1. Cyrenius a spus atunci: “O, da, acum încep să înţeleg din ce în ce mai bine, şi asta cu atât mai mult cu cât chiar în noaptea aceasta am ascultat o explicaţie foarte asemănătoare a acestei istorii mozaice a creaţiei primordiale. Probabil că aşa stau lucrurile. Totul ia însă o întorsătură prea savantă şi nu mai pot şi nici nu sunt dispus să fac eforturi atât de mari pentru a înţelege în toată profunzimea. Pentru mine lucrurile trebuie să fie simple, dacă este să-mi folosească la ceva. Atunci când ele ajung la profunzimi prea mari, s-a terminat cu puterea mea de înţelegere!

2. Dar, în sfârşit, rămâne aşa cum am spus; mă voi ocupa chiar eu de îngrijirea voastră şi vi se vor oferi toate şansele să folosiţi marea voastră înţelepciune ori de câte ori va fi posibil şi să conduceţi biata omenire, atunci când va fi cazul, pe calea cea dreaptă, deşi vă mărturisesc cinstit că o pătrundere în adâncurile de-a dreptul abisale ale esenţei vieţii ar putea avea, în mare, consecinţe mai mult rele decât bune.

3. Uitaţi-vă la voi înşivă şi întrebaţi-vă dacă ştiinţa şi înţelepciunea voastră cu adevărat extraordinare v-au făcut cu adevărat fericiţi! Este adevărat, spiritul omenesc poate pătrunde în cele mai mari profunzimi ale înţelepciunii şi poate realiza până la urmă lucruri cu adevărat minunate; fericit este însă după mine doar omul simplu, supus în marea sa iubire lui Dumnezeu, Creatorul, şi care-I urmează poruncile. De va voi apoi Dumnezeu să-i dea, precum lui Solomon, înţelepciunea, el n-are decât să o primească plin de recunoştinţă şi să se folosească de ea având cugetul senin. Dacă însă înţelepciunea cu care este înzestrat un om nu-i foloseşte acestuia decât spre a-l face nefericit, atunci eu, din parte-mi, prefer până la urmă chiar şi cea mai mare prostie care poate însenina inima omului.

4. Iată, eu trăiesc şi ştiu de-acuma că voi continua să trăiesc veşnic, iar căile pe care se ajunge la preafericita viaţă veşnică îmi sunt cunoscute; ce mi-aş mai putea dori oare?!

5. Însuşiţi-vă şi voi punctul acesta de vedere al meu şi veţi reuşi să fiţi şi voi cât se poate de fericiţi încă de pe acest pământ. Însă cu prea profundele voastre reflecţii atât de înţelepte cu greu veţi reuşi să mai simţiţi însemnătatea şi bucuria de a fi om!

6. Urmaţi-mi deci sfatul, chiar dacă el nu izvorăşte din prea mari profunzimi de înţelepciune; el izvorăşte însă dintr-o inimă plină de bunătate, şi nu lipsită de iubire, şi cred că acest lucru este apreciat şi de către Dumnezeu! De ce să nu-l apreciaţi şi voi?

7. Nu înţelepciunea este cea care ne dă viaţă, ci iubirea; să rămânem deci la iubire şi nu ne vor lipsi viaţa şi cunoaşterea fericirii izvorâte din ea! Vedeţi, aceasta este înţelepciunea mea şi chiar mă încumet să spun că ea este mai bună pentru viaţa oamenilor decât înţelepciunea voastră atât de profundă!”

8. Matael i-a răspuns: “O, da, da, de data, asta ai o foarte mare dreptate! Căci, iată, atâta timp cât apa din vas nu ajunge pe foc, ea duce într-adevăr o existenţă liniştită şi bună; dar de îndată ce ea ajunge pe foc, lucrurile încep să arate cu totul altfel. Odată trebuie să se termine!

9. Dacă vrei să ajungi ceva în viaţă, nu trebuie să-ţi lipsească nicidecum cunoştinţele necesare. Dacă vrei să devii, de pildă, un conducător de oşti, trebuie să fii înzestrat cu toate cunoştinţele de care este nevoie pentru o asemenea funcţie, căci altminteri nu vei fi apreciat, în chip de conducător de oşti; iar de vrei să te faci spiţer sau tămăduitor, din nou trebuie să ai cunoştinţele necesare!

10. Ei bine, tu vrei să dobândeşti viaţa veşnică, dar nu vrei să pătrunzi şi să cunoşti mai bine viaţa însăşi; oare cum va fi posibil?

11. Uite, să zicem că eu aş vrea să-mi iau o soţie, dar aş fugi de orice prilej de a mă apropia chiar şi de departe de o femeie; şi, atunci, chiar că nu ştiu cum am ajunge eu şi soţia mea unul la altul!

12. Tu vrei să dobândeşti chiar viaţa veşnică, dar nu eşti dispus să faci măcar micul efort de a cerceta puţin mai adânc viaţa aceasta limitată pământească, încercând să-i descoperi rădăcinile primordiale!

13. Da, dragă prietene, dacă viaţa veşnică s-ar putea dobândi pur şi simplu prin faptul că un Dumnezeu ne-ar da-o aşa cum tu îmi dai mie o bucată de pâine, atunci concepţia ta despre viaţă ar fi fără îndoială mai bună decât a noastră. Vezi însă că pregătirea pentru viaţa veşnică şi dobândirea acesteia este lăsată numai în seama noastră!

14. Trebuie să ne străduim din răsputeri şi trebuie să trecem cu adevărat prin apă cu apa vieţii noastre şi prin foc cu flacăra iubirii noastre; şi abia atunci apa vieţii noastre va începe să fiarbă şi să clocotească la focul celei mai profunde iubiri faţă de Dumnezeu, faţă de aproapele nostru şi până la urmă faţă de noi înşine, şi în felul acesta ne vom da seama că în noi există o forţă vitală indestructibilă, care începe să se lase cunoscută abia din clipa aceea şi care ştie să se folosească de mijloacele care trebuie pentru a se menţine ca atare!

15. În condiţiile acestea nu se mai pune problema unei vieţi confortabile, comparabilă întru totul cu somnul cel dulce, ci este vorba de muncă, de luptă şi de cercetare neostoită!

16. Şi abia după ce vom obţine o victorie hotărâtoare asupra vieţii molcome şi frivole, abia atunci vom putea rosti un cuvinţel şi despre o eventuală mântuire!

17. Noi te vedem pe tine ca pe un om încă amorţit de somn în orele târzii ale dimineţii, pe care prietenii săi deja treji încearcă să-l trezească, lucru care pentru început îl supără; abia după ce, cu un oarecare efort, se va fi trezit de-a binelea, îşi va putea da el seama de binefacerile stării de trezie, pentru ca apoi, în sfârşit, să se bucure de viaţa sa liberă şi plină de lumină.

18. Noi suntem pe deplin în drept cu înţelepciunea noastră; tu însă nici pe departe! Abia după ce te vei trezi îţi vei da seama cât de multă dreptate avem.”