Tainele Universului și ale Spiritului sunt dezvăluite doar celui care le caută în mod sincer, cu o inimă curată ! FAZA CURENTA A LUNII
Username:   Password:  Auto Login    
 RegisterRegister 
It is currently 26.1.2020, 20:37
All times are UTC + 3 Hours
Fi binevenit calatorule !
View Post  Topic: "Marea Evanghelie a lui Ioan - volumul 3 - Jakob Lorber" 
Author Message
Acustic
Milenar
Milenar


PostPosted: 30.12.2010, 14:22    Post subject: Capitolul 49 - Explicarea împrejurărilor referitoare la Moise Reply with quote

Capitolul 49
Explicarea împrejurărilor referitoare la Moise

1. Matael - care se afla alături - i-a răspuns lui Suetal, la rugămintea lui Iulius, care nu știa ce răspuns potrivit să-i dea: “Dar cine v-a spus vouă că sunteți sau nu sunteți demni să călcați pe pământul acesta? În care carte a cărui înțelept stă oare scris că un bolnav oarecare nu este demn să primească ajutor de la medicul său? Aflați deci că o asemenea presupunere a voastră se datorează înțelepciunii mai mult decât ovine a Templului, care îl pune să-și bage mâna în foc până și pe acela care a îndrăznit să atingă cu mâna nesimțită fie și numai tocul ușii care duce la Sfântul Sanctuar! Dar când preaînalții farisei îi conduc ei înșiși mai toată ziua, pentru bani grei și în mare taină, pe toți străinii prin sanctuar și le arată toate cele și le explică totul în contextul istoric, atunci acei străini nu mai sunt obligați să-și ardă mâinile în foc!

2. Ce a vrut oare să-i sugereze Dumnezeu lui Moise atunci când l-a pus să se descalțe?

3. Vedeți voi, Dumnezeu a dorit să-i spună prin aceste cuvinte lui Moise: «Leapădă toate poftele trupului din tine, alungă-l din tine prin propria-ți voință pe vechiul Adam stăpânit de pofta cărnii și stai ca un om neprihănit în fața Mea, căci altminteri nu-Mi vei putea înțelege vorbele, iar Eu nu te voi putea face conducătorul poporului Meu!»

4. Ce vrea să spună însă urcarea pe munte?

5. Vedeți voi, Moise fugea de prigoana faraonului datorită unei crime înfăptuite asupra unui înalt dregător al regelui, care era un fel de fecior al regelui.

6. E drept că Moise se bucura de mare trecere pe lângă faraon, așa că nu se știe dacă într-o bună zi nu ar fi primit, asemenea lui Iosif, domnia Egiptului în mâinile sale, putând astfel să-și conducă poporul spre mai bine.

7. Chiar această posibilitate de ridicare a dorit să-i înfățișeze mai târziu Domnul Dumnezeu, în pustiu, prin urcarea pe munte. Moise nu a avut însă voie să ajungă chiar până în vârful acestuia, fiind împiedicat de măceșul în flăcări.

8. Și s-a mai afirmat atunci, transpus în cuvintele noastre de astăzi: «E drept că tu ești menit să ajungi salvatorul poporului Meu, dar nu în chipul în care o crezi tu, ci așa cum îți voi porunci Eu, Dumnezeul și Stăpânul tău!

9. Tu nu trebuie să ajungi rege al Egiptului și să faci din poporul Meu un popor mânat de pofte, egoist și vanitos, ci poporul acesta, pe care până acum l-am crescut în spiritul smereniei, trebuie să părăsească țara și să plece cu tine în deșert! Atunci îi voi da poporului acestuia legi și Eu însumi voi fi stăpânul și conducătorul său. Și, în măsura în care îmi va fi credincios, Eu îi voi dărui lui țara Salemului, în ale cărei râuri curge lapte și miere!»

10. Vedeți deci, prin acest înțeles, exprimat în limbajul simbolurilor din acea vreme, intenția lui Dumnezeu nu a fost să-i spună lui Moise să se descalțe, la modul concret, ci mai degrabă să se lepede de vechiul Adam, adică de poftele trupului, caracteristice omului pământean, la fel cum încălțările din picioarele omului sunt și ele lucrul cel mai de jos, extrem, absolut ultimul, și la care se poate renunța cel mai ușor.

11. Locul însă, cel pe care Dumnezeu l-a numit «sfânt», reprezintă starea de smerenie a sufletului, fără de care acesta nu poate să existe în fața iubirii veșnice, care este darul cel mai de preț al vieții.

12. Măceșul în flăcări simbolizează faptul că drumul pe care îl are de străbătut profetul va fi unul extrem de spinos; însă marea sa iubire față de Dumnezeu și de frații săi, care se înfățișează ca flacără deasupra și printre ramurile de măceș, va pârjoli spinii mărăcinelui, iar până la urmă chiar întreaga tufă, și va deschide în fața lui o cale fără spini.

