1. Am luat apoi din nou Eu cuvântul: “Bine deci; dar spune-mi acum, de-a dreptul, dacă nu vrei să-L cunoşti şi tu personal pe învăţătorul din Nazaret! Căci, dacă vrei, Eu pot să ţi-L prezint.”

2. Iar Suetal a răspuns: “Ca să fiu sincer, omul acesta - care are în el întreaga plenitudine a spiritului divin - se află pe un piedestal mult prea înalt pentru noi şi îmi este de-a dreptul teamă să-l văd chiar şi de departe, darămite de aproape! De aceea, chiar aş prefera să nu îl cunosc personal. Uite, pe mine unul mă stinghereşte până şi apropierea acestui tânăr ucenic al său şi, sincer să fiu, nu mi-ar displace deloc dacă el s-ar întoarce printre tovarăşii lui. Demonstraţia ne-a făcut-o şi asta ajunge! O a doua cu siguranţă că n-ar mai accepta să facă şi nici nu ar mai avea vreun rost; căci pe cine nu l-a convins prima demonstraţie, pe acela nu-1 vor convinge nici o mie de alte minuni înfăptuite. Astfel că eu aş prefera chiar ca el să se întoarcă acum la ai lui. De răsplătit, oricum nu avem cum să-l răsplătim pentru demonstraţia făcută, căci nu avem nimic în afară de noi înşine. Spune-i deci tu, dragă prietene, să se reîntoarcă la ai lui, cei de acelaşi fel cu el!”

3. Eu: “Bine, dar cum aş putea face aşa ceva? El este doar un om liber şi poate pleca oricând doreşte. De altfel, se va şi duce la ai lui de îndată ce nu va mai avea nimic de făcut aici! Văd bine că tu eşti pe deplin mulţumit de cele văzute, însă nu tot aşa stau lucrurile şi cu ceilalţi tovarăşi ai tăi, nici măcar cu Ribar, chiar dacă pretinde că este pe deplin de acord cu tine. El însă mai rumegă încă la primul miracol văzut şi nici acum nu este pe deplin lămurit. De aceea, pentru că ne-a mai rămas puţin timp, îi vom cere ucenicului să ne mai dea o dovadă a puterilor sale.”

4. Iar Suetal a spus: “Sigur că ar fi bine şi chiar şi mie mi-ar plăcea să mai văd o minune înfăptuită de el. Se pune însă întrebarea dacă lucrul acesta i-ar conveni şi marelui învăţător cel sfânt, căci maeştrilor de regulă nu prea le place când ucenicii lor fac prea multe demonstraţii.”

5. Şi Eu i-am răspuns: “Nu-ţi face tu nici un fel de griji în privinţa asta; căci toate acestea le iau Eu asupra Mea, iar la momentul respectiv voi şti tot Eu să răspund pentru toate, de mi se va cere vreodată socoteală. Pe Ribar însă şi pe ceilalţi va trebui totuşi să-i întrebăm ce fel de semn ar dori să li se mai arate; căci, altminteri, vreunul dintre ei ar putea pretinde cât de curând că minunea respectivă a fost pregătită din vreme şi că ne-am înţeles dinainte asupra ei. Dacă vor hotărî însă ei ce semn doresc să li se arate, atunci nu va mai putea fi vorba de vreo înţelegere făcută dinainte. Eşti de acord cu procedeul acesta sau nu?”

6. Suetal: “Totul este solomonic de bine gândit şi exprimat, şi de aceea nici nu aş putea fi decât de acord cu o asemenea propunere!”

7. Eu am spus din nou: “Ei bine, haide deci să-l întrebăm pe Ribar! Spune-ne aşadar tu, Ribar, în ce ar trebui să constea următorul semn pe care să ţi-l dea ucenicul nostru!”

8. Iar Ribar a spus: “Prietene, dacă el este de acord să mai înfăptuiască şi o a doua minune, atunci să transforme piatra aceasta, pe care o ţin acum în mână, într-unul dintre cei mai de soi peşti din cei care trăiesc în marea aceasta de aici!”

9. Atunci Eu l-am întrebat pro forma (de formă, de dragul aparenţelor) pe Rafael: “Te vei dovedi oare în stare să rezolvi problema aceasta?”

10. Iar Rafael a răspuns: “O să încercăm. Ar fi bine însă ca cel care mi-a cerut acest lucru să se proptească mai întâi bine pe picioarele sale, căci altminteri peştele îl va doborî la pământ. Peştii cei mai de soi din marea aceasta sunt foarte mari şi atât de puternici încât un om nu-i poate birui. Aşa că, de îndată ce Ribar îşi va fi înfipt picioarele suficient de bine în pământ, un peşte de optzeci de livre va lua în mâna sa locul pietrei pe care o ţine acum şi care abia de cântăreşte vreo zece livre.”

11. Ribar i-a spus lui Rafael: “O, nu-ţi face tu griji în privinţa mea! Căci eu am ceva din puterea unui Samson şi am venit deja de hac chiar şi unor peşti de o sută de livre. De altfel m-am şi proptit foarte bine pe picioare.”

12. Drept care Rafael a spus: “Fie deci, aşa cum ai dorit!” Şi n-a rostit bine cuvintele acestea, că un peşte de soi nobil de mai bine de optzeci de livre a făcut, spre spaima şi uluirea tuturor celor prezenţi, un salt atât de puternic în braţele lui Ribar, încât acesta a căzut în chip jalnic drept pe spate. Şi, fiindcă peştele continua să se zbată cu o forţă deosebită, izbind încolo şi încoace cu coada sa puternică, privitorii au luato la fugă care încotro, iar Ribar, care s-a ridicat repede de la pământ, nu mai manifesta de-acum nici o poftă să pună mâna pe peştele cel imens. Se afla însă pe aproape şi unul dintre fiii lui Marcu. Acesta a venit repede cu un năvod de mână foarte rezistent, l-a aruncat iute peste peştele cel mare care continua să se zbată, l-a înfăşurat pe acesta în năvod, l-a înşfăcat şi l-a cărat într-o vană care era plină cu apă.

13. De îndată ce peştele s-a văzut în elementul său, el s-a liniştit fireşte pe dată, şi acum toţi s-au apropiat de vană, privind cu deosebită mirare peştele cel uriaş, iar Ribar a spus: “Ei bine, acum mă declar într-adevăr înfrânt în nimicnicia înţelepciunii mele, şi de-acum cred cu putere în tot ceea ce am auzit despre învăţătorul cel mare! Căci lucrurile acestea depăşesc orice înţelepciune omenească şi cu ele începe în mod de-a dreptul vizibil revelaţia adevăratei splendori a lui Dumnezeu! Matael a avut dreptate cu fiecare cuvânt pe care l-a rostit şi la fel şi prietenul nostru de aici, prin a cărui bunăvoinţă am avut noi parte de cele două minuni nemaiauzite. Mare este Dumnezeu şi slăvit fie de aceea în veci numele Său, căci iată că El i-a înzestrat chiar şi pe oamenii de pe acest pământ cu asemenea puteri nemaipomenite! E drept că noi suntem complet nedemni să privim asemenea minuni dumnezeieşti cu ochii noştri păcătoşi, dar cum Dumnezeu însuşi ne-a învrednicit să o putem face, fie slăvit în veci numele Său!”