Tainele Universului și ale Spiritului sunt dezvăluite doar celui care le caută în mod sincer, cu o inimă curată ! FAZA CURENTA A LUNII
Username:   Password:  Auto Login    
 RegisterRegister 
It is currently 14.12.2019, 06:00
All times are UTC + 3 Hours
Fi binevenit calatorule !
View Post  Topic: "Marea Evanghelie a lui Ioan - volumul 3 - Jakob Lorber" 
Author Message
Acustic
Milenar
Milenar


PostPosted: 30.12.2010, 15:00    Post subject: Capitolul 50 - O nouă îndoială privind persoana Mântuitorului Reply with quote

Capitolul 50
O nouă îndoială privind persoana Mântuitorului

1. Însă Iara pășea acum, la îndemnul Meu, alături de Rafael și de Josoe, și vorbea cu cei doi despre marea înțelepciune a lui Matael, apărută ca din senin. De aceea, cei doisprezece nu puteau să-și dea seama care dintre cele două persoane aflate lângă copilă aș putea fi Eu. Ei și-l închipuiau pe Mântuitor ca pe un bărbat matur, iar în preajma Iarei se aflau doi tinerei de vreo 12-14 ani, după cum îi arăta înfățișarea lor, așa că celor doisprezece nu le ieșeau deloc socotelile. De aceea, unul dintre ei i s-a adresat lui Suetal: “Prietene, de data aceasta chiar că te-ai bucurat prea repede în numele nostru, al tuturor! De-a dreapta și de-a stânga acelei copile - probabil una din fiicele hangiului Ebahl din Ghenizaret, căci noi, muntenii, am mai văzut-o de câteva ori la han când aveam treburi pe acolo - pășesc doi băieți tineri, probabil fiii guvernatorului general. Nici unul dintre acești tineri nu poate fi Mântuitorul din Nazaret. Se pune atunci întrebarea: cine este el? Îți spun eu, frate, cu înțelepciunea noastră n-o să ajungem în cazul de față la nici un rezultat; și, de aceea, cred că pentru noi tăcerea este fără îndoială cea mai bună soluție!”

2. Suetal i-a răspuns: “Sunt și eu întru totul de părerea ta. Însă ne-a întărâtat puțin nobilul domn Iulius, lucru pe care nu contest că l-am și meritat. De ce să ne mai batem însă gura de pomană? Mai bine să tăcem, să ascultăm și să privim - acesta este lucrul cel mai bun pe care-l putem face și, probabil, și începutul oricărei înțelepciuni!” După aceste cuvinte, cei doisprezece au rămas tăcuți, însă în sufletele lor erau frământați de tot felul de gânduri.

3. În acest moment, Eu M-am îndreptat către ei și M-am adresat lui Suetal, zicând: “Am auzit fiecare cuvânt din ceea ce ați vorbit până acum, căci am auzul extrem de ascuțit. Ați vorbit multe lucruri între voi, precum și cu înțeleptul Matael și cu căpitanul Iulius, fără a vă exprima însă părerea voastră proprie în întregime. De aceea, aș vrea să-Mi spuneți cu cea mai mare sinceritate ce credeți voi de fapt despre persoana în discuție. Puteți vorbi deschis, fără pic de teamă, căci pentru asta Mă pun Eu chezaș că nu vi se va petrece absolut nimic rău! Căci Eu îl cunosc pe Mântuitor foarte bine și știu că nu trebuie să vă temeți de nimic rău dacă îmi veți spune Mie, ca unuia dintre cei mai buni și mai apropiați prieteni ai Săi, ce gândiți voi înlăuntrul vostru cu adevărat despre El!”

4. Atunci Suetal a spus, cu o oarecare stânjeneală: “După port, tu pari a fi grec; dacă e să ne luăm însă după păr și după barbă, ești mai curând evreu. E drept că romanii spun despre greci, deloc măgulitor: «Graeca fides, nulla fides» (Loialitatea grecilor este lipsa loialității), în schimb însă, chipul tău reflectă foarte multă sinceritate, iar ca un bărbat - desigur, nu fără o oarecare înțelepciune - vei înțelege firește că niște oameni ca noi nu se pot pronunța chiar așa, în necunoștință de cauză, în legătură cu un personaj atât de ieșit din comun!

5. Tot ce ne-a explicat Matael, cu marea lui înțelepciune, în legătură cu Mântuitorul, nu poate fi luat chiar atât de ușor, cu ochii închiși, nici chiar de niște oameni ca noi, ca fiind adevărul absolut, iar judecățile noastre personale despre el nu pot fi nici ele decât foarte incomplete, căci până acum n-am auzit decât vorbindu-se despre el, iar cei patru munteni din Ghenizaret ne-au vorbit și ei despre extraordinarele puteri resimțite de ei, dar de văzut nu l-au văzut nici ei și nu au vorbit cu el.

6. Noi am aflat aici despre miraculoasa vindecare a celor cinci bărbați cuprinși de furiile cele mai cumplite și ni s-a povestit despre acest lucru, dar nici în acest caz nu am văzut cu ochii noștri, ci am ascultat doar povestirile căpitanului și, firește, cele mai multe și mai concrete amănunte le-am aflat chiar de la cei vindecați.

7. Aceste fapte ieșite din comun, alături de aprecierile și explicațiile foarte limpede formulate, în special ale preaînțeleptului Matael, sigur că au fost de natură să formeze în noi o imagine despre numitul Mântuitor, care - cel puțin potrivit noțiunilor noastre strict pământene, lipsite de orice înțelepciune înaltă - poate că este o întrupare a divinității celei mai pure!