13. Iată, acesta este sensul vorbelor pe care le-ai citat tu adineaori! Iar dacă lucrurile stau în mod de netăgăduit astfel, atunci cum poți tu să consideri vreun loc de pe acest pământ ca fiind mai mult sau mai puțin sfânt?

14. Lepădați deci și voi încălțările voastre lumești și smeriți-vă în toate privințele, și atunci veți sta și voi aici, asemenea nouă, în toată demnitatea; căci și noi ne aflăm aici ca oameni în fața lui Dumnezeu Cel Unic, care este aici, în imediata noastră apropiere, și nici unul dintre noi nu este mai mare decât celălalt!”

15. Auzind aceste cuvinte din gura lui Matael, Suetal a spus: “Da, odată pătruns de o asemenea înțelepciune fără de margini, firește că nu te mai temi de nimic; căci unui văzător îi este ușor să pășească înainte, în timp ce un orb trebuie să verifice mereu dacă următorul său pas este unul sigur sau nu și, în ciuda oricărei precauții și a grijii permanente, tot se mai lovește adeseori de câte ceva. Atunci însă când ai un deschizător de drumuri, așa cum ești tu pentru noi, iubite frate Matael, atunci poți să fii orbul orbilor și tot ajungi la capătul drumului! Ei bine, vom rămâne deci aici și ne bucurăm peste măsură că vom avea prilejul să-l cunoaștem pe acela, despre care tu, din motive foarte întemeiate, ai spus lucruri atât de frumoase!”

16. Și atunci a intervenit și Iulius, strângând prietenește mâna lui Matael: “În veci îi voi mulțumi Domnului care te-a vindecat cu o atât de extraordinară putere pe tine și pe cei patru frați ai tăi! Am învățat deja atât de multe lucruri de la tine, toate explicate atât de limpede și de ușor de înțeles, și iată, îmi dau seama că ele încep să încolțească deja în sufletul meu. Și, de vor merge lucrurile la fel și în continuare, sper că voi ajunge în curând să calc și eu pe urmele tale!”

17. Iar Matael i-a răspuns: “Nici nu poate fi altfel! Căci nu există decât un singur Dumnezeu, o singură viață, o singură lumină, o singură iubire și un singur adevăr etern. Iar viața noastră pământeană este calea care duce într-acolo. Ne-am născut din dragoste și din lumină, prin voința iubirii eterne a lui Dumnezeu, tocmai pentru a deveni noi înșine o iubire de sine stătătoare și o lumină de sine stătătoare. Și nu numai că putem face acest lucru, dar chiar trebuie să îl facem!

18. Dar cum este posibil acest lucru? Iată, preanobilul meu frate: numai prin iubirea față de Dumnezeu și prin strădaniile neostoite în slujba acesteia! Căci iubirea noastră față de Dumnezeu este de fapt însăși iubirea lui Dumnezeu din noi înșine și ea ne conduce sufletele către faptele tot mai mărețe ale adevăratei vieți veșnice, care nu este în sine decât cel mai deplin adevăr și cea mai strălucitoare lumină. Și când într-un suflet de om vor începe să se ivească zori de ziuă, atunci sufletul acela este deja foarte aproape de adevăratul țel al vieții și el nu mai poate face altceva decât să atingă acel țel, adică viața veșnică, ceea ce este de fapt apogeul a tot ceea ce poate atinge vreodată o viață desăvârșită în deplina ei libertate și în cea mai totală independență!

19. Deci bucură-te, nobilul meu frate, căci în curând și sufletului tău îi va fi dat să vadă ceea ce al meu reușește să vadă de-acum într-o lumină tot mai limpede! Și, când în sufletul tău va străluci lumina zilei în deplinătatea ei, atunci vei înțelege și adevărata măreție a aceluia pe care cu oarecare timiditate încă îl mai numești «Mântuitorul din Nazaret».

20. Ca om, el se aseamănă cu tine și cu mine – dar spiritul Lui, vai! El străpunge cu puterea și cu lumina Sa infinitatea cea veșnică! M-ai înțeles tu oare, nobile frate?”

21. Și atunci a spus Iulius, mișcat până la lacrimi: “Da, iubite și de fapt mult mai nobil ca mine frate; într-adevăr, acum aș putea să te copleșesc de-a dreptul cu iubirea mea, iar pe Mântuitorul Iisus din Nazaret nici nu-L mai pot privi în față fără lacrimi de iubire în ochi și uite că abia acum înțeleg iubirea cea profundă a acelei copile care nu se mai dezlipește deloc de El!”,

22. Iar Suetal a spus: “Mulțumesc lui Dumnezeu, acum nu ne va mai fi greu să-L recunoaștem! Nu mai trebuie decât să vedem lângă cine pășește copila aceea, și acela va fi omul!” Iar cei doisprezece au făcut tocmai acest lucru.
_________________
La început a fost Cuvântul ! Cuvântul sau Sunetul Primordial !
 

Style:  
Search:
Fii binevenit călătorule ! Tainele Cerului și ale Universului îți sunt pregătite. Cere și ți se va da ! Bate și ți se va deschide ! Caută și vei găsi !