista nimeni în afara Mea? Credeți voi oare că de atunci am devenit mai dur și mai lipsit de iubire, astfel încât propriile ființe create de Mine să vină și să intervină pe lângă Mine, stârnindu-Mi compasiunea?

29. O, vă asigur că nu este cazul; ceea ce este însă necesar este ca propriii Mei copii să Mă lase pe Mine să le înmoi inimile, pentru ca ei să Mă primească pe Mine cu toată iubirea, să observe apoi direcția marii Mele compasiuni, după care să se unească activ cu Mine întru această grație. Iată, aceasta este voința Mea!

30. Atunci când te-am întrebat mai devreme ce ar trebui făcut cu cei revoltați, tu ai răspuns corect, căci te-ai deschis în fața Mea și te-ai lăsat emoționat de Mine. La fel, pe viitor, toți oamenii ar trebui să manifeste o compasiune corectă față de toți semenii lor mai sărmani decât ei, căci întru iubirea Mea, fiecare este fratele celorlalți. Dar dacă Eu voi dori să-l trezesc pe cel mort, cine Mi se poate opune, cerându-Mi să n-o fac?

31. Și încă ceva, Enoh, tu nu ai înțeles pe deplin întrebarea Mea, căci acești rebeli trebuie să fie mai întâi înghițiți de pământul adevăratei umilințe, înainte de a putea reînvia.

32. Acesta este motivul pentru care am dorit să îți dau această lecție. Iar acum, să-i lăsăm pe rebeli să se apropie. Amin!”
_________________
Totul cu si alaturi de Dumnezeu !
 

Style:  
Search:
Fii binevenit călătorule ! Tainele Cerului și ale Universului îți sunt pregătite. Cere și ți se va da ! Bate și ți se va deschide ! Caută și vei găsi !