1. Văzându-l pe Enoh, însoţit de Abedam cel Mare, Lamei s-a grăbit către ei, lăsându-i din braţe pe cei doi. El s-a aruncat la picioarele lui Abedam, mulţumindu-i pentru marea graţie pe care a dovedit-o faţă de fratele său, Hored, şi faţă de soţia acestuia, Naeme, precum şi faţă de el însuşi, de a-i fi putut salva.

2. Când Abedam cel Mare, însoţit de Enoh, a ajuns în faţa celor trei, El i-a spus lui Lamei să se ridice de la pământ, apoi i s-a adresat astfel:

3. „Lamei, tu Mă cunoşti pe mine, la fel cum îl cunoşti pe Enoh, dar fratele tău abia salvat nu îl cunoaşte decât pe Enoh. De aceea, păstrează deocamdată tăcerea în ceea ce Mă priveşte şi du-te pe o cărare diferită până la colina lui Adam, unde vom veni şi noi, iar Eu îmi voi face cunoscută identitatea. Amin!.

4. De-abia a terminat Abedam de vorbit, că din ţinuturile de dimineaţă şi de miazăzi s-a ridicat până la cer un fum gros, ca şi cum un sfert din pământ ar fi fost incendiat.

5. Enoh L-a tras atunci deoparte pe Abedam şi L-a întrebat: „Tată preasfânt! Priveşte fumul dens care se ridică din ţinuturile de jos către cer! Ce înseamnă acest lucru?”

6. Abedam i-a răspuns: „Mai ai puţină răbdare şi te vei convinge în curând de incredibila răutate a lui Lameh.

7. Ascultă, furtuna de ieri a devastat grădinile lui Lameh şi a provocat mari daune în turmele lui. De aceea, el şi-a trimis servitorii pentru a da foc pădurilor şi a incendia astfel munţii înalţi, inclusiv pe locuitorii acestora. Aceasta este explicaţia fumului dens.

8. Vino însă cu Mine până la stânca cea albă şi îi vom surprinde pe incendiatori chiar asupra faptului. Amin”.

9. După care, cei cinci, inclusiv Abedam, s-au îndreptat către marea stâncă albă.

10. De îndată ce au ajuns, Abedam i-a arătat lui Enoh incendiatorii care puteau fi văzuţi dedesubt.

11. Văzând acest tablou sfâşietor, Enoh s-a înfuriat atât de tare încât i-a strigat cu voce puternică lui Abedam:

12. „O, Tu, al cărui nume numai inima mea îndrăzneşte să îl rostească! Chiar Ţi-ai terminat ieri toate fulgerele şi trăsnetele? Iată, ai putea folosi în mod util câteva mii dintre ele pentru a-i pedepsi pe aceşti diavoli întrupaţi!

13. Viermele încearcă să se răzvrătească împotriva lui Dumnezeu! O, Doamne! Crede-mă, acum chiar aş dori să mă folosesc de puterea cu care m-ai înzestrat!

14. O, soare, atelier luminos în care Domnul îşi forjează trăsnetele - grăbeşte-te şi loveşte-i cu putere pe cei de jos, reducându-i la cenuşă, şi însoţeşte aceste trăsnete de tunete nemaiauzite, care să zguduie întregul pământ din temelii!”

15. Dar Abedam l-a prins pe Enoh de mână şi i-a spus: „Opreşte-te, iubitul Meu Enoh, căci nu dorim să lovim şi noi materia cu aceeaşi furie de care sunt cuprinşi cei de jos!

16. Deocamdată, să lăsăm trăsnetele şi tunetele, căci celebrăm astăzi Sabatul, care nu este o zi a judecăţii, ci una a liniştii, păcii şi iubirii, a graţiei şi compasiunii născute din această iubire şi a tuturor binecuvântărilor lui Dumnezeu, Creatorul tuturor lucrurilor şi Părintele tuturor îngerilor şi oamenilor.

17. Vai celor creaţi dacă Sabatul va deveni vreodată o zi a blestemelor!

18. De aceea, îi vom scuti deocamdată pe aceşti diavoli orbi de focul judecăţii şi vom lăsa o ploaie mare să cadă asupra operei lor furibunde. Te asigur că fiecare picătură de ploaie va fi mai folositoare arborilor care ard decât cele o mie de trăsnete pe care le-ai invocat tu.

19. Ne vom limita deci să stingem focul cu apă, căci nu a sosit încă timpul pentru ca focului să i se răspundă prin foc. Când acest timp va veni însă, vai munţilor, pădurilor, tufişurilor şi plantelor pământului!

20. Să nu mai vorbim însă despre foc. Enoh, întinde-ţi mâinile în numele Meu şi porunceşte-le norilor să se adune şi să înceapă o ploaie mare, care să stingă incendiul de dedesubt. Cât despre înălţimile munţilor, acestea trebuie să rămână ferite astăzi, mâine şi poimâine, căci aceasta este perioada de timp cât îmi voi mai păstra această formă vizibilă pentru voi. Haide, împlineşte voinţa pe care am transmis-o inimii tale. Amin”.