8. Dar dacă totuși noi, oameni lipsiți de înțelepciune și de noțiuni științifice, ne aflăm cu aprecierile noastre într-o eroare totală? Ei bine, tocmai asta este ceea ce ne frământă în gândurile și judecățile noastre! Cine oare ne-ar putea lămuri lucrurile astfel încât până și nouă, oamenilor lipsiți de cunoștințe și înțelepciune, să ne apară limpede în față o alternativă sau alta?

9. Vezi tu, cunoașterea a ajuns la niveluri destul de înalte în zilele noastre, iar înțelepciunea oamenilor nu mai cunoaște nici ea granițe, și atunci sigur că ar fi posibil ca un anume om din Nazaret, ajutat eventual de unele aptitudini spirituale deosebite, să fi descoperit cine știe ce piatră a înțelepciunii, despre care omenirea să nu fi auzit încă nimic până acum: și de-acum el să poată face cu ea tot felul de lucruri deosebite, la vederea cărora noi să rămânem cu toții ca vițeii la poarta nouă! El poate muta munții din loc și poate face apele mării să înghețe în plină vară, ba poate învia chiar și morții și poate să-i facă pe oameni să piară cu miile din simpla sa dorință, dar toate acestea - vezi bine - sunt lucruri care au mai fost înfăptuite de către oameni, chiar cu mult înaintea sa.

10. În Egipt, de pildă, asemenea lucruri nu fac parte din categoria celor nemaiauzite; însă aici, la noi, ele sunt - firește - fenomene mult mai rare, fiindcă în special la noi, evreii, orice vrăjitorie este strict interzisă, astfel că până la urmă orice faptă ieșită din comun realizată de un om, poate chiar cu mijloacele cele mai naturale, este condamnată pe loc drept vrăjitorie, iar vrăjitorul, dacă este evreu, este ucis cu pietre sau ars de viu, iar dacă este un străin, el este expulzat pe dată hăt dincolo de graniță. Sigur că n-ar trebui decât să plătească Templului o anumită sumă în chip de răscumpărare și pe dată i s-ar permite să-și demonstreze în mare taină magiile și vrăjitoriile, măcar în fața grecilor și romanilor. Unii ca noi sigur că nu vor putea vedea nicicând așa ceva la Ierusalim, dar călătorind ca apostoli ai Templului prin diferite țări străine pentru a-i converti pe străini la religia mozaică, tot am mai văzut și noi unele lucruri, care pentru noi au rămas pur și simplu inexplicabile.

11. Lucruri la fel de nemaiauzite a înfăptuit se pare și acest Mântuitor din Nazaret, de pildă prin vindecarea celor mai diferite boli, ba se spune că i-ar putea învia chiar și pe morții Dar oricare dintre aceste variante ar fi adevărată, ele nu oferă încă nici pe departe dovada palpabilă a vreunei naturi divine deosebite a lui și nici nu constituie atestatul incontestabil al acesteia.

12. A realiza prin vorbă și faptă niște minuni în ochii unor oameni ca noi nu reprezintă o artă deosebită pentru omul înzestrat, căci nimic nu este mai ușor decât să-i predici orbului despre culori, pe când văzătorul nu are nevoie de nici o predică, căci poate deosebi culorile și fără ea.

13. Pe de altă parte însă, Mântuitorul acela nazarinean poate fi tot atât de bine și un profet absolut extraordinar, înzestrat cu adevărat cu harul lui Dumnezeu - asemenea unui Moise, unui Iosua, Samuel sau Ilie, înfăptuindu-și operele prin însăși forța divină dinlăuntrul lui, lucru pe care îl considerăm ca fiind mai probabil, întrucât știm că este evreu și, ca atare, n-ar fi avut nicicând posibilitatea să se instruiască în școlile tainice ale esenienilor sau ale egiptenilor.

14. Căci de i s-ar fi putut dovedi așa ceva, firește că n-ar fi greu de ghicit de unde și-a dobândit toate meșteșugurile tainice. Se știe că esenienii își învie și ei copiii morți, chiar cu zecile deodată, lucru de care m-am putut convinge chiar eu personal! Și Dumnezeu știe câte boli se pricep și ei să vindece!

15. Din toate acestea, tu, ca un grec înțelept ce pari a fi, îți vei putea da fără îndoială seama de ce noi, în ciuda tuturor lucrurilor extraordinare auzite aici, suntem frământați în sufletele noastre de tot felul de ipoteze pro și contra.

16. Să iei totul pe negândite drept bun ar fi probabil un lucru la fel de nesăbuit ca și să respingi totul de la bun început. Trebuie să așteptăm, să ascultăm, să vedem și să analizăm cu atenție - asta este tot ce ne rămâne de făcut, iar apoi vom vedea dacă ne vom decide pentru PRO sau pentru CONTRA. Nu vrem povești în locul evidențelor, căci s-ar putea să ne păcălim! Spune tu acum dacă avem dreptate sau nu!”
_________________
La început a fost Cuvântul ! Cuvântul sau Sunetul Primordial !
 

Style:  
Search:
Fii binevenit călătorule ! Tainele Cerului și ale Universului îți sunt pregătite. Cere și ți se va da ! Bate și ți se va deschide ! Caută și vei găsi !