1.Argumentele aduse în sprijin de către Iulius i-au încremenit pentru moment pe cei anchetaţi, iar Suetal nu prea ştia bine ce răspuns potrivit să-i dea. După un timp însă, el a răspuns, cu toată seriozitatea: “Ai perfectă dreptate, însă dreptatea este în acelaşi timp şi de partea noastră! Căci, iată, dacă unui copil i-ai tot repetat fără încetare, încă din leagăn, că două nuci şi cu alte două nuci fac împreună cinci nuci, copilul va sfârşi până la urmă prin a te crede şi va susţine şi el acelaşi lucru, la fel ca tine, şi nu va fi deloc uşor să-i mai scoţi din cap tânărului de-acum înaintat în vârstă ideea aceasta deja bine fixată în mintea lui. Cine oare ne-a explicat nouă până acum legea lui Moise aşa cum ai făcut-o tu? Şi, atunci, ce altă alternativă am avut decât să primim legea aşa cum ne-a fost ea explicată încă din leagăn?! Nici bătrânii noştri n-au înţeles-o vreodată altfel, şi întregul Templu fie că n-a înţeles-o nici el în alt chip, fie nu vrea s-o înţeleagă altfel. Cum să fi înţeles atunci noi lucrurile aşa cum trebuie? Ba mai mult, noi, ca templieri în devenire, nici n-am dat vreodată, cu ochii de scrierea lui Moise în întregime, căci aşa ceva este dreptul exclusiv al bătrânilor şi al învăţaţilor! Aşa că, spune-ne tu, pe ce cale am fi putut dobândi noi o înţelegere corectă a poruncii? Cine să ne-o fi explicat, aşa cum ai făcut-o tu?”

2. La care Iulius a răspuns: “Bine, dar este totuşi de necrezut că nişte oameni, odată ajunşi slujitori ai lui Dumnezeu în haine preoţeşti, nu au ajuns de-acum să cunoască propria lor învăţătură divină măcar atâta cât o cunoaşte un păgân! Eu unul am acordat întotdeauna cea mai mare importanţă religiei oricărui popor, pentru că, prin ea, poţi cunoaşte cel mai bine poporul respectiv în toate manifestările sale; şi astfel sunt îndreptăţit să cred că oricine trebuie să fie interesat să cunoască cât se poate de bine religia străbunilor săi, tocmai fiindcă ea singură reprezintă un fel de îndreptar al convieţuirii sociale dintre oameni! În plus, voi nu mai sunteţi nişte adolescenţi, ci sunteţi de-acum adevăraţi bărbaţi, de la care te aştepţi să-şi cunoască - cu atât mai mult ca preoţi - propria religie, cel puţin atât cât o cunosc eu, care sunt un străin! Ce se învaţă de fapt în şcolile voastre?”

3. Suetal: “Înveţi să citeşti, să scrii şi să socoteşti, înveţi apoi şi tot felul de limbi străine, şi, în sfârşit, şi o anumită sinteză din scriptură, în care cerinţa primordială este aceea de a considera tot ceea ce doreşte şi predică Templul ca fiind un adevăr desăvârşit, venit de la Dumnezeu. Aşa stând lucrurile, este firească întrebarea: de unde să fi ajuns noi la o înţelegere mai profundă a religiei noastre? Pentru tine este simplu; căci tu eşti stăpânul, ai puterea şi forţa de partea ta; poţi să intri în oricare sinagogă şi să ridici pretenţii; şi oricare dintre superiorii de acolo îţi va permite să studiezi totul în cele mai mici amănunte - şi vai de el de va încerca să-ţi ascundă ceva! Căci ştie prea bine că poţi porunci să fie cercetat totul cu de-amănuntul, iar de vei găsi ceva tăinuit, ştie la ce trebuie să se aştepte! Vezi tu, reprezentanţii de frunte ai sinagogilor ştiu lucrul acesta şi de aceea îţi vor arăta şi dezvălui de bunăvoie totul, aşa cum şi pontiful de la Ierusalim, căruia - potrivit credinţei - nu-i este îngăduit să fie văzut păşind de mai mult de două ori pe an în aşa-zisul sanctuar sfânt, se vede totuşi nevoit să-l arate pe acesta zi de zi nobililor străini preaputernici, şi-l arată de fapt pentru bani şi altor străini; să îndrăznească însă numai unul ca noi să emită o asemenea pretenţie, că i se şi întinde apa blestemată!

4. Unii dintre slujitorii Templului, cei aşa-zişi de taină, ştiu fără îndoială cum arată pe dinăuntru sfântul sanctuar; aceştia sunt însă pe de o parte foarte bine plătiţi, iar pe de alta se află sub permanenta ameninţare a pedepsei însutite cu moartea pentru cea mai mică trădare, astfel că ştiu să-şi ţină gura. Şi iată că se naşte întrebarea: de unde ne-ar putea veni nouă lumina în religia noastră atât de misterioasă?

5. Iar dacă lucrurile stau într-adevăr aşa cum ţi le-am înfăţişat noi, spre justificarea noastră, atunci tu, ca judecător şi ca om, sigur că nu vei putea pronunţa împotriva noastră altă sentinţă decât una dreaptă!

6. Faptele de care putem fi acuzaţi îţi sunt de-acum bine cunoscute; cât priveşte gradul nostru de vinovăţie în comiterea lor, de acesta sperăm că te-ai putut convinge din toate câte ţi le-am povestit fără teamă şi reţinere. Iar dacă ai şi alte acuzaţii împotriva noastră, rosteşte-le şi-ţi vom răspunde la fel, fără teamă şi fără reţinere; căci cel care are curajul să înfrunte moartea, acela are curaj să şi vorbească!”

