1. După satisfacerea curiozităţii patriarhilor şi după ce a trimis-o pe Ghemela lângă tatăl ei, Lameh, şi pe Purista alături de părinţii ei, care tremurau de fericire, Abedam cel Mare l-a chemat la El pe Enoh, căruia i-a spus:

2. „Ascultă, mult iubitul şi credinciosul Meu Enoh! Sesizez o temere în inima ta nemuritoare, care de la o vreme pare înconjurată de o umbră alarmantă, la fel ca un măr proaspăt şi sănătos atacat de o viespe gata de împerechere, care îi dă târcoale pentru a găsi locul cel mai potrivit pentru a-l înţepa cu acul său otrăvit, pentru a-şi depozita în pulpa sa sănătoasă ouăle sale nedemne, din care vor ieşi cândva viermi ce vor distruge viaţa fructului.

3. La ce mai foloseşte un asemenea fruct găunos? La ce foloseşte teama unei inimi libere?

4. În calitate de mare preot al iubirii Mele, tu ar trebui să ţii un discurs adresat mulţimii în numele Meu.

5. Aceasta a fost de multă vreme dorinţa pioasă a lui Adam, încă înainte ca Eu să fi venit la voi în persoană.

6. La fel ca şi până acum, v-am înştiinţat încă de ieri să nu vă faceţi griji în legătură cu subiectul discursului, căci la momentul potrivit vă voi inspira cuvânt cu cuvânt. Cu toate acestea, constat că ţie ţi-e teamă!

7. Chiar nu îţi dai seama cât de stupidă este această teamă? Nu are nici un rost să te mai temi vreodată de Mine, căci ştii de multă vreme că Eu sunt Iubirea supremă.

8. Între timp, ai aflat şi faptul că - prin însăşi esenţa Mea - Eu sunt de o blândeţe şi de o răbdare extremă.

9. Atunci de ce îţi mai este teamă? Poate de părinţii, fraţii şi copiii tăi? Ascultă-Mă, acesta este un act de vanitate. Tu te gândeşti la asemenea lucruri în secret şi îţi spui în sinea ta: 'Oare cum mă voi descurca, ştiind că trebuie să rostesc în faţa oamenilor discursul de Sabat, şi încă în prezenţa Domnului eternităţii şi a Creatorului infinităţii, a înţelepciunii supreme şi a Tatălui preasfânt, cel plin de iubire, graţie şi compasiune?

10. Cum vor suna cuvintele mele după cele vii, care au curs din gura cea sacră precum un şuvoi de lumină adresat nouă, viermilor care ne târâm prin ţărână?'

11. Spune drept, nu la aşa ceva te gândeai? - La ce îţi folosesc aceste temeri? Îţi servesc ele la ceva? - Ascultă şi încearcă să înţelegi: de acum înainte, nu mai trebuie să te preocupi în legătură cu viaţa ta. Crezi că îmi face vreo plăcere să asist la tăcerea ta aparentă, în timp ce cultivi asemenea gânduri?

12. Adevăr îţi spun: nu-Mi place acest fel de smerenie aparentă, în care omul îşi pierde curajul în faţa Mea, a ochilor Mei şi a urechilor Mele.

13. Eu îmi găsesc cea mai mare plăcere în comportamentul copiilor mici, care nu se tem de părinţii lor, sporovăind vrute şi nevrute în faţa lor, ca şi cum ei ar fi stăpânii casei, în schimb, atunci când li se face foame sau sete, ei aleargă plini de iubire şi de o supunere copilărească la părinţii lor, cerându-le pâine sau apă. Iar atunci când primesc pâinea din mâinile părinţilor lor, le mulţumesc cu entuziasm, spre desfătarea celor din urmă, nu cu un respect şi cu o teamă excesivă, care nu îşi au locul, şi nici printr-un torent de cuvinte pentru a-şi exprima recunoştinţa.

14. Există vreun părinte în această lume care să nu prefere de departe să-şi vadă copiii bucurându-se fericiţi de ceea ce le oferă ei, arătând sănătoşi şi proaspeţi ca nişte flori micuţe după o ploaie de primăvară, în loc să tremure de teamă şi de un respect excesiv în faţa părinţilor lor, fără să îndrăznească măcar să ia pâinea oferită de aceştia, ca să nu mai vorbim de a o mânca, şi arătând precum iarba ofilită care creşte pe un sol arid?

15. Nu ţi se pare o nebunie să gândeşti în acest fel? - Tocmai aceasta este regula iubirii şi a înţelepciunii care derivă din ea: pentru cel finit, totul trebuie păstrat în limitele cuvenite, căci pentru el infinitul înseamnă moarte.

16. Tu nu Mă poţi iubi în calitate de Dumnezeu, ci numai ca om. Acest lucru este firesc, căci ce inimă limitată ar putea suporta vreodată prezenţa infinită a lui Dumnezeu sau focul nesfârşit al iubirii divine? Ce spirit finit ar putea suporta înţelepciunea divină, în plenitudinea ei absolută?

17. Ce copilaş i-ar putea returna vreodată mamei sale întreaga iubire pe care i-o poartă aceasta? Ce s-ar alege de el dacă ar încerca să facă acest lucru, cu puterea sa limitată?

18. Acesta este datul limitării. Ce s-ar întâmpla dacă cel finit ar încerca să absoarbă în toate privinţele infinitul?

19. Ascultă, Enoh, teama ta este inutilă şi absurdă. Cel care Mă iubeşte din toată inima sa, atât cât poate el cu puterea cu care a fost înzestrat, face suficient de mult pentru Mine, căci împlineşte măsura care i-a fost acordată. Teama şi anxietatea devin astfel inutile.

20. Un pom este un pom bun dacă ramurile sale se încarcă în fiecare an cu roade dulci. Ar fi însă o nebunie să ne aşteptăm ca el să producă roade pentru întregul pământ!

21. De aceea, bucură-te în inima ta şi împlineşte voia Mea, iar Eu voi fi întru totul mulţumit de tine.

22. Nu te mai strădui în zadar să îmi oferi o plăcere infinită, căci acest lucru este imposibil chiar şi pentru cel mai înalt dintre îngeri. Este suficient să te străduieşti potrivit puterii cu care ai fost înzestrat, astfel încât să îţi împlineşti măsura. Cât despre infinitate, las-o pe aceasta în seama Mea, a Tatălui cel bun.

23. Discursul pe care trebuie să-l ţii corespunde întru totul măsurii tale. De aceea, ridică-te cu curaj şi rosteşte în numele Meu cuvintele pe care ţi le voi inspira, în faţa celor prezenţi. Amin”.