1. Sethlahem era cât pe-aci să pună o nouă întrebare, dar Abedam i-a luat-o din nou înainte şi i-a spus:

2. “Sethlahem, tu nu eşti încă pur, căci o mare îndoială îţi apasă încă inima şi te orbeşte, astfel încât tu nu vrei şi nu poţi să-Mi înţelegi cuvintele.

3. Ce contează dacă ceea ce gândesc fraţii tăi este adevărat sau fals? În fond, nici tu nu ai vreo dovadă care să autentifice dacă înţelepciunea ta este adevărată.

4. Ce este mai bine: să doreşti să învingi ceva greşit cu altceva greşit, sau să recunoşti lipsa de valoare a propriei greşeli şi să nu te mai opui greşelii fratelui tău, de dragul iubirii şi al armoniei? În cazul din urmă, fratele care te iubeşte te va urma cu dragă inimă – în virtutea propriei sale iubiri – atunci când tu vei primi o lumină adevărată.

5. Dar dacă tu persişti cu încăpăţânare în greşeala ta şi te opui fratelui tău, lucru care îl enervează pe acesta, te va mai urma el dacă tu primeşti lumina cea adevărată?

6. Ascultă, iubirea este începutul oricărei înţelepciuni, dar umilinţa este o pârghie puternică a iubirii, precum şi a înţelepciunii. Adevăr îţi spun: atunci când eşti umil, nimeni nu va încerca vreodată să te combată, căci dacă insistentul constată că tu nu opui rezistenţă, el îşi va înceta curând agresiunea, – iar ceea ce se află înlăuntrul tău nu poate contesta nimeni. Astfel, umilinţa este cea mai bună protecţie a înţelepciunii, ca să nu mai vorbim că este cea mai bună şcoală pentru învăţarea acelui înţelepciuni al cărei sâmbure este iubirea.

7. Opusul acestei umilinţe este orgoliul, aşa cum propria ta experienţă ar fi trebuit să te înveţe până acum.

8. Aşadar, du-te şi împacă-te mai întâi cu fraţii tăi, iar apoi condu-i la Mine, după care vom vedea care parte a erorii este mai importantă. Încearcă să înţelegi! Amin!”

9. După acest discurs, în inima lui Sethlahem au început să răsară zorii, iar el nu a mai îndrăznit să pună alte întrebări, ci s-a închinat adânc în faţa lui Abedam, după care a pornit pe loc către cei şapte fraţi ai săi.

10. El a ajuns la ei într-o stare de profundă emoţie, şi deşi dorea să le vorbească pe loc, s-a trezit că este incapabil să o facă. Căci recunoaşterea Celui care îi dăduse acele lecţii atât de importante l-a cutremurat atât de tare, încât nu mai putea rosti nici un cuvânt.

11. După ce şi-a petrecut o vreme printre fraţii săi, într-o stare apropiată de prostraţie, aceştia au început să se îngrijoreze pentru el, căci îl respectau cu toţii pentru marea lui înţelepciune, atâta vreme cât nu venea cu lucruri prea noi. De regulă, el trebuia să fie de acord cu ei în legătură cu vechea tradiţie, despre care putea profeţi oricât voia, caz în care găsea în ei cei mai atenţi ascultători. Dacă însă dorea să le vorbească despre ceva nou, ei refuzau să îl mai asculte, ba chiar îi spuneau să tacă.

12. De această dată însă, văzând că tace atâta vreme, ei i-au permis pentru întâia oară să le vorbească despre ceva nou, fiind limpede că el nu dorea să mai respecte vechea tradiţie. Mai mult chiar, vorbitorul de dinainte, care i se adresase cu atâta maliţie, a fost nevoit să admită că i-a părut rău că i-a vorbit aşa cum a făcut-o.

13. Şi astfel, inima lui Sethlahem s-a simţit uşurată, plămânii săi au început să respire mai uşor, iar el s-a simţit din nou în stare să vorbească. Şi într-adevăr, li s-a adresat astfel:

14. “Dragii mei fraţi, îngăduiţi-mi să vă vorbesc numai o singură dată! Nu doresc să vă impun nimic cu forţa, şi fiecare poate să-şi păstreze părerile. De data aceasta vă rog însă să aveţi răbdare cu mine şi să ascultaţi totul de la început la sfârşit. După ce am încheiat, fiecare poate judeca cele spuse de mine după cum doreşte. Aşadar, ascultaţi:

15. Noi ne agăţăm de ceea ce este vechi tocmai pentru că este vechi, dar uităm că în realitate nu există nimic vechi. Desigur, ori de câte ori privim la ceva care a existat multă vreme, alături de noi, şi care s-a învechit, noi spunem: acest lucru s-a învechit şi a îmbătrânit odată cu noi.

16. Dar chiar şi atunci când judecăm astfel noi greşim foarte tare, căci dacă noi am fi cu adevărat bătrâni, ar trebui să arătăm ca acum 500 de ani.

17. Şi totuşi, cât de mult s-a schimbat înfăţişarea noastră de atunci! Cum putem spune că ceva este vechi în condiţiile în care din ceea ce este cu adevărat vechi nu a mai rămas nici o urmă?

18. Într-adevăr, noi ne-am schimbat din multe puncte de vedere. Unde este părul nostru? Unde sunt majoritatea dinţilor noştri? De câte ori nu ni s-a jupuit chiar proprianoastră piele? Da, aş putea întreba unde s-a dus corpul nostru cel tânăr şi viguros?

19. Unde se află copacii ale căror fructe obişnuiam să le mâncăm în copilărie? Unde sunt vacile, oile şi caprele care ne aprovizionau cu lapte când eram copii?

20. Fructele pe care le mâncăm astăzi cresc pe copaci noi, iar laptele pe care îl bem provine de la alte animale, şi suntem satisfăcuţi că ordinea lui Dumnezeu a aranjat astfel lucrurile.

21. Dacă stăm pe marginea unui pârâu, cine poate spune că fiecare picătură care curge prin faţa noastră nu este nouă, sau cel puţin reînnoită? Şi totuşi, ea este cât se poate de bună la gust, în pofida acestei reînnoiri constante. 22. A descoperit oare cineva vreo picătură de ploaie veche?

23. Iar orice ploaie nouă ne încântă la culme, căci astfel câmpurile noastre dau rod.

24. Noi preferăm întotdeauna porumbul cel nou, căci cel vechi a mucezit. Dorim mereu cele mai proaspete fructe. Oricine preferă un tânăr sau o tânără în locul unui tovarăş bătrân.

25. Cui îi place mai mult soarele care apune la sfârşitul unei zile vechi decât cel care răsare la începutul unei zile noi? Cine nu preferă primăvara care întinereşte totul, vechii ierni obosite şi reci?

26. Ascultaţi, dragii mei fraţi, de vreme ce noi preferăm întotdeauna, pretutindeni şi în toate, ceea ce este nou, sau cel puţin reîntinerit, găsind o utilitate mult mai mare în acesta faţă de orice este vechi şi care a trecut de mult timp, Domnul nostru Iehova Savaot, sau Dumnezeu, Creatorul etern al tuturor noilor lucruri, reînnoieşte în permanenţă totul în faţa ochilor noştri; de ce ne-am revolta atunci dezaprobatori dacă, prin voinţa lui Iehova Savaot, s-ar introduce o modificare minoră în celebrarea ofrandei de Sabat?

27. Nu doresc să critic astfel opinia voastră, ci dimpotrivă, să vă liniştesc; căci s-a întâmplat de multe ori ca şi voi să aveţi păreri remarcabile, opuse propriei mele opinii, dar pe care nu le-am putut contesta niciodată, căci mi-aţi dovedit adeseori cât de ascuţită este mintea voastră.

28. Aş dori să mai adaug doar o singură rugăminte, şi anume, să veniţi împreună cu mine la altar, pentru a-l cântări şi recunoaşte împreună cu mine pe străinul care ne aşteaptă acolo. Căci credeţi-mă, cuvintele sale sunt atât de puternice şi de copleşitoare, încât aproape că m-a convins că este Iehova Însuşi!

29. Ştiu că vă vine să râdeţi, dar vă spun: nu râdeţi înainte de a investiga cu atenţie întreaga chestiune, după care veţi înţelege mai bine vechiul proverb, care îmi place atât de mult şi pe care îl rostesc atât de des, care spune că cine râde la urmă râde mai bine.

30. Ce aţi spune despre cineva care vă descrie cele mai intime gânduri ale voastre şi care vorbeşte despre cele divine ca şi cum ar fi ale lui?

31. De câte ori nu le-aţi demonstrat voi copiilor voştri şi descendenţilor lor că numai Dumnezeu cunoaşte cele mai intime gânduri ale oamenilor, acest lucru fiind imposibil pentru oameni?

32. Eu nu v-am contrazis niciodată în această privinţă, căci am realizat cât de multă dreptate aveaţi.

33. Veniţi aşadar cu mine şi convingeţi-vă singuri. Iar dacă veţi găsi că nu am dreptate, veţi putea râde de mine după pofta inimii în faţa tuturor celorlalţi, şi vă asigur că nu vă voi purta deloc pică.

34. Deci, dacă sunteţi de acord, să mergem! Amin!”

35. Cei şapte s-au privit uimiţi unii pe ceilalţi, neştiind ce să facă.

36. Primul vorbitor a remarcat atunci: “În fond, de ce nu? Sethlahem ne-a mai condus şi cu alte ocazii, arătându-ne tot felul de lucruri. Uneori, ele s-au dovedit nişte simple prostii, dar alteori, ele au fost pline de înţelepciune. De vreme ce suntem obişnuiţi cu un asemenea comportament din partea lui, am putea să-i facem şi acum plăcere.

37. Dar te avertizăm, Sethlahem, dacă şi de data aceasta ne vei arăta vreo ciudăţenie de-a ta, te poţi aştepta la ceva cu totul special din partea noastră! O, cu câtă plăcere te vom demola atunci!”

38. Dar Sethlahem i-a răspuns: “Nu contează, frate Kisehel. Eu unul cred că tu vei deveni chiar mai ferm în credinţa ta decât mine şi toţi ceilalţi.

39. Aşadar, să mergem! Amin!”