7. Iulius a spus atunci, foarte, liniştit: “Departe de mine intenţia de a mai privi cu suspiciune explicaţiile voastre, căci sunt acum pe deplin convins că astfel stau într-adevăr lucrurile în Templu, aşa cum le-aţi prezentat voi, şi de aceea vă declar nevinovaţi. Căci un om care cade de pe un acoperiş şi, în căderea sa, răneşte grav un copil care se juca sub acel acoperiş, acela nu poate fi declarat vinovat de fapta sa. Astfel că rechizitoriul nostru s-a încheiat, iar pe voi vă declar nevinovaţi.

8. Mai am însă o mică problemă. Vă voi mai pune deci o întrebare, şi de răspunsul vostru va depinde dacă de acum înainte eu vă voi socoti prieteni sau duşmani - fiţi deci atenţi!

9. În timpul călătoriilor voastre aţi aflat fără îndoială şi voi că prin ţinutul Nazaretului umblă un oarecare Iisus, fiul unui tâmplar de pe acolo, care se prezintă drept Mântuitor şi care se pare că a şi înfăptuit tot felul de lucruri teribile, nemaiauzite, în văzul tuturor, împărtăşind oamenilor o nouă religie! Dacă ştiţi ceva despre toate acestea, spuneţi-mi degrabă, căci sunt foarte interesat!”

10. A vorbit atunci Suetal: “Am auzit şi noi vorbindu-se una-alta despre acest Iisus, dar cu siguranţă că nu ştim nici a mia parte din ceea ce se pare că ştii tu. În primul rând, noi ne-am petrecut timpul mai mult prin părţile de miazăzi în scopul îndeplinirii «minunatei» noastre însărcinări, şi abia de vreo câteva zile am ajuns prin câmpiile Galileii, unde am fost apoi destul de repede prinşi; aşa că ştim prea puţine lucruri despre Mântuitorul amintit de tine. Un lucru este însă cert, şi anume că faima sa a ajuns până la Damasc şi Babilon; ce fel de om este el însă, ce anume face şi cum îi vindecă pe bolnavi, despre acest lucru nu ştim mai nimic, şi chiar suntem foarte curioşi să aflăm amănunte! Căci asta este situaţia, iar dacă mai există undeva un Dumnezeu, atunci este sigur că nu mai poate îndura fărădelegile Templului şi trebuie să le trimită oamenilor un Mântuitor!

11. Ascultă-ne pe noi: tot ce-i poate trece prin minte, în ticăloşia sa, unui om cu o imaginaţie diabolică, totul îşi găseşte o reală împlinire între zidurile Templului. Infamii fără seamăn şi fără de număr sunt comise aici împotriva omenirii, şi asta cu o asemenea obrăznicie şi nepăsare cum nici nu-ţi poţi imagina! Mai-marii din Templu par a nutri tot atâta respect faţă de oameni cât nutreşti faţă de o vrabie nefolositoare. Nici nu vreau să vorbesc despre uşurinţa cu care se încalcă poruncile lui Dumnezeu. Mai mult, în locurile amintite se inventează şi se înfăptuiesc mârşăvii de tot felul, care cu siguranţă că bunului nostru Moise nici nu i-ar fi trecut prin minte, căci altfel ar fi prevăzut ca pedeapsă pentru asemenea mârşăvii moartea înmiită şi iadul însutit! Pentru binele omenirii însă este mai potrivit să nici nu mai amintim de asemenea lucruri!

12. Ar fi fără îndoială un mare bine făcut omenirii să poţi distruge într-o noapte - dintr-o singură lovitură - întregul Templu cu toţi cei din el. Deci iată cât de multă nevoie este de un Mântuitor pentru omenire. Misiunea acestuia ar trebui să fie însă eliberarea oamenilor de dominaţia ticăloasă a Templului, şi nicidecum eliberarea noastră, a evreilor, de voi, romanii - căci şi voi sunteţi de fapt un fel de eliberatori! Atunci, stăpâne, poporul va jubila de fericire că a fost mântuit de cel mai crâncen duşman al lui!

13. Căci spune, prietene, poate să existe oare un gând mai necugetat decât acela cum că Dumnezeu cel atotputernic i-ar fi putut încredinţa celui mai hidos vierme al pământului toată puterea Sa asupra oamenilor şi asupra tuturor celorlalte vietăţi, pentru ca viermele acela păcătos să-şi bată joc, după bunul său plac, de însăşi puterea lui Dumnezeu, precum şi de oameni şi de toate vieţuitoarele, şi să rămână totuşi nepedepsit? Nu, nu, stăpâne. În cazul acesta fie nu există Dumnezeu, fie Dumnezeu le lasă pe spurcăciunile astea să îşi umple din nou paharul lor diavolesc ca pe vremea lui Noe sau Lot! O, Dumnezeule mare şi sfânt, unde eşti şi de ce zăboveşti? Căci, cu adevărat, fărădelegile Templului depăşesc orice imaginaţie! În afară, el arată acelaşi chip îndatoritor şi plin de bunătate ca şi pe vremea lui Solomon; pe dinăuntru însă, a ajuns să fie un iad al iadurilor! Dar este mai bine să nu mai vorbim despre lucrurile astea, aşa că nu vom mai rosti despre ele nici un cuvânt şi aşteptăm să aflăm de la tine mai multe despre Mântuitorul din Nazaret!”