1. După o scurtă pauză, Ribar a spus din nou: “Mi-ar plăcea să aud măcar din gura vreunuia dintre ucenicii lui ce a învăţat deja, aflându-se mereu în preajma Mântuitorului făcător-de-minuni!”

2. Eu i-am răspuns: “O, acesta este un lucru cât se poate de simplu! E drept că a venit deja ora prânzului, şi gazda noastră va fi în curând gata cu masa, însă pentru o mică probă dată de un ucenic ne mai ajunge timpul şi poate că e bine să alegem pe unul foarte tânăr, care să-ţi arate ţie, în chip de examinator sever, tot ceea ce ştie el deja! Îţi convine aşa?”

3. Ribar: “Da, aşa da, căci fără să supui omul la o probă nu-ţi poţi forma o părere exactă despre ceva!”

4. L-am chemat atunci pe Rafael, care de fapt şi în sensul strict al cuvântului este şi el tot un ucenic de-al Meu, chiar dacă el este un spirit pur, atunci fiind acoperit cu un strat foarte subţire de materie. Iar Rafael a venit pe dată la chemarea Mea, s-a instalat în faţa lui Ribar şi l-a întrebat: “Ei bine, la ce test doreşti să-l supui pe un ucenic al Domnului?” Ribar se tot gândea şi tot căuta să găsească un lucru atât de imposibil de realizat încât nici un om să nu fie în stare să îl ducă la bun sfârşit.

5. Şi din nou am intervenit Eu: “Ei, se pare că povestea aceasta i-a cam venit de hac vicleniei tale, ce zici?!”

6. Dar Ribar a răspuns: “O, fii pe pace! «Festina lente!» (Grăbeşte-te încet!), după cum spun tot romanii! «Hostis cum padentia nostra victus!» (Cu răbdarea treci marea!) Am să-i dau băiatului o problemă de rezolvat care îi va pune puterile la grea încercare!”

7. Şi, spunând acestea, Ribar s-a aplecat la pământ, a ridicat o piatră de mai multe livre de jos şi i s-a adresat lui Rafael, cu un zâmbet de satisfacţie pe chip: “Drag ucenic al Maestrului cel sfânt care este capabil să înfăptuiască lucruri pe care numai Dumnezeu însuşi le poate înfăptui! Dacă ai deprins deja de la el unele lucruri atât de extraordinare, atunci transformă piatra aceasta într-o pâine bună, dulce la gust!”

8. Iar Rafael i-a spus: “Încearcă şi vezi dacă piatra mai este piatră!”

9. Ribar a încercat şi a spus: “Ba bine că nu!”

10. Şi din nou Rafael: “Mai încearcă acum încă o dată!”

11. Ribar a încercat încă o dată, a rupt piatra în două şi şi-a dat seama că piatra se transformase într-adevăr în pâine. Asemenea minune în mâinile lui l-a umplut de uimire, ba pe chipul lui s-a întipărit chiar o puternică teamă, el nemaiştiind ce să spună.

12. Rafael însă a continuat: “Te rog să o şi guşti acum, căci ochiul este mai uşor de păcălit decât cerul gurii! Dă-le şi prietenilor tăi să guste din ea, ca să avem martori ai faptului că transformarea s-a produs într-adevăr!”

13. Şi Ribar a gustat din pâinea miraculoasă, mai întâi cu oarecare precauţie, întrucât i-a plăcut însă foarte mult, el a început să muşte zdravăn dintr-una din jumătăţi, iar pe cealaltă a dat-o tovarăşilor săi să o guste. Toţi au găsit pâinea foarte gustoasă, dulce şi cu miros îmbietor.

14. Atunci M-am adresat din nou Eu lui Ribar, spunând: “Ei, prietene dragă, să-ţi aud acum sentinţa. Ce părere ai de fapta aceasta, făcută de unul dintre ucenicii învăţătorului?”

15. Dar Ribar s-a întors spre Suetal şi i-a spus: “Frate, vorbeşte tu de-acuma, tu eşti ceva mai deştept ca mine! Căci toate acestea depăşesc orizontul meu de gândire!”

16. Iar Suetal i-a răspuns: “Da, oamenii de felul tău au umplut pământul, oameni care încep prin a face pe grozavii cu puţina inteligenţă pe care o au. De îndată ce se iveşte apoi ceva care le depăşeşte puterea de înţelegere, rămân muţi ca o muiere desfrânată surprinsă asupra faptului! Ce s-ar mai putea spune aici decât că Matael a avut dreptate în fiecare silabă rostită şi prin care I-a atestat învăţătorului marile sale calităţi!

17. Dacă de asemenea minuni sunt capabili ucenicii săi, ia încearcă să-ţi imaginezi numai ce este în stare să înfăptuiască însuşi Maestrul cel sfânt?!”

18. Atunci a vorbit din nou Ribar: “Toate acestea sunt adevărate şi sigur că nici unul dintre noi nu le va mai contesta vreodată. Dar ştii şi tu că în Templu se susţine ca un adevăr incontestabil faptul că diferiţi magicieni deosebit de pricepuţi pot înfăptui şi ei o serie întreagă de lucruri extrem de surprinzătoare sprijinindu-se pe puterea lui Belzebut, pe care acesta le-o pune la dispoziţie. Până şi romanii spun: «In doctrina aliena cauti, felices» (Fericit cel care se apropie cu prudenţă de o ştiinţă străină), precum şi «Sapientia non incipit cum odio deorum» (înţelepciunea nu începe cu ura împotriva zeilor)!”

19. Dar Suetal i-a răspuns: “Mai slăbeşte-mă cu proverbele tale latine stupide şi nu mă mai bate la cap nici cu netotul tău de Belzebut! Nu l-ai auzit oare mai înainte vorbind pe atât de înţeleptul Matael, şi n-ai înţeles oare din vorbele lui că învăţătura marelui învăţător îl conduce pe orice om pe calea spre Dumnezeu prin adevăr, prin iubire şi prin faptă? Ei bine, de ce ar avea nevoie marele învăţător pentru aceasta de ajutorul mai-marelui tuturor minciunilor şi înşelătoriilor? Prost lovit de orbire ce eşti. Pâinea a fost şi ea tot o minciună sau a fost pâine adevărată?

20. Dacă ţi-ar fi pregătit-o Belzebut, lucru pe care cu siguranţă n-ar fi fost în stare să-l facă, ai avea acum o piatră în stomac în loc de pâinea aceea atât de bună. Dar, fiindcă a fost o pâine adevărată, ca picată din cer, sunt convins că simţi şi tu acum, ca şi mine de altfel, o savoare cu adevărat divină în tot trupul tău, la fel cum simt eu în al meu!

21. Unde ai citit tu în întreaga Carte Sfântă că Satana ar fi reuşit vreodată să înfăptuiască vreo minune ca aceasta? Uită-te numai la isprăvile lui Belzebut înfăţişate în Templu. Şi ce sunt ele de fapt? Nimic altceva decât o înşelătorie mârşavă şi arhicunoscută, menită să stoarcă aurul şi argintul de la nişte orbi ca tine, pentru a-l folosi apoi în cu totul alte scopuri, mai mult decât ruşinoase!

22. Vezi, acestea sunt «minunile» înfăptuite de Satana şi le poţi recunoaşte ca atare fără nici o dificultate!

23. În cazul de faţă însă nu putem vorbi nici de cea mai mică înşelătorie, ci doar de atotputernica voinţă a lui Iehova însuşi! Cum poţi să mai întrebi atunci dacă astfel de lucruri nu se pot realiza cumva şi cu sprijinul puterii Satanei?! Când a putut demonstra Satana vreodată că dispune într-adevăr de vreo putere reală?”

24. Ribar a replicat foarte afectat: “Bine, dar n-a învins el la Sinai, atunci când s-a luptat timp de trei zile cu Mihail pentru trupul lui Moise?”

25. Suetal i-a răspuns: “Da, şi ce l-a mai câştigat pe Moise! Frumoasă victorie! Ia spune, mai ştii şi altele?”

26. Ribar: “Ei bine, ispitirea lui Adam şi a Evei nu înseamnă nici ea nimic?”

27. Suetal: “Dar cum poţi tu numi asta un miracol asemănător celui de aici?! Dacă vreo târfă trupeşă începe să-ţi vânture pe sub ochi farmecele ei trupeşti şi te atrage cu priviri voluptuoase, se poate oare vorbi de un miracol dacă tu, din pură dorinţă trupească, te vei strecura în frumoasele ei braţe molatice? Astfel de minuni ca cele cu Adam şi cu Eva se petrec astăzi destule, din păcate; ele se înscriu însă în categoria naturalului celui mai grosier, de ultimă speţă, iar despre vreun miracol nici nu poate fi vorba, decât poate de faptul că totul este un miracol de la începutul Facerii încoace! Ia spune, mai ştii vreo operă miraculoasă înfăptuită de Satana?”

28. Din nou Ribar: “Greu mai e de vorbit cu tine! Spune-mi atunci ce este cu miracolul binecunoscut al idolilor de la Babel şi Ninive? Nici acela n-a fost înfăptuit de diavol?”

29. Suetal: “Pentru nişte măgari orbi ca tine poate că da - pentru oamenii care văd limpede însă nu, căci ultimii ştiu prea bine că în burta cunoscutului idol de la Babel, încinsă în noaptea respectivă până la incandescenţă de limbile flăcărilor, ofrandele aruncate prin gura sa larg căscată drept în fundul burţii au fost mistuite acolo în chip foarte firesc de văpaie. Asemenea miracole poate înfăptui oricine, în oricare zi, cu ajutorul unui foc zdravăn, fără a avea deloc nevoie de vreun diavol oarecare!

30. Oricum, un diavol nu este în stare să realizeze nimic - decât să distrugă vreun trup oarecare, care şi acela nu are vreo mare valoare, şi apoi îşi poate lua răsplata sa puturoasă. Pentru suflet şi spirit însă nu poate înfăptui în veci nici o minune, căci însăşi făptura sa nu este decât materie rânduită în straturi groase! Da, prin intermediul Satanei poţi deveni şi mai material decât eşti de fapt. Mai spiritual însă nu vei deveni cu ajutorul lui nici măcar pentru o singură clipă! Dar spune mai departe, de-ţi mai vine în minte vreo minune satanică!”

31. Astfel certat, Ribar a spus: “Dacă aşa stau lucrurile, atunci fireşte că nu mai cunosc nici o altă minune înfăptuită de Satana şi sunt întru totul de acord să recunosc minunea aceasta adevărată înfăptuită de tânărul şi drăgălaşul ucenic al marelui învăţător. Pe de altă parte însă, ai fi putut şi tu să vorbeşti puţin mai frumos cu mine şi te-aş fi înţeles cu siguranţă la fel de bine!”

32. Iar Suetal a răspuns: “Aici ai fără îndoială dreptate, dar ştii prea bine şi de multă vreme cât de tare mă aprind atunci când cineva, şi în special un om cu o oarecare cultură, îmi vine cu povestea asta despre Belzebut, ca şi când oamenii de pe pământul acesta n-ar fi ei înşişi cu prisosinţă nişte belzebuţi! Şi asta în special într-o împrejurare atât de măreaţă şi aureolată de divinitate! Asta este, îmi vine să-mi ies din piele de supărare!”

33. Atunci a intervenit din nou Ribar: “Bine, bine, uite că acum apele s-au liniştit! «In medio beati» (Cei fericiţi adoptă calea de mijloc), spun romanii. «Mai puţină agitaţie şi mai puţină gălăgie» - acesta este sâmburele oricărei înţelepciuni. Adevărul iese el până la urmă la iveală - înţelegi, frate? Chiar şi fără atâţia măgari!”

34. Iar Suetal i-a răspuns: “Aşa este, aşa este; numai că, în focul disputei, cu greu îţi mai cântăreşti cuvintele cu care pui pe cineva la punct atunci când el începe să manifeste prea multe scrupule prosteşti! Dar, odată ce ai început să recunoşti şi tu adevărul, n-ai să mai auzi de la mine curând asemenea expresii!”

35. Atunci am intervenit Eu şi am spus: “Ei, aţi ajuns la pace?”

36. Şi amândoi au răspuns: “Da, deplină